Revista Nautilus sărbătorește împlinirea a două luni de la relansare cu un text eveniment. O poveste despre identitate și autenticitate. Și despre pierderea amândurora. Bine-ai venit la o Experiență Indiană Autentică de Rebecca Roanhorse tocmai a câștigat premiul Nebula. Suntem onorați și nerăbdători să împărțim cu tine bucuria acestei lecturi. (M.C.)

Welcome to Your Authentic Indian Experience™
Ilustrație de Tudor Popa

Premiul Nebula 2017
Nominalizată la Premiul Hugo 2017
Nominalizată le Premiul Sturgeon 2017
Preferata cititorilor revistei Apex în 2017

 In the Great American Indian novel, when it is finally written, all of the white people will be Indians and all of the Indians will be ghosts.
— Sherman Alexie, How to Write the Great American Indian Novel

 

Ții un meniu cu vreo șase Experiențe pe panoul digital, dar Viziunea e una dintre cele mai dorite de Turiști. Asta clar îți ușurează munca. Pentru Viziune nu-i nevoie decât de un șaman mistic, un animal sacru (lupul de obicei, dar anul ăsta se caută și păsările de pradă) și aproximarea unei experiențe cu peyote. Turiștii ies de obicei din Experiență cu un sentiment de transformare spirituală. (N-ai încercat niciodată peyote, dar ai fumat destulă iarbă la Arizona State, în singurul an de facultate și cine-o să se cramponeze de diferență?). Viziunile sunt chestii simple, de bază, dar niciun alt amero-indian care lucrează la Sedona Sweats n-o poate face mai bine. Ești pe primul loc la vânzări.

Soția ta, Theresa, nu e de acord cu situația. A, da, îi place că lucrezi, mai ales după acea perioadă lungă de șomaj de acum doi ani, când aproape că te-a părăsit, dar jobul în sine i se pare umilitor.

— Numele nostru de familie nu-i Sângeadevărat, se plânge ea, când îi spui despre al tău nom de rêve.
— Nimeni nu cumpără o Viziune de la un Jesse Turnblatt, îi explici. Trebuie să pară că-s mai indian.
— Dar ești. Turnblatt sună destul de indian pentru că ești unul.
— Nu suntem indienii potriviți. Suntem catolici, totuși.

Ce nu-nțelege Theresa e că Turiștii nu vor o experiență indiană reală. Vor ce văd în filme și cine poate să-i condamne? Filmele cu indieni sunt extraordinare! Așa că te uiți la aceleași filme la care se uită Turiștii, până când John Dunbar devine animalul tău sacru și Pumni Strânși iubita ta. Înveți pe de rost replicile lui Johnny Depp din Călărețul singuratic și pui un poster cu actorul indian Iron Eyes Cody în vestiarul tău de la muncă. O vreme chiar îți place și filmul cu Dustin Hoffman, Micul om mare.

Citește:  N.K. Jemisin, Martha Wells, Kelly Robson și Rebecca Roanhorse, laureatele premiilor Nebula 2017

Filmul ăsta ți-aduce beleaua.

Îți convingi șeful să ofere în iunie, timp de o săptămână, o experiență a ultimei bătălii a lui Custer, te gândești că o să fie vreun Turist, doi, care să vrea să trăiască și experiența lui Cal Nebun. Ba chiar înveți pe de rost câteva citate atribuite venerabilei căpetenii Siouxe. Vrei să iasă cât mai autentică.

Dar n-ai niciun client. Scorurile tale se duc în jos.

Conducerea din Phoenix observă și șeful o scoate de pe tabla de programări până pe 4 iulie. Urlă la tine să termini cu joaca, te acuză că încerci să fii artist sau ceva.
— Turiștii nu vin la Sedona Sweats să trăiască o bătălie, îți spune șeful într-o zi la prânz, în camera de relaxare, mai ales dacă albul pierde. Ei vin aici să se găsească pe sine.

Șeful dă din mână în aer, încearcă să mimeze aproximativ o rugăciune.
— Noi oferim experiențe spirituale. Cea mai bună calitate. Cei mai buni.
DarAnne, colega ta Navajo cu zâmbet frumos și dinți perfecți, râde pe nări zgomotos. Ia o gură din sandvișul cu carne de oaie, după cum pare. Maxilarele mestecă, dinții ascuțiți și albi îi strălucesc. Așteaptă până a terminat de mestecat și spune:
— Nu-i nimic spiritual la Fantezia Squaw.

Fantezia Squaw e ultima idee a șefului, felul lui de a încerca să crească punctajul și să impresioneze Conducerea. DarAnne și alții s-au plâns de limbajul mizerabil și de includerea unei fantezii sexuale printre Experiențe. Șeful a fost însă de neclintit, în special după ce i-a crescut în prima săptămână punctajul. Cea mai bună vânzare de până acum.

