REVISTA NAUTILUS

Costi Gurgu, Cronici de la capătul pământului, Millennium Books, Satu Mare, 2011

Nu cred că e necesar să îl prezint prea în amănunt pe autorul acestui volum, pentru că majoritatea celor din fandom-ul SF românesc trebuie că au auzit deja de el mulţumită vâlvei din jurul antologiei Ages of Wonder, a premiilor revistei Galileo şi aşa mai departe. Primul lui volum de autor, Reţetarium, e şi el bine-cunoscut.

Trec deci direct la Cronici, volum ce include treisprezece povestiri în mare parte inedite pentru mine. Ce mi-a plăcut întâi şi întâi a fost faptul că Gurgu a amestecat foarte bine textele „canadiene” cu cele „româneşti”, reuşind să creeze o mixtură care ilustrează foarte bine diferitele moduri de a scrie SF şi fantastic şi extrema diversitate tematică ce stă la dispoziţia unui scriitor stăpân pe meşteşugul său. Avem în volum texte fantastice întunecate, avem SF-uri pure şi dure, avem povestioare simpatice şi chiar şi două texte mainstream destul de reuşite, unul despre singurătate şi infamiile la care ne duce ea şi cealaltă despre felul în care ne construim patul versus nevoia ulterioară de a dormi în el.

Povestirile care mi-au plăcut cel mai mult sunt cele SF, începând cu Verite, un text în care cyberpunk-ul se întâlneşte cu critica socială: un canadian obişnuit dispare de pe faţa pământului câteva luni şi apoi imaginea sa începe să fie folosită în nişte reclame în timp real cu acţiuni din ce în ce mai îngrijorătoare.  Cititorul va afla treptat despre o formă monstruoasă de sclavie modernă şi, ca bonus, despre modul în care se poate întoarce împotriva ta orice gest neplăcut. Tot SF e şi Ciuma de sticlă, în care acţiunea are loc tot în Canada, de data aceasta fiind vorba de o ameninţare extraterestră la adresa Timpului însuşi. De o soartă mai crudă au parte personajele din Biblioteca fără sfârşit, un alt text care mi-a plăcut destul de mult; e vorba de data aceasta de ruperea relaţiilor diplomatice cu bibliotecarii Universului şi de pierderea accesului la cuvinte. Toate aceste povestiri SF mi s-au părut bine închegate, plăcut scrise şi excelent concepute.

Dacă textele SF ale lui Gurgu sunt plasate adesea în Canada sau în zone neidentificabile geografic, povestioarele fantastice din acest volum au cel mai adesea un caracter românesc. M-am distrat de minune explorând în Albastre un Bucureşti în care vampirii, piticii şi alte făpturi mitice locuiesc la bloc şi împart catacombele metroului cu specia homleşilor, m-am amuzat cu o remixare măiestră a mitului lui Greuceanu în Sămânţa pripită şi am urmărit cum o echipă internaţională de hoţi descoperă pe propria piele faptul că nu tot ce se ştie despre daci poate fi luat de bun în Dava zeilor. Toate calităţile care-au făcut să îmi placă textele SF din volum se pot aminti şi în cazul acestor poveşti fantastice, care au şi avantajul că amuză teribil. Tot poveşti şi tot bune sunt şi Mlaştinile din Sud (o revenire la Morminiu şi la lumea din Reţetarium) şi Strigătul de piatră (povestea unui fiu de împărat care încearcă să ucidă o făptură monstruoasă care trăieşte de la începutul lumii, cu rezultatul la care ne putem aştepta).

Mai puţin decât cele despre care am scris mai sus mi-au plăcut povestirile Dincolo de Farul de la Capătul Lumii, povestea unei iubiri care supravieţuieşte trei secole doar pentru a se transforma în ură, şi Aripile tatălui, istoria unui om transformat în înger. M-a deranjat destul de mult la ambele mizarea excesivă pe grotesc şi pe sângeros, elemente prezente în diferite cantităţi în celelalte texte fantastice dar mai puţin supărătoare acolo pur şi simplu pentru că poveştile sunt mai interesante. Evident, repulsia faţă de cele două elemente amintite e una personală, pur şi simplu nu le prea gust; de aceea nici nu mă pot pronunţa asupra modului în care au fost scrise – poate că fanilor acestui gen de poveşti le vor plăcea, poate că nu.

Trăgând linie şi adunând, iese un scor destul de bun: şase povestiri care mi s-au părut excelente, cinci care mi-au plăcut destul de mult şi doar două care mi-au displăcut. Pentru mine e limpede că Gurgu e un scriitor care ştie ce face şi care e capabil să producă texte interesante, foarte bine scrise şi susceptibile să fie pe gustul unei mari varietăţi de cititori. Evident, defecte se pot găsi peste tot dacă eşti îndeajuns de chiţibuşar; aş putea de exemplu să mă întreb de ce România pare potrivită doar pentru fantastic (o întrebare pe care ne-am mai pus-o cu toţii şi cu alte ocazii) sau de ce nu e limpede de niciunde care dintre texte au fost scrise direct în română, care în engleză  – doar la Dava zeilor există indicaţia că povestirea a fost tradusă din engleză de Cristina şi Stefan Ghidoveanu (merită să spun aici că nu mi-am dat seama deloc că e vorba de un text care trecuse prin mâna altora decât a autorului). Dar interogările de genul acesta nu mi-au ştirbit plăcerea lecturii, ele au intervenit mai târziu, după ce cartea fusese savurată pe îndelete.

Vizualizari: 353