Am contactat în zilele ce au precedat relansarea revistei Nautilus câțiva poeți și prozatori români și i-am întrebat câteva lucruri despre literatura SF, fantasy și horror. Asta fiindcă am observat în ultimii ani, pe măsură ce o nouă generație de scriitori s-a afirmat în România, poate nu o dărâmare a zidurilor, dar o fisurare a lor, o intersectare a bulelor culturale. Science-fiction-ul poartă încă stigmatul paraliteraturii, însă prejudecățile foarte evidente din anii 90 și de la începutul anilor 2000 par să se fi estompat. Critica literară este, cred, mult mai deschisă față de romanele SF&F, iar în mediul academic se vorbește din ce în ce mai des despre science-fiction, fantasy, horror și chiar despre benzi desenate. Poate e important să adaug și faptul că anul trecut, în premieră, FILIT, cel mai important festival de literatură din România, și-a manifestat deschiderea față de literatura fantasy.

Întrebările pe care le-am adresat scriitorilor au fost:

1. Ce roman science-fiction, fantasy sau horror ați citit ultima oară și când s-a întâmplat asta?

2. Există un autor român de gen care v-a atras atenția și căruia doriți să-i citiți cărțile?

3. Ce film SF, Fantasy sau Horror ați vizionat ultima oară și când s-a întâmplat asta?

Răspunsurile a șapte autori nu reprezintă, cu siguranță, un sondaj profesionist, dar ne oferă șapte perspective care ne ajută, cred, să intuim cum se vede genul din afara genului. Cum privesc SF-ul scriitorii care nu scriu SF. Și, pentru cei care vor să tragă cu ochiul în biblioteca și în televizorul vecinului, ce cărți și ce filme de gen consumă scriitorii care nu scriu SF, fantasy ori horror.

Zilele următoare o să schimbăm perspectiva și o să vedem cum stăm cu prejudecățile și în partea cealaltă a zidului: citesc autorii români de SF&F poezie contemporană?

Teodora Coman: Nu am putut duce la capăt ”Neuromantul”

Teodora Coman1. Ultima carte fantasy citită este antologia lui John Joseph Adams, „Epic“ din 2012, tradusă la noi în 2014, iar ultima carte SF este „Secţiune printr-un oraş bolnav“ a lui Serge Brussolo, ambele citite de curând. Nu am putut duce la capăt William Gibson, „Neuromantul“. Autoarea preferată este Ursula K. Le Guin.

2. Spre ruşinea mea, nu am citit nimic din autorii SF contemporani, poate şi din cauză că domeniul, considerat încă marginal, nu a a avut parte de o promovare susţinută, profesionistă.

3. Ultimul film S.F., şi horror în acelaşi timp, este Life, apărut în 2017.

Claudiu KomartinClaudiu Komartin: Aldous Huxley, “Maimuță și esență”

1. Aldous Huxley, “Maimuță și esență”, la începutul lui 2018

2. Aron Biro

3. Seria “Star Trek: Discovery”; motion picture: “Blade Runner 2049”

Lorena Lupu: Mi se pare că autorii români de fantasy se străduiesc prea tare

Lorena Lupu1. Recunosc că eu sunt mai degrabă amatoare de nonfiction în ultima vreme, drept care, ultimul roman fantasy citit a fost, de fapt, o serie. Seria “A song of ice and fire” a lui George R. R. Martin. S-a întâmplat după ce am văzut accidental pe YouTube un clipuleţ din Game of Thrones şi m-am îndrăgostit pasional. După un binge watch de trei zile, am cumpărat ebookurile şi le-am devorat pe nerăsuflate.

2. Am citit relativ puţin fantasy românesc, deci s-ar putea să emit o părere ignorantă şi îmi asum asta: dar mi se pare că autorii români se străduiesc prea tare. Şi, cumva, povestea sună forţat şi chinuit. Personajele sunt foarte monotone şi unilaterale, iar dialogul, mai plin de E-uri decât un sandviş de la McDonalds

3. Zilele trecute am văzut mai multe filme clasice din era de aur a Hollywoodului. O să-l aduc în discuţie pe Whatever Happened to Baby Jane, o capodoperă a genului cunoscut drept “psycho-biddy” (în traducere pe lung, peripeţii demente ale unei foste femei frumoase ajunse babă nebună). Ambele eroine, Bette Davis şi Joan Crawford, sunt dive URIAŞE ale Hollywood-ului de altădată, ambele creează roluri diferite faţă de ceea ce făceau în filmele care le-au consacrat, iar rezultatul este, pur şi simplu, savuros. Old Hollywood FOR THE WIN!

