Radar

Alexandru Ioan Despina • 10:48 - 01.08.2012 • 

Gazeta SF

Prima proză apărută în numărul 19 al Gazetei SF se numeşte “Lumină dublă” şi poartă semnătura lui Ovidiu Bufnilă. După cum ne-a obişnuit, autorul ne încântă şi de această dată cu un text de calitate, în care sf-ul este de-a dreptul exploziv, ţâşnind din fiecare frază şi din fiecare cuvânt. Avem, aşadar, de-a face cu zeci de specii de extratereştrii care de care mai ciudaţi, căutări incredibile şi totodată înşelătoare şi futile, întrebări mai mult sau mai puţin filosofice, turme de caşaloţi, personaje bizare ş.a.m.d. Toată această multitudine de creaturi şi acţiuni stranii are menirea să-l facă pe cititor să se piardă pentru ca apoi să (re)descopere plăcerea şi bucuria lecturii. Cuvintele şi frazele exultă parcă în acest text, parcă explodează şi ele, dând naştere unui proze aidoma unui labirint în care drumul, mai mult decât deznodământul, este în sine un scop. Iar scopul acestui text este să te încânte. Ca aspecte negative, trebuie totuşi să notez lipsa la scară largă a diacriticelor, care cauzează pe alocuri dezacorduri şi neconcordanţe ale timpurilor verbale, precum şi lipsa multor virgule ce se cereau a fi puse. Având în vedere complexitatea prozei, aceste lipsuri tind să facă uneori textul ilizibil.

Erată: bănuind prezenta (prezenţa); o mare balena albastră (balenă); balibverne; şi ca o mare cometa (cometă); atâta giugiuleala (giugiuleală); fantome de sticla; schimba câte un guvern (schimbă); pornindu-ma; ceata (ceaţă); desmatata; o chestie filozofica; o convetie; diamant de lumina; reptile care musca; lalaind; m-a scuipat în fata; pâna în iarna; hartă secreta; depeşă secreta; o curte nebuna; punctul de conjunctura magnetica; mantia înstelata; forte nevăzute; teribilul mosntru; să-i trimită o plasa virtuala pescuita; cauta; aripile de sticla; însfacam; gaureasca;

Stil:  9,3

Temă: 9,0

Intrigă: 8,9

Originalitate: 9,0

Atmosferă: 9,3

 

Marcel Gherman semnează încă una dintre prozele sale publicate anterior în volumul de debut al acestuia, Cartea Viselor.  Povestirea publicată de autor în numărul acesta al revistei sucevene se numeşte “Duel” şi tratează, din câte îmi dau eu seama, tema amneziei şi a căutării identităţii. Trezindu-se într-un loc ciudat şi necunoscut, personajul trece prin mai multe încăperi, fiecare prezentând în mod holografic un peisaj anume, de la deşert şi până la suprafeţe selenare. Periplul acesta nu are un caracter iniţiatic, ci mai degrabă unul revelator, personajul principal observând astfel ce-i dincolo de el şi de întreaga sa viaţă, amnezia sa fiind în atare condiţii un pretext şi totodată o revelaţie. Textul este bine scris, autorul stârnindu-ne curiozitatea încă de la început şi menţinându-ne în permanenţă în expectativă, chiar dacă nu întâlnim în această povestire un conflict propriu-zis. Cu toate acestea, există anumite expresii cu care nu am rezonat, precum şi o mică inadvertenţă, autorul lăsând să se înţeleagă că tuburile de neon ar ilumina prin incandescenţă, ceea ce este, desigur, neadevărat, acestea luminând prin ionizarea gazului dinăuntru.

Erată: rămînă; pînă; traversînd; boltei cereşti; menţinîndu-se; auzi zgomotul unor maşini care se apropie.

