REVISTA NAUTILUS / Viitorul asa cum a fost / 6. SURSELE. LUCRĂRI DE REFERINŢĂ ROMÂNEȘTI – Partea I

6. SURSELE. LUCRĂRI DE REFERINŢĂ ROMÂNEȘTI – Partea I

Stefan Ghidoveanu • 15:33 - 12.08.2009 • 

Aşa cum aţi observat, în episodul trecut au existat anumite cărţi despre care n-am pomenit nimic, deşi la vremea apariţiei în româneşte ele erau deja celebre în ţările de origine şi sunt considerate şi acum puncte de referinţă în S.F.-ul mondial sau naţional, după caz (vezi primul rând de imagini de coperte). Le-am numit „apariţii ciudate”, pentru că nu aveau nimic de-a face cu modelele oficiale, sovietice, ale literaturii „ştiinţifico-fantastice” din România acelor ani. Ca să înţelegeţi mai bine ce vreau să spun, iată şi alte aşa-zise „bizarerii” apărute în epocă:

Care este caracteristica tuturor acestor volume? Din punctul de vedere al acestui serial, una singură: lipsa de informaţii despre carte/autor/aria naţională de provenienţă/valoarea în contextul literar intern sau extern. Adică exact ceea ce căutăm cu toţii în zilele noastre cele atât de agitate, atât de scurte şi atât de preţioase din punct de vedere financiar, al nervilor, al stresului sau al destinderii. Căci despre nevoia de cultură generală, încep să nu mai fiu atât de sigur, după comentariile pe care le-am văzut (şi citit) în ultima perioadă pe diverse site-uri şi bloguri care – declarat sau întâmplător – se ocupă de science fiction. Lipsa acestei „culturi generale”, infatuarea şi absenţa bunului-simţ, credinţa că dacă te vâri mereu în faţă – cu orice preţ şi indiferent ce idioţenie spui – vei fi luat drept un tip măcar „avizat”, dacă nu „expert”, conduce la situaţii de-a dreptul hidoase, cum este avalanşa de lături aruncată asupra lui Cristian Tudor Popescu pe site-ul SRSFF, la cronica domnului Dumitru Cl.Stătescu despre una dintre cele mai importante povestiri din S.F.-ul românesc din toate timpurile, Omohom. Rar mi-a fost dat să văd o asemenea adunătură de elucubraţii, mizerii, poliţe plătite cu vârf şi îndesat, înjurături şi minciuni cum s-au adunat în locul destinat comentării unui articol şi a unei povestiri. Oare aceşti „băieţaşi de Dorobanţi” ai S.F.-ului românesc uită că noi am trăit acele vremuri? Că am fost la şedinţa de cenaclu la care s-a citit în premieră acea povestire? Că ştim toate amănuntele despre cum a fost scrisă? Cum a trecut de cenzura comunistă?
Să ne înţelegem: eu nu am nimic împotriva celor care se ocupă de site-ul SRSFF, dimpotrivă – colaborez cu ei, aş putea spune, foarte bine. Ba mai mult, faptul că majoritatea membrilor SRSFF au prins şi perioada de dinainte de 1989 se vede din problematica pe care o pun în comentariile şi editorialele extrem de la obiect pe care le scriu şi care stârnesc atâtea patimi printre „bizonii” clonaţi ai noii epoci de aur pseudo-capitaliste. Ce le reproşez colegilor mei de generaţie este faptul că în numele unei „libertăţi de expresie” prost înţelese permit murdărirea unei întregi perioade creative (anii 80) din care şi ei, şi eu facem parte. Și că nu iau măsurile de rigoare. Căci mitocănia şi prostul gust/proasta educaţie trebuie puse la zid indiferent de epocă. Cum spunea un prieten, „pe blogul meu mi se rupe magnific!” – iată un antidot împotriva cocalarilor din S.F.!
Revenind la subiectul episodului de faţă, vreau să precizez că – excepţie făcând puţinele informaţii oferite de editorii cărţilor prezentate (pe coperta a IV-a ori în prefeţe mai mult sau mai puţin documentate şi/sau generoase) – resimţeam o acută lipsă de date despre S.F., la modul general vorbind. De pildă, până pe la sfârşitul anilor 60, singurele cărţi de referinţă de care reuşisem să fac rost au fost următoarele:

