REVISTA NAUTILUS / Recenzii / Prea multe cuvinte pentru o poveste bună

Prea multe cuvinte pentru o poveste bună

Ciprian Mitoceanu • 17:37 - 06.03.2016 • 

hms terrorDAN SIMMONS

HMS TERROR

EDITURA NEMIRA

2014

 

Să lămurim de la început. HMS înseamnă His / Her Majesty Ship, adică Nava Maiestăţii Sale. A Maiestăţii care-şi are cotlonul în Anglia. Şi a existat o navă numită Terror. Aşa cum a existat şi HMS Ererbus.

De fapt, autorul porneşte de la fapte reale şi anume expediţia dintre 1845 – 1848 al cărei scop era să descopere pasajul din nord-vest, o rută aparent mai rapidă către Asia prin nordul Americii. O acţiune pe cât de temerară, pe atât de riscantă. La vremea respectivă se ştiau destul de puţine despre pericolele care trebuiau înfruntate, prin urmare chiar de la început apar probleme de organizare şi greşeli de evaluare a situaţiei cu care se vor confrunta cele două nave angrenate în expediţie, în ciuda faptului că, din anumite puncte de vedere, navele au avut parte de inovaţii nemaintâlnite până atunci. Astfel, cele două foste nave de război au fost înzestrate cu câte un motor de locomotivă pe aburi care să asigure o oarecare independenţă faţă de capriciile vântului. Chiar dacă astăzi există motociclete de serie cu motoare mai puternice decât respectivele motoare pe aburi, nu trebuie ignorat pasul înainte făcut de inginerii acelor vremuri.

Însă în mijlocul gheţurilor e nevoie de mult mai mult pentru a supravieţui. Lipsa de experienţă şi de realism în evaluarea unei situaţii nemaiîntâlnite până atunci la care se adaugă o perioadă mult mai rece decât în mod obişnuit, precum şi faptul că o parte dintre participanţii la expediţie nu erau deloc pregătiţi pentru a face faţă vitregiilor polare – cum este Harry Goodsir, anatomistul care, după moartea celor patru doctori porniţi în expediţie, va trebui să devină medicul expediţiei, o misiune pentru care, aparent, este întru totul nepregătit – iată tot atâtea motive pentru ca lucrurile să meargă prost. Şi aşa şi merg.

Însă cel mai mare duşman al marinarilor blocaţi între gheţuri va fi nu clima cumplit de aspră şi furtunile polare, despre care nu-ţi poţi închipui ce înseamnă decât dacă eşti în mijlocul lor, nici epuizarea proviziilor de hrană, medicamente şi a rezervelor de cărbune ci o creatură cumplită, Tuunbaq, un monstru care devorează suflete şi care s-a materializat sub forma unui imens urs polar cu gâtul alungit care atacă pe neaşteptate şi este imposibil de distrus. Lady Silence, o tânără inuită care a ajuns la bordul navei Terror după ce într-una dintre expediţii marinarii l-au împuşcat accidental pe bărbatul aflat cu ea (despre care nimeni nu ştie dacă-i era tată, soţ, frate sau stăpân) pare să aibă o legătură stranie cu creatura ucigaşă. Prezenţă plină de mister şi care încetul cu încetul ajunge să fie considerată o piază rea, Lady Silence e lipsită de limbă – prin urmare nu poate comunica decât prin semne – şi nu pare să se sinchisească nici de vitregia climei, nici de creatura ucigaşă. Vine şi pleacă la bordul navei după bunul plac iar dispariţiile ei sunt din ce în ce mai misterioase. Prin urmare, nu e nicio surpriză când echipajele ajung să o considere o vrăjitoare iar viaţa să-i fie pusă în pericol.

Căpitanul Francis Crozier pare să ţină lucrurile sub control şi cel mai adesea acţionează ca un factor de echilibru, însă pe măsură ce numărul de victime creşte şi cantitatea de resurse scade este evident că autoritatea lui nu mai este de ajuns pentru a opri revolta. Iar faptul că a acţionat pentru a o proteja pe ciudata inuită o să-i fie de real folos către final.

Situaţia escaladează, disperarea îi determină pe oameni la acţiuni pripite şi violente. Iar creatura este de neoprit, săpând galerii prin gheaţă şi prin pereţii navelor în căutarea victimelor.

Suspansul există, uneori avem de-a face cu el în exces iar documentarea este fără de cusur, autorul lăsând impresia că ar fi făcut o călătorie în timp pentru a petrece puţin timp la bordul HMS Terror. Însă există o abundenţă de amănunte care, cel mai adesea, nu ajută naraţiunea ci mai degrabă pun la încercare răbdarea cititorului. Grosimea bordajului navelor, tipurile de lemn şi numărul de straturi de scândură folosite, numărul de cabine şi dimensiunile acestora, descrierea amănunţită a inventarului magaziilor, a bucătăriei şi a felurilor pregătite de bucătar, iată genul de amănunte care mai degrabă irită decât ajută şi riscă să altereze impresia finală. De altfel, una dintre criticile aduse romanului e lungimea acestuia. Terrence Rafferty a precizat în glumă că „Terror” nu te va omorî dacă nu-ţi cade în cap.

Un alt aspect care agasează este prezentarea aceluiaşi eveniment din diferite puncte de vedere. Practic, totul este întors pe toate feţele şi analizat cu scrupulozitatea unui detectiv pasionat dar care dispune de prea mult timp liber. Termini un capitol cu sufletul la gură, dornic să vezi ce o să se întâmple, ce mai urmează, că deja curiozitatea ţi-a fost stârnită, iar în paginile următorului capitol descoperi că, de fapt, s-a ajuns iar la punctul de plecare, acţiunea fiind prezentată dintr-o altă perspectivă. Destul cât să agaseze cititorul şi să demonstreze că a plăti autorul la cuvânt nu este întotdeauna cea mai potrivită soluţie.

Aşa că, dacă doriţi să vă îmbarcaţi la bordul HMS Terror, înarmaţi-vă în primul rând cu răbdare, într-un final vă va fi răsplătită. Distracţia (cititul) face toţi banii.

1057 vizualizari

Un comentariu

  1. ai surprins perfect și calitățile și defectele încă din titlu. După excelentele Ilion-Olimp, Hyperion și Drood, eu am fost serios dezamăgit de HMS Terror. Nu e neapărat proastă, doar că ce e bun e ascuns sub tonele de gheață – boringfest.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.