Șeful se uită la tine:
— Ce crezi?

Șeful e din tribul Pima, are o mustață stufoasă și părul negru și des. Admiri asta la el. Virilitatea. Șeful pare să facă ușoară experiența masculină. Face să pară orice ușor. Ușor și autentic.

Dar Anne își înclină capul, cerceii lungi, cu mărgele, se clatină și așteaptă. Își ciocănește nerăbdătoare unghiile ojate pe masă. Dinspre sandvișul ei vine miros de ceapă.
Ai gura uscată ca deșertul roșu, stâncos, care se vede după geam. Dacă spui că Fantezia Squaw e degradantă, șeful o să-și bată joc de tine, o să spună că ești un fătălău sau ceva și mai dur. Dacă spui că ți se pare OK, DarAnne și echipa ei o să te pună pe lista cu tipi jegoși și o s-o meriți.

Sorbi din sticla de apă și tragi de timp. Decizi că, după dezastrul cu Cal Nebun, aprobarea șefului e mai importantă decât cea a lui DarAnne și te arunci:
— Dacă Turiștilor le place…

Șeful izbește masa, triumfător. Fața lui DarAnne se strâmbă dezgustată.
— Dar Theresa oare ce crede, Jesse?, te-ntreabă de parcă te-ar scuipa. I-ai spus că șeful se gândește să pună și Eroi Sălbatici pe meniu? O să porți o cârpă la brâu și părul până la cur, să văd atunci cum o să-ți placă.

Fața ți se înroșește de jenă. Te ridici prea rapid de la masă și tăblia ei se clatină. Auzi strigătele șefului când vede că i se clatină limonada și râsul batjocoritor al lui DarAnne, dar toate-ți ajung la urechi ca prin vată. Mormăi ceva, că trebuie să te întorci la lucru. Auzi și de pe hol cearta celor rămași în urmă.

Citește:  Cine e scriitorul român de SF aflat în finală pentru un premiu de 5 milioane de dolari

*

Te schimbi în vestiar și-ți târșâi picioarele până la capsula marcată cu numele tău. Descui și te bagi înăuntru. Unora capsulele li se par claustrofobice, dar ție-ți place containerul rece de metal și strâmtoarea. Te alină. Casca VR stă strânsă pe cap, la fel și masca de oxigen peste nas și gură.

Cu un tremur de anticipare, programezi capsula pentru Experiență. Adaugi celelalte detalii necesare ca s-o faci mai vie. Ecranul îți cere să iei datele unui Turist de pe lista de așteptare, dar îl ignori, clipești una câte una opțiunile până ajungi la confirmarea finală. Te pregătești pentru greața ușoară ce însoțește intrarea și ieșirea din orice Experiență.
Prima senzație e întotdeauna mirosul. Iarbă și lemn ars și solul argilos al câmpiilor nordice. Deși sunt false, doar receptori activați de o mașinărie, te relaxează. Ai crescut în deșert, printre oameni care apreciau cedrul, pinul și solul roșu, dar tot e ceva ca acasă în locul ăsta din preerie.

Sau poate ai văzut prea multe filme. Nu mai ești sigur.

Ești pe o câmpie largă, ierboasă, undeva în partea de sus a Midwest-ului unei ere apuse. Bizonii hoinăresc undeva în depărtare. Un șoim se rotește deasupra.

Ești singur, o știi, dar tot te uiți în jur ca să te asiguri. Chestia asta pe care-o s-o faci. Ar fi umilitor dacă ar afla cineva. Pentru că te gândești în continuare la ce-a spus DarAnne. Fantezia Squaw și Eroii Sălbatici. Faza e că să fii sexy nu te scârbește cum o să scârbește pe DarAnne. N-ai fost niciodată. N-ai fost nici atletul, nici puștiul cool. Îți place să te gândești la toate Turistele care te doresc, chiar dacă e numai o Experiență.

Acum porți o cârpă la brâu, până la genunchi. În spate îți flutură o pleată neagră. Moliciunile tale obișnuite, de om de vârstă mijlocie, s-au transformat în mușchi tari, demni de coperta unui roman erotic de duzină. Îți ridici bărbia și-ți testezi cea mai bună atitudine stoică când trece un câine de preerie. Micul rozător chițăie ceva înspre tine. Știi că-și amintesc fețe umane și te-ntrebi ce-ar spune ăsta despre tine. Dar ți-amintești că e o Experiență, așa că rozătorul nu-i mai real decât caricatura de indian pe care-o întruchipezi acum.

Te-ntrebi ce-ar crede Theresa dacă te-ar vedea așa.
Lumea tremură. Ecranul pâlpâie. Cineva îți vrea Experiența.
Te cere un Turist. E absolut normal. De așteptat. Nu-i nevoie să te panichezi, să respiri greu în mască.

