Radar

Alexandru Ioan Despina • 10:15 - 03.10.2015 • 

Luna aceasta se împlinesc patru ani de la inaugurarea rubricii Radar în revista Nautilus, lucru care se traduce prin patruzeci și opt de articole, incluzându-l și pe cel de față, în care, uneori în tandem cu rubrica-soră Scriptorium din Gazeta SF, m-am oprit pentru a comenta sute de povestiri (la o primă estimare, cred că în acești ultimi patru ani – în intervalul septembrie 2011/septembrie 2015 – au fost publicate, doar online și în revistele analizate, peste opt sute de proze scurte. Un număr destul de mare, trebuie să recunoaștem, chiar dacă în privința calității acestor povestiri lucruri sunt discutabile).

Deși patru ani, raportați la longevitatea și vigoarea mișcării sf românești, nu înseamnă prea mult, și nu înseamnă prea mult nici măcar atunci când vine vorba de viața acestei mișcăriîn lumea virtuală a internetului, am putut observa câtevamodele evolutive pe baza cărora se pot trage anumite concluzii. Astfel, aceste peste opt sute de proze de care am amintit nu au apărut deloc uniform de-a lungul celor patru ani, majoritatea fiind publicate în prima jumătate a acestui interval.

Dacă în ultima vreme numărul povestirilor și inclusiv al autorilor lor s-a aflat într-o continuă scădere (cu atât mai vizibilă după dispariția Revistei de Suspans), anii 2012 și 2013 s-au remarcat printr-o activitate efervescentă a unor autori care promiteau la momentul respectiv multe, dar care între timp au dispărut, din varii motive, din peisajul științifico-fantastic autohton. Și mă refer aici la Alexandra Niculae, Cătălina Fometici, Dragomir Victor-Nicușor, Alin Dărângă, Diana Alzner ori Karel Cispic, care împreună au publicat la nivelul anului 2013 mai multe povestiri decât au fost publicate în prima jumătate a acestui an în toate revistele SF&F românești la un loc. Au mai fost și alți autori, care au contribuit cu mai puține povestiri, dar care s-au făcut remarcați prin calitatea scrierilor lor. Și îmi permit aici să-i amintesc, cu riscul asumat de a-i uita pe alții, pe Adrian Sand, Felix Tzele, Andrei Gaceff ori Teo Tucan. Autori care nu ar trebui uitați, ci promovați. Dispariția lor din peisajul sf cred că se explică prin lipsa unui pas logic, evolutiv, care să le ateste ori confirme statutul. Iar acest pas logic ar fi însemnat debutul lor în volum.

Știm cu toții cum sunt văzuți scriitorii în societatea mercantilă a zilelor noastre, un soi de coate-goale care taie frunză la câini, situație care se schimbă drastic în momentul în care aceiași scriitori scriind aceleași cărți ajung să aibă succes. Probabil cei pe care i-am numit deja au publicat prea mult într-un timp prea scurt, epuizându-și cumva energia creativă ori pierzându-și pe parcurs speranța, pentru că alți autori, care nu au fost la fel de activi, dar au dat dovadă de consecvență, au izbutit între timp să publice volume proprii, așa cum stau lucrurile în cazul lui A.R. Deleanu, Florentin Haidamac, Eugen Cadaru, Liviu Surugiu, Ioana Vișan, Eugen Lenghