Foto: Aaron Burden

În timp ce îi băteam la cap pe scriitorii din mainstream să îmi spună părerea lor despre literatura SF&F pentru ancheta publicată săptămâna trecută, făceam cam același lucru și în partea cealaltă, printre scriitorii români de science-fiction cu scopul de a afla cât de racordați sunt ei la ceea ce se scrie astăzi în România? Am încercat să aflu ce cred despre poezia contemporană și ce romane non-SF/F/H găsim pe noptierele lor. În fond, aș vrea să știu cam cât de mult comunică între ele bulele literare din România, cât de mare e schimbul de idei dintre curentul literar majoritar și zona dedicată literaturii imaginarului.

Întrebările pe care le-am adresat scriitorilor de SF&F au fost:

1. Ce cărți non-SF/F/H ați citit în ultimul an? (autori străini)

2. Ce cărți mainstream ați citit în ultimul an? (autori români) Sau ce scriitori contemporani din zona aceasta v-au atras atenția și ați dori să citiți?

3. Citiți poezie română contemporană? Argumentați.

Au răspuns Lucian Dragoș Bogdan, Rodica Bretin, Dan Doboș, Ovidiu Eftimie, Michael Haulică, Alexandru Lamba, Mircea Opriță și Florin Stanciu.

Lucian Dragoș Bogdan: Citesc doar accidental literatură mainstream

Lucian Dragos Bogdan1. În materie de beletristică, anul trecut am citit cărți non-SFFH scrise de autori străini doar dacă a trebuit s-o fac pentru clubul de lectură organizat de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, la care particip lunar. Au fost trei: Pascal Bruckner – Copilul divin, William Golding – Împăratul muștelor, Patrick Süskind – Parfumul.

2. Citesc doar accidental literatură mainstream, pentru că nu-mi oferă ceea ce caut eu într-o carte. În materie de autori români, lecturile mele din acest segment se datorează fie cercului de lectură menționat anterior, fie faptului că am o anumită relație cu autorii respectivi. Anul trecut au fost unsprezece volume, dar unele dintre ele virează către fantastic sau romance: Ioan Barb – Dumnezeul din paharul cu votcă, Andrada Cooș – Frumusețea lucrurilor trecătoare, Bogdan Hrib – Ultima fotografie, Marius Oliviu Iacob – Chiriaș la Cluj, Anamaria Ionescu – Camera obscură, Iulia Cătălina Lazăr – Jurnalul unor sentimente, Teodora Matei – Tot timpul din lume, Monica Mihai – Pe vecie și încă o zi, Radu Paraschivescu – Ghidul nesimțitului, Doina Ruști – Mămică la două albăstrele, Adina Speteanu – Irina.

3. N-o înțeleg, așa că ne ignorăm reciproc.

Rodica Bretin: Îmi place poezia română contemporană

Rodica Bretin1. Cărţi non-SF, autori străini, citite în ultimul an: Gavin Menzies, ”1421”.

2. Cărţi mainstream citite recent, autori români: Mihai Mănuţiu, ”Fuga cu Henri”, editura Humanitas

3. Da, îmi place poezia română contemporană. Autori citiţi recent: Alina Beiu-Deşliu, Nadia-Cella Pop, Mircea Brenciu.

Dan Doboș: Nu rezonez cu poetica de tip nou

Dan DoboșÎnainte de a răspunde la întrebări, trebuie să precizez că, din păcate, starea precară a vederii mele nu-mi mai permite să citesc pe cât mi-aș dori, așa că se poate ca răspunsurile mele să nu aibă cine știe ce relevanță.

1. Un an e o perioadă destul de mare și e necesar să fac un mic efort de memorie. Am citit destul de multă non-ficțiune, din zona istoriei ideilor. Primul titlu care îmi vine în minte este Istoria lui Dumnezeu, de Karen Armstrong, apărută la Nemira. Din categoria cărților de ficțiune, exclusiv sfera SF/F/H cred că au fost mai multe, din zona de divertisment, thriller, policier, aici fiind poate momentul să mărturisesc faptul că sunt foarte interesat de felul în care scrie Dan Brown, așa că am devorat Origini. Recunosc și că am obiceiul lecturilor repetate în timp și luna trecută mi-a căzut în mână un roman de San Antonio. Delicios. Aproape la fel de delicios ca Terry Pratchett. Am mai citit și John Green, Un șir infinit de țestoase.