Stil: 8,7

Temă: 8,8

Intrigă: 8,5

Originalitate: 8,7

Atmosferă: 9,0

 

Prin intermediul următoarei povestiri, “Olympus Mons”, Florentin-Ionuţ Haidamac ne invită la o incursiune cosmică până la vecina noastră roşie, Marte. Prin ceea ce pare a fi la început o inspecţie surpriză, personajului principal i se cere să participe la o expediţie interplanetară, iar ceea ce se anunţa a fi o proză umoristică se transformă treptat într-una science-fiction. Ca bază de antrenament avem deja mitica de acum localitate suedeză Kiruna. După ce sunt supuşi antrenamentelor de rigoare, cei aleşi să facă parte din această expediţie (nici mai mult nici mai puţin de patruzeci de persoane, un număr mult prea mare pentru o primă astfel de misiune, doar hrana, spaţiul şi obiectele personale, precum şi echipamentul şi alte lucruri absolut necesare ar fi totalizat mai multe tone decât ar fi fost în stare cea mai puternică rachetă să poarte până-n spaţiu) se îmbarcă şi pornesc spre Marte. Ce găsesc aceştia aici ne face să ne gândim că ştia Ministru Sănătăţii ce ştia când l-a trimis pe românul nostru în spaţiu. Stilul este ceva mai bun, dar se vede că mai trebuie lucrat, iar multe cuvinte sunt scrise împreună, vină care-mi aparţine pe jumătate.

Stil: 8,1

Temă: 8,5

Intrigă: 8,4

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,2

Mihnea-Alexandru Găman publică în numărul de faţă al Gazetei SF povestirea care i-a adus premiul al II-lea la Concursul Judeţean de Proză SF – Suceava 2012. Povestirea are ca titlu “Ruina” şi este descrierea unei lumi postapocaliptice în care oamenii şi-au pierdut de tot încrederea în semeni lor şi în care lupta pentru supravieţuire este una acerbă. Luaţi cu asalt tot timpul de ceilalţi reprezentanţi ai lumii animale, în permanenţă luptându-se cu intemperiile naturii, oamenii au încetat să mai viseze că vor putea forma cândva o societate. Un impact chiar mai mare decât prezentarea acestei lumi apocaliptice îl are chiar modul în care s-a ajuns aici: sătulă fiind de felul în care a fost tratată vreme de atâţia ani, natura a hotărât să se răzbune pe oameni. Temă, trebuie să recunosc, nu foarte originală. Nici de o acţiune propriu-zisă nu se poate vorbi, autorul prezentându-ne doar ceea ce pare a fi un simplu decor. Limbajul nu m-a încântat, fiind prea simplu şi rigid, cu fraze scurte şi parcă neşlefuite. Însă nimic iremedial, tânărul autor având în faţa sa toată viaţa să citească şi să-ţi îmbunătăţească povestirile.

Stil: 8,2

Temă: 8,6

Intrigă: 7,8

Originalitate: 8,1

Atmosferă: 8,2

 

Arca”, textul semnat de Paul-Teodor Ivan, este o povestire a cărei acţiune se petrece pe Ladrona, o planetă magnet, după cum ne-o descrie autorul, unde extratereştrii din toate colţurile galaxiei, precum şi din galaxiile mai apropiate sau mai îndepărtate, vin să comercializeze o mulţime de specii exotice, inteligente, nemaivăzute. Aşa cum ne putem lesne închipui, avem de-a face cu o hărmălaie de nedescris, care devine apoteotică în momentul în care apar decimatorii galactici, al căror scop este să oprească de tot comerţul cu specii inteligente. Schimbând pe neobservate perspectiva, autorul continuă cu povestea evadării lui Donn, Alged şi Oniz. Am găsit textul ca fiind unul interesant, cu descrieri reuşite şi deloc forţate, ceva în genul scrierilor lui Ovidiu Bufnilă. Cred că ar fi ieşit o proză şi mai bună şi mai interesantă dacă s-ar fi încercat ca între prizonieri şi temnicerii lor să există o legătură mai bine definită şi care să devină relevantă, într-un fel sau altul, în momentul evadării. În modul acesta, schimbarea de perspectivă câştigând în importanţă. Nu este rău nici aşa, dar se mai putea lucru ori juca în jurul acestei idei astfel încât să fie valorificată la adevărata ei valoare.

Stil: 8,8

Temă: 8,7

Intrigă: 8,5

Originalitate: 8,6

Atmosferă: 8,7

 

Întrucât Aurelia Chircu ne prezintă în numărul din luna aceasta al Gazetei SF un fragment din lucrarea “Aceleaşi vremuri tainice”, am să trec mai departe fără a-l mai comenta, urmând să revin asupra ei în momentul în care o voi citi în totalitate.