Adina Popescu: La noi se pun prea repede etichete – când spui fantasy sau SF, te gândești la adolescenți, la lecturi superficiale

Adina Popescu1. Chiar acum recitesc „Stăpînul inelelor”, însă pe Tolkien îl recitesc (integral sau pe bucăți) periodic, nu doar pentru că îmi place foarte mult, dar și pentru că mă ajută la scris. Am nevoie de un astfel de roman atunci când am blocaje în ceea ce privește trilogia fantastică la care lucrez – „O istorie secretă a Țării Vampirilor”. La nici un alt scriitor de literatură fantasy n-am întâlnit un asemenea „suflu epic”, o asemenea forță a povestirii. Asta mă ajută. Și mi se pare nedrept că literatura fantasy este considerată „literatură minoră”, în „Stăpânul inelelor” sunt pasaje de-a dreptul excepționale ca scriitură, mă gândesc de pildă la finalul din „Cele două turnuri”, dar există și alte exemple. Așa cum am mai zis și despre literatura pentru copii, rămân la părerea mea – cărțile se împart doar în două categorii, cărți bune și cărți proaste.

Ultima carte SF pe care am citit-o și mi-a plăcut a fost „Ready player one”, Ernest Cline. E o carte bine construită, dinamică, care te ține, dar nu e o carte deloc spectaculoasă ca stil. Pe mine m-a interesat și partea de gaming, pentru că joc jocuri, în general MMORPG-uri și înțeleg bine genul ăsta de literatură. Însă știu oameni care au citit-o cu plăcere, fără să fie gameri. Aștept și filmul, sunt curioasă ce a scos Spielberg din cartea asta.

2. Autori de fantasy nu prea avem. Vladimir Colin este considerat un soi de părinte al fantasy-ului românesc și pe bună dreptate. L-am descoperit relativ târziu, mi-a plăcut „Legendele Țării lui Vam”, nu cred că s-a reeditat. Este vorba despre o întreagă mitologie inventată cu totul remarcabilă. Îmi pare rău că n-am reușit să citesc SF românesc, sunt destui autori care m-ar interesa, însă pur și simplu cărțile lor nu mi-au căzut în mână. Cred că e o problemă de promovare aici. Literatura fantasy și SF autohtonă rămâne o literatură de nișă, autorii de multe ori se citesc doar între ei, cărțile nu prea ajung la cititori și e păcat. Pentru că în alte țări și n-o să dau ca exemple țări occidentale cu piețe de carte „așezate”, în Polonia de pildă, aceste „nișe” au mult succes, există autori de SF, horror, chiar și de romance care fac furori și pot trăi bine mersi din scris. În plus, la noi se pun prea repede etichete – când spui fantasy sau SF, te gândești la adolescenți, la lecturi superficiale, doar așa ca să treacă timpul și nu la cărți care ar putea să bucure un segment mult mai mare de cititori. De aceea, nici nu mai vorbesc despre trilogia pe care o scriu în termeni de literatură fantasy. Zic că e un roman fantastic care se adresează tuturor vârstelor și categoriilor de cititori, dar nu știu dacă mesajul ăsta ajunge într-adevăr la public. Să nu uităm că, de pildă, „Teodosie cel mic” a lui Răzvan Rădulescu, una dintre cele mai bune cărți românești scrise după 1990, după părerea mea, în fond tot un roman fantasy este.

