Victor Drujiniu
Victor Drujiniu

După ce am lucrat cinci ani în industria de comics din România scriind scenarii pentru HAC! și TFB, am rămas cu o admirație extraordinară pentru artiștii români și pentru cititorii de benzi desenate a căror pasiune pentru lectură este cu totul și cu totul specială. Pe tipul ăsta care desenează pentru cele mai tari edituri din lume l-am cunoscut la una dintre edițiile Comic Con din București și am tot plănuit să facem lucruri împreună, însă până azi nu ne-a ieșit. Acum, odată cu relansarea Nautilus, am decis să vorbesc cu Victor Drujiniu despre cum este să trăiești desenând pentru Marvel, Dark Horse, DC Comics ori Soleil, dacă ascultă muzică în timp ce desenează și despre ce ar trebui să faci tu ca să ajungi să lucrezi pentru cei mai mari editori din univers. L-am întrebat și dacă nu cumva vrea să plece din România.

NAUTILUS: – Nu pierd vremea cu politețuri. Vreau să înțeleg repede cât de complicat este să ajungi să desenezi pentru Marvel, DC ori pentru Dark Horse. Ce ar trebui să fac dacă aș fi un tânăr student la Arte, talentat și plin de imaginație, ”mâncat” de gândul ăsta de a ajunge să deseneze pentru granzii americani din industria de comics? Sau, dacă nu este o ”rețetă” pentru asta, spune-mi cum ai făcut tu.

Victor Drujiniu: – Da… bună întrebare… Nu există o „rețetă” anume pentru asta. Eu, la vremea respectivă, atunci când am decis să urmez acest drum, mi-am încercat norocul pe un site, unde se postau anunțuri legate de proiecte de bandă desenată. Aveau două mari categorii: proiecte plătite și proiecte neplătitie. Eu am aplicat la câteva din anunțurile de la rubrica cu proiecte plătite. Printre cei care mi-au răspuns a fost un agent, care era la „vânătoare” de talente acolo. Astfel, prin intermediul lui, am obținut primul meu proiect pe piața din SUA, cu o editură mai mică, Zenescope. Însă este important și să ai ceva publicat pe undeva pentru a te putea „vinde” mai bine. Acest aspect îi interesează pe eventualii angajatori. Eu publicasem, chiar in acest scop, o scurtă poveste, la care am colaborat cu Marian Mirescu pe scenariu, în revista SF Helion din Timișoara. Deci primul pas ar fi acesta: să publice ceva, cât de scurt aici, în țară, iar pe urmă să „vâneze” pe internet posibilități de colaborare. Ajută crearea unui portofoliu online, există comunități care sunt urmărite de agenți și/sau editori tocmai în scopul găsirii de noi talente. Este bine să intre în contact cu creatori/ artiști pe aceste platforme. O rețea de contacte te poate ajuta să prinzi o colaborare la un moment dat. Am fost contactat pentru proiecte și astfel, fie la recomandarea unui scenarist pe care îl cunoscusem online, fie a unui artist. În rest, totul ține de talent, de muncă și nu în ultimul rând, de noroc.

– Dacă vreun cititor vrea să cumpere și să citească o bandă desenată realizată de tine, unde și ce să caute?

– Păi, cred că singura modalitate este online. Printre titlurile pe care le-am desenat se număra: Predators și The Occultist (Dark Horse); Justice League Dark, Green Lantern Corps și Arrow (DC Comics).

– Dintre toate personajele pe care le-ai desenat, de care te simți cel mai atașat? Și de ce?

– Paradoxal, cel mai atașat m-am simțit de un personaj pe care l-am desenat într-un proiect care nu a fost(încă) publicat 🙂 Dintre proiectele publicate, cred că cel mai apropiat m-am simțit de Rob, personajul principal din The Occultist. Probabil pentru că am găsit la el trăsături pe care le avem în comun și pentru că mi-a plăcut povestea.