 

La secţiunea Debut, Andreea Bădeliţă semnează textul “În sfârşit, înapoi”, text care i-a adus o menţiune la Concursul Judeţean de Proză SF – Suceava, 2012. După ce am citit textele clasate pe primele poziţii, pot spune că, dacă aş fi fost în locul juriului, eu aş fi încoronat această proză, care în opinia mea se diferenţiază calitativ de celelalte. Cu toate că în niciuna dintre cele patru nu este vorba de o acţiune propriu-zisă (poate doar în Aproape oameni), cea de faţă izbuteşte să dea naştere unor stări concrete, unor trăiri adevărate. Stranietatea textului uimeşte, sfârşitul incită, asemănându-se cumva cu finalul filmului A. I. Artificial Intelligence. Se simte lipsa exerciţiului, spleenul care reiese din convorbirea celor doi studenţi nefiind prea bine redat (poate că, în fond, nici nu este vorba de spleen, ci de o simplă convorbire măruntă şi anodină) şi nici stilul nu este unul excelent. Povestea, însă, da, iar cu puţine retuşuri poate că ar fi reuşit să obţină şi premiul întâi. O mai aşteptăm şi pe viitor pe tânăra scriitoare cu noi texte care să ne ridice un număr cel puţin la fel de mare de întrebări.

Stil: 8,5

Temă: 9,2

Intrigă: 8,4

Originalitate: 9,0

Atmosferă: 8,4

 

La secţiunea Mainstream, George Sauciuc ne prezintă textul “Singur în mulţime”. Aşa cum putem deduce şi din titlu, avem de-a face cu o povestire tristă. Personajul principal este un copil alungat şi bătut, care găseşte alinare lângă un câine, fiinţă ce uneori se dovedeşte a fi mai umană decât mulţi dintre semenii noştri. Utilizând fraze scurte şi o serie de cuvinte care se tot repetă, autorul crează o atmosferă grea, cu un puternic impact sentimental. Nu ştiu dacă a mizat pe acest lucru sau dacă pur şi simplu a recurs la respectivul procedeu fără să-l fi avut în minte, cert este că i-a reuşit. Textul fiind unul pe cât de simplu scris pe atât de încărcat cu sentimente.

Stil: 8,3

Temă: 8,8

Intrigă: 8,3

Originalitate: 8,5

Atmosferă: 8,6
SRSFF

 

Primul text apărut în intervalul aflat în studiu în revista Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy se numeşte “Echilibratorii” şi poartă semnătura lui Victor-Nicuşor Dragomir. Povestirea, care în prima ei parte se asemănă întrucâtva cu producţia hollywoodiană Ziua Independenţei, este despre o specie de extratereştrii care vor să ne distrugă cam din acelaşi motiv pe care ni l-a prezentat şi Mihnea-Alexandru Găman în proza sa: ne comportăm prea rău cu planeta pe care locuim. Însă spre deosebire de textul amintit, acesta este mult mai amplu, cu o intrigă mult mai bine conturată. Deşi pe alocuri lipsită de originalitate şi cursivitate, acţiunea este per ansamblu una destul de bună, însă nu acelaşi lucru se poate spune şi în privinţa scriituri. Stilul nu m-a deranjat deloc, ba dimpotrivă, în majoritatea timpului se pretează acţiunii, autorul izbutind să redea cu fidelitate rapiditatea cu care se produc evenimentele, însă modul în care este folosită limba română lasă de dorit: multe cuvinte sunt greşit ortografiate (nu mai putem vorbi de typos-uri când greşelile se repetă chiar şi de cinci ori, iar formele corecte ale cuvintelor respective sunt practic inexistente-n text); virgulele par puse după reguli ce ne sunt necunoscute (dau doar câteva exemple: Binecunoscutul cleşte cu trei fălci, reteză viaţa; La fel de brusc, precum debutase!; partea frontală  apoi, mi-am ascuns); multe dintre semnele de exclamare nu îşi au locul, iar din mai multe expresii lipsesc anumiţi termeni logici ori sunt înlocuiţi în mod greşit cu alţii (Se pregătea o acţiune ce o puteam intui; o săgeată  îmi invadă câmpul frontal; o caracteristică care o aveţi impregnată). De asemenea, autorul nu pare a stăpâni nici sensul anumitor termeni. Iar aici vă dau un singur exemplu: locaţie. Îi recomand autorului să consulte ori de câte ori are o nedumerire dicţionarul, existând chiar unul online, şi să-şi recitească de câteva ori textul înainte de a-l trimite spre a-i fi publicat. Se simte în cazul dânsului atât lipsa de exerciţiu.