În anii următori, colecţia mea de critică şi istorie literară în domeniu s-a îmbogăţit cu o serie de lucrări valoroase, dar dintre care multe erau foarte, foarte specializate, până la a ajunge adevărate creaţii „de nişă”. Titlurile cred că sunt mai mult decât grăitoare:

Istoricii şi criticii literari din România păreau să se preocupe fie de Jules Verne sau de H.G.Wells,

fie de domenii specializate dar clasice, gen utopii sau istoria religiilor. (Asupra acestora din urmă voi reveni.)
N-am să stau să comentez acum fiecare dintre titlurile ilustrate de copertele de mai sus; nefiind specialist, nu pot emite judecăţi de valoare asupra lor, în afara deja celebrei fraze ajunse criteriu estetic de bază în România zilelor noastre şi care sună cam aşa: „Mie asta mi-a plăcut, asta nu.” Deşi – credeţi-mă – se poate să-ţi placă sau nu o carte de critică literară la fel de mult ca orice alt lucru din viaţă, după cum am să vă povestesc foarte curând.
Vreau doar să spun că o serie de scriitori n-au încetat să mă surprindă de-a lungul acestor ani ceţoşi ai realismului socialist, prin schimbarea unghiului de vedere asupra unei probleme, prin abordarea unor domenii care – chiar dacă nu erau interzise, vezi de pildă utopia – erau privite chiorâş de oficialii culturii regimului sau prin introducerea unor idei şi a unor interpretări originale, cum ar fi de pildă cea lui Silvian Iosifescu despre „literatura de frontieră”. (Mai târziu, o impresie la fel de puternică avea să-mi lase demitizarea pe care i-o aplică Lucian Boia lui Jules Verne, cam la modul cum este tratat acum Eminescu de literatura mainstream de la noi – evident, încă nu m-am lămurit dacă pe bună dreptate sau nu!)
Au existat însă până în 1980 trei cărţi pe care eu le consider fundamentale pentru progresul literaturii F & S.F. în România…
Prima dintre ele poartă titlul Vârsta de aur a anticipaţiei româneşti (Ed. Tineretului, 1969) şi-l are ca autor pe scriitorul, traducătorul, criticul şi istoricul literar Ion Hobana – la acea oră secretar al Uniunii Scriitorilor din România şi responsabil cu colecţia de science fiction a editurii amintite. De ce este importantă această antologie critică, ori mai degrabă eseu dacă ne luăm după comentariile extrem de pertinente ale autorului? Dintr-un motiv foarte simplu: este pentru prima dată când – printr-un studiu extrem de amănunţit şi de bine argumentat cu documente literare incontestabile – începuturile science fiction-ului românesc sunt mutate în timp cu mai bine de jumătate de secol, până în anul 1875, când tânărul Demetriu C. Ionnescu (cunoscut în istoria politică a României sub numele de Take Ionescu, şef al Partidului Conservator la finele secolului al XIX-lea) scria utopia Spiritele anului 3000, publicată în „Revista Junimei” – revistă înfiinţată chiar de el.
Interesant mi se pare un pasaj din „Cuvântul înainte” al cărţii, scris de autor: „Adevărul este că am investigat o arie temporală relativ restrânsă, fenomenul pe care-l numim astăzi science-fiction făcându-şi apariţia în România mai târziu decât pe alte meleaguri. Faptul nu se datoreşte vreunei carenţe de imaginaţie a poporului care a creat Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, sau vreunei împotriviri latente la ofensiva spiritului ştiinţific, cum susţineau filozofii retrograzi dintre cele două războaie. Închegarea mai târzie a structurilor economice şi industriale moderne a avut drept urmare, la noi, o evoluţie mai înceată a progresului tehnico-ştiinţific. Or, nu e un secret că literatura de anticipaţie s-a născut, sub pana lui Edgar Allan Poe, în America primei jumătăţi a secolului al XIX-lea, tocmai pentru că puternica dezvoltare a capitalismului şi înflorirea consecutivă a ştiinţei şi tehnicii generaseră impulsul necesar şi publicul receptiv la reflectarea implicaţiilor pasionante ale acestui proces.”  Aceste cuvinte au fost scrise – atenţie! – în 1969, în miezul epocii comuniste din România şi, după cum se vede, îşi păstrează actualitatea şi astăzi. Nemaivorbind de folosirea termenului „science-fiction”, care (chiar dacă în forma cu cratimă arată că provine din franceză) n-avea să mai fie folosit prea curând de autorii români, pentru ca în cele din urmă să ajungă să fie chiar interzis!
În antologia ce avea să schimbe percepţia despre adevărata istorie a S.F.-ului de la noi figurează nume importante ale literaturii române, cum ar fi:  Alexandru Speranţă, Alexandru Macedonski, Victor Anestin, Victor Eftimiu, Gib Mihăescu, Ion Minulescu, Cezar Petrescu, Tudor Arghezi, Felix Aderca, Ion Biberi, Al. Dem. Colţeşti, Ilie Ienea, Victor Papilian, I.C. Vissarion, Mircea Eliade. Să mai spună cineva că science fiction-ul românesc n-are strămoşi iluştri!
Deocamdată mă opresc aici. Despre alte lucrări de referinţă scrise de autori români, având ca subiect literatura S.F., data viitoare… Fiţi pe fază!