Te uiți la opțiunile Turistului.

Tip de Experiență: Viziune.
Trib: Indieni de câmpie (națiunea nespecificată)
Animalul preferat: Lup.

Toate lucrurile astea sunt familiare. Sunt lucruri pe care te pricepi să le simulezi. Ficțiuni pentru care ești plătit.

Renunți la veșmântul de Indian Sălbatic pentru pantaloni de piele și mocasini cu mărgele. Îți păstrezi pieptul dezgolit, cu mușchi, dar pui o pătură aspră pe umeri pentru demnitate. Încă ți se vede pieptul impresionant.

Soarele apune și te-ntorci să pui amurgul artificial în spate, te pregătești să-ți întâlnești Turistul. Te uiți prin lista cu nume indiene. Îți place să ai unul nou de fiecare dată, în caz că Turiștii își compară experiențele. O vreme ai trișat și ai folosit un generator de pe Internet, puneai floarea preferată și strada pe care-ai crescut și-ți dădeau un nume indian, dar erau prea mulți Turiști care crescuseră pe strada Ulmului sau a Parcului și începuseși să te repeți. Acum încerci să-ți bazezi numele pe aparență, pe culoarea ochilor, a părului, pe trăsături distinctive. Turiștilor pare să le placă.

Turistul ăsta e mai tânăr decât te-aștepți. Sedona Sweats are clienți New Age, genul din Los Angeles sau Scottsdale cu conturi impresionante în bancă. Dar bărbatul care urcă acum dealul și-și îngustează ochii în fața apusului, are spre 30 de ani. De înălțime medie, cu piele albă, pătată și păr castaniu. Arată normal, dar e ceva trist la el.

Poate-i pierdut.

Citește:  Cea mai tulburătoare poveste SF. Citește ”Cei care pleacă din Omelas”!

Îți închipui că o grămadă de Turiști sunt pierduți.

Poate e cineva care lucrează, ca tine, la o muncă banală și pune deoparte pentru această Experiență unică-în-viață. Poate e disperat, caută un scop în lumea lui căcăcioasă și crede că indienii au toate răspunsurile. Poate doar vrea ceva autentic.
Îți place asta. Ideea că Turiștii vin la tine să experimenteze ceva real. DarAnne greșește. Turiștii nu-s toți răi. Sunt doar înfometați.

Îți îndepărtezi tălpile, iei o poziție primitoare și-ți ridici o mână.
— Hau, intonezi și omul se-oprește la câțiva pași mai încolo.
Se-nroșește, are obrajii rozalii. Nu-ți dai seama dacă e jenat sau emoționat. Poate amândouă? Dar își ridică mâna cu palma înainte și spune și el: Hau.
— Ai venit să cauți înțelepciune, fiule?, îl întrebi în cel mai bun accent prost al tău. Hai. Îți arăt mare înțelepciune.
Arăți cu mâna preeria.
— Ne uităm la fratele lup…
Omul își dă ochii peste cap.
Ce?
Te oprești. Faci ceva greșit? Nu-i bun accentul? E prea puțin? E prea mult.

Îți amintești lista cu opțiuni. Ești sigur c-a ales lupul. Ești sigur. Așa că zici mai departe.
— Fratele meu, lupul, încerci un accent mai apăsat.
— Îmi pare rău, spune bărbatul și te întrerupe. Nu asta am vrut. E o greșeală.
— Dar ai ales-o din meniu!
În confuzia momentului ți-ai pierdut accentul. Oare e prea târziu să dai înapoi și s-o spui cum trebuie?

Buzele tipului se strâmbă dezgustate, ca și cum i-ai fi confirmat cea mai rea suspiciune. Dă din cap.
— Căutam ceva mai autentic.
Simți agitație în piept.
— Pot s-o repar, spui.
— Nu, e OK. O să găsesc pe altcineva.
Se-ntoarce să plece.
Nu-ți permiți încă o notă proastă la dosar. Nu mai ai voie să dai greș, te dă afară. Șeful a zis clar.
— Dă-mi o șansă, îl rogi.
— E OK, zice el peste umăr.
Asta nu-i bine. Omul ăsta nu știe ce indian bun ești?
— Te rog!

Omul se-ntoarce spre tine, gânditor.
Simți speranță. Poți să repari situația și știi exact cum.
— Pot să-ți dau un nume. Ceva ce poți să-ți spui când simți nevoia să fii puternic. E autentic, adaugi, entuziast. De la un indian adevărat.
Cel puțin partea asta nu e născocită.
Pare mai deschis, nu zice nu. E bine până acum.
Îi analizezi părul negru, pielea roz. Picioarele lungi și slăbănoage. Îți amintește puțin de un flamingo de la grădina zoologică din Albuquerque, dar ești sigur că nimeni nu vrea să fie numit după acele creaturi bizare. Trebuie să fie ceva bun. Ceva… spiritual.