Erată: admosfera (x5); fosforeşcent (x3); eficent (x2); extratereştilor; retrăgă; aceelaşi (x2); să curăţe; confrutare; desconspirându-mi; incandeşcente (x2); acestă (x2); ideia; conveţuiri (x2); posibilitatea de ai observa; proiectile auto-ghidate; ciocuri acvilinice; puternicile; ivială; reaven (x2); ultimile; expermentau; întreagul; înebunite; şcena; proieminenţe; faşcinaţia; goiciunea; insită; expermentatul; deslipească; stecură; săpămâni; zăpăcială; stăbătu; hotărîse; inter-rasial; plus un număr foarte mare de virgule puse aiurea.

Stil:  8,0

Temă: 8,9

Intrigă: 9,0

Originalitate: 8,6

Atmosferă: 7,4

 

Cea de-a doua proză publicată luna aceasta în revista SRSFF se numeşte “Cel mai mic spiriduşi” şi poartă semnătura lui Laurenţiu Mihai Badea. În ea este vorba despre o fetiţă care, spre deosebire de alţi copii, nu-şi doreşte de Crăciun păpuşi ori jucării, ci să fie împreună cu mama ei, drept pentru care se gândeşte să-i scrie moşului o scrisoare, deşi este puţin cam târziu, fiind deja ajunul Crăciunului. Iar de aici lucrurile încep să se complice, iar mica noastră eroină ajunge chiar să se întâlnească faţă în faţă cu Moşul. Povestirea este frumoasă, sensibilă şi atractivă, adresându-se preponderent celor mici, însă felul în care a fost scrisă cred că putea fi mai bun. Există, pe lângă cuvintele greşit ortografiate trecute la erată, şi o serie de neconcordanţe ale timpurilor verbale, în special în primul paragraf, precum şi mai multe repetiţii supărătoare. Totuşi nimic iremediabil, stilul fiind unul destul de bun, iar desfăşurarea acţiunii, cu prezentarea tuturor momentelor subiectului, plăcută. Lipseşte doar exerciţiul şi ochiul (care se formează în timp) pentru depistarea greşelilor.

Erată: gandi; dadu; astepta; înconjrate; aşa il făcea; batrân (x2); poti; parere; imi; întampla; noptii; usor; il repare; facut; întorcem; căţelus; caţelul; atfel; intrebă; înca (x2); prajitură; paţit; întelegător; papuşi; micp; îmbraţişaţi; brate; slăbut; aseză;

Stil: 8,1

Temă: 8,6

Intrigă: 8,5

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,6

 

Următorul text se numeşte “În căutarea simetriei” şi îi aparţine lui Daniel Timariu. După umila mea părere, cred că un titlu mai nimerit ar fi fost În căutarea stilului, textul pătimind nepermis de mult la acest capitol. Dacă în cazul celorlalte povestiri stilul lor ne făcea să le mai trecem cu vederea din greşeli, în cazul acesta stilul nu este într-atât de izbutit. De fapt nu este deloc izbutit. Astfel, încă de la primele rânduri observăm că autorul nu are habar de ceea înseamnă în română dubla negaţie: Aștern aceste rânduri cu frica de a nu mă pierde în amănunte inutile, de a nu insista prea mult pe detalii care în economia intrigii să fie futile. Știu că nu pot ocoli toate piedicile și că, din când în când, voi ceda ispitei. Însă frica de a nu uita ce am de spus mă face să scriu. De unde în mod logic reiese că povestitorul se teme că nu o să se piardă în detalii inutile (temere, după cum puteţi observa citind textul, nejustificată) şi că scrie pentru că-i este teamă că nu uită. Atunci, mă rog, n-ar fi făcut mai bine să nu scrie? Nici mai departe nu putem spune că textul ne place, frazele şi expresiile ilogice ţinându-se lanţ: are oase şi e prea carne pentru gustul meu; Stăteam ore ascultând şoaptele înconjurătoare îmbinate măiestrit cu vorbele povestite (ha?); Cu Nick care nu-şi slăbea strâmtoarea privirii; Mă privi în felul său liniştit. Doar ochii ascunşi sub streaşina sprâncenelor îmi aruncau priviri iuţi şi pătrunzătoare (ori privea liniştit, ori ochii vă aruncau priviri iuţi. Nu se poate simultan şi una şi alta, poate doar dacă vă mai privea şi cu altceva în afara ochilor). În atare condiţii, povestirea devine complet sufocată şi nu se ridică nici măcar la nivelul lucrării unui elev de clasa a opta. Sfatul meu pentru autor este să se pună cu burta pe carte şi să citească, stilul dânsului fiind de-o stranietate şi ilaritate involuntară. Dacă doriţi să râdeţi, citiţi acest text, iar la sfârşit nu uitaţi să-l şi notaţi!

