Michael Haulică – Povestiri fantastice
Editura Millenium Press, 2010
În literatura SF românească de după 1990, Michael Haulică are un loc aparte. Prin activitatea sa de scriitor, editor şi critic a avut o contribuţie deosebită în promovarea literaturizării SF-ului, în acceptarea acestui gen literar de către critica mainstream şi, în general, în creşterea calităţii literare a sefeului. O asemenea poziţie a lui Michael Haulică a fost generată, în primul rând, de afinităţile sale literare, de tendinţa sa naturală de a aprecia la un text şi calităţile estetice ale acestuia, nu numai ideea SF.
Evident că această tendinţă naturală s-a manifestat, în primul rând, în activitatea sa literară. Iar acest lucru este demonstrat din plin de impresionanta antologie publicată de Millenium Press, care reuneşte texte din volumele apărute până în prezent. Eram gata să spun că antologia reuneşte cele mai bune texte, dar o asemenea apreciere este subiectivă. Chiar dacă din acest volum lipsesc texte care mie mi se păreau indispensabile unei asemenea antologii, nivelul literar al cărţii este suficient de ridicat pentru a convinge pe oricine că Michael Haulică este un calofil, pentru care scrisul este operaţiunea laborioasă de sculptare a marmurei cuvintelor în aşa fel încât să rezulte un monument nepieritor.
Combinând referiri culturale cu verism de tentă neorealistă, condimentând totul cu mirodenii cyberpunk şi cu sudoarea propriei experienţe de informatician, Michael Haulică se deschide complet în faţa cititorului, destăinuind experienţe personale şi gânduri intime, dar rămânând tot timpul un artist de mare prestanţă şi cu o profundă originalitate. Rămân la opinia că Michael Haulică este în acest moment cel mai priceput şi mai talentat mânuitor al cuvintelor din literatura SF românească.
Textele din volumul apărut la Millenium Press sunt, în general, cunoscute admiratorilor lui Michael Haulică. Au fost publicate prin reviste, au fost publicate în volume. Nu voi insista asupra celor apărute în Madia Mangalena – texte de referinţă, precum Noi, cei cu ochii arşi sau Mufişti, gofreni şi noduri – nici a celor extrase din Aşteptând-o pe Sara, nu voi vorbi despre Vremea zăpuşelii sau despre Microtexte. Vreau doar să vă atrag atenţia asupra poveştilor din volumul Despre singurătate şi îngeri. Sunt texte minunat scrise, sunt alegorii profunde, pline de înţelepciune. Dar asemenea calităţi reprezintă ceva obişnuit la textele lui Michael Haulică. Voiam să vă atrag atenţia în mod special asupra anilor în care au fost scrise. Anotimpul de praf a fost conceput în 1979, Neguţătorul de vise în 1984… Adică Michael Haulică suferă de mult, mult timp de boala literaturii de calitate…
Vizualizari: 884
daca se poate, v-as fi recunoscator daca ati inlocui imaginea de coperta cu cea finala.
liviu, multumesc pentru lectura.
S-a rezolvat cu coperta
multumesc mult, liviu. tu mereu ma faci sa rosesc cind vorbesti despre mine. despre coperta ce sa zic? astept sa se intoarca redactorul nautilusului din concediu sa mai repare pe ici pe colo.
ia uite, s-a si reparat! mersi, kvala. dar cum o fi aparut poza aia? ca nicaieri nu s-a spus ca a aparut cartea cu coperta respectiva. in fine. bine ca s-a rezolvat.
Np, Mike, a fost prima coperta gasita pe net pe care mi-au cazut ochii, nu mi-am dat seama ca era coperta de lucru. Bine ca s-a rezolvat.
Coperta cu Adriana Bahmutan ?!!!!!
Domnu’Radu! Daca ar vorbi cineva despre mine in felul asta, m-as duce sa vomit. Asta e ‘pupincurism pe fata’, indiferent de calitatea textelor.
Draga domnule Martin,
Nu-i nici un pericol sa vorbesc despre dumneavoastra intr-un asemenea mod, incat sa va duceti sa vomitati. Da, daca as reusi sa fac rost de volumul de povestiri, poate ca as spune lucrurile frumoase pe care le merita, dar intrucat ultima carte scrisa de dumneaoastra pe care o am este Elogiul muncii de partid… Oricum, multumesc ca recunoasteti ca pupincurismul pe care il practic are in vedere a anumita calitate a textelor.