Kay Hooper – Viziuni însângerate
Traducere de Alexandra Muşat
Editura LEDA, 2011
Romanul doamnei Hooper reprezintă un gen cu care n-am mai avut de-a face: un roman poliţist, în care nu există detectivi, ci doar nişte indivizi înzestraţi cu ceva puteri paranormale. Sigur, toată lumea a văzut seriale de televiziune de gen Medium, în care o persoană are nişte vise sau nişte viziuni în urma cărora află de anumite delicte, iar aceste informaţii sunt suficiente pentru ca poliţia să-l identifice şi să-l prindă pe făptaş. Doamna Hooper încearcă să se apropie de o posibilă realitate, adică ştiind ceva mai multe despre viziuni şi despre oameni, îşi dă seama că viziunile respective nu pot fi atât de precise (ele sunt, în esenţă, nişte emoţii, nişte trăiri, nu nişte imagini clare), după cum ştie foarte bine că poliţia sau FBI nu s-ar bucura de nici un fel de credibilitate dacă s-ar afla că lucrează cu clarvăzători (şi, de fapt, poliţiştii înşişi nu cred în asemenea lucruri, deci nu acceptă ajutorul unor posibili escroci sau a unor indivizi săriţi de pe fix).
Ca urmare, clarvăzătorii doamnei Hooper acţionează prin intermediul unei instituţii private, în secret… şi oarecum împotriva legii.
Fiind vorba de un roman poliţist, avem de-a face – evident – cu un criminal în serie, cu o anchetă oficială şi cu clarvăzătorii care au alte opinii decât specialiştii de la FBI.
Pentru ca lucrurile să se complice şi mai mult, criminalul are el însuşi calităţi de medium, ceea ce îi permite să ocolească fără teamă capcanele întinse de poliţie.
Din cele povesite până acum, sper că am reuşit să vă conving că doamna Hooper este perfect conştientă de faptul că riscă oricând ca povestea sa să devină ridicolă. Ca atare, grija sa principală este să nu exagereze în nici un fel, să se menţină în limitele credibilului şi, în acelaşi timp, să ne ofere o poveste captivantă şi plină de suspans, cu eroi pe care să-i simpatizăm şi pe care să-i admirăm. După opinia mea, a reuşit pe deplin.
Vizualizari: 232
