REVISTA NAUTILUS / Recenzii / Între două tărîmuri

Între două tărîmuri

Liviu Radu • 12:36 - 03.05.2010 • 

Stephen King – Alegerea celor trei
Traducere de Mircea Pricăjan
Editura Nemira, 2009

Am ezitat un timp, înainte de a citi al doilea volum din seria Turnului întunecat. Primul volum nu-mi făcuse o impresie prea grozavă şi nu înţelegeam de ce fanii aşteptaseră cu nerăbdare încheierea seriei.

În cele din urmă – mînat mai degrabă de obligaţie decît de curiozitate, şi oarecum sătul de cărţi nu foarte reuşite ale unui scriitor pe care îl admir de peste treizeci de ani – m-am apucat de citit. Şi n-am lăsat cartea din mînă pînă nu am terminat-o.

Este unul dintre volumele cele mai reuşite ale lui King, care-şi păstrează de la început pînă la sfîrşit acelaşi ritm trepidant.

Care ar fi motivele pentru care acest roman mi-a plăcut? În primul rînd, îmbină în cel mai armonios mod pendularea între două tărîmuri. De fapt, reuşita este facilitată de faptul că autorul insistă, în cele două planuri, pe elemente pe care le defineşte foarte bine.

Pe de o parte avem o lume fantastică, lumea lui Roland – sau, mai bine zis, o parte a acesteia, pe care nici eroul său n-o cunoaşte, un petic limitat al acesteia, în care trăiesc fiinţe bizare, periculoase şi feroce. Aici se petrec doar cîteva lucruri, asupra cărora autorul insistă pentru a ne face să le cunoaştem mai bine, pentru a ne convinge să le acceptăm. În lumea aceasta stranie au loc evenimente stranii, dar care par normale şi potrivite acestei lumi. Roland trebuie să-şi aleagă, să-şi recruteze echipa alături de care va lupta în continuare împotriva puterilor turnului întunecat. Această recrutare îi este facilitată de apariţia unor uşi ivite în văzduh – ciudat, am mai văzut aşa ceva în benzile desenate ce-l aveau ca erou pe Corto Maltese, dar n-aş putea să spun care dintre autori, King sau Hugo Pratt, le-a inventat primul – sau dacă s-au inspirat amîndoi din altă sursă. Este evident că aceste uşi sînt create de o putere ce-l ajută în demersul său pe Roland – dar despre această putere autorul nu ne spune nimic, creînd un nou mister.

Pe de altă parte, Roland trebuie să-şi aleagă colaboratorii din lumea noastră. Mă rog, e mult spus „să-şi aleagă“, pentru că deschizînd o uşă va pătrunde în mintea unui anumit personaj din lumea noastră, nu a oricărui individ. Autorul îşi permite să se joace cu simţul nostru moral, pentru că oamenii care îi sînt oferiţi lui Roland – pentru a-i convinge să i se alăture – nu-s nişte cavaleri fără teamă şi fără prihană. Dimpotrivă. Un drogat, o femeie schizofrenică suferind de dedublarea personalităţii, un criminal în serie – acesta este materialul din care Roland trebuie să-şi recruteze oastea ce va lupta împotriva turnului întunecat. Iar aventurile lui Roland în lumea noastră reprezintă unele dintrecele mai bune pagini scrise de King.

N-aş fi crezut, în timp ce citeam Pistolarul, că o să aştept cu nerăbdare apariţia celui de-al treilea volum din serie. Alegerea celor trei a săvîrşit acest mic miracol. Sper doar ca volumul următor să nu împrăştie vraja.

870 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.