REVISTA NAUTILUS / Vivisecţii / Crâncena luptă dintre S şi F

Crâncena luptă dintre S şi F

Viorel Pîrligras • 7:14 - 02.05.2011 • 

Ştiu că îmi voi ridica în cap toţi inginerii cititori/autori de SF, dar mă consolez cu gândul că măcar voi câştiga simpatia tacită a amatorilor de fantasy şi poate chiar a celor de mainstream. De ce inginerii, veţi gândi. Simplu: literatura SF a fost puternic susţinută de regimul comunist pentru a impulsiona o adevărată clasă socială a vremii de care depindea politica de industrializare ceauşistă. În SF însă au rămas doar cei care aveau efectiv o doză de talent literar, nu tehnic. Nu dau nume, ei se cunosc care sunt, cu atât mai mult cu cât niciunul dintre cei importanţi nu activează acum în sectorul tehnic, ci în cel… al scrisului.

Multă vreme am auzit teza prin care dacă proza SF nu conţinea o temă şi o documentare tehnică solidă, plus gadgeturile aferente, nu e literatură SF. Aveam şi un sentiment de frustrare, eu nefiind un „tehnic”, când mi se spunea că adevăraţii scriitori sunt oameni de ştiinţă adevăraţi, precum Isaac Asimov, Arthur C. Clarke, Ivan Efremov sau, la noi, Ion Mânzatu sau Victor Kernbach. Citind însă operele acestor „monştri” am fost peste măsură de debusolat. Asimov nu era fascinant prin invenţiile tehnice, ci prin etica cu care înzestra condiţia existenţei unui golem modern, numit de K. Capek „robot” sau prin analiza unor civilizaţii inventate de domnia-sa în ciclul roboţilor sau al Fundaţiilor. Valoarea operei asimoviene nu venea din tehnologie, ci din talentul narativ ce îmbina în egală măsură imaginaţie, suspans policier şi o bună cunoaştere a psihologiei umane. Cât despre lucrările lui Clarke, cele mai fascinante sunt ciclul odiseilor care pun o oglindă în faţa umanităţii, în contactul cu inteligenţe extraterestre, tulburătoarea meditaţie asupra destinului uman din „Sfârşitul copilăriei” sau jocul imaginaţiei fără reguli din întâlnirile cu Rama. Lui Efremov nu i-am citit decât povestirile, care, în paranteză fie spus, nu mi s-au părut deloc a fi foarte hard-tech, în schimb, lectura la celebrul său roman „Nebuloasa din Andromeda” mi s-a oprit la primele pagini, şi veţi înţelege imediat de ce dacă vă redau un fragment: „Cu o mişcare rapidă, Erg Noor trase un fotoliu pliant de sub pupitrul maşinii electronice de calculat de model mic MNU-11. Până acum, din cauza marii ei greutăţi, a dimensiunilor şi a fragilităţii sale, n-a fost cu putinţă să se instaleze pe astronave o maşină electronică – creierul model I.T.U. – care să îndeplinească operaţii multiple şi căreia să i se poată încredinţa în întregime conducerea navei. Se impunea prezenţa navigatorului de serviciu în cabina de comandă.” Cartea apărea în 1957 şi poate că, la vremea aceea… Din păcate nu mi-a căzut în mână atunci, ci muuuult mai târziu, într-o epocă în care doar piloţii navetelor spaţiale o mai citeau. Ca material recreativ, desigur. Imitând modelul sovietic, Mânzatu şi Kernbach utilizau şi ei, literar vorbind, „luntri sublime” fusiforme, cu antene în vârf, şi astronauţi cu globuri de sticlă pe cap. Păi nu Mânzatu făcuse revizia ştiinţifică la „Nebuloasa” lui Efremov? Mă opresc aici cu consideraţiile acelei perioade, Mircea Opriţă a analizat şi persiflat mult mai dur şabloanele şi hibele unei epoci SF în parodica sa „Argonautică”.

SF-ul sovietic nu le limitează însă doar la Efremov. Nu, atâta vreme cât există, în principal, opera fraţilor Strugaţki. Savurosul volum „Lunea începe sâmbătă” analizează un institut de cercetări neconvenţionale. Ai putea crede că aici ne aflăm în plină ştiinţă, doar că tehnologia prezentată este cea din basmele şi legendele omenirii. „Picnic la marginea drumului” are, ca şi „Ramele” clarkiene, o groază de efecte „tehnologice”, însă niciunul bazat pe ştiinţa cunoscută.

Habar n-am de ce se bate atâta monedă pe anticipaţiile tehnico-ştiinţifice ale lui Jules Verne. Nu prin ele rezistă opera lui. Pe cine mai interesează că proiectilul destinat călătoriei spre lună „avea nouă picioare lăţime exterioară pe doisprezece înălţime. (…) Pătrundeai în acest turn metalic printr-o îngustă deschizătură făcută în pereţii conului şi asemănătoare acelor deschizături ale cazanelor cu aburi. Se închidea ermetic cu ajutorul unei plăci de aluminiu prinsă pe dinăuntru cu ajutorul unor puternice şuruburi de presiune. Călătorii puteau deci ieşi după vrerea lor din închisoarea lor mobilă de îndată ce ar fi atins astrul nopţilor.”? Jules Verne rămâne fascinant prin personajul Nemo şi prin aventurile misterioase de pe la fel de misterioasa insulă.