– Ai lucrat atât pentru piața americană cât și pentru cea europeană, franco-belgiană. Cât de diferite sunt abordările? Care sunt diferențele? De la modalitatea de lucru, la contactele cu agenții, editorii, scenariștii.

– Da, așa este. Am lucrat pe piața americană, iar în ultimii 3-4 ani am trecut pe bătrânul continent, mai precis, pe piața franco-belgiană. Sunt, într-adevăr două piețe si noțiuni diferite. Diferă modalitatea de scriere a scenariilor, formatul albumelor, termenele de predare, implicarea și profesionalismul agenților și multe altele. De exemplu, la proiectele din America nu am avut contact cu scenariștii. Primeam scenariul scris complet si de acolo colaboram cu editorul. El era cel care trimitea notițe și sugestii pe schițele de pagini. În Franța, scriitorul participă în egală măsură cu editorul la această etapă. Pentru SUA făceam în general doar creioane și un inker trăgea în tuș desenele, iar bulele erau puse de un om care se ocupa special de asta, letterer-ul. Pentru Franța, artistul face desenul creion + tuș – unii le și colorează- și adaugă chiar și bulele cu textul. Ritmul este unul cu totul diferit. Dacă în SUA trebuia să desenez în jur de 20-22 pagini/lună, în Franța, media este de 5-8 pagini/ lună. Tocmai pentru că aici faci singur mai multe etape. De aici și una din diferențele fundamentale dintre cele două piețe: în SUA prevalează cantitatea în defavoarea calității, în timp ce în Franța este invers, se pune calitatea pe primul loc. În SUA se publică reviste/numere lunare, pe când aici se publică albume. În ceea ce privește contractele și/sau relația cu editorii, lucrurile se aseamănă destul de mult.

– Spune-mi trei artiști pe care-i admiri.

– Adam Hughes, Stuart Immonen, Alex Alice

– Și trei scenariști cu care ți-ar plăcea să lucrezi.

Brian Michael Bendis, Mark Millar, J. Michael Straczynski

– Ce materiale folosești? Tuș, hârtie sau computere și soft-uri sofisticate?

– Folosesc tehnica mixtă. Creioanele le fac digital, în Photoshop; pe urmă le printez pe hârtie de calitate și fac tușurile de mână. Tușurile le fac cu pensula, pen bruch, linere, markere(subțiri sau groase) pe hârtie Fanboy de la Canson. Scanez tușul, curăț desenul și eventual mai adaug mici texturi sau filtre, după caz.

Nu avem un public care să fie dispus să investească pentru a-și cumpăra câteva reviste lunar

– Ce mai faci când desenezi? Asculți radio, muzică sau audiobook-uri ori preferi să te concentrezi în liniște?

– Dintotdeauna mi-a plăcut să am un fundal sonor atunci când lucrez. Ceea ce ascult depinde de starea de moment. Dacă ascult radio, ascult un post local, care îmi place foarte mult: West City Radio (muzica anilor 60-90 și în prezent), dar alteori ascult playlist-uri făcute de-a lungul timpului pe Youtube. Ascult Queen, Enigma, selecții rock, 60’s, 90’s, coloane sonore, muzică instrumentală de film și din jocuri(așa-numita muzică epică). Iar de vreo doi ani am descoperit întâmplător un podcast foarte bun, realizat de un jurnalist american, John Siuntres, și unde sunt invitați creatori de top din industria americană de comics. Este o emisiune excelentă, cu conversații consistente, unele și de 2,5 ore, si oferă o foarte bună companie atunci când lucrez. Podcast-ul se cheamă: wordballoon.

– Zi-mi de banda desenată din România. Ce avem, ce nu avem? De ce?