Erată: amanuntele; adevarată; însa (x4); Padurea Verde; mancare; vîzându-şi; înteleg; facut; intalnire; întelegere; vroiam (forma recomandată este voiam); imbrăcat; numare; spâncenele; intors; Işi; intalni; daca; casorele; gălăgiosi; bucatarie; si iuti ca două nevastuici; aranjat cu carare; cercetari; porţeanul; mi se cuibarise; ce înconjoara; Nu există călătorii îin timp; facându-mă; salătă; pahărele; mimica feţei; senzaţie neplacută; pufaind; bucaţile; oboaseala; vag conştiet; pămând jilav; ascus; un povestiotor; sprancenele-i stufoase; un pardesium obosit; mormăii el; faceam; Detaliile se estompau şi nu părea a fi de om sau de ceva cunoscut (?!);sa-mi spună; reuseam să mişc; da lasă dracului; Şti doar; propia-mi energie; parte din aceste poveşti mi-au rămas în memorie; amintiri îmi rămând etc.

Stil: 6,5

Temă: 8,1

Intrigă: 8,2

Originalitate: 8,3

Atmosferă: 7,2

 

Următorul text apărut în revista Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy se numeşte “Scânteie la New Boston” şi poartă semnătura lui H.C. Andrei. Ca şi-n povestirea publicată de autor luna trecută, şi-n aceasta este vorba de un război interplanetar, ale cărui scene se aseamănă cu cele din filmul Războiul Stelelor. Intriga este bine stabilită, iar acţiunea decurge rapid, nimic de reproşat aici, însă în ceea ce priveşte stilul povestirea de faţă lasă de dorit. Schematic şi încărcat cu greşeli (mai puţine, totuşi, decât în textele menţionate anterior), acesta nu are cum să placă. Pe alocuri, derapajele devin hilare: un transportor vechi convertit (la ce, doamne iartă-mă, l-au convertit?); două navete înarmate şi doi vânători uşori care serveau ca forţă de poliţie (poate nave de vânătoare, vânător fiind cel care intră-n pădure cu puşca pe umăr). Mai puţin hilară mi s-a părut modul în care autorul găseşte de cuvinţă să evite cacofonia, aruncând, fără alte consideraţii, o virgulă: putea specula că, construiţi sisteme; guvernul a crezut că, coloniştii, sau chiar un punct: Ştim că. Corporaţiiile angajează piraţi. Îl sfătuiesc pe autor să nu se mai grăbească şi, de ce nu, să mai citească.

Erată: magapolisul (megalopolisul); neânţelegere; ce vreu eu; adversităţiilor; căiile comercial; să rezolvm problema; un asteriod; Întradevăr; senzorii monitrului; semnal de avertizere; explozii îngemânate; fascicolul rubiniu a unui laser; focul sporatic; gândidu-se; plus mai multe virgule lipsă ori puse aiurea.

