Pittacus Lore – Puterea celor şase
Traducere de Ana-Veronica Mircea
Editura NEMIRA, 2011
Pentru început, trebuie să recunoaştem că al doilea roman rezultat din cooperarea dintre James Frey şi Jobie Hugues este foarte dinamic – chiar mai dinamic şi mai trepidant decât primul – adică este o carte făcută în mod premeditat pentru a fi ecranizată. Este o carte palpitantă şi captivantă. Am citit-o de la început până la sfârşit, fără s-o las din mână. Asta şi pentru că se citeşte uşor. E o carte făcută special să-i cucerească pe cititorii tineri, să-i distreze şi să-i amuze. Atât şi nimic mai mult.
Aş fi fost tentat să spun că autorii fac cu profesionalism ceea ce şi-au propus, dacă ar fi fost aşa.
Din nefericire, nu-i aşa. Autorii s-au grăbit să scrie o continuare a unei cărţi de succes (care a fost deja ecranizată) fără să ştie prea bine cu ce vor umple paginile. Aşa că le-au umplut cu bătălii – bătălii în care sunt folosite prea puţine artefacte extraterestre (doar nişte săbii, nişte pumnale şi un soi de bare). În rest, arme terestre cât cuprinde, de la tunuri şi mitraliere la rachete.
Pe de altă parte, se pare că autorii intenţionează să continue ani de zile cu povestea lor, pentru că au apărut deja semne că se are în vedere momentul în care romanele se vor adresa adulţilor, şi nu adolescenţilor. Astfel, în primul volum ni s-a explicat că lorienii se îndrăgostesc pentru toată viaţa, lăsându-ne să credem că sunt monogami. În prezentul roman se dau explicaţii suplimentare: da, lorienii iubesc pentru toată viaţa, dar nu neapărat o singură persoană… Astfel, Patru o iubeşte pe Sarah, dar o place şi pe Şase, Şase îl place pe Sam, dar îl place şi pe Patru… Prevăd că în viitor vom petrece momente interesante alături de ei…
După cum spuneam, autorii nu au ştiut dinainte cum va evolua povestea lor. Şi-au intitulat acest volum Puterea celor şase, dar pe drum şi-au dat seama că nu fuseseră doar nouă lorieni, ci zece, iar până la sfârşitul cărţii nu reuşiseră să-i reunească pe toţi, aşa că titlul a exprimat mai degrabă intenţia iniţială a celor doi autori. Dacă mai amintim că în primul volum avuseserăm parte de o poveste văzută doar din punctul de vedere al lui Patru, de data asta vom avea două poveşti la persoana întâia. Să ignorăm faptul că autorii vorbesc despre viaţa într-o mânăstire fără să aibă habar de aşa ceva, să ignorăm faptul că prietena Şapte le urăşte pe călugăriţele ce i-au salvat viaţa şi i-au dat adăpost (se pare că lorienii au o chestie legată de recunoştinţă) şi să ne rezumăm la faptul că puştii lorieni n-au fost pregătiţi în nici un fel pentru înfruntarea cu duşmanii lor (nu li s-a spus nici măcar care-i numele lor real).
Adică sau cartea a fost scrisă pentru tâmpiţi (pentru că adolescenţii sunt, de fapt, foarte inteligenţi şi nu merită trataţi cu o asemenea lipsă de consideraţie) sau autorii nu au un intelect normal…
Vizualizari: 234