– Sincer, nici eu nu mai știu… Am observat că acest subiect este asiduu dezbătut si online, pe facebook, de către oameni din domeniu și nu numai. Toți își pun aceste întrebări. Ceea ce pot spune este că în ultimii ani s-a înregistrat o creștere vizibilă în ceea ce privește publicarea de benzi desenate – fie serii sau albume. Din păcate, însă, acestea nu rezistă. Experiența ultimilor 2-3 ani, cu apariția și dispariția Lex Comics, Eat Comics și acum, și a reviste HAC!, mie îmi spune că nu avem (încă) un public care să fie dispus să investească pentru a-și cumpăra câteva reviste lunar, sau câteva albume, la câteva luni. Probabil că motivul principal este cel financiar. Nu avem potența financiară a cumpărătorului din Vest, din țările în care banda desenată este parte a culturii lor, unde există o piață puternică și cu tradiție; unde există public cunoscător și, ca atare, dispus (și pentru că își permite mai ușor decât cumpărătorul român, poate) să cheltuiască niște bani pe numere sau albume de bandă desenată. Nu avem nici tradiția și cultura pe care aceste țări o au. Suntem foarte rămași în urmă cu acest domeniu pe toate planurile și din această cauză este atât de greu să se creeze ceva la noi, ceva care să aibă continuitate. Ca să îți răspund mai punctual la câteva dintre întrebări: avem public, avem și talente; nu avem edituri de specialitate, nu se investesc bani pentru a-și putea asigura serviciile celor care fac o treabă profesionistă și de un nivel ridicat, nu avem un public educat (doar pasionat) și cunoscător. De ce? Cauzele sunt multiple și nu pot să ofer eu un răspuns la această întrebare. Nu în câteva rânduri, cu siguranță.

– Ai pomenit de educație… Știu că de puțin timp ții cursuri la Universitate, în Timișoara. Vreau mai multe detalii.

Victor Drujiniu comics– Da, începând cu acest an universitar mi s-a oferit posibilitatea de a preda un curs de bandă desenată în cadrul Facultății de Arte și Design, de aici, din Timișoara. Am fost foarte încântat de inițiativa lor și m-a bucurat să iau parte la aceasta. Este ceva nou, dar iată, ne arată că există interes pentru banda desenată, că aceasta și posibilitățile profesionale pe care le oferă sunt luate în serios. Deocamdată este vorba de un curs opțional, în cadrul unui pachet de trei astfel de cursuri, în anul I de studiu, la secțiile de grafică și de pictură. Am fost plăcut surprins să văd că majoritatea studenților din ambele secții s-au înscris la curs. Este un proces de învățare și de adaptare și pentru mine, dar în același timp este o bună provocare, de care aveam nevoie. Există posibilitatea creării unei secții, dacă lucrurile vor decurge bine și dacă va exista o cerere crescută pentru acest curs. Deocamdată luăm lucrurile pas cu pas și e important să mergem înainte.

– Spune-mi și cum e viața de profesor. Ești exigent, ai studenți cu restanțe? Cât de interesați sunt studenții de la Arte de comics?

– Este foarte interesantă. Recunosc că îmi place chiar mai mult decât mă așteptasem – desi simțeam că mi-ar face plăcere să predau. Nu pot fi foarte exigent în această etapă a lucrurilor. Interesul meu este să îi atrag pe studenți spre acest curs și spre banda desenată în general. Am și studenți cu restanțe, dar aceștia sunt studenții care nu au fost deloc la curs pe parcursul semestrului. Studenții par chiar interesați de comics. Sunt unii care sunt chiar pasionați și le place să deseneze în timpul liber. Sunt și studenți cu talent, care, prin muncă, ar putea să ajungă într-o zi să activeze în domeniu.

– La ce lucrezi acum și unde te putem găsi pentru autografe și strângeri de mână?

– Acum lucrez la un proiect proaspăt început cu cei de la editura Soleil; un proiect medieval-fantasy cu un scenarist foarte apreciat din industrie, în Franța. Dacă totul merge bine, cel mai probabil că mă veți putea găsi pe Artist Alley, la East European Comic Con, în luna mai, la București.

– Te bate gândul să pleci din România?

– Nu. Niciodată nu am avut acest gând. Nu atâta vreme cât pot face ceea ce îmi place și de aici.

Facebook Comments