REVISTA NAUTILUS / Recenzii / Lucius, maestrul prozei scurte

Lucius, maestrul prozei scurte

Ciprian Mitoceanu • 19:25 - 10.04.2016 • 

vanatorul-de-jaguari_1_fullsizeLUCIUS SHEPARD

VÂNĂTORUL DE JAGUARI

EDITURA NEMIRA

2008

 

Personal, consider că e mult mai greu să scrii proză scurtă decât să te implici în proiecte literare care numără sute sau chiar mii de pagini. În cazul unui roman sau al unei serii ai spaţiu de manevră, ai loc să dezvolţi acţiunea şi personajele, să creionezi decorul pentru spectaculoase răsturnări de situaţie, ai unde să ascunzi amănunte aparent nesemnificative dar care, la un moment dat, se vor dovedi cruciale, punându-l pe cititor în situaţia de a se întreba „Cum de nu m-am gândit la asta?”. Dacă lucrurile nu ies foarte strălucit pe un plan poţi recupera pe altul astfel încât, atunci când se trage linia finală, plusurile să ia faţa minusurilor. Însă atunci când vine vorba de proză scurtă (sau de întindere medie) totul trebuie drămăluit şi analizat de o mie de ori. E nevoie de curaj să scrii proză scurtă. De curaj şi de o mână sigură.

Prin urmare, sunt destul de puţini scriitorii care reuşesc să impresioneze cu toată munca lor pe tărâmul prozei scurte. Pentru mine, Lucius Shepard este investiţie sigură la acest capitol. Este singurul scriitor de ficţiune de întindere modestă care nu m-a dezamăgit niciodată.

Deşi am achiziţionat cam de multişor „Vânătorul de jaguari”, contrar obiceiului (sau năravului, depinde de optica fiecăruia), nu m-am repezit să-l citesc. După experienţa oferită de „Sfârşitul pământului” am înţeles că proza regretatului Lucius Shepard se consumă în dozele prescrise de autor. Din când în când câte o povestire. Una singură odată, nu mai mult. După administrare, se oferă o pauză de minim o săptămână pentru o perfectă asimilare. Uneori chiar şi mai mult dar acesta este tratamentul de care numai Shepard are parte.

Să începem cu începutul.

În povestirea Vânătorul de jaguari – cea care dă şi titlul volumului – chiar despre un vânător de jaguari este vorba. Esteban Caax este un om căruia îi place viaţa la ţară dar care, la un moment dat, a făcut o alegere nepotrivită. Nu e singurul, de altfel. Un investitor imobiliar e ameninţat cu falimentul dacă nu ia măsuri urgente. Şi cum Esteban este unul dintre cei mai iscusiţi vânători de jaguari şi are şi o datorie… Shepard alunecă rapid din tărâmul realităţii către un fantastic surprinzător. Povestirea a fost considerată de cititori „cea mai bună povestire tradusă a anului 2008”. Extraordinară, dar nu cea mai bună din volum (ţin să precizez că este vorba, totuşi, de părerea personală).

Noaptea lui Bhairab Alb nu e deloc obişnuită. Un anume domn Cahatterji are un hobby ciudat. Mai exact colecţionează lucruri bântuite, pe care le depozitează într-o construcţie uriaşă. Eliot Blackford se îngrijeşte de casa din Katmandu unde exponatele sunt adunate de-a valma. Eliot ştie să se bucure de încrederea pe care i-o acordă domnul Cahatterji, chiar dacă asta presupune să i-o înşele din când în când. Însă sosirea unui exponat deosebit ne va oferi o confruntare surprinzătoare între două lumi. Din mai multe puncte de vedere.

Cu Salvador m-am întâlnit şi cu alte ocazii. Cel puţin trei. Şi de fiecare dată am citit-o cu acelaşi interes ca şi prima dată. Povestea lui Dantzler, un soldat care şi-a imaginat războiul cu totul altfel şi care încă nu se poate rupe de trecutul care îl macină.

