REVISTA NAUTILUS / Viitorul asa cum a fost / 11. DE LA ŞTIINŢIFICO-FANTASTIC LA SCIENCE FICTION (II)

11. DE LA ŞTIINŢIFICO-FANTASTIC LA SCIENCE FICTION (II)

Stefan Ghidoveanu • 13:20 - 03.05.2010 • 

Cum spuneam luna trecută, lista cu cele mai importante cărţi de SF românesc de dinainte de 1990 este una subiectivă, dacă te gîndeşti la autorul ei, dar şi una relativ obiectivă, dacă iei în considerare valoarea în sine a cărţilor respective. Cred că nimeni nu poate contesta faptul că amintitele creaţii sînt bune. Ceea ce intră in discuţie este altceva, şi anume numărul mult mai mare de cărţi de la care s-ar putea porni în discuţia despre nivelul SF-ului românesc al anilor 60-80. Dacă ar fi să mă iau după opiniile exprimate de dl. Angelo Mitchievici în articolul „SF-ul între ideologie şi utopie”, publicat la data de 10 aprilie 2010 pe site-ul SRSFF, „Privind retrospectiv, fenomenul SF românesc de după 1948 depăşeşte interesul pentru literatura de anticipaţie constituindu-se într-un clar instrument de propagandă politică, dar oferind, în acelaşi timp, şi o deschidere importantă către literatura autentică, şi uneori chiar prohibită, care se putea strecura sub masca aparent benignă a convenţiilor genului care oferea mai multe grade de libertate.

Acuma, eu n-am nimic cu domnul Mitchievici, de altminteri un distins tînăr critic literar iubitor de science fiction (din cîte am văzut la decernarea premiilor SRSFF, la tîrgul de carte din noiembrie 2009), fapt pe care îl salut la modul cel mai călduros cu putinţă, doar că domnia sa – născut fiind în noiembrie 1972 – am oareşce dubii că a simţit/surprins/decelat/detectat toate aceste caracteristici în lecturile pe care le-a efectuat în cei 17 ani trăiţi sub comunism, cu atît mai mult cu cît primul domeniu de interes al domnului Mitchievici nu pare a fi fost SF-ul, dovadă faptul că s-a afirmat în primul rînd drept critic de mainstream. Redescoperirea tardivă a pasiunii pentru science fiction (inclusiv cel românesc) vine pe fondul acumulării unui set consistent de clişee despre acest gen literar, care se tot practică în lumea literară mainstream de la noi, începînd chiar cu „şeful” acesteia, Nicolae Manolescu – omul care consideră că în România SF-ul practic nu există (?!?).

Ca unul care a trăit pe viu acele vremuri în care domnul Mitchievici nu exista nici măcar în calitate de proiect de viitor pe suprafaţa frumoasei planete Terra, vreau să afirm cu tărie aici două lucruri:

1) La fel ca în cazul majorităţii covîrşitoare a tinerilor cititori de SF de astăzi, pe noi, tinerii cititori din perioada 60-70 (las la o parte anii 80, asupra cărora voi reveni), ne durea taman undeva de „instrumentul de propagandă politică”, de „literatura prohibită” sau de „gradele de libertate” ale genului, menţionate în articolul respectiv. Nu de alta, dar la vremea respectivă comunismul părea atotbiruitor şi nimeni nu-şi punea problema unei schimbări, cel puţin la nivelul copiilor, al tineretului, în general al cititorului de rînd, care voia doar să se distreze, fără mari complicaţii ideologice, şi – din nefericire – uneori, fără mari complicaţii de ordin literar. Fără să ştim (cei mai mulţi dintre noi) căutam în literatura ştiinţifico-fantastică evaziune, divertisment, aventură… cam la fel cu cei care citesc astăzi literatură fantasy, în cicluri interminabile, cicluri ce ar fi plictisit probabil pe toată lumea în anii la care fac referire. Nu umblam după „şopîrle”, pentru că această noţiune a apărut mult mai tîrziu şi în tot cazul nu în SF. Nu ne puneam problema ideologiei, pentru că noi trăiam într-una (aceea comunistă) şi era singura pe care o cunoşteam – cel puţin în anii 60-70. Nu ne puneam problema gradelor de libertate, pentru că în interiorul paradigmei amintite, aveam toată libertatea posibilă la nivelul nostru de acces. La fel ca noi, iubitorii de SF, marea majoritate a poporului român trecea prin exact aceleaşi stadii. Cine spune altfel este ori fariseu, ori răuvoitor, ori… cine ştie? E greu să te pronunţi acum, cînd libertatea de expresie este garantată.

