Scris de Danut Ungureanu
publicat in Nr. 32 / Septembrie 2010, in Trusa de scule

Cum contraatacăm când lenea ne dă târcoale. Pretexte pentru a nu scrie. Maeștrii știau ei ce știau. Ce mă fac dacă sunt întrerupt când mi-era lumea mai dragă? Despre binefacerile gălăgioșilor.

Un inamic de temut al autorului-martir este, fără îndoială, propria comoditate. Pomeniți-mi oameni pe care-i mănâncă degetele să se pună pe scris, dar eu cred că aceștia sunt mai degrabă personaje de legendă. Mărturisesc rușinat, însă mulți mă vor înțelege, că până scriu efectiv primele rânduri îmi găsesc (cu mare talent, ce-i drept) sumedenie de pretexte ca s-o las pe mai târziu, de la cele mai rezonabile – nu e curent, sunt de făcut cumpărături urgente, s-au anunțat musafiri, e prea cald etc, până la cele mai năstrușnice – vine sfârșitul lumii mai devreme, e prea frig etc. Așa se face că „pe mai târziu” capătă, nu de puține ori, dimensiunile unor lungi șiruri de zile.

Ce-i de făcut? Paradoxal, tocmai conștiința, care mă boscorodește că nu scriu de-o săptămână, că sunt un leneș ș.a.m.d., m-a îndemnat să fur soluții ale unor maeștri, mărturisite de dânșii în diverse ocazii (pare să fie așadar o conștiință cu două viteze etice). Primul truc pe care l-am probat cu succes i-a aparținut bătrânului Asimov, care le recomanda tinerilor autori să facă din scris un tabiet plăcut, ceva fără de care ziua să li se pară incompletă. Dacă scrisul îți este o corvoadă, evident că-l vei evita cu succes. Dacă însă reușești să faci din el un joc relaxant, vei aștepta cu nerăbdare momentele în care-l poți practica. Uneori e dificil să te persuadezi că untura de pește e dulceață de trandafiri, dar dacă reușești o dată, de două ori, de mai multe ori, e din ce în ce mai ușor, iar rezultatul ți se pare… fantastic.

Cea de-a doua șmecherie, sustrasă de prin lada autobiografică a maestrului Graham Greene este (oh, da, trist dar adevărat…) disciplina. Dânsul obișnuia să scrie dimineața (când mulți dintre autori, dau un bun randament) o filă de text, pe care o revizuia seara. Firește, nimeni nu mă sancționează dacă-mi vine ideea scandaloasă de a scrie două file în fiecare dimineață…

Deseori te vezi nevoit să întrerupi scrisul exact când ți-e lumea mai dragă. Ești pe val, ideile sar ca pop-cornul, totul îți iese din prima, însă… Însă trebuie să pleci undeva, ești obligat să primești pe cineva, te-a cam luat somnul, ori foamea, ori câte și mai câte. Nu-i sfătuiesc și pe alții să facă la fel, dar iată cum procedez eu: caut să  întrerup firul acțiunii chiar în toiul unui paragraf despre care mi-e foarte limpede cum o să sune, ce o să exprime, cum o să arate. Cu alte cuvinte, las paragraful neterminat, deși aș fi putut să-l duc la capăt cât ai bate din palme. În felul acesta, la reluare, îmi va fi mult mai ușor să termin ceea ce este evident cum trebuie continuat. Unde mai pui că asta poate conta ca o mică „încălzire”, ca o repoziționare a mea în atmosfera pe care am părăsit-o forțat. Banal, nu?

Două vorbe acum despre dezordinea benefică a scriitorului cu un strop de spirit ludic, care mă pretind uneori a fi. Nu, nu e vorba despre stilourile preferate (deja antichitați, așa-i?), ci doar despre faptul că și acum, ca și în copilărie, când „îmi fac lecțiile”, îmi place să fie agitație prin preajmă, în timp ce scriu. Televizorul merge, Jon Anderson își face de cap, iar discuțiile celor din jur mă ajută teribil. Cu o singură condiție: să nu fiu băgat în seamă. Câtă vreme sunt „Omul invizibil” pentru ceilalți, treaba merge strună, chiar dacă repetă câteva piese de fanfară. Pentru mine, agitația lor este un stimulent de calitate.

În fine, iată-mă-s în fața colii albe de hârtie (prietenul monitor, firește, deși acum nu multă vreme visam să revin, măcar așa, ca tabiet excentric, la scrisul de mână, permițându-mi luxul unui blocnotes elegant și al unui stilou scump – în niciun caz proletarul pix!). Sunt gata de lucru, lenea pare vindecată, cel puțin temporar. Care e prima literă ce-și va face apariția? Una care vestește neapărat un roman monumental? Despre asta, dacă mai aveți răbdare, la următoarea cotrobăială în „Trusa de scule”.

Va urma…

Vizualizari: 431

Articol publicat in 02 Sep, 2010 si semnat Danut Ungureanu