Cormac McCarthy – Meridianul sângelui
Traducere de Iulia Gorzo
Editura POLIROM, 2011
Cormac McCarthy a devenit cunoscut publicului român după succesul romanului Drumul – al romanului sau al filmului? Iar după aceea a devenit şi mai cunoscut după succesul romanului Nu există ţară pentru bătrâni – al romanului sau al flmului?
Într-un fel, cititorul român a parcurs un drum invers – a avut de-a face cu ultimul roman al lui McCarthy, apoi l-a cunoscut pe penultimul, iar acum i se oferă un roman din 1985.
Am sentimentul că autorul acesta îi complexează pe critici – e ca în povestea cu Hainele împăratului – nimeni nu îndrăzneşte să spună că împăratul e gol. Pe coperta a patra există un citat, dintr-o revistă (probabil importantă): „Cormac McCarthy este un povestitor extraordinar, un creator de dialoguri fără cusur…” Chestia e că în cartea asta nu prea există dialoguri.
Ca şi în celelalte două romane, eroii merg. Nu se ştie unde, nu se ştie de ce. Dar merg.
Meridianul sângelui e un roman mai vechi. Cormac McCarthy nu descoperise pe deplin trucul care i-a adus succes. să descrie nişte personaje ce umblă bezmetice, fără să gândească, fără să plănuiască… lăsând cititorul să-şi imagineze ce-l duce capul. În Drumul, personajele umblă printr-o lume pustiită (nu se ştie de ce), ca atare poţi să-ţi închipui un substrat SF sau unul metafizic. În Nu există ţară pentru bătrâni, eroul găseşte o valiză cu bani, o ia şi fuge cu ea în lume – în imitaţia sa de roman noir, McCarthy renunţă tocmai la ceea ce constituie esenţa romanului noir, adică explicaţia psihologică, ne descrie doar acţiuni văzute din afară, avem un fugar şi un criminal. Fără să ştim ce gândesc personajele, criminalul poate fi identificat cu personificarea răului – deci, iată, avem de-a face cu un roman profund. Dar, după cum spuneam, Meridianul sângelui e un roman mai vechi, autorul nu învăţase încă tehnica de a-l lăsa pe cititor să-şi imagineze că are de-a face cu un roman profund, aşa că, după ce se străduieşte să ne explice că judele este personificarea… cuiva, a morţii, a răului sau a cuiva de aceeaşi anvergură, îşi dă seama că n-a reuşit şi în final ne spune de-a dreptul ce-a vrut. Ca atare, ratează complet romanul.
Deci să nu vă închipuiţi că aveţi de-a face cu un western – cum se grăbesc să declare critici care n-au habar ce-i acela western – nu aveţi de-a face nici cu un horror – în ciuda faptului că romanul este o lungă înşiruire de crime – ci cu o carte ce se doreşte profundă, moralizatoare şi educativă. După opinia mea, e doar defularea unui individ complet dezaxat, mizantrop şi xenofob, dar bizar de talentat.
Vizualizari: 278