Cum glăsuia vântul la Madaket e preferata mea din toată antologia. Peter Ramey, un individ uriaş, pe care-l chinuie talentul de scriitor, a găsit locul în care pasiunea lui începe să prindă viaţă. După o căsnicie care a eşuat din cauza unei pasiuni neîmpărtăşite se pare că a găsit chiar şi ceea ce ar putea deveni sufletul lui pereche. În plus, Peter mai are un şi un talent special. Dispariţia unei adolescente şi apariţia unei aglomerări ciudate de gunoi în apropierea ţărmului vestesc evenimente sângeroase. Cine se află în spatele haosului? Răspunsul este vânare de vânt.

Coralul negru… Să fumezi un drog ciudat (numai cât e negru, nimic în plus) într-un port în care legendele despre piraţi sunt felul principal poate părea la prima vedere o experienţă incitantă. Însă trebuie să citeşti până la sfârşit pentru a trage concluzia corectă.

Sfârşitul vieţii pe care o ştim implică, pentru început, un cuplu aflat în floarea vârstei care se chinuie (mai mult Richard decât Lisa) să salveze o relaţie care scârţâie. Mai intră în scenă un personaj ciudat, cu un măgar, care spre seară le va face cunoştinţă cu un şaman. Şi lucrurile se schimbă.

Povestea unui pribeag ne duce iar pe o insulă – din cauza lui Shepard mi-au revenit vechile fantezii din copilărie, când visam să naufragiez pe o insulă unde să am timp berechet pentru a vâna comoara care neîndoielnic se afla pe undeva prin zonă. De data aceasta avem de-a face cu un alt soi de pribeag, venit din stele. Şi nu e singurul soi de pribeag prezent în povestire. Palpitantă de la prima până la ultima pagină.

Mengele. Într-o perioadă erau puţini cei care se puteau „lăuda” că nu au auzit de îngrozitorul „medic” nazist. În prezent, colbul uitării pare să se aştearnă şi peste acest sumbru personaj. Un aviator „interpretat” de Shepard dă peste Mengele în jungla în care i se prăbuşeşte avionul. Însă diabolicul individ nu pare să se sinchisească prea mult că a fost descoperit şi nici nu pare să ţină secret faptul că a supravieţuit, în ciuda faptului că încă mai există oameni care îl vânează.

Omul care a pictat dragonul Griaule. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când aud de Griaule, dragonul, devin brusc foarte interesat. Nu e prima dată când citesc despre dragonul lung de vreo doi kilometri şi înalt de mai bine de două sute de metri care a căzut şi nu s-a mai ridicat. Chiar dacă inima imensă s-a oprit, Griaule nu a murit, continuând să trăiască într-un soi de letargie care numai dragonilor li se poate întâmpla. Deşi cât se poate de inofensiv în nemişcarea sa – unii au ajuns să dureze colibe pe spinarea lui – totuşi câţiva şi-au pus în gând să-l omoare. Şi de vreme ce toate metodele clasice au dat greş, cineva vine cu o metodă pe cât de inedită, pe atât de costisitoare.

O lecţie spaniolă. Lucius i-a împrumutat personajului principal nu doar vocea şi numele, ci şi o parte din tumultuosul lui trecut. Un adolescent fugit de acasă şi aterizat pe plajele din Spania descoperă cât de greu este să fii acceptat de un grup. Însă când în zonă se arată doi adolescenţi gemeni, stranii ca aspect şi comportament, comunitatea de boemi drogaţi începe să-şi pună unele întrebări. Lucius primeşte delicata sarcină de a discuta cu gemenii şi se vede implicat într-o aventură care scoate la iveală secrete tulburătoare.

Permisia. Cei care au făcut armata ştiu cât de aşteptată era permisia. Pentru un soldat aflat într-un conflict care-l secătuieşte permisia poate reprezenta unicul fir de care să se agaţe. Intrigă debordantă şi o rezolvare neaşteptată. Cu siguranţă o voi reciti…

Radiant Green Star – de unde să-mi dau seama din titlu că e vorba despre un circ? Un băiat a fost trimis de mamă la un circ pentru a-l feri de rapacitatea unui tată care-i vânează averea. Intriga duce cu gândul la poveştile copilăriei, mai ales către „Alba ca Zăpada”. Însă lucrurile evoluează rapid. Răzbunarea e mai dulce când se serveşte rece…

Un volum închegat, de ţinut la loc de cinste în orice bibliotecă. Şi de recitit din când în când.

1059 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.