Nu vreau să se creadă că sunt împotriva laturii science din SF. Recunosc calitatea deosebită a operelor unor Gregory Benford sau David Brin. Şi nu sunt singurii care salvează litera S din sigla SF. În timp ce eu priveam fascinat colecţia de reviste Omni, acasă la Ion Doru Brana, în Braşovul anilor 80, generoasa gazdă îmi mărturisea că publicaţia este centrată pe SF-uri hard-science şi că uneori el nu pricepea poantele finale care păreau dedicate cu precădere specialiştilor în tehnologii.

În ultima vreme, heroic-fantasy-ul, un subgen insolit pentru români până în ’89, a câştigat un teren imens din ceea ce este marcat cu ştampila SF. Desigur, în scrierile acestui subgen care pare mai mult de factură gotică, medievală, împletită uneori cu magia, particula science îşi găseşte cu greu locul sau nu există deloc. Ceea ce nu le face mai puţin valoroase, iar când spun asta mă gândesc, firesc, la primul titlu care ne vine în minte: celebrul „Lord of The Rings”. Am citit de curând critici severe la adresa cititorilor de heroic-fantasy şi mi-e greu să cred că cineva nu are loc de citit din cauza fanilor cu alte gusturi literare. Eu cred că teritoriul iubitorilor de SF conţine obligatoriu subgenuri împinse la extrem. Pure science, pure fantasy, pure fiction şi melanjuri în diverse concentraţii. Până la urmă, diversitatea dă adevărata valoare SF-ului şi îl scoate din ghetoul în care ceilalţi cititori l-au băgat, considerându-l ceva prea… tehnic! Dar diversitatea nu e suficientă, chiar dacă ea atrage din diverse părţi cititori noi. Există un liant comun întregului fond literar denumit generic SF şi îl puteţi afla uşor dacă veţi încerca să scoateţi din memorie elementele care v-au marcat în lecturarea uneia sau alteia din cărţi. Pentru că nu-mi amintesc toate peripeţiile personajelor din „Picnic la marginea drumului”, dar nu voi uita niciodată dilema finală a stalkerului, aflat în situaţia de a nu-şi putea identifica aspiraţiile personale, cerând „Fericire pentru toţi, pe gratis, şi hai să nu plece nimeni supărat!” Iar din periplul Frăţiei Inelului n-am păstrat decât emoţia care te încearcă atunci când elementele umane se asociază pentru o cauză comună: triumful binelui. O asociere atât de bogată în sentimente şi trăiri încât viaţa ulterioară a personajelor devine fadă, anostă. Cu alte cuvinte, rămânem după lecturarea cărţilor SF cu imaginaţia şi emoţiile sublimate, care, laolaltă cu dimensiunea morală, nu fac decât să ne definească mai bine personalitatea noastră umană.

4006 vizualizari

10 Comentarii

  1. kilroy spune:

    Cum, atunci cand citesti o carte, nu tii in mana un subler? Tz, tz …

  2. Cosmin spune:

    „Heroic fantasy” nu tine de SF, e varianta moderna a basmelor cu zmeii si Greuceanu. Daca din pacate cartile SF si basmele au ajuns sa imparta aceasi sectuine din raft nu inseamna ca-s acelasi lucru.

    SF-ul tine de plauzibil, de explorarea posibilitatilor nu de fantastic.
    Un roman SF scris fara cunostinte tehnice se adreseaza unori cititori incluti … din punct de vedere tehnic. E la fel de suparator (si slab) ca un roman istoric scris fara minime cunostinte de istorie, doar plasat in cealalta directie a timpului.

    Nu e vorba de inginerii „comunisti” ci de o minima cultura stintifica si generala de care din pacate romanul nu se mai mandreste astazi.
    As vrea sa vad ce reactie ar fi avut cineva ca Clarke, Asimov sau Sagan daca ar stii ca-s pusi acum in aceeasi categorie cu Alba ca zapada si cei sapte pitici.

  3. Petre spune:

    Printre cele mai cunoscute capodopere de heroic-fantasy se numara: Greuceanul, Praslea cel voinic si merele de aur, Punguta cu doi bani.
    Si pentru ca ai amintit de „Picnic la marginea drumului”, nu cred sa gasesti ceva mai hard SF decat asta.

  4. JD spune:

    @Cosmin
    Ce este hard SF la Asimov?

