REVISTA NAUTILUS / Vivisecţii / Secrete de familie

Secrete de familie

Viorel Pîrligras • 10:47 - 06.06.2011 • 

Conform definiţiei Wikipedia, termenul de fandom SF face referire la o comunitate de indivizi care se află în contact unii cu alţii printr-o pasiune comună – science-fiction-ul. Fandomul dispune de o viaţă proprie şi nu are tangenţe decât de departe cu organizaţiile formale. Are o pondere atât de mare încât poate fi considerat ca o cultură sau subcultură. Nu de puţine ori se formează adevărate cupluri în interiorul fandomului, soldate cu mariaje în toată regula. De aceea, n-aş greşi prea tare dacă aş desemna fandomul românesc ca fiind o adevărată familie. Şi radiografia fandomului poate fi comparată cu o structură familală. Nu întâmplător Mircea Opriţă şi-a numit una din cărţile dedicate SF-ului românesc „Cronici de familie” (Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008). Că fandomul are capi de familie în persoana animatorilor sau a membrilor influenţi, asta ştie toată lumea. De regulă, sunt şefii de grupări, redactorii-şefi de reviste sau edituri ori preşedinţii de cenacluri. Adică cei ce au cuţitul şi furculiţa în mână, persoanele influente mai ales în sectorul de promovare a creaţiilor membrilor sau în cel critic. Nu mă refer la o dictatură pentru că în majoritatea cazurilor este vorba de persoane bine intenţionate şi devotate genului SF. Iar comportamentul membrilor faţă de capi e acelaşi ca şi în viaţa civilă: mai mult sau mai puţin obedient.

Ca în orice familie, există copii-problemă cu comportament scandalos, mai ales pe site-uri; ca în orice familie, există membri mai simpatizaţi şi menajaţi şi alţii trataţi cu indiferenţă. Ca în orice familie, există o luptă a urmaşilor pentru moştenire; ca în orice familie, aproape fiecare membru visează să stea o dată şi o dată în capul mesei şi să fie onorat. O galerie întreagă de unchi capricioşi sau bolnavi, mătuşi simpatice şi verişori nesuferiţi, de frumoase surori, de fraţi cu studii înalte sau eşuaţi în boemă, de rude bogate de pe alte meleaguri şi bătrânei ursuzi, dimensiunea călinesciană a familiei nu ocoleşte fandomul românesc. Pare ciudat ca o simplă apetenţă pentru un gen literar-artistic să se ramnifice într-atât încât să devieze uneori chiar în adevărate războaie fratricide, dar războiul rozelor confirmă teza că istoria nu face decât să se repete la nesfârşit. Mă rog, nu cred că ar trebui să insistăm pe acest subiect, pentru că aici nu mai este vorba de o simplă pasiune pentru un gen, ci de oameni şi orgoliile lor. Am spus-o, indiferent că unii sau alţii (sau toţi) mă vor înjura în cor.

Societatea civilă evoluează şi, odată cu ea, se dezvoltă şi metodele de funcţionare ale fandomului. Altădată, simpla pasiune pentru SF era suficientă pentru ca să poţi trece pragul unui cerc sau cenaclu şi să fi acceptat ca membru cu statut plin. Acum, au apărut dimensiuni juridice care implică un aparat şi un mod de funcţionare extenuant ca timp, energie şi nervi. Nu pot însă să nu evidenţiez că „legalitatea” aduce şi multe lucruri bune: prestigiu, recunoaştere naţională şi internaţională, subvenţii pentru premii şi finanţări de volume, proiecte ambiţioase de reconsiderare a moştenirii literare SF. Ca în „Urzeala tronurilor”, se dicută despre alianţe, confederaţii, trădări şi uneltiri. Iau doar partea bună a lucrurilor şi consider că rivalitatea duce la calitate în privinţa evoluţiei activităţilor fandomului.