3. La filme mă uit de regulă pe posturile HBO, așa că le văd la ceva timp după lansare. Relativ de curând am văzut „Pete’s Dragon” care mi s-a părut un fantasy simpatic, deși cam pentru copii. În ceea ce privește SF-urile, tot la HBO, am văzut „Passengers”, din nou Ok, dar nu m-a dat pe spate. Cred că ultimul SF care mi-a plăcut mult este „Interstellar”, mult mai inteligent decât altele. Nu mă dau în vânt nici după Marvel, nici după Star Wars. Aș fi curioasă să văd „The Shape of Water” a lui del Toro, „Labirintul lui Pan”, de pildă, mi-a plăcut.

Doina Ruști: Am văzut cu plăcere ”Valerian și orașul celor o mie de planete”.

1. Săptămâna trecută am citit ”Luna în orașul blestemat” de Dănuț Ungureanu, un roman scris de un profesionist al genului, o distopie, cu note satirice.

2. Marian Coman mi se un prozator excelent pe genul fantasy. L-am citit, îl voi citi în continuare. În cărțile sale îmi place acțiunea, construcția poveștii, în primul rând, dar și trimiterile la mitologia românească.

3. Mi-a plăcut, pentru tema clasică, 11.22.63, serialul din 2016, nominalizat la Emmy, dar recent am văzut cu plăcere ”Valerian și orașul celor o mie de planete”.

Dan Sociu: În adolescență, am organizat cu prietenii un festival SF

Dan Sociu1. Ultimele pe care le-am citit le-am și tradus, Ph.K. DickDoctor Bloodmoney și un fantasy pentru adolescenți, Secerile, de Neal Shusterman, în 2017

2. Sunt mulți, îi țin minte de când eram adolescent pasionat de SF (am organizat pe atunci cu prietenii și un festival de gen), știu că îi admiram cel mai mult pe Grămescu și Sebastian Corn, dar și pe alții, Michael Haulică, Dănuț Ungureanu. N-am mai prea citit de atunci mult SF, poate și pentru că treceam prin perioada confuză a tranziției, cum i se zicea, și căutam mai mult realism, ca să înțeleg ce se întâmplă.

3. Downsizing, săptămâna trecută, mi-a plăcut mult.

Răzvan Țupa: În film am impresia mult mai des decât în literatură că S.F.-ul întoarce pe dos domeniul și reperele

Razvan Tupa1. Ultima oară știu că m-am plimbat printr-o antologie Gardner Dozois „The Year’s Best Science Fiction”, dar nu aș putea să spun care dintre ele era. Ce mi-a rămas în minte este o poveste cu o tipă care rămâne izolată într-o capsulă cu o ființă nonantropomorfă și ajunge la lucruri descrise în detalii corporale destul de grafice. Asta dacă nu se pun benzile desenate cu supereroi pentru că în astea mă aventurez destul de des. Dar nici acolo nu sunt prea priceput încât să duc o discuție până la capăt.

2. De când am pierdut complet legătura cu genul nu aș putea să spun că am preferințe. Mă fascinează SF-ul exact ca radio-ul care îmi place de mor, dar nu mai apuc deloc să urmăresc ce se întâmplă acolo pe niciun post. Așa se face că oricând îmi pică în mână ceva, răsfoiesc avid fără să mă intereseze prea mult de cine e scris. Nu prea mi se întâmplă să și reiau o carte românească de gen. Dacă ar fi să vorbesc după ureche, le simt ca pe rock-ul românesc… Ce aș putea să îi zic unui rus, să zicem de realizările autohtone?! Mai am obsesii din astea cu „dar eu ce îi spun unui extraterestru din chestia asta?!”. Cu poezia îmi iese.

3. Uite, când vine vorba de filme îmi e mai ușor. Ultimul, clar e „Shape of Water”, cum ar veni, „Forma apei”. Dar când s-a întâmplat, nu pot să spun pentru că nu sunt deloc în mediul meu atunci când e să plasez lucruri în timp. Îmi e destul de clar că s-a întâmplat anul acesta. Ah, acum mi-am amintit că am văzut și „Blade Runner 2049”. După cum se vede, interesul meu în zonă e destul de convențional. Dar asta se întâmplă mai ales pentru că în film am impresia mult mai des decât în literatură că S.F.-ul întoarce pe dos domeniul și reperele și așa mai departe.

Facebook Comments