— Te cheamă Cioară Palidă, îi propui, dacă tot te-ai gândit la păsări.
Îi vezi expresia de pe față și te răzgândești.
— Nu, nu, e Alb…, da, e mai bine ca palid…, Lupul Alb.
— Lupul Alb?, te-ntreabă și vocea îi sună interesată.
Dai din cap înțelept. Știai că a ales lupul. Ochii vi se întâlnesc. Nu-i prea plăcut. Lupul Alb tușește în palmă.
— Ar trebui să mă-ntorc.
— Dar ai plătit pentru toată experiența. Ești sigur?
Lupul Alb deja pleacă.
— Dar…

Simți exact momentul când se Relochează în afara Experienței. E o senzație ca și cum o parte din sufletul tău e întins, ca o coardă. Apoi plesnește când îi dai drumul.

*

Barul Hey U.S.A. e singurul bar indian din Sedona. E la parterul unui mall vizavi de job și are pereții îmbrăcați în plută. Acolo se-adună lumea după muncă, majoritatea sunt băieți la capsule ca tine, plus niște vânzători de mărgele de pe marginea șoselelor și personalul de la restaurante, cu mirosul de untură prăjită încă pe ei. Ești norocos să găsești un loc la capăt, chiar lângă ghișeul unde se preiau comenzile. Te pui pe taburetul acoperit cu plastic și ridici mâna să chemi un chelner.

— Totuși, ce crezi cu adevărat?, întreabă o voce în dreapta.
DarAnne se uită la tine cu ochi acuzatori, tensionată.
Asta e. O a doua șansă. Ocazia ta să ieși de pe lista cu jegoși. Trebuie s-o faci ca lumea. Încerci să te gândești la ceva deștept, ceva s-o impresioneze, dar și să te scoată din belea. Dar n-ai fost niciodată așa de inteligent, așa că te ții de adevăr.

— Cred că chiar am nevoie de jobul ăsta, recunoști.
Umerii lui DarAnne se relaxează.
— Dă-te la o parte, îi spune unui tip de lângă ea, care se coboară de pe taburet și i-l dă ei. Știam eu, zice ea. De ce nu mi-ai luat partea? De ce te temi așa tare de șef?
— Nu mă tem de șef. Mă tem să nu mă lase Theresa. Și de șomaj.
— Îți trebuie o coloană vertebrală, Jesse, asta-i tot.

Îți dai seama că barmanul așteaptă nerăbdător. De fiecare dată, bei același lucru, o Coors Light într-o sticlă rece. Dar barmanul nu te ține minte niciodată și nici comanda ta. Te-ntorci, vrei să-i cumperi una și lui DarAnne, dar a dispărut, s-a întors la echipa ei.
Îți bei berea singur, aștepți un răstimp rezonabil și pleci.

Lupul Alb te-așteaptă sub stâlpul de iluminat de la colț.
În spatele lui e Marele Șef Indian din neon care stă deasupra firmei Sedona Sweats, e tot numai rozuri și albastru și galben, salută cu mâna lui uriașă. Peste umăr îi urcă semnale din norișori albi de fum.

Nu-l recunoști pe Lupul Alb din prima. Majoritatea clienților se schimbă puțin când își construiesc Experiența. Nu-i nimic greșit dacă ești mai slab, mai înalt, mai arătos. Dar Lupul Alb arată fix la fel. Păr castaniu, palid, picioare lungi.
— Hau.
Lupul alb își ridică mâna, imitându-l involuntar pe marele Șef de neon. Măcar are decența să arate jenat când o face.
— Tu.
Ești atât de surprins, că primul lucru care-ți iese pe gură e o acuzație.
— Cum m-ai găsit?
— Sângeadevărat, nu? Am întrebat în stânga și-n dreapta.
— Și lumea ți-a zis?
E împotriva regulilor.
— Am întrebat care-i cel mai bun Ghid Spiritual. Dacă era să cumpăr o Viziune, să știu la cine să apelez. Toată lumea a spus că tu.
Roșești, te simți răzbunat, dar și enervat că ți-au dat colegii numele unui Turist.
— Am încercat să-ți spun, zici, cam îngâmfat, în loc să mulțumești cu grație.
— Ar fi trebuit să ascult, zice Lupul Alb și zâmbește, o ridicare a colțurilor gurii care seamănă a părere de rău.

Apare o pauză jenantă.

