REVISTA NAUTILUS / Recenzii / Suntem niste furnici electrice

Suntem niste furnici electrice

Nicolae C. Ariton • 11:58 - 02.09.2008 • 

Philip K. Dick – Furnica electrica
Traducere de Ion Doru Brana
Editura Nemira, 2006

Cind ti se pare ca viata este exagerat de frumoasa, citeste o carte de Philip K. Dick si vei reveni la realitate. Intrebarea ce apare in continuare este: "care realitate?", pentru ca aproape intreaga opera a acestui mare scriitor este construita pe intrebarea existentiala: "ce este de fapt realitatea?"
Nu va recomand lecturi prelungite din cele 34 de romane si peste 120 de povestiri si nuvele, scrise de marele P.K.D., pentru ca aceasta duce sigur la depresie. Asa s-a intimplat cu insusi autorul, "ars" de ritmul infernal de creatie cerut de editori si alimentat cu amfetamine, astfel incit la 54 de ani s-a stins din viata, schizofrenic si suferind de o dedublare a personalitatii, afirmind ca este Philip K. Dick, cetatean american si Thomas, cetatean al Romei antice.
Antologia de povestiri SF Furnica electrica, editata de Nemira in 2006, contine citeva "picaturi" din "oceanul de suferinta" al lui Philip K. Dick. Se spune despre literatura SF ca reprezinta un exercitiu pur mental, o creatie artificiala, care nu are ca fundament trairi si sentimente adevarate, motiv pentru care calitatea literara este scazuta sau lipseste cu desavirsire. Dick reuseste sa combata aceste afirmatii prin calitatea textelor din acest volum, care sint adevarate proiectii ale vietii americane sub teroarea razboiului nuclear cu rusii din anii 60, cind au si fost scrise.

Povestirea "Varietatea a doua" este cel mai bun exemplu in acest sens. Realitatea posibilului razboi dintre americani si rusi nu este ascunsa sub metafore complicate, ci este zugravita brut, in toata grozavia ei. Cititorul este martorul unui razboi purtat intre cele doua tabere, cu soldati abrutizati de spaima si oboseala, in care personajele principale sint, de fapt, miniroboti feroce, programati sa ucida tot ce este viu. Mesajul autorului este simplu: oamenii creeeaza arme sofisticate pentru a ucide tot ce este viu, acestea preiau controlul ostilitatilor, pentru ca mai tirziu, robotii disimulati in trupuri umane sa inceapa sa se distruga intre ei, in forma suprema de parnoia razboinica.

"Raport preliminar" si "Amitiri garantate" sint doua povestiri care au stat la baza celebrelor filme Minority Report si Total Recall. In principiu, cele doua texte nu ar mai avea nevoie de nici o prezentare, doar ca lectura lor este altceva fata de aceste filme. Par niste pelicule alb-negru, cu tuse gotice. Actiunea se deruleaza aproape identic cu cea din film, textele, in care dialogul abunda, parind scrise aproape ca scenarii pentru viitoarele ecranizari.
Philip K. Dick este un autor care isi scrie povestirile in doi timpi: inspiratie-expiratie, fara inflorituri, fara balast inutil. "Impostorul" este una dintre ele, in care personajul principal, Spence Olham, alearga incontinuu, de la un capat la altul al povestii, urmarit de cei care vor sa-l ucida pentru ca il cred un agent extraterestru ce planuieste sa arunce Pamintul in aer. Cititorul, convins de nevinovatia sa, este alaturi de el, pina la ultima pagina, cind Spece Olham explodeaza cu Pamint cu tot.

In "Ce spun mortii" actiunea este mai putin precipitata, cititorul patrunzind incet in itele unui complot laborios pus la cale de un personaj mort, Louis Sarpis, dar semivietuitor, gratie tehnicii de criogenie, care mai oferea sansa de a comunica cu cei in viata, pentru o perioada destul de scurta de timp. Atmosfera creata de Dick este halucinanta, cu elemente de-a dreptul cyberpunk, cu toate ca "dotarea tehnica" este mai mult decit modesta, alcatuita doar dintr-un satelit, pe care autorul transborda ego-ul lui Sarpis si de unde acesta terorizeaza intreaga America prin intermediul telefonului analog si al undelor de televiziune.
"Ah, sa fii gelat" este construita pe o idee din care alt scriitor ar fi exploatat la maximum umorul de situatie. Dick se multumeste cu o povestire tragico-comica, al carei personaj principal, George Munster, fost agent secret in razboiul purtat de terrieni cu gelatii, o specie venita din Proxima, si existind intr-o forma de agregare semilichida si gelatinoasa. In urma infiltrarii in rindurile gelatilor, copiindu-le forma de existenta, Munster sufera de efecte secundare, dupa lasarea la vatra, fiind jumatate de zi uman si jumatate gelatina.