Stil:  7,8

Temă: 8,4

Intrigă: 8,6

Originalitate: 8,3

Atmosferă: 7,9

 

Pe data de 30 Iunie, Diana Alzner publică în revista SRSFF proza “Tester”, o poveste bine scrisă şi încă şi mai bine spusă, greşelile de ortografie fiind în acest text pur şi simplu întâmplătoare. Acţiunea se petrece într-un viitor postapocaliptic (nu mai avea de-a face cu o răzbunare din partea naturii, ci cu o gripă care la început părea banală, dar care avea să decimeze populaţia Terrei) în care oameni trăiesc vremuri foarte grele, bunăstare devenind pentru cei mai mulţi un vis imposibil de transformat în realitate. Pentru Sam, personajul principal, lucrurile stau şi mai rău şi asta din pricina faptului că urmează să aibă un fiu. Pentru a avea cu ce să-l crească, Sam recurge la o măsură disperată, semnând ca tester pentru un laborator care inventează tot felul de medicamente cu efecte care mai de care mai ciudate. Iar acţiunea de abia de aici începe, propagându-se atât în viitor cât şi întrecut. Povestirea este una inteligent gândită, ce implică şi explică noţiuni complexe spuse pe înţelesul tuturor. Un text bun şi care merită citit, chiar dacă, pe alocuri, atmosfera este un pic prea sumbră şi tristă.

Erată: Avea câteva luni libere până curierul îi va aduce; promt; dificultaţi; Porbabil; dumneavostră; testetază; egosit; ramâi;

Stil: 8,8

Temă: 9,1

Intrigă: 9,5

Originalitate: 8,9

Atmosferă: 8,9

 

Ultima proză publicată în perioada aflată în studiu în revista Societăţii Naţionale de Science Fiction şi Fantasy poartă semnătura lui Alexandru Şchiopu şi prin intermediul ei Alexandru Şchiopu ne prezintă o “Poveste de dragoste”, una a cărei parte umană îşi găseşte oglindire la scară cosmică. Cercetând ceea ce pare să fie o run-away star, personajul principal ajunge, după ce întâmplător află povestea de dragoste dintre Poema şi Lucian, la o concluzie surprinzătoare. Nu am să spun care pentru că nu doresc să vă stric surpriza. Textul este unul interesant şi bine scris, poate puţin cam succint şi cam greu de încadrat în domeniul sf-ului, concluzia la care ajunge personajul nostru fiind o simplă speculaţie.

Erată: week-end; râmâneau; ştinţa; celeilate; întregă; o stea dublă (sistemul este dublu, nu steaua).

Stil: 8,6

Temă: 8,6

Intrigă: 8,2

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,5

 

Helion Online

Întrucât proza lui Marel Luca, “Atac cu spitfire la Binderdaal”, este un fragment dintr-o lucrare mai amplă, singurul text din numărul dublu Iunie-Iulie al revistei Helion Online asupra căruia ne vom opri este “Driada”, text semnat de Mircea Boboc. Prin intermediul său avem de-a face cu o lume fantastică plină de nimfe şi driade, în care un om ajunge întâmplător. Povestirea, nefiind redată din prisma omului, abundă în originalitate, iar stilul zglobiu vine ca o delectare după incursiunea noastră prin textele războinice şi sumbre prezente în celelalte două reviste anterior menţionate.

Erată: –

Stil: 8,8

Temă: 8,6

Intrigă: 8,4

Originalitate: 8,9

Atmosferă: 8,8

 

Cea mai interesantă povestire: “Tester” (de Diana Alzner), urmată de “Lumină dublă”.

Cea mai bine scrisă povestire: “Tester” (de Diana Alzner), urmată de “Driada” şi “Duel”.

În final vreau să vă reamintesc faptul că nu ofer o critică în adevăratul sens al cuvântului, ci îmi expun părerea vizavi de anumite texte. Cine doreşte să nu-l mai comentez, sau să mă axez în cazul povestirii sale doar pe anumite lucruri, este rugat să-mi spună.

2523 vizualizari

3 Comentarii

  1. […] primă recenzie a povestirii Singur în mulțime, la rubrica Radar, în revista Nautilus. Această rubrică este păstorită de către bunul colaborator al revistei […]

  2. Daniel Timariu spune:

    Mulțumesc pentru recenzie și observații. Am făcut corecturile sugerate. Din păcate asupra stilului nu cred că mai pot interveni, cel puțin nu în povestirea aceasta.

  3. Şi eu vă mulţumesc pentru cetire. Poate că am fost puţin cam dur cu dvs., dar mă bucură faptul că nu aţi pus acest lucru la inimă. Exerciţiul poate face minuni, depinde doar cât de mult sunteţi dispus să investiţi în dvs.

    O zi bună!

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.