Citește:  Omenirea peste 40 de ani. Citește povestirea ”Fața nevăzută a lumii”

— N-avem voie să fraternizăm, spui, în cele din urmă.
— Știu, eu doar… doar voiam să-mi cer scuze. Că am stricat Experiența.
— Nu contează, îi spui, de data asta cu grație. Ai plătit, nu?
— Da.
— Doar că…
Știi că acum vorbește egoul tău, dar trebuie să afli.
— Am greșit cumva?
— Nu, e vina mea. Tu ai fost foarte bine. Doar că am avut o bunică Cherokee și cred că fiind acolo și văzând toate alea… nu știu, ceva în mine s-a stârnit. Ca o amintire ancestrală sau ceva.

Ai auzit de amintiri ancestrale, dar ai auzit și de atâția oameni care pretind că au sânge Cherokee dar n-au. Theresa le zice pretendieni, ceea ce ți se pare cam dur. Poate că Lupul Alb e Cherokee. Nu cunoști niciun Cherokee deci poate chiar arată ca tipul ăsta. Unul dintre clienți e pe jumătate Tlingit și e palid.
— Bun, păi trebuie să mă duc acasă, îi zici. Am soție, mă-nțelegi.
Lupul Alb dă din cap.
— Sigur, sigur. Voiam doar… Mulțumesc.
— Pentru ce?
Dar Lupul Alb deja se-ndepărtează.
— Ne mai vedem.

Ai o impresie de déjà vu care te scutură, dar îți zici că așa e cu Turiștii, cine să-i înțeleagă, oricum?
Te duci acasă la Theresa.

*

Imediat cum intri în capsulă a doua zi, ți se aprinde monitorul. Un Turist e deja pe punte și așteaptă.
— Căcat, mormăi, tragi meniul și te uiți repede pe opțiuni.
Totul arată bine, doar că… simți un pic de panică după ce vezi ce trib și-a ales. Cherokee. Nu știi nimic despre Cherokees. Ce purtau pe atunci, ritualurile lor. Singurul Cherokee pe care-l știi e…

Lupul Alb apare deodată în Experiență.
Din grabă, ai uitat să-ți pui pantalonii de piele. Sinele tău de Experiență încă poartă Wranglers și Nikes. Șeful s-ar supăra rău dacă te-ar vedea așa de neglijent.

— De ce te-ai întors?, întrebi.
— Mă gândeam să vorbim.
— Despre ce?
Lupul Alb dă din umeri.
— Nu contează. Orice.
— Nu pot.
— De ce nu? E timpul meu. Plătesc.

Simți iar o panică ușoară. Niciun Turist n-a încălcat așa protocolul. Unul dintre motivele pentru care Experiența funcționează e că toți își știu rolul. Dar lui Lup Alb nu pare să-i pese de reguli.

— Pot să mă tot întorc, spune. Am bani, știi.
— O să mă bagi în belele.
— Ba nu. Eu doar…
Lupul Alb ezită. Ceva în el se prăbușește. Ce credeai că-i aroganță, acum arată ca disperarea.
— Am nevoie de-un prieten.

Cunoști sentimentul. Adevărul e că și ție ți-ar prinde bine un prieten. Cineva cu care să vorbești. N-ar fi nimic rău. Doi bărbați care vorbesc.
Dar nu aici, totuși. Încă mai ai nevoie de job.
— În barul ăla?
— De aseară?
— Ies la 11.

*

Când ajungi, la 11:30, barul e ocupat, dar îl recunoști imediat pe Lup Alb. La Hey U.S.A un alb slăbănog sare-n ochi. E comic. Sub lumina asta, în mulțimea asta, Lupul Alb ar putea să pară un indian de vreun fel. Măcar unul dintre tipii ăia cu 1/64 sânge de indian. Poate că-i un pic Cherokee.

Îți face semn cu mâna spre un separeu. Te-așteaptă un Coors Light. Te bagi în separeu și iei în mână sticla rece, umedă. Ești plăcut surprins.
— Am luat-o la ghiceală, am nimerit?
Dai din cap și iei o gură. Prima gură e întotdeauna magică. Cam cum îți imaginezi că se simte Golden, Colorado într-o dimineață de iarnă.
— Bun, zice el, povestește-mi de tine.

Te uiți în jur după fețe familiare. Chiar o să faci așa ceva? Să-i spui unui Turist de viața ta? Viața ta adevărată? O voce mică-n cap îți șoptește că poate nu-i cea mai isteață mișcare. Șeful ar putea să afle și să se enerveze. DarAnne să facă mișto de tine. Plus că Lupul Alb vrea o poveste tare, ceva cu adevărat autentic și tu n-ai decât o casă veche cu trei dormitoare și o datorie imensă la facultate.

Citește:  Un român a participat la testele nucleare de la In-Eker! Citește povestea lui în ”Oasis”.

Dar se uită la tine prietenos și interesat și nimeni nu se mai uită prea des așa la tine, nici măcar Theresa. Așa că-i spui.
Nu tot.
Dar ceva. Destul.
Destul ca, atunci când barmanul anunță ultima comandă, să-ți dai seama că ai vorbit neoprit de două ore.

