The fall of GondolinThe Fall of Gondolin, povestea inedită a lui J.R.R. Tolkien despre un oraș distrus de forțele întunericului, va fi publicată în luna august 2018, relatează The Guardian. Editată de fiul scriitorului, Christopher Tolkien, acum în vârstă de 93 de ani, The Fall of Gondolin va fi cea de-a doua lucrare ”nouă” a lui Tolkien, după Beren și Lúthien, carte ce a văzut lumina tiparului în mai 2017. Volumul va fi ilustrat de Alan Lee, artistul care se află în spatele concepției artistice pentru trilogia cinematografică Lord of the Rings a lui Peter Jackson și care a ilustrat ediția din 1992 a trilogiei Lord of the Rings, dar și alte opere ale lui Tolkien.

The Fall of Gondolin ar fi prima poveste din universul fantasy conceput de Tolkien, fiind scrisă în 1917, în timp ce scriitorul se recupera în spital, fiind rănit în urma bătăliei de pe Somme, cea mai lungă și mai sângeroasă luptă din timpul Primului Război Mondial, soldată cu peste un milion de morți.

Pentru fanii lui Tolkien, The Fall of Gondolin a reprezentat un adevărat Graal pierdut, iar publicarea ei este o mare surpriză cu atât mai mult cu cât Cristopher Tolkien lăsase să se înțeleagă că Beren și Lúthien, volumul publicat în 2017, ar fi pus capăt postumelor lui Tolkien.

Christopher Tolkien este al treilea fiu al scriitorului englez J. R. R. Tolkien (1892–1973) și editor al majorității lucrărilor acestuia publicate postum. El a desenat hărțile originale ale romanului Stăpânul inelelor, hărți pe care le-a semnat ca C. J. R. T. și și-a dedicat mare parte din viață îngrijirii, redactării și editării cărților tatălui său.

The Fall of Gondolin va fi lansată pe 30 august.

Recent, a ieșit la iveală faptul că Amazon intenționează să investească peste 500 milioane de dolari în serialul ”The Lord of The Rings”. 2018 ar putea fi anul Tolkien.

Facebook Comments