(VA URMA)

ȘTEFAN GHIDOVEANU

7378 vizualizari

12 Comentarii

  1. Albinuzza spune:

    Ce se intampla cu pozele din articol?Iarasi sunt taiate in doua. De ce nu le lasati intregi, asa cum este normal?Am observat ca si in editia trecuta, pentru 2 zile, a fost la fel si este chiar deranjant. Ar fi mult mai indicat si estetic sa le lasati intregi atunci cand le publicati.

  2. hnu spune:

    despre ce-i chestia cu elicopterele? p-asta n-o stiam…

  3. voicunike spune:

    Hnu-o am dar trebuie sa rascolesc prin biblioteca ,nu am mai apucat sa o citesc!

  4. bebelibrar spune:

    La stinga liniei de elicoptere- Hugo Raes- Ed. Dacia- 1974- Culegere de povestiri- Cuvint inainte de Ion Hobana- Traducator H.R.Radian- Redactor Mircea Oprita- Scriitor belgian.

  5. bebelibrar spune:

    Casa cu o mie de etaje este prima carte sf pe care am citit-o,chiar in anul aparitiei, 1976! Dupa aceea am aflat de in tara stranepotilor nostri{dar ce stie copilul HNU}! 😀

  6. hnu spune:

    @bebe: „casa cu o mie de etaje” a venit pentru mine mai tirziu. la mine, inceputul a fost cu wells, luat de la biblioteca scolii (editia aia misto in patru volume pe care mi-am procurat-o iar, recent, in stare aproape perfecta), iar primul SF romanesc a fost „drum printre astri” al lui radu nor si i.m. stefan (din biblioteca tatei). si CPSF-urile de la nr.3 la 124 (pe care le-am gasit in podul casei bunicilor, ii apartinusera tatei).

  7. Costi spune:

    pentru mine a inceput cu Jules Verne, apoi Wells, Rosny-Aine, Strugatsky, si CPSF-urile care-mi picau in mina.

  8. bebelibrar spune:

    Mica greseala de exprimare:Aceea a fost prima carte de care am fost constient ca este sf, pentru ca citisem deja Verne sau Wells!Pe care le treceam mai mult la aventuri!

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.