Când te ridici să pleci, se ridică și Lupul Alb. Strângeți mâinile ca indienii, ceea ce te face să zâmbești. Nu te așteptai, dar te simți foarte, foarte bine.
— Bun, la aceeași oră mâine?, te întreabă.
E tentant dar:
— Nu, Theresa mă omoară dacă stau așa târziu două seri la rând.
Și-apoi:
— Dar ce zici de vineri?
— Vineri atunci, îți răspunde și-ți atinge umărul. Ne vedem atunci, Jesse.
Simți emoția anticipării, abia aștepți să fie vineri.
— Ne vedem.

*

Vineri intri în bar la 11:05. Lupul Alb râde când îți vede fața și rânjești și tu puțin jenat. Acum plătești tu pentru băuturi și reluați de unde ați întrerupt. E așa de ușor. Lupul Alb nu pare să se plictisească de poveștile tale și a trecut atâta timp de când ai avut un prieten nou căruia să i le spui, îți vine greu să te oprești. Afli că și lui îi place Kevin Costner și vă întreceți în replici din filme până când Lupul Alb te blochează cu un citat din Vântul în părul lui.

— Ești sigur că-i din film?
— E Lakota!
N-ai recunoaște-o, dar ești impresionat de cât de bine sună vorbele lui în Lakota.
Lupul Alb zâmbește.
— Uite că știu ceva ce tu nu știi.
Dai din mână ca și cum n-ar conta, dar îți promiți să revezi filmul.

Timpul zboară și, încă o dată, după ultima comandă, sunteți în fața barului. Te declari bucuros de acord să vă revedeți marți. Și vinerea viitoare. Până când devine noua ta rutină.

Luna trece repede. Și următoarea.
— Pari prea fericit, îți spune Theresa într-o seară, suspicioasă.
Zâmbești și-o iei în brațe, o tragi mai aproape, până-i simți în nări mirosul de trandafiri al șamponului.
— Mi-am făcut un prieten. Un tip de la muncă.
Hotărăști să nu spui mai mult. Ar fi greu să-i explici că Lupul Alb nu mai e demult un Turist pentru tine.
— Nu mă-nșeli, Jesse Turnblatt, nu? Pentru că dacă…
O întrerupi cu un sărut.
— Ești geloasă?
— Ar trebui să fiu?
— Niciodată.
Încă e suspicioasă, dar te lasă s-o săruți iar, îi simți trupul moale lipit de-al tău.
— Te iubesc, murmuri și îi strecori o mână sub bluză.
— Sper.

*

E marți dimineață și abia poți să respiri. Ai nasul înfundat și te dor încheieturile. Theresa a sunat la muncă și a spus că ești bolnav și acum te învelește și-ți dă un castron cu tocană. Ar trebui să te vezi cu Lupul Alb la bere, dar ești prea bolnav. Te gândești s-o trimiți pe Theresa cu o scuză, dar te răzgândești. E vorba doar de o seară. Lupul Alb o să-nțeleagă.
Dar până vineri tusea se înăsprește și-ți scutură tot pieptul. Când Theresa sună iar la muncă, te străduiești să-ți audă șeful tusea. Speri să n-ai probleme pentru zilele de absență. Dar ce te-ngrijorează mai tare e că-i dai iar țeapă Lupului Alb.

— Crezi c-ai putea să mergi tu în locul meu?, o întrebi pe Theresa
— Ce, la bar? Nu beau.
— Nu-ți cer să bei. Doar să te vezi cu el și să-i spui că-s bolnav. Probabil se gândește c-am uitat de el.
— Nu poți să-l suni?
— N-am numărul lui.
— Bine, atunci. Cum îl cheamă?
Eziți. Îți dai seama că nu știi. Singurul nume pe care-l știi e cel auzit de la el.
— Lupul Alb.
— Bine. Odihnește-te.

Theresa nu se-ntoarce până pe la 1 noaptea.
— Unde-ai fost?, o întrebi, alarmat.
Are obrajii roșii și i se simte-n răsuflare mirosul de Cherry Coke.
— La bar, cum m-ai rugat.
— Ce ți-a luat atâta?
Pufnește.
— Nu tu ai vrut să merg?
Dă din cap, are un zâmbet mic, pe care nu i l-ai mai văzut.
— Ce e?
Ceva în tine se crispează.
— Un tip de treabă. Foarte de treabă. Nu mi-ai spus că-i Cherokee.

*

Până luni reușești să te-ntorci la muncă. Găsești pe vestiar un bilet, trebuie să mergi la șef urgent. Îl găsești în birou, se uită peste rapoartele săptămânale.
— Am angajat pe cineva.
Te pregăteai să-ți ceri scuze, să-i explici cât de bolnav ai fost, să-i promiți că o să dai randament mai mare. Dar toate astea ți se opresc în gât.
— Îmi pare rău, Jesse, zice și chiar e sincer. Tipul ăsta-i bun. Îl cheamă Lup. Adică, căcat, unde găsești mai indian de-atâta. Turiștii o să-l mănânce pe pâine.
— Turiștii mă iubesc și pe mine.

