REVISTA NAUTILUS / Recenzii / Ţestoasa se mişcă!

Ţestoasa se mişcă!

Ciprian Mitoceanu • 14:05 - 07.05.2016 • 

zeii maruntiTERRY PRATCHETT

ZEI MĂRUNŢI

EDITURA RAO

2009

Există cărţi pe lumea asta, puţine, ce-i drept, care merită citite pentru o singură frază. Da, chiar şi pentru o propoziţie. Iar “Zei mărunţi” merită citită din scoarţă-n scoarţă numai pentru trei cuvinte: ŢESTOASA SE MIŞCĂ!

Da, Ţestoasa Se Mişcă! Suficient cât să pună pe jar o lume, Lumea Disc, lumea care se sprijină pe cei patru elefanţi care, la rândul lor, stau pe spatele ţestoasei în cauză. Paralela cu lumea noastră este cu atât mai evidentă şi mai amuzantă cu cât în carte mai apare şi niscaiva Inchiziţie (sau Chiziţie), deşi, la vremea respectivă, în lumea noastră, nu ştiu cam câţi considerau Inchiziţia amuzantă. „Eppur si muove”, măi frate.

Dar, de fapt, conflictul central nu ţine neapărat de treaba cu Ţestoasa care Se Mişcă, deşi în carte chiar că este vorba de o ţestoasă. Una atât de specială că nici nu ne putem închipui până nu citim.

Marele Zeu Om a cam încurcat-o. Numărul adoratorilor i-a scăzut dramatic. Suficient de dramatic încât să i se recite „Adriane, nici nu ştii, cât de mic începi să fii”. Şi, ca şi cum nu ar fi de ajuns, încercarea lui de a se materializa printre oameni se soldează cu un eşec aşa de zdravăn că şi Mircea Geoană ar râde de el. În loc să ia imaginea consacrată, ce a unui taur (sau măcar, de ce nu? a unui bou) se trezeşte încarcerat în carapacea unei ţestoase nevolnice, urmărite de un vultur încăpăţânat.

De puterile zeieşti s-a ales praful şi Marele Zeu Om vede că nu poate blestema cum se cuvine nici măcar un dovleac, care continuă să fie dovleac şi după ce e blestemat. Asta nu pentru că ţestoasa nu s-ar pricepe să blesteme, ba impotrivă, are aşa o limbariţă care e depăşită numai de neputinţa de a transforma blestemele în fapte. Singurul sprijin al marelui zeu mic este novicele Brutha, care este Alesul. El poate auzi cuvintele ţestoasei şi singurul capabil s-o salveze de la a deveni o supă gustoasă. O să-şi recapete zeul puterile? Întrebarea asta m-a chinuit încă de la începutul cărţii. Am aflat răspunsul citind-o, ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.

O carte mult mai profundă decât am putut-o judeca după prima privire. Chiar dacă abundă de umor, de expresii răsucite, numai bune de reţinut pentru a le spune la petreceri pentru a destinde atmosfera, de umor mai mult sau mai puţin voluntar, dar mereu de bună calitate, rândurile ascund nişte dedesubturi la care am simţit nevoia să reflectez ceva mai adânc. Căci, în ciuda faptului că acţiunea se petrece în lumea Disc, lumea de pe spatele ţestoasei, e prea apropiată de lumea în care trăim. Lumea în care oameni au murit pentru că au îndrăznit să cerceteze şi să-şi prezinte public concluziile. Lumea în care au ars oameni pe rug pentru convingerile lor politice şi ştiinţifice. Terry Pratchett are darul de a ne trage de mânecă fără să ne scandalizeze, ba chiar să o facă descreţindu-ne frunţile. Dar ar fi bine să ţinem cont de asta.

1012 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.