2. Ficțiunea literară clasică, fiindcă bănuiesc că la ea vă referiți, nu este printre preocupările mele. Citesc destul de puțin din această zonă și atunci romane scrise de oameni pe care îi cunosc. Lucian Teodorovici și Dan Lungu sunt doi scriitori pe care îi urmăresc, iar primul dintre ei a publicat recent o carte extraordinară, Cel care cheamă câinii, pe care o recomand pentru acuratețea observației și pentru puterea sentimentelor pe care le trasminte/creează. Am mai citit și Januvia, un roman scris de confratele ieșean Daniel Corbu, o interesantă carte a solitudinii și a ascezei.

3. Nu. Din păcate însă, uneori sunt silit să ascult asemenea poezie recitată de autori în cadrul diferitelor evenimente sau programe culturale la care particip cu alte scopuri. Argumentul este acela că nu rezonez defel cu poetica de tip nou, aceea pentru care cuvântul e un scop în sine, e obiectul și subiectul poeziei, e cărămidă într-un eșafodaj care se dorește abstract și inspirator, dar mie mi se pare că rămâne un conglomerat de cuvinte ce definesc în cel mai bun caz un haos lexical articulat ciudat. Mă plictisesc de asemenea până la indispoziție fizică și alte atribute ale poeziei românești contemporane: minimalismul scremut, pornografia brută și lamentarea perpetuă.

Ovidiu Eftimie: Poezia noastră e ca apusurile de la Eforie Sud

Ovidiu Eftimie1. Am recitit Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldtrich, că găsisem undeva un amețit care spunea că din ea a făcut un semi-plagiat Colin cu Babel. Evident că omul vorbea/scria prostii. Ted ChiangPovestea veții tale, excelentul Liu Cixin cu Problema Celor Trei Corpuri, Arme Matematice de Distrugere în Masă de Cathy O’Neal și niște eco la grămadă

2. N-am citit cărți mainstream românești, delirurile pe tema Solenoid m-au instigat, la fel ca pe mulți români, să nu mai pun mâna pe ceva românesc. Dar am citit, în ciuda acestor piedici, Mărin Mălaicu-HondrariRăzboiul mondial al fumătorilor (faină) și Filip Florian – Zilele Regelui (mediocru). Mi-am propus să citesc anul ăsta cărțile lui Tudor Ganea, am auzit că e meseriaș, cel puțin la poveste.

3. Nu. Mi se pare că n-are coaie, bile, boașe, ce termen vrei tu. Ca să-mi placă poezia românească trebuie să fie ceva coios, dur, sălbatec, dezlănțuit, frumos, inovativ, n-am găsit nimic din toate astea în ce-am citit până acum. Poezia noastră e ca apusurile de la Eforie Sud. Există.

Michael Haulică: De cumpărat e ușor, pentru că e nevoie doar de bani. Cu cititul e mai complicat.

Michael Haulica1. În ultimul an am citit literatură F&SF românească și romane polițiste străine (iau în seamă doar lecturile despre care pot vorbi, pentru că mai sunt și cărțile pe care le-am citit în interes profesional, despre care nu pot spune nimic până nu apar). Deci titluri (doar cele care mi-au plăcut în mod deosebit): Persona, Trauma și Catharsis – trilogia semnată de Erik Axl Sund (traducere de Daniela Ionescu), Gheața de sub picioarele ei, de Camilla Grebe (traducere de Andrei Dosa).

2. De citit n-am citit (sau, în fine, n-am terminat), chiar dacă am cumpărat câteva cărți. Printre ele: Solenoid, de Mircea Cărtărescu, Pascal desenează corăbii, de Radu Niciporuc, Casa din Strada Sirenelor, de Octavian Soviany. Iar pe lista cărților de cumpărat mai am volume de Simona Antonescu, Guillermo Arriaga, Petru Cimpoeșu, Dan Ciupureanu, Radu Găvan, Veronica D. Niculescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Lucian Dan Teodorovici etc. De cumpărat e ușor, pentru că e nevoie doar de bani. Cu cititul e mai complicat, pentru că aici e nevoie de timp. Dar sper să reușesc, măcar cu jumătate din ele, deși târgurile de carte din 2018 de-abia încep.

