REVISTA NAUTILUS / Recenzii / Gura lupului

Gura lupului

Liviu Radu • 15:43 - 12.01.2009 • 

Vernon Vinge – Foc în adînc
Traducere de Mihai Dan Pavelescu
Editura Nemira, 2008

Avem de-a face cu a carte impresionantă din multe puncte de vedere, dar, după opinia mea, ratată din alte puncte de vedere.
Autorul îşi propune foarte multe şi se străduieşte să-şi ducă la bun sfîrşit tot ce şi-a propus, depunînd un efort consistent şi demn de toată aprecierea. Ca urmare, la sfîrşit toată lumea e obosită: şi autorul, şi cititorul. Senzaţia cu care rămîi este de zăpăceală, nu mai eşti în stare să discerni care sînt lucrurile importante ce meritau ţinute minte şi care sînt cele pe care le poţi uita fără să pierzi ceva important.

Pentru că în dorinţa sa de a duce totul pînă la capăt, Vinge ajunge să trateze la fel şi teme importante, şi detalii inutile. După părerea mea, dacă romanul ar fi fost redus la jumătate, dacă ar fi fost înlăturate detaliile nesemnificative şi dacă autorul ar fi ştiut care sînt subiectele pe care trebuia să insiste, toată lumea ar fi avut de cîştigat.
În principiu, în roman există două teme majore: o descriere a unei civilizaţii la nivel cosmic – însoţită de hărţi ale galaxiei şi de informaţii punctuale, menite să permită cititorului să-şi formeze o imagine de ansamblu; şi descrierea unei civilizaţii aparte, alcătuită dintr-un soi de lupi care trăiesc în haite, haite formate dintr-un soi de grupuri ce reprezintă, de fapt, un soi de organism compus din mai mulţi membri.

Volumul imens de informaţie şi ambiţia de a rezolva simultan cel puţin două teme importante duc însă la unele rezolvări superficiale. Astfel, în ciuda faptului că lumea lupilor-organisme-alcătuite-din-mai-multe-individualităţi este extrem de interesantă, autorul pare să fi fost prea puţin atent la detalii elementare, precum faptul că o fiinţă înzestrată cu raţiune şi capabilă să făurească unelte (iar lupii aceia sînt în stare să toarne tunuri, să fabrice praf de puşcă şi să manevreze calculatoare de autoinstruire) trebuie să dispună de un organ care să-i permită mînuirea (na, că am folosit termenul potrivit pentru oameni!) acelor unelte, iar lupii aceia nu dispun decît de gură. Bine, pot apăsa pe taste cu botul, dar cum naiba or fi lucrat cu cuptoarele pentru topit metalul…
Altfel, ideea unei inteligenţe alcătuită din mai multe subinteligenţe subordonate e o chestie interesantă.

Cît despre ideea de a  ne prezenta un război la nivel cosmic prin intermediul unor mailuri lansate fără a se şti dacă vor ajunge undeva… şi asta e interesant, dar parcă aşteptam altceva de la o lume aflată mult, mult deasupra noastră..

Ca urmare a tot ce v-am spus pînă acum, mă văd silit să recunosc că Vinge m-a lăsat cu gura căscată – apropo de imaginaţie, tenacitate şi seriozitate în realizarea a ceea ce şi-a propus -, dar m-a dezamăgit complet ca viziune generală, apreciere corectă a detaliilor şi, mai ales, ca realizare literară. Avem de-a face cu un roman pe care l-am citit o dată plin de curiozitate, dornic să aflu ce s-a întîmplat pînă la sfîrşit, dar pe care nu l-aş reciti în nici un caz.

 

928 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.