"Un joc de copii" pare, la prima vedere, un moment de respiro pentru Dick, intre doua povestiri cu personaje care se inclesteaza pe viata si moarte pentru supravietuirea umanitatii. Aici avem de-a face cu o firma care importa jucarii de pe planeta Ganimede, un fel de China dusa in spatiu. Cititorul "se joaca" cu citeva jucarii ingenioase, dar piesa de rezistenta pare a fi un set de soldatei care au capacitatea de a lupta dupa reguli din ce in ce mai complexe, de la zi la zi fiind din ce in ce mai bine organizati in laboratorul de probe al firmei de import jucarii. Un autor obisnuit de SF ar fi dus aceasta idee pina la un sfirsit singeros, cu mici soldati, asa cum a facut R.R. Martin in "Regii Nisipurilor", cu care textul lui Dick seamana izbitor de mult, doar ca Martin l-a scris cu 25 de ani mai tirziu. Finalul este á la Philip K. Dick: dupa ce jocul cu soldatei este refuzat de firma de import, aceasta se hotaraste sa inunde piata cu un joc pasnic, asemanator cu Monopoly, doar ca cei care il joaca "invata" cum sa piarda cu pasiune actiuni, bani si tot ce inseamna bunuri materiale. De multe ori, cel mai mare pericol nu vine din amenintarea cu razboiul, ci din manipularea mintilor umane.

"Credinta parintilor nostri" este o povestire scrisa in 1967, cind deja Dick era afectat de consumul masiv de amfetamine. Textul este de-a dreptul straniu, actiunea trepidanta fiind inlocuita, de data aceasta, cu o atmosfera psihedelica.
Spuneam la inceputul recenziei, ca SF-ul este acuzat de lipsa de trairi autentice. Dick reuseste insa sa surprinda cu mare finete teroarea psihologica a dictaturii partidului unic, cum nu a reusit sa o faca nici un scriitor din fostul lagar comunist.
Lumea, in acest text, este condusa de Partidul Comunist Vietnamez, iar oamenii stapiniti cu ajutorul drogurilor. Personajul principal, Tung Chien, un activist de partid de rang inalt, consuma o doza de "stelazine", un antidrog care ii permite sa vada adevarata fata a conducatorului atotputernic al Partidului, ce pare a fi un robot: "the Clancker". Problema se complica cind alti dizidenti il "vad" pe Conducator ca pe o monstruozitate biologica: "the Gulpen", altii ca un extraterestru sau chiar divinitatea personificata. Finalul este inspaimintator, personajul principal preferind efectul drogurilor sau sa moara in locul realitatii existentei acestei fiinte insuportabile.

"Furnica electrica", ultima povestire, in ordinea cronologica a antologiei, este cea care a dat si numele acesteia (in versiunea româneasca). Textul nu este mai bun sau mai rau decit celelalte, dar mesajul antologatorului/traducatorului Ion Doru Brana este poate acela ca toti sintem, in lumea in care traim, niste furnici electrice.
Insecta lui Dick este Garson Poole, o adevarata albina americana, care munceste cu ardoare pentru prosperitatea firmei pe care o administreaza. Un accident auto il face sa descopere ca nu este altceva decit o "furnica electrica", un robot programat sa munceasca in folosul unor stapini necunoscuti. Poole incearca sa-si modifice modul de perceptie a realitatii, care functiona pe baza unei bande cu perforatii, asa cum functionau de fapt calculatoarele in anii saizeci.
Nu poti decit sa te minunezi cum a reusit Dick sa construiasca o intriga aproape cyberpunk doar cu ajutorul conceptului unui calculator primitiv, care functioneaza mai mult mecanic decit electronic. Cit de mult au evoluat tehnologiile in ultimii 50 de ani si cit de departe a fost Philip K. Dick de vremurile in care a trait, dar si de noi, cei de astazi!

1664 vizualizari

5 Comentarii

  1. Aster spune:

    „Varietatea a doua” a stat la baza filmului Screamers (http://www.imdb.com/title/tt0114367/) din 1995, iar „Impostorul” a fost ecranizata in 2001, in filmul Impostor, cu Gary Sinise (http://www.imdb.com/title/tt0114367/).

    Asta pentru ca s-a vorbit de Total Recall si Minority Report.

  2. Nicolae Ariton spune:

    Corect. Cred ca Philip K. Dick este cel mai ecranizat autor de SF, din toate timpurile. Si nu a trait decit 54 de ani.

  3. Razvan L. spune:

    Dati-mi voie sa nu fiu de acord. PKD este poate cel mai ecranizat scriitor american de SF. Insa cand vine vorba de categoria „din toate timpurile” cred ca lumea il cam omite pe Jules Verne.

    Check this out (analiza simpla uitandu-ne la IMDB):
    Verne: http://www.imdb.com/name/nm0894523/
    Dick: http://www.imdb.com/name/nm0001140/

    I think we have a winner here… Trofeul merge in Franta.

  4. L. spune:

    Într-adevăr, despre Screamers voiam să pomenesc şi eu. Filmul şi povestirea nu urmăresc acelaşi fir epic, dar spre cinstea scenaristului, Screamers a prins foarte bine ideea din Second Variety şi – pentru mine cel puţin – e unul din filmele SF de referinţă.

    Ţin minte şi acum cum am intrat într-o doară la acest film, numai aşa ca să-mi omor timpul, neţtiind că el are la bază o nuvelă de-a lui Dick … pe urmă a venit the opening sequence, cu soldatul (un fel de alergătorul de la Marathon din viitor) chinuindu-se să aducă mesajul la baza inamică, şi făcut bucăţi de The Screamers … şi filmul mi-a captat toată atenţia 🙂

  5. L. spune:

    De asemenea, să notăm că „Ne putem aminti totul pentru dvs.” şi „Un joc de copii” (nu mai ştiu titlul exact) au fost publicate înainte de 1989 în almanahul Anticipaţia (nu mai ştiu exact care ani)

    P.S. totuşi, Total Recall – filmul nu seamănă mai deloc cu nuvela „We can remember it for you wholesale”. 🙂

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.