Ca în orice familie, există şi taine adânci sau poate doar carenţe ale fandomului. Căci fandomul are vederile suficient de înguste pentru a scăpa din zona vizuală tot ce nu apare înregimentat cu eticheta convenţională. Colecţiile editoriale populare sunt singurele recunoscute de familie. Producţiile unor outsideri faţă de grupurile influente sau de la editurile provinciale nu intră în cărţi, oricât de paradoxal ar suna expresia. Cât despre autorul care n-a trecut vreodată pragul unei manifestări sau a unui grup SF, nici vorbă să existe! Chiar dacă volumele sale ating cifre de milioane de exemplare. Nu, nu exagerez cu nimic şi vă voi da un exemplu concret. „Forbes România” a iniţiat recent un top al scriitorilor români, care, deşi nu îl încadrează în el şi pe Pavel Coruţ, spune că cele peste 20 de cărţi tipărite ale acestuia s-au vândut în peste 4.000.000 de exemplare. Asta în condiţiile în care pe primele locuri îi aflăm pe Augustin Buzura – „Orgolii“ (450.000 de exemplare), Dinu Săraru – „Nişte ţărani“ (200.000 de exemplare), Mircea Cărtărescu – „De ce iubim femeile“ (165.000 de exemplare), Nicolae Breban – „Animale bolnave“ (120.000 de exemplare), Nicolae Manolescu – „Arca lui Noe“ (120.000 de exemplare), Dumitru Radu Popescu – „Vânătoarea regală“ (100.000 de exemplare). Sursa informaţiilor – „Săptămâna financiară” – mai precizează că „Dacă am socoti preţul mediu de un dolar pe fiecare exemplar de carte vândut, Coruţ s-ar fi clasat, detaşat, pe locul întâi în topul încasărilor, cu peste patru milioane de dolari. Cu alte cuvinte, de peste şapte ori mai mult decât primul clasat în top, Mircea Cărtărescu – 540.000 dolari.”

Pentru cine nu cunoaşte – şi se pare că fandomul ori nu cunoaşte, ori ignoră cu bună ştiinţă – seria „Octogonul” a lui Coruţ este acătuită din romane construite din elemente de fantastic şi science-fiction. O conspiraţie internaţională, combătută cu succes de serviciile secrete româneşti, duce la savante operaţiuni jamesbondiste în care sunt implicaţi şi extratereştri. Câteva titluri de volume sunt edificatoare: „Călător pe drum de aştri”, „Secretele exploratorilor astrali”, „Război în ceruri”, „Extratereştrii coboară printre oameni”. E drept, „Forbes România” greşeşte puţin: cele „peste 20 de cărţi tipărite” ale lui Coruţ sunt doar 95! În mod cert cea mai mare serie SF românească. Sincer, aş fi fost poate mai liniştit dacă opera lui Coruţ ar fi fost demontată de critica literară specializată în SF, ar fi fost o bună motivaţie pentru tăcerea familiei despre „oaia neagră”, dar ce-ar mai putea face critica în faţa milioanelor de cumpărători? Aşa încât şi critica preferă să ia atitudinea tradiţională a familiei: ignorarea fenomenului Coruţ. Ce dacă scrie şi el SF şi a adus genului o grămadă de cititori care au venit dinspre cărţile lui? Orgoliul ne împiedică să-l invităm la vreo cină!

Cineva afirma într-un comentariu la un text de-al meu că aş fi formator de opinie. Nu, nu mă consider aşa ceva, aş pleda mai degrabă pentru titlul de „opinist” – chiar dacă el nu există în DEX –, pentru că prezint doar păreri subiective. Şi una din părerile mele este că fandomul trebuie să se maturizeze neîntârziat. Altfel riscă să devină nu o familie, ci La famiglia, cu toate conotaţiile negative ale termenului.

Opinia mea!

1883 vizualizari

2 Comentarii

  1. Any spune:

    Cumva asta imi aminteste de anii de liceu. „The cool guys” and „The nerd guys”. Asa e toata viata?

  2. liviu radu spune:

    Cartile lui Corut nu sunt SF. Nu sunt nici literatura. Sunt propaganda politica – foarte bine realizata, de altfel. O mare parte dintre tampeniile intrate in subconstientul colectiv romanesc provin din cartile lui Corut. Cel care e in spatele lui – daca exista cineva – a stiut meserie.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.