REVISTA NAUTILUS / Recenzii / Fiorii de groază ai fantasticului

Fiorii de groază ai fantasticului

Ciprian Mitoceanu • 19:16 - 10.04.2016 • 

Coperta_HaiganuMARIAN COMAN

HAIGANU – FLUVIUL ŞOAPTELOR

HAC! BD

2015

Marian Coman a fost considerat încă de la debut – şi pe drept cuvânt – unul dintre cei mai talentaţi scriitori ai „Noului val”. Personal, m-am aşteptat ca Marian Coman să „lovească” mai des pe piaţa de carte însă, contrar aşteptărilor personale, Marian publică destul de rar. Şi asta nu pentru că ar fi în pană de idei, ba dimpotrivă. Însă scriitorului de la Brăila îi plac lucrurile (foarte) bine făcute. Până nu consideră el că totul e perfect, că fiecare propoziţie sună aşa cum trebuie să sune, până nu vede fiecare virgulă la locul ei, nu dă bun de tipar. Aş spune că are ceva din meticulozitatea germană, dar mai ales din imaginaţia debordantă a unui visător profesionist. Fiecare frază este şlefuită cu răbdare titanică şi talent de bijutier; nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Fie că e vorba despre proză scurtă sau despre roman, Marian Coman abordează orice provocare cu seriozitatea unui Atlas care îşi asumă misiunea de a sprijini bolta cerească.

Haiganu este primul roman dintr-o trilogie pusă la cale de autorul din Brăila şi care are în centru figura lui Haiganu, un personaj misterios care poate vedea mult mai multe lucruri decât un om obişnuit şi care m-a tot dus cu gândul la simpaticul Ochilă din povestea Harap-Alb. Spun simpaticul Ochilă deoarece dacă e să-l comparăm cu alte alternative din gaşca celebrului erou… Mai bine nu mă gândesc. Însă Haiganu mai are şi alte abilităţi nebănuite.

Totul începe într-o iarnă cum de mult n-am mai încercat pe aceste meleaguri. Zourazi, copilul în sângele căruia se presupune că au scuipat zeii fuge din fortăreaţa temutului Dekibalos, cel care visează să cucerească lumea având la dispoziţie o armată de copii. Dacă planul poate părea lipsit de orice şansă la prima vedere, trebuie ţinut cont de faptul că ferocele căpcăun are mai mult decât un as în mânecă. În beciul său, atârnat cu capul în jos şi veşnic scuturat de copii pentru a-l menţine într-o stare de ameţeală perpetuă se află nimeni altul decât Spânul. Sau Moroianu, cum se numeşte în cartea de faţă. Un vrăjitor cumplit de puternic, care a transformat copiii ucişi de Dekibalos într-o armată de zombi feroce, dedicaţi trup şi suflet maleficului stăpn. Cutremurătoare imagini vizuale reuşeşte să creeze Marian Coman atunci când prezintă aceste creaturi mai degrabă demne de milă decât de dispereţ. Asta cu condiţia să nu ai de-a face cu ei.

Zourazi, fugarul, este cel mai de preţ dintre copiii căpcăunului, Spânul are planuri mari în ceea ce-l priveşte. Însă dacă Zourazi a fugit înţelegerea dintre Moroianu şi Dekibalos pare să se clatine.

Odată cu Zourazi evadează şi o fetiţă, Dida, precum şi un pitic, care însă nu rezistă prea mult în lumea pe care el o vede chiar şi mai cumplită decât viaţa în captivitatea lui Dekibalos.

Cei doi evadaţi vor trece prin transformări uluitoare. Întâlnirea lui Zourazi cu cerbul, contopirea celor doi şi mai apoi contopirea băiatului cu grifonul sunt scene de trecut în manualele de Limba şi literatura română.

Armata căpcăunului înaintează asemenea unei avalanşe, cucerind aşezările care-i ies în cale şi Dekibalos este considerat de cei cuceriţi un adevărat zeu.

Pe alt plan, egumenul Priscus, poreclit şi Mână Scurtă se zbate să supravieţuiască dar asta nu-l împiedică să-şi ţeasă propriile intrigi.

O poveste bine scrisă şi care ar mulţumi şi pe cei mai exigenţi consumatori de literatură horror. Perosnajele sunt ambiţioase şi lipsite de scrupule. Dekibalos îşi foloseşte copiii nu doar pentru a cuceri noi teritorii, ci şi pentru a-şi satisface toate nevoile. Cât despre Spân, de vreme ce ne-a înfiorat copilăria, de ce n-ar face-o şi acum? Sumbru personaj…

Finalul este surprinzător şi însângerat. Chiar nu mă aşteptam la aşa ceva dar, de vreme ce există încă două volume, este de presupus că lucrurile se vor îndrepta. Cel puţin pentru acele personaje pe care am ajuns să le simpatizez.

Deşi, din punctul meu de vedere, cuvintele erau mai mult decât suficiente, cartea lui Marian Coman este şi ilustrată. Cu talent şi, mai ales, cu vădite accente sumbre. Zece pe toată linia, cum s-ar spune.

1311 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.