Există însă şi punctul

2) Domnul Mitchievici – pe care, repet, îl consider un bun critic literar, dar numai atunci cînd se referă la ceva la care se pricepe – se ocupă în partea a doua a eseului domniei sale (eseu prezentat la Colocviul de literatură science fiction Alte ţărmuri – aceeaşi literatură, desfăşurat la Bucureşti pe 30.01.2010) şi de Almanahul Anticipaţia. Despre care iată ce zice: „Cert este că o bună parte din textele publicate în almanahul Anticipaţia lasă loc interpretărilor antisistem, unui relativism critic ca extensie contestatară. În romanul fraţilor Strugaţki, Picnic la marginea drumului, publicat aproape integral, „Zona” apărea la lectură nu doar ca un spaţiu alienat de o prezenţă extraterestră, ci ca un spaţiu supus ingineriilor sociale staliniste, un spaţiu asupra căruia se imprima catastrofa de la Cernobîl, care demonstra lumii slăbiciunea colosului sovietic cu picioare de lut. Filmul lui Tarkovski instrumenta filozofic romanul, însă dincolo de disputa dintre Scriitor şi Filozof pe marginea raportului dintre Cunoaştere şi Credinţă, imaginea unei lumi abandonate care semăna straniu cu obiectivele industriale abandonate ulterior căderii comunismului, dar şi cu peisajul de o bizarerie halucinantă lăsat în urma accidentului de la Cernobîl, inducea un puternic sentiment de alienare.

Trec peste clişeul cu „slăbiciunea colosului sovietic cu picioare de lut” (credeam că tineretul ar trebui să aibă o altă abordare a problemei, chiar şi în critica literară – sau poate e doar o slăbiciune a mea?) şi mă întreb şi eu ca prostul: păi dacă romanul fraţilor Strugaţki Picnic la marginea drumului a apărut în 1972, iar filmul Călăuza al lui Andrei Tarkovski s-a turnat în 1979, cum se puteau ele referi la un accident de la Cernobîl petrecut în 1986??? Se spune că autorii de SF sînt vizionari, dar nu ştiam că sînt şi prezicători!

Mai mult, aceeaşi înclinare spre judecăţi dinainte concepute (ca să nu spun preconcepute) îl împinge pe autor către afirmaţii de genul:

„În povestirile scriitorilor români apare proiectat marasmul social al anilor ’80 transpus în distopii americanizate, prelucrate prin recuzita societăţii de consum capitaliste. SF-ul făcea loc unei perspective distopice, subversive, oricum distorsionate kafkian, asupra unei societăţi marcate de un autoritarism maladiv. Mihail Grămescu în Anomia îşi avertiza suspect (SUBLINIEREA MEA) cititorul cu un text de escortă propriu unei ficţiuni clasice, nu SF-ului, că „Toate elementele: fapte, nume şi evenimente folosite de autor în această povestire sînt imaginare orice asociere la realitate este neavenită şi făcută de cititor pe propriul risc.” Ce i se pare suspect domnului Mitchievici în acest avertisment? Cum ar fi procedat domnia sa, aflat atunci la vîrsta minunată a adolescenţei, pentru a reuşi să publice o superbă creaţie cum este Anomia lui Mihail Grămescu – oricum, unul dintre cele mai celebre texte ale SF-ului românesc din anii 80? Ştie dînsul ce sacrificii trebuiau să facă autorii – de literatură ştiinţifico-fantastică în cazul nostru – pentru ca operele lor să poată vedea lumina tiparului? (Iaca poznă, am scăpat şi eu un clişeu, dar altă formulare nu mi-a venit acum în minte…)

Încă o mostră:

„Almanahul Anticipaţia din 1983 se deschide cu un motto de Maxim Gorki, „Nebunia îndrăzneţilor – iată înţelepciunea vieţii”, iar articolul de escortă era semnat de Ioan Albescu. Pe coordonatele sale ideologice, SF-ul din anii ’80 înseamnă anticipaţie şi educaţia prin SF nimic altceva decît tatonarea unor posibilităţi de stimulare a aptitudinilor tehnico-ştiinţifice care-şi vor da roadele în viitor.

