REVISTA NAUTILUS / Vivisecţii / Anticipaţii şi anticipări

Anticipaţii şi anticipări

Viorel Pîrligras • 9:14 - 13.12.2011 • 

Am avut ocazia, la Târgul de carte Gaudeamus, s-o cunosc personal pe doamna Doina Opriţă. Pentru cine nu ştie, domnia-sa nu este doar soţia scriitorului Mircea Opriţă, ci şi traducătoarea în româneşte a unor importante cărţi SF ale autorilor Lino Aldani, Jules Verne sau Artur Conan Doyle, precum şi deţinătoarea unor importante premii pentru traduceri, precum cel de la EUROCON 1985, acordate de forumuri culturale italiene.

Întâlnirea, care a constat într-un simplu dialog protocolar, a avut însă darul de a-mi aminti de o carte care mă impresionase la vremea ei, o carte tradusă de Doina Opriţă. „Noapte bună, Sofia”, de Lino Aldani, apăruse în 1982 la Editura Dacia şi, după ce citisem miniromanul „Rădăcinile” din cuprinsul ei, exclamasem: „Aceasta nu este o carte SF! Este un mainstream al viitorului!” Da, veşnica dispută între SF şi mainstream exista încă de atunci, iar dacă unii partizani ai fuzionării celor două recomandau creatorilor sefişti români să comită proze SF cu tentă mai mult fantastică sau insolită, precum cărţile lui Vejinov, de exemplu, alţii militau pentru colecţia strict specializată de la Editura Albatros, unde cărţile să fie de un asemenea nivel intelectual încât Uniunii Scriitorilor să-i fie imposibil să le treacă cu vederea. Aveau şi un exemplu: volumul „Aporisticon”, al lui Mihail Grămescu, povestiri scrise într-un ameţitor vârtej lingvistic care l-ar fi pus cu botul pe labe şi pe marele Asimov. Sau, dacă mă gândesc mai bine, mai ales pe marele Asimov, campionul sintagmei simple! Aşadar, în mijlocul acestei dispute puţin cam pretenţioase atâta vreme cât locuri de publicat nu erau prea multe, miniromanul lui Aldani picase precum un meteor! „Rădăcinile” nu promova o idee SF, ci se desfăşura într-un viitor apropiat. Se baza mai degrabă pe o problematică ecologică, specifică anului 1976, când apăruse cartea. Conflictul survenea între sistemul creat de majoritatea cetăţenilor care abandonase mediul rural, devenit din ce în ce mai redus, şi migrase în megalopolisuri urbane de beton, plastic şi alimente contrafăcute, şi puţinii partizani ai naturii. E ceva SF aici? Evident că nu, evident că pare a fi un roman de actualitate, ceea ce şi este. Atâta doar că a fost scris acum 35 de ani! Nici gadgeturile tehnice care dau îi coloratură nu mai sunt azi elemente SF: maşini conduse pe autostradă de pilot automat, garsoniere transformabile, roboţi casnici sau servicii de demolat satele pustii cu ajutorul laserului. „Rădăcinele” a fost un roman de anticipaţie atunci. „Rădăcinile” este un roman mainstream azi, în anii 2000 şi…

Printr-o ciudată coincidenţă, tot în 1982 apărea un alt roman de anticipaţie: „2000”, de Gheorghe Săsărman. Mulţumită de promovarea ideii de „anticipaţie”, în defavoarea siglei „SF” devenită non-grata puterii comuniste, revista „Ştiinţă şi Tehnică” îi acorda şi un premiu în acel an. Să nu se înţeleagă că romanul ar fi fost slab şi promovat doar politic, pot afirma chiar că e una din cele mai bune cărţi ale autorului. Doar că anul 2000, fixat ca termen de graţie de către autor, constituise un pariu pe care Săsărman chiar îl pusese, public, la Romconul de la Sibiu, dacă nu mă înşeală memoria, atunci când primise premiul. Privit azi, de la înălţimea sfârşitului de an 2011, anticipaţiile autorului ratează la mică distanţă posibilitatea ca evenimentele enunţate să se întâmple. Experimentul de la Geneva n-a scăpat de sub control, prin urmare n-a apărut nicio poartă spaţio-temporală care să dea peste cap toată civilizaţia, prin urmare n-a apărut nici secta fanatică ce ar fi pulverizat societatea umană în toate colţurile universului şi timpului. Avem aşadar un roman care, din punctul de vedere al laturii anticipative, este ratat. Dacă autorul n-ar fi mizat pe această caracteristică, ar fi fost ok. Ar fi fost doar o istorie contrafactuală, un exerciţiu speculativ. Autorul însă n-a… anticipat nici acest lucru. Mult mai abili, nemţii, care i-au editat varianta germană, au schimbat titlul şi implicit miza cărţii.

N-o să trag concluzii şi nu voi ţine lecţii despre ce şi cum trebuie făcut. Privind în spate, îmi amintesc de un material pe care Nautilus mi l-a postat pe la începutul anului, un material care n-a căzut deloc bine inginerilor ce au contestat cu vehemenţă, printre altele, faptul că mă luasem de anticipările lui Jules Verne. Mă întreb în continuare dacă prezicerile, tehnice sau nu, sunt cele care dau valoarea unei cărţi. Pentru că dacă este aşa, atunci literatura SF ar fi într-o mare primejdie de a fi repudiată de mainstream care ar părea literatură a imaginarului pe lângă cea SF. Iar fanii SF ar sta cuminţi şi răbdători cu răbojul-termen în mână, bifând care profeţii s-au împlinit şi care nu, făcând, în timp, o selecţie cruntă a cărţilor, aruncând la tomberon pe cele care nu se înscriu în constanta Nostradamus. Să zicem că această imagine ar fi anticiparea mea. Cu toate aceastea, tare mi-aş dori ca din acest punct de vedere să fiu doar un Vergil Hâncu al cutremurului literaturii SF. Cu alte cuvinte, să mă înşel profund.

1813 vizualizari

Un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.