  5. viorelsf spune:

    Teoretic, aşa este: heroic fantasy-ul ar fi un subgen al fantasticului, ca şi SF-ul. Doar că practica omoară regulile. Orice dicţionar SF important clasifică şi inventariază atât autorii, cât şi opera heroic fantasy, atribuindu-le sf-ului. De ce? Poate pentru că, în primul rând, autorii de HF ar fi şi autori SF în egală măsură. Apoi, pentru că SF-ul este ramura care s-a impus, devansând fantasicul şi trecând în postura de lider. Şi cum istoria e scrisă de învingători, HF a devenit „o sucursală bizară a fantasicului şi a science-fictionului care aminteşte de legendele regelui Arthur şi de 1001 de nopţi.” Am citat din „Catalogul SF” al lui Stan Barets.
    Ce este interesant e şi faptul că cititorii de HF vin dinspre SF şi sunt fideli ambelor ramuri. De altfel, se pare că editurile au înţeles rapid acest fapt, iar Nemira este exemplul cel mai la îndemână, publicând sub sigla colecţiei „Nautilus SF” atât SF cât şi HF.
    Pentru Cosmin: e greu de pus o operă precum „Stăpânul Inelelor” lângă „Alba ca zăpada şi cei 7 pitici” sau „Punguţa cu doi bani”, tocmai pentru că HF se adresează unui cititor adult care doreşte basmul în variantă elevată, cu mijloace narative moderne şi trimiteri mitologice ce ţin de marile adevăruri esenţiale. Nu cred că Clarke sau Sagan ar fi strâmbat din nas la compararea cu dimensiunea literară a lui Tolkien. Din contra.
    Pentru Petre: ceva muuult mai hard, apărut în româneşte – „A de la Andromeda”, de Fred Hoyle.

  6. Maxim spune:

    UITATURA DE SINE

    Fantasticul este teritoriu-de-explorat in Fictiune cu Fantezie, cu mijloace avansate tehnic si fizico-mental de personaje cu aura de super-eroi.
    Pe vremuri, se ascultau povestile, in intonarea si dramatizarea bunicilor, menestrelilor, actorilor, nebunilor. Vorbele aprindeau lumini launtrice.
    Apoi, se citeau din carti la lumina lanternei, pe furis, cu nesat, in uitarea capsulei personale spatio-temporale.
    Acum, fictiunea e mai „stiintifica” in mijloace decat in subiecte, spre pilda tablita de clestar care te-nvaluie-n lumina-i 3D. 4D… Ca o lanterna-carte.

    Ganditi-va la surse, receptare, mijloace, si Stapanul Inelelor si Alba-ca-zapada se vor apropia mai mult decat ati crede cu putinta la primul gand.

    In veacul al nouasprezecelea Stiinta era in sine incitanta si accelera gandirea, grabea anticiparea, provoca inchipuirea viitoriceasca, si in trena literaturii populare de aventuri in tinuturi indepartate, mai precis localizabile decat „peste mari si tari”, apare firesc si literatura populara a peripetiilor uluitoare dar tot mai verosimile pe seama cunoasterii savante pe taramuri unde nu fusese nimeni pana atunci, inspre granita de pe urma, spre care purces-am si inca n-ajuns-am.
    F inghite orice 😉

    Crancena e numai galceava fanilor.
    Voila!

    http://dreamworld.syndicart.net/forum/viewtopic.php?p=4894#4894

  7. Q spune:

    Tinere Viorel, un pic de atentie te rog:
    Primul zbor controlat cu un aparat mai greu decit aerul al fratilor Wright a avut loc in Decembrie 1903. Jules Verne a murit in 1905.
    „Habar n-am de ce se bate atâta monedă pe anticipaţiile tehnico-ştiinţifice ale lui Jules Verne.” Arunca un ochi aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Paris_in_the_20th_Century si poate o sa intelegi. Este un rezumat al unei nuvele scrise in 186x in care descrie Parisul de peste 100 de ani.
    Iar in momentul in care emiti o judecata de genul „literatura SF a fost puternic susţinută de regimul comunist pentru a impulsiona o adevărată clasă socială a vremii de care depindea politica de industrializare ceauşistă” ..ma buseste risul si banuiesc ca de fapt esti o juna blonda rujata strident. Ar fi senzational sa poti impulsionezi evolutia anumitor categorii/clase sociale doar editind anumite genuri literarare. Cumva parinitii tai au fost impulsionati sa conceapa copii de mega succesele genului fantasy „Rodul tainic” sau „Spaima zmeilor” ?

    ..si da, sint si inginer

  8. Q spune:

    acum am citit articolul tau din Februarie..
    Zici asa” ..Nici în anii epocii de aur lucrurile nu stăteau altfel. Puterea avea grijă ca genul SF să nu fie vizibil în mai mult de o carte-două pe an, ca să nu strice minţile viitorului om nou, ba chiar deturnase ideologic proprietăţile curentului[..] ..”
    Pai nu zisesi mai sus ca era pe dos..?!
    Esti uituc sau pur si simplu nefiind „tehnic” iti schimbi parerile de la o luna la alta (ma rog.. la 3) ?!

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.