Nu trebuie să uităm că în aceeaşi (SUBLINIEREA MEA – sic!) ani, Nicolae Ceauşescu miza economic pe dezvoltarea industriei grele, efortul economic al ţării fiind îndreptat în direcţia susţinerii coloşilor industriali, majoritatea cu (SUBLINIEREA MEA – ???) livrînd produse neperformante pe pieţele occidentale.

Cu alte cuvinte, discursul de deschidere merge în acelaşi sens ca şi în anii ’50, cu accentul pe Anticipaţie ca predicţie tehnologico-ideologică şi nu ca fantastic, ca evazionism pur. În prima colecţie, era privilegiat în mod clar elementul ştiinţific, iar filonul fantastic era deliberat obliterat, reprezentînd doar ecartul dintre epura de pe planşetă, planul inginerului, maşina ale cărei principii şi schemă se regăsesc pe hîrtie şi realizarea ei într-un viitor apropiat, predictibil. Într-un fel, SF-ul prelungea ca un fel de wishful thinking dezideratele exagerate ale planurilor cincinale, cu realizări existente numai pe hîrtie.

SF-ul era înţeles şi acceptat doar ca anticipaţie a unor tehnologii viitoare, dar, mai ales, a unei societăţi viitoare croite după chipul şi asemănarea celei staliniste, chineze sau nord-coreene, Ceauşescu fiind captivat de satrapiile orientale după celebra vizită din 1971 în China.

Aportul ştiinţificului fiind riguros determinat, fantasticul pur cădea într-o zonă a peiorativului din cauza posibilelor înrudiri cu zona problematică a superstiţiilor, a inexplicabilului, a unei intervenţii de ordin transcendent considerate inacceptabile şi nefolositoare educaţiei tineretului comunist.” (SUBLINIEREA MEA).

Nu ştiu ce era în mintea lui Ceauşescu după 1971, chiar dacă rezultatul directivelor lui l-am resimţit pe propria-mi piele în 1983, dar cu siguranţă în mintea scriitorilor adevăraţi de SF din România lucrurile stăteau cu totul altfel decît îşi imaginează domnul Mitchievici în pasajele de mai sus. De altminteri, asta e problema: pentru cei care au citit cărţile reprezentative ale science fiction-ului românesc din anii 60-80, care au studiat condiţiile concrete ale dezvoltării genului la noi, eseul „SF-ul între ideologie şi utopie” este o colecţie de afirmaţii grăbite, interpretări greşite şi concluzii false, care nu fac decît să producă o şi mai mare confuzie în mintea cititorilor din ziua de azi, prea puţin informaţi despre trecutul apropiat al literaturii SF de la noi. Nici un fel de referire la studiile serioase, semnate – să zicem – de Mircea Opriţă sau Cornel Robu, nici un fel de analiză a autorilor şi cărţilor premiate la Eurocon chiar pe vremea comuniştilor, nici un fel de abordare comparativă a diverselor creaţii din epoca la care se face referire… Doar clişee, multe clişee şi prejudecăţi, pornind de la principiul „mulţi văd, puţin cunosc” sau „las-că merge şi aşa” – de parcă cititorii de SF nu ar merita acelaşi respect ca şi iubitorii literaturii mainstream.

Moment în care a venit vremea să pun şi eu o întrebare:

Domnule Mitchievici,

Despre ce vorbiţi dvs. aici? Aţi citit măcar una dintre cărţile meritorii de science fiction românesc din anii 60-80? V-aţi uitat, de pildă, pe lista mea de 20 de titluri? Există acolo măcar unul care să se potrivească celor susţinute de dvs. la un colocviu literar ce se dorea a fi serios şi de prestigiu? În general, aţi citit vreo carte de SF românesc autentic? Pentru că nu e posibil să susţineţi asemenea elucubraţii despre un subiect în legătură cu care se pare că nu aveţi nimic în comun. Decît poate cel mult bunăvoinţa…

Pe care, sincer să fim, aţi putea – fără nici o problemă – să v-o îndreptaţi spre alte domenii ale literaturii. Căci sînt destule…

