REVISTA NAUTILUS

Naomi Novik, Tronul de jad, Nemira, Bucureşti, 2011

Scriam recent despre primul volum al seriei fantasy Temeraire, lăudând modul în care Naomi Novik a prelucrat motivul dragonului într-un mod nou şi irezistibil, umorul şi capacitatea autoarei de a crea suspans.

Al doilea volum al seriei, care păstrează cele mai multe dintre calităţile primului, îi va confrunta pe cititorii mai mici sau mai mari cu tema nedreptăţii. Temeraire, dragonul deosebit de talentat şi de puternic cu care am făcut cunoştinţă în primul volum, se dovedeşte a fi din rasa Celeştilor, dragonii casei regale chineze. Iar când o delegaţie din China soseşte pe pământ britanic pentru a-l confisca pe Temeraire tânărul dragon şi tovarăşul său, căpitanul Will Laurence, vor fi nevoiţi să se lupte pentru dreptul de a rămâne împreună.

În mare parte o carte de călătorie, Tronul de jad îi poartă pe cei doi din Londra şi până la Pekin. Au de înfruntat comploturile diplomaţilor chinezi (care încearcă să îl seducă pe Temeraire cu poezii scrise de alţi dragoni, cu mâncare bună şi, mai apoi, cu o dragoniţă), şerpii de mare în căutare de hrană, furtunile devastatoare din mările sudului, tâlharii tătari şi câte şi mai câte.

Amatorii de romane de aventuri vor fi deci mulţumiţi pe deplin, chiar dacă bătăliile din acest volum sunt mai rare şi mai puţin spectaculoase. Cititorii fascinaţi de dragonii din primul volum al seriei vor cunoaşte de această dată societatea chinezească, în care dragonii au slujbe, umblă liberi pe străzi, scriu poezii şi pot chiar să conducă destinele oamenilor. Diferenţa dintre stima de care se bucură dragonii în Orient şi situaţia lor socială precară din Europa îi va da mult de gândit lui Temeraire, care va deveni treptat cvasi-socialist (lucru care promite multe intrigi interesante pentru următoarele volume).

Din păcate multele lucruri bune care se pot spune despre calitatea acestui volum sunt însoţite şi de câteva critici. Cea mai importantă e legată de faptul că acţiunea nu pare foarte bine planificată – conflictele iniţiale sunt rezolvate prozaic, fără prea multă grijă pentru amănunte, iar „intrigile în intrigi în intrigi” ale diplomaţiei chinezeşti nu stau în picioare dacă sunt analizate cu atenţie. Nu e prea limpede de ce Temeraire a fost adus în China, ce se doreşte de la el şi de ce totul revine la normal în final. În plus, câteva personaje promiţătoare sunt create şi apoi abandonate fără prea multe fasoane, deşi promiteau destul de mult. Sper, mai ales, că autoarea va mai reveni totuşi la dragoniţa Lien – o Celestă albinoasă văzută ca nefastă de societatea chineză (în care albul e culoarea doliului) care i-ar fi permis să exploreze tema discriminărilor pe baza culorii pielii şi cea a modului în care superstiţiile pot aduce la pământ spiritele deosebite.

Acestea fiind spuse, Tronul de jad rămâne, în ciuda lipsurilor ei, o carte amuzantă, care îi poate încânta pe cei care s-au îndrăgostit de lumea lui Novik. E o carte de divertisment, dar unul de calitate, cu personaje bine construite şi cu aventuri pasionante pentru cititorii de toate vârstele.

Vizualizari: 620