Citește:  Atât de diferiți încât nu le putem înțelege nici măcar gunoaiele

A sunat ca o jelanie, dar ce să faci. Simți că e de rău, rău, rău.
— Ești bun, Jesse. Dar nimeni nu știe nimic despre indienii Pueblo, așa că joci numai cu informații de la TV. Tipul ăsta-i…
Șeful își pocnește degetele, încearcă să găsească cuvântul.
— Autentic?, șoptești.
Șeful întinde degetul spre tine ca un pistol.
— Bingo. Auzi, dacă mai deschidem o capsulă, te chem.
— I-ai dat capsula mea?
Capul șefului tresare, e în gardă. Probabil c-ai țipat. Întinde mâna să apese pe-un buton de pe telefon, să cheme paza.
— Stai!, protestezi.
Dar bărbații în uniforme sunt deja aici și te scot afară.

*

Nu poți să te duci acasă la Theresa. Pur și simplu. Așa că te duci la Hey U.S.A. E altfel de lume acolo, e lumea de la amiază. Băutori serioși, șomeri. Râzi, pentru că acum te potrivești cu ei.

Tipii de lângă tine bagă shot-uri. Păhărele cu alcool negru aliniate pe un rând. N-ai mai făcut shot-uri din facultate, dar când ți se oferă unul, îl iei. Băutura ieftină îți arde gâtul. Încă două și panicile încep să devină tolerabile. Nu mai știi cât e ceasul când te ridici să pleci, dar Marele Șef e acolo, strălucitor, profilat pe cerul nopții.

Ieși pe ușă clătinându-te și te izbești de DarAnne. Se-nfurie și-ncerci să bâlbâi o scuză, dar o mână grea ți se lasă pe umăr înainte să poți spune orice.

— Căcănarul ăsta te deranjează?
Recunoști vocea.
— Lup Alb?
El e.  Dar pare altul. E ceva la el diferit, dar nu știi ce. Poate e cămașa cu fundă, poate colierul cu oase de la gât. E mai bronzat ca săptămâna trecută?
— Îl cunoști pe-ăsta?, întreabă DarAnne și crezi că vorbește cu tine, dar se uită la Lup Alb.
— Nu l-am văzut în viața mea, spune Lup Alb și se uită la tine urât și privirea lui sigură te face aproape să-l crezi. Aproape c-ai uitat că i-ai spus lucruri pe care nici măcar Theresa nu le știe.
— Eu sunt, spui, protestând, dar vocea îți iese ca un chițăit de neînțeles, de bețiv, parcă nici nu-i a ta.
— Bețivani împuțiți, mormăie DarAnne și te-mpinge într-o parte. Să facă ei neapărat o scenă.
— Cred că mai bine pleci, amice, zice Lupul Alb.

Nu cu răutate, dacă ați fi într-adevăr străini, dacă n-ați fi de fapt amici. Dar sunteți și te agăți de mâneca lui și strigi ceva despre prietenie și Theresa și pe urmă lumea se topește până când simți izbitura pe ciment în umăr și gustul sângelui pe buză, unde ți-ai mușcat-o, și o lovitură puternică în burtă și băutura-ți iese pe nas ca vomă și Marele Șef clipește la tine, hau, hau, hau, până vine bezna să te ia și se sting toate luminile.

*

Te trezești în rigolă. În căcata de rigolă. Te doare capul, ai gura uscată și împuțită ca un animal mort de-o săptămână pe autostradă. Soarele-i sus, focul Arizonei îți arde pielea. Ai hainele murdare și nu mai ai pantofi și pe bărbie e o dâră de sânge uscat și pe gât sunt alte coji de sânge. Ai mâinile ca tocătura și nu știi de ce.

Dar pe urmă-ți amintești.

Și umilința e grea pe umerii tăi învinețiți, o rușine neagră ce sfidează soarele deșertic. Jobul tău. Cum te-a tratat DarAnne. Cum te-a bătut Lupul Alb. Și cum ai dormit toată noaptea beat în rigolă. Pare un vis oribil, dintre cele mai oribile. Dintre cele din care nu poți să te trezești, fiindcă sunt viață reală.

Mașina nu mai e unde-ai lăsat-o, probabil ți-a ridicat-o primăria dimineață, odată cu apariția măturătorilor. Așa că te târăști spre casă. Șase kilometri pe asfalt până la casa ta luată pe ipotecă. Și ți se pare frumoasă, ca în ziua-n care-ai luat-o. Ochii îți lăcrimează când împingi ușa.