P.S.: Am ilustrat acest articol cu alte cărţi SF româneşti din anii 60-80 în care – după cum susţine domnul Angelo Mitchievici – „Anticipaţia face priză cu ideea de progres tehnologic dirijat politic, nicidecum cu o ficţiune necontrolată sau un paseism cu reziduri de numinous.” M-am gîndit că poate, poate, voi găsi vreun argument în favoarea spuselor domniei sale. Dar nu cred c-am reuşit…

(va urma)

3286 vizualizari

6 Comentarii

  1. jeje spune:

    Si iata cum, dintr-un placut serial autobigrafic, „Viitorul asa cum a fost” se transforma in critica unui articol scris de un tanar care isi permite sa aiba alte idei decat domnul Ghidoveanu.

  2. Aspoiu spune:

    Articolul la care domnul Ghidiveanu face referinta indica faptul ca autorul are gauri serioase de lectura si ca e bazat in mare parte pe impresii emanate din USR, partea care nu are nicio treaba cu SF-ul.
    Din lecturile mele limitate (va spun si motivul limitarii) 90% din autorii adecarati ai acelor vremuri nu aveau nici o treaba cu speculatia stiintifica. Apareau si texte ‘pe linie de partid’, cu muncitorul X care face o inventie care pune fabrica pe orbita si mareste productivitatea de o mie de ori la suta, e felicitat de ingineru’ sef si primeste o decoratie de la partidul recunoscator… etc. – dar textele alea erau destul de rare, semnate de nume de care nu a auzit nimeni – cred ca asta era pretul platit de fiecare publicatie ne-politica.
    Pe de alta parte nu stiu daca domnul Mitchievici are sau nu acces la titlurile din lista domnului Ghidoveanu, insa majoritatea celor nascuti dupa 1970 nu cred ca le pot accesa. Ce vreau sa zic e ca multe nu le-am citit din motive cit se poate de obiective – ca atare nici nu ar trebui sa primim astfel de reprosuri (doar in masura in care vorbim despre ele fara sa aven habar).

  3. stefan ghidoveanu spune:

    @ jeje – Comentariul dvs. dovedeşte ori că n-aţi citit cu atenţie articolul meu, ori că doriţi să iscaţi un scandal la care nu am de gând să marşez. Nu e vina mea dacă eu am citit din literatura ştiinţifico-fantastică a acelor ani partea de science fiction autentic, iar domnul Mitchievici pe cea de propagandă/politică. Fiecare însă e liber să aleagă ce vrea, nu-i aşa? Cu urmările de rigoare, din punct de vedere al interpretării. Alte comentarii, în episoadele viitoare…

    @ aspoiu – Tocmai de aceea şi ţin foarte mult să postez imaginile copertelor cărţilor din acea perioadă, ca să ştie omul ce să caute prin anticariate sau la buchinişti. Intenţia mea este tocmai aceea de a separa valorile de non-valori şi de a-i scuti pe alţii de eforturi/lecturi inutile. Dar dacă unora le place doar propaganda…

  4. Aspoiu spune:

    Sa ma scuzati pentru abundenta de greseli din comentariu – am scris la semafor 😀

  5. jeje spune:

    @ Stefan Ghiodoveanu. Nu am nici o problema nici cu textul dv, nici cu cel al lui Mitchievici. Singura mea obiectie e ca observatiile dv, care au un ton destul de polemic pe alocuri, au aparut aici, si prin asta ati coborat nivelul serialului. Puteati scrie un articol separat.

  6. stefan ghidoveanu spune:

    @ jeje – Stimate domn, nu stiu ce asteptati dvs. de la „Viitorul, asa cum a fost”. Va pot asigura insa ca nu voi renunta niciodata la a-mi spune punctul de vedere, mai ales atunci cand se refera la o perioada pe care eu am trait-o pesrsonal la intensitate maxima, in timp ce altii o reconstituie ca pe dinozauri, doar din carti sau din fragmente de oase. Puteti spune ce vreti, acest serial imi apartine, regulile le stabilesc eu, nu dvs., iar daca veti considera ca sunt infumurat sau lipsit de intelegere pentru impostura in SF, puteti foarte bine sa va orientati spre alte surse mai pe gustul domniei voastre. Imi pare bine ca m-ati urmarit pana acum… Si nu, nu voi continua aceasta polemica!

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.