Pe Camil Baciu nu l-am cunoscut niciodată personal. Nici n-aveam cum: la data când el emigra în Franţa, în 1969, eu abia absolveam clasa a VIII-a! Dar aveam deja în bibliotecă cele trei cărţi care l-au impus definitiv în rândul celor mai buni scriitori români de science fiction: Planeta cubică (povestiri — Ed. Tineretului, 1964), Maşina destinului (nuvele — Ed. Tineretului, 1966) şi Grădina zeilor (roman — Ed. Tineretului, 1968). Alte câteva lucrări, mai puţin importante sau minate ideologic, completează portretul celui care — alături de Vladimir Colin şi Horia Aramă — avea să apropie cel mai mult SF-ul românesc din anii 60 de literatura mainstream.
Ciudat este faptul că în Camil Baciu (absolvent de Politehnică bucureşteană) avem unul dintre primii ingineri (dintr-un lung şir) care au dus înainte science fiction-ul de la noi, până la apariţia filologilor din ziua de azi. Deşi, după cărţile menţionate mai sus, ai putea spune foarte uşor că de fapt şi-a greşit vocaţia. N-ar fi însă primul, în genul de care ne ocupăm…
Începuturile au fost dificile, debutul în literatura ştiinţifico-fantastică producându-se în 1960, cu nuvela Experienţa „Colombina”, publicată în numerele 126-127 ale CPSF — un text convenţional, dar nu lipsit de calităţi literare, care prefigurează apariţia bombelor „curate”, de genul bombei cu neutroni, care avea să fie inventată mult mai târziu. Câţiva ani după aceea, tot în CPSF (numerele 231-232) avea să-i mai apară o nuvelă, „MET…”, scrisă cam în acelaşi registru, dar care — iarăşi — dovedea virtuţi de prozator autentic. Iată mai jos copertele celor patru fascicole:
 |
 |
 |
 |
Primul volum de povestiri, Revolta creierilor, îi apare în 1962, dar nu merită să ne oprim asupra lui mai mult decât am face-o în cazul oricărei cărţi pline de texte convenţionale, puternic marcate de ideologia epocii. În schimb, următoarea culegere de autor, Planeta cubică (1964), este mult mai interesantă. Iată ce spune despre acest volum criticul Mircea Opriţă, într-un excelent eseu dedicat lui Camil Baciu şi publicat sub titlul Ianus Bifrons în numărul 2 (vara 2010) al revistei „Galileo”: „Personajul tematic preferat acum este robotul, surprins în diverse atitudini faţă de creatorul său, de la cele de supuşenie oarbă ritualizată, până la postura exasperant-obraznică menită să facă din viaţa omului un calvar. Pentru a ajunge însă aici, inteligenţa mecanică trebuie să treacă, aşa ca în schiţa „Ienicec”, un test dilematic, constând în perceperea cu mijloace electronice a umorului. În mod surprinzător, povestirea „Planeta cubică” este o parabolă a dictatorului: scăpat de sub controlul creatorilor săi umani, Marele Robot construieşte o lume bazată pe principiul rectangularităţii absolute. Societatea de roboţi controlată de mentalitatea sa schizoid-paranoică — dacă se pot atribui asemenea calificative şi unei maşini — seamănă cu un pilduitor univers concentraţionar. Printr-o serie de manipulări ritualice, el reuşeşte să înlocuiască legea de bază a roboţilor („Să nu te ridici împotriva Omului”), cu o altă regulă de fier: „Supune-te Marelui Robot”. Contează mai puţin subtilităţile de aparentă psihologie mecanică prin care se ajunge la această parodie a societăţii omeneşti. Ele funcţionează în povestire ca o perdea de fum, ascunzând parţial intenţia autorului de a produce o aluzie politică (alta decât cele din prima sa culegere de anticipaţii), aluzie imposibilă în epocă fără trucuri şi alibiuri. Prin intermediul fabulei cu personaje SF, lucrarea descrie în fond un proces de îndobitocire ideologică (…).” (pp.167-168).
Lucrarea care m-a impresionat pe mine cel mai mult la vârsta respectivă a fost însă nuvela Aragua. Nu citisem încă romanul lui H.G.Wells Insula doctorului Moreau, aşa că am fost absolut şocat de experimentele genetice propuse de autor şi de animalele mutante întâlnite pe parcursul relatării evenimentelor. Construită cu migală, pas cu pas, tensiunea creştea în text până la cote nemaiîntâlnite până atunci într-un text românesc de science fiction, dacă facem abstracţie de Atacul cesiumiştilor al lui Sergiu Fărcăşan, roman apărut cu un an înainte. Țin minte că am fost foarte impresionat de Aragua lui Camil Baciu, pe care am evocat-o mulţi ani după aceea ca pe una dintre cele mai reuşite lucrări de SF publicate la noi. După 1989, nuvela a fost reeditată în seria nouă a „Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice ANTICIPAȚIA”, pe parcursul a cinci fascicole, după cum puteţi vedea mai jos:
 |
 |
 |
 |
 |
Pentru cele trei cărţi ale lui Camil Baciu menţionate la începutul acestui articol (inclusiv Planeta cubică), găsiţi copertele în episodul numărul 10 al serialului „Viitorul, aşa cum a fost”. Cât despre conţinut, trebuie să spun că volumul de nuvele Maşina destinului mi-a plăcut la fel de mult ca şi Aragua, iar astăzi consider şi eu — la fel ca şi Mircea Opriţă — că Ilarion şi Hirondelle este una dintre cele mai bune scrieri româneşti de SF din toate timpurile. Sper ca — dacă problemele de copyright vor fi rezolvate în cele din urmă — să vedem reeditată această bijuterie literară într-una sau alta dintre antologiile care vor apărea începând de la anul, sub sigla „Seniorii imaginaţiei”. Până atunci vă sfătuiesc să căutaţi şi să citiţi vechile ediţii ale cărţilor lui Camil Baciu. Credeţi-mă, merită efortul…
(va urma)
Vizualizari: 1043
Felicitari pentru serial, domnule Ghidoveanu