— Theresa!, strigi.
O să fie supărată și o să trebuiască să vorbești repede, să-i explici băuta (prima de genul ăsta!) și că ai fost concediat (o să găsesc alt job, îți promit), dar deocamdată nu vrei decât s-o ții în brațe și să-ți umpli nările cu mirosul ei de trandafiri, să te vindeci.
— Theresa!, strigi iar, în timp ce șchiopătezi prin camera de zi.
Te uiți în baie, te uiți în dormitor. Și ce vezi acolo te blochează. Lipsesc lucruri. Periuța de dinți, cutia cu anticoncepționale, cutia cu lentile de contact.
— Theresa?!
De data asta ești aproape panicat. Te duci repede în bucătărie.
Te izbește mirosul. E mirosul familiar de cafea proaspătă.
Când vezi că e cineva la masă, cu spatele la tine, te relaxezi. Dar nu-i Theresa.

Se întoarce ușor, destul cât să-i prinzi profilul și spune:
— Intră, Jesse.
— Ce pizda mă-tii faci aici?
Lupul Alb se strâmbă, ca și cum l-ai jignit.
— Ia loc.
— Ce-ai făcut cu soția mea?!
— Nu i-am făcut nimic.

Ia o hârtie împăturită, ți-o întinde. I-o smulgi dintre degete și te apropii ca să-i vezi fața. Biletul din mână e ca un incendiu în pădure, ceva cu potențialul de-a te arde până la os. Vrei să-l rupi, vrei să pleci înainte să te lași rănit de ce-o să afli. Te mănâncă să-l citești acum, acum, dar nu vrei să-i dai lui satisfacția disperării tale.
— Acuma mă cunoști deci, îi șuieri.
— Îmi cer scuze. Dar făceai o scenă și nu voiam s-o superi pe DarAnne.
Vrei să-l întrebi cum de-o știe pe DarAnne și de ce era cu ea. Dar știi deja. Șeful ți-a spus că pe noul angajat îl cheamă Lup.
— Ești un jeg, știi asta?
Lupul Alb se uită în altă parte cu aceeași privire jignită. Ca și cum iar te faci de râs.
— Mai bine pune-ți niște cafea, îți spune și arată spre cafetieră. Cafetiera ta.
— N-am nevoie de permisiunea ta să-mi pun cafea la mine-n casă, strigi.
— OK, zice și se lasă pe spate.

N-ai cum să nu vezi cât de chipeș e, cu părul negru puțin mai lung și colierul de la gât punându-i în valoare pomeții proeminenți.
Tragi de timp când îți prepari cafeaua, pui zahăr, pui frișcă, ceea ce nu faci de obicei, înainte să te așezi pe un scaun vizavi de el. Abia atunci deschizi biletul, cu mâinile tremurând, cu spaimă.

— S-a dus la mama ei, îți explică Lupul Alb în timp ce citești exact asta. Pentru binele ei. Vrea să pleci până se-ntoarce.
— Ce i-ai spus?
— Numai adevărul. Că ai fost concediat, că ai luat-o razna, că ești beat undeva într-un șanț ca un clișeu prost.
Se apleacă înainte.
— Lipsești de două zile.
Clipești. E adevărat dar nu e.
— Theresa n-ar…
Dar ar face-o, totuși. A spus-o de un milion de ori, ți-a dat un milion de șanse.
— Are nevoie de-un bărbat adevărat, Jesse. Cineva să aibă grijă de ea.
— Și ăla ești tu?

Ai încercat să fii cât mai dur, numai că ți-a ieșit mai mult o întrebare decât o acuză. Ți-amintești cum l-ai lăsat să se dea Cherokee, cum ți s-a părut prea crud să-l numești pretendian.

Citește:  Premiile HUGO 2018. Nominalizările

Își curăță gâtlejul. Se ridică.
— E timpul să pleci, spune. I-am promis Theresei că o să pleci și trebuie să mă duc la muncă în curând.
Ceva la el pare să se expandeze, să ia tot spațiul pe care l-ai ocupat cândva. Te simți mic, în plus.

— Te-ai gândit vreodată, spune, gânditor, cu capul înclinat, ca și cum ar studia un organism străin, că poate asta-i experiența mea și tu ești turistul?
— E casa mea, protestezi dar nu mai ești sigur.
Te doare capul. Cafeaua din mână e deja rece. De când stai aici? Gândurile îți devin neclare, cuvintele îți par doar fapte uitate și jumătăți de adevăr. Inima ta e un depozit prăfuit pentru iubiri pierdute și dorințe nerealizate.
— Nu mai e, îți răspunde.
Simți greață. Aceeași senzație pe care o ai când ieși dintr-o Experiență.
O cutremurare și…
Te desprinzi.

Traducere de Dan SOCIU

Facebook Comments