REVISTA NAUTILUS / Recenzii / Columb rătăcit între universuri

Columb rătăcit între universuri

Liviu Radu • 8:05 - 01.07.2011 • 

Aurel Cărăşel – Dumnezeule de dincolo de burta universului

Editura NEMIRA, 2011

La lansarea cărţii, Aurel Cărăşel ne-a explicat că acest roman nu-l mai reprezintă, pentru că a fost scris cu vreo unsprezece ani în urmă. Încep deja să mă îngrozesc: se pare că literatura SF din România a parcurs pe la sfârşitul anilor nouăzeci o perioadă nefastă, în care cărţi de valoare (amintesc, printre altele, Retetarium, de Costi Gurgu) au stat ani îndelungaţi în aşteptare, o aşteptare care n-a folosit nimănui, în care gustul cititorilor a evoluat, iar ceea ce ar fi putut să fie cărţi deschizătoare de drumuri au apărut, într-un târziu,  doar ca să fie considerate nişte imitaţii ale unor mode trecătoare… Mai că îi dau dreptate lui Victor Martin, care afirma că traducerile proaste scot din circuit cărţi româneşti bune. Sigur, nu-i întotdeauna aşa, dar iată, avem destule cazuri de lucrări valoroase ignorate fără motiv.

Romanul lui Aurel Cărăşel e una dintre ele.

Trebuie să adăugăm că, în conformitate cu Legea lui Murphy, atunci când lucrurile pornesc prost, continuă prost. Cartea lui Aurel Cărăşel e o carte care se bazează mult pe răsturnări de situaţii, pe atragerea cititorului în capcană, pe situaţii insolite care pun la încercare inteligenţa lectorului. Toate acestea sunt dezvăluite fără nici o grijă pe coperta a patra a cărţii, în care aflăm cam tot ce se petrece în roman.

Chiar şi aşa, am citit cu mult interes romanul, pentru că Aurel Cărăşel chiar ştie să scrie, o face cu talent şi cu multă grijă pentru detalii. Personajele sale sunt credibile, sunt convingătoare în ciuda situaţiilor bizare în care sunt puse. Cărăşel are imaginaţie şi ne oferă un vârtej de evenimente aparent banale, dar care ascund explicaţii complicate şi situaţii de excepţie.

Autorul trece de la un univers la altul, având grijă ca între acestea să existe diferenţe notabile. Ne oferă o lume plină de clone, dirijată de o inchiziţie genetică (al cărui rost o să-l bănuim abia după un timp), apoi ne transportă într-o Spanie cucerită de incaşi şi de mauri, după care ne aruncă într-o lume bântuită de monştri şi vrăjitori…

Adică avem de-a face cu un roman interesant, al cărui farmec constă – după opinia mea – mai degrabă în detalii decât în ideea de ansamblu.

1187 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.