3. Foarte puțin, foarte rar. Pentru că am multe de citit pentru îndatoririle mele zilnice și astea nu presupun (și) poezie. Mai cumpăr din când în când câte o carte, ca să nu uit complet că există și poezie pe lume, ca să nu mă înscriu și eu în armata celor care mai întâi s-au lăsat de scris poezie, apoi s-au lăsat și de citit. Uite totuși că ancheta ta a făcut deja o faptă bună: aseară am citit câteva poeme din cartea Alcool, de Ion Mureșan, pe care am cumpărat-o acum câțiva ani. Și cred că, de acum înainte, asta am să fac seara, înainte de culcare: am să citesc poezie. Așa că mi-am adus mai aproape, pentru serile care vor urma, Opera poetică, volumul lui Ioan Es. Pop, apărut în frumoasa colecție de la Paralela 45, și o antologie alcătuită de Claudiu Komartin și Radu Vancu, Cele mai frumoase poeme din 2010.

Alexandru Lamba: Îmi place să ascult poezie. Pe a lui Mihail Vakulovski, spre exemplu

Alexandru Lamba1. Le voi menționa pe ultimele: O undiță pentru bunicul meu de Gao Xingjian, pentru că o am cu autograful autorului, de la FILIT. Moartea lui O-Tsuya de Junichiro Tanizaki, pentru că găsesc tot mai interesantă cultura japoneză. Cartea celor cinci cercuri (Gorin No Sho) de Miyamoto Musashi, din același motiv. Pe aceasta o citesc foarte încet, încă nu am terminat-o, nici nu mă grăbesc să o fac. În fine, am început și Dexter – vise întunecate de Jeff Lindsay, tot pentru că am primit autograful autorului la Iași. Nici pe aceasta nu am terminat-o, pare-se că literatura polițistă e cam spinoasă pentru gâtlejul meu, chiar dacă autorul îmi e atât de simpatic.

2. Ultimele pe care le-am citit au fost În spatele blocului de Mara Wagner, Frumusețea lucrurilor trecătoare de Andrada Coos – iată, iar ajung la cultura japoneză –, Îngropat de viu de Dan Rădoiu și Orbi de Petronela Rotar. Am în plan să intru mai serios și în Restituirea de Anamaria Bancea, despre care am auzit numai de bine, dar care a avut un start cam greoi pentru mine.

3. Trebuie să recunosc, spre rușinea mea, că nu. Nu citesc poezie în general, decât foarte rar, niciodată un volum cap-coadă. Îmi place însă mult să ascult poezie. Pe a lui Mihail Vakulovski, spre exemplu.

Mircea Opriță: Nu mai sunt cititorul de literatură generală care eram în tinerețe

Mircea Oprita1. Trebuie să recunosc că nu mai sunt cititorul de literatură generală care eram în tinerețe, când parcurgeam – cu program, aș spune, din motive de formare culturală proprie – destul de multe traduceri publicate în colecțiile „Globus” și „Romanul secolului XX” ale Editurii Univers. Treptat, am devenit, într-un fel, sclavul proiectelor mele, cel care scrie lună de lună despre cărțile SF românești, sau, într-o vreme, și despre ideile fascinante emise în cercetarea de vârf din științele acestui început de secol XXI. Mă rog, unele dintre proiectele acestea, bunăoară cele trei cărți dintr-o serie supraintitulată Orizonturi în expansiune, le-am încheiat, așa că rămân doar cu niște proiecte încă în desfășurare, care sunt și ele mari consumatoare de timp și de energie. Lecturile mele actuale sunt, prin urmare, destul de specializate și nu îmi lasă răgazul de a urmări literatura universală cu interesul și hărnicia pe care știu că le-am avut odinioară. Când o mai fac, reiau lecturi mai vechi, pe sărite, bunăoară poemele lui Walt Whitman, proza lui Mark Twain sau Kurt Vonnegut Jr., vreo piesă de Shakespeare, câte un sovietic de felul lui Mihail Ancearov sau Bulat Okudjava, și destul de frecvent revin la „bătrânul” Swift. Dar, în ce-l privește pe acesta din urmă, lectura mea e iarăși mai curând interesată decât din pur răsfăț intelectual și plăcere, fiindcă intră și el într-unul dintre proiectele care mi-au mai rămas neîmplinite.

2. Când vine vorba de scriitorii români, multe din cele spuse de mine mai înainte ar trebui repetate. Deși încerc să mă orientez inclusiv în creația mai nouă, nu reușesc să am aceeași perseverență și intensitate a lecturii ca în cazul cărților de SF despre care scriu. E și explicabil, de altfel: nu mi-am propus vreun alt proiect istoriografic care să mă oblige la lecturi sistematice și pe subiecte de actualitate literară din domeniul curentului principal. Până și teza mea de doctorat, Discursul utopic, viza autori, cărți și probleme din domeniul clasic și universal al literaturii. Pentru experiențele literare de dată recentă sunt nevoit să mă rezum la ce mai „ciupesc” din răsfoitul revistelor pe hârtie, Steaua, Tribuna, sau cele care mi se trimit în regim electronic, Apostrof, România literară, Vatra veche, câteodată și altele. A, să nu uit! Între lecturi nu numai literatura contează, așa că pot spune că am citit de curând, deci și cu întârziere, niște volume masive ale lui Lucian Boia, Capcanele istoriei și Istorie și mit în conștiința românească. Ca privitor din afara cercetării științifice pe care o servește autorul acestor cărți, îl apreciez foarte mult. Despre niște analize de mituri ce vin în atingere cu SF-ul, Explorarea imaginară a spațiului, Jules Verne: paradoxurile unui mit, am și scris de altfel, cu prețuire și chiar elogios. În fine, de curând am descoperit masiva lucrare a lui Dan Culcer, Cenzură și ideologie în comunismul real, care se citește încet, sunt două volume cu peste 1700 de pagini, și în care mă reîntâlnesc inclusiv cu cărți pe care, cu dificultate și riscuri, le-am ajutat eu însumi să vadă lumina tiparului în cele două decenii când am ocupat un post de lector la vechea Editură Dacia din Cluj.

3. Da, citesc, însă iarăși în regim preferențial. Ca dovadă, fac trimiterea la o antologie intitulată Serile cu poezie și prieteni (2015), în care am simțit nevoia să grupez, după propriile mele simpatii și preferințe estetice, versurile unor poeți în care cred și pe care îi cunosc de multă vreme, pe unii chiar dintr-o tinerețe comună. Se află în această conjunctură fericită, a valorii proprii și a amiciției cu antologatorul, dintre români: Horia Bădescu, Vasile Igna, Mariana Bojan, Ion Cristofor, Ion Mureșan, Doina Cetea, Ion Pop, Mircea Petean, Marcel Mureșeanu și Adrian Popescu. Străinii pe care i-am inclus în antologie, cu traduceri care îmi aparțin, sunt spaniolii Carlos Vitale, doamna Marian Raméntol Serratosa, Rodolfo del Hoyo, Sebastián Mondéjar, Mateo Rello și Fulgencio Martínez, francezii Georges Drano și Nicole Drano-Stamberg, elvețianul Jacques Meylan și italianul Gerardo Vacana, pe care n-am mai considerat că ar trebui să-l traduc eu, fiind deja publicat la noi cu mai multe volume în traducerea soției mele, Doina. Fără îndoială, poeți valoroși sunt mulți alții, atât în literele românești, cât și în creația contemporană universală, însă prezența discret sentimentală a celuilalt termen din titlul volumului a restrâns drastic selecția.

Florin Stanciu: Îmi doresc să citesc  “Spovedania unui preot ateu”

Florin Stanciu1. Cărți tehnice din domeniul meu de specialitate și una pe care mi-o amintesc (fiind mai recentă) a fost “Arta Subtilă a Nepăsării” de Mark Manson.

2. “Flash-uri din sens opus” de Marian Godină se poate considera că face parte din mainstream?… Dacă da, atunci asta am citit. Din curiozitate, deși blogurile de tip “amintiri din viața mea deosebită” transformate în cărți mă cam lasă rece… Mai am astfel de curiozități. De exemplu, îmi doresc să citesc la un moment dat “Spovedania unui preot ateu” de Ion Aion.

3. Nu. Ultima mea experiență cu poezia contemporană a constat în a asculta mai multe poezii în rimă albă. Nu au fost tocmai pe gustul meu. Mi s-a părut ceva lipsit de substanță. Un fel de delir verbal. Nu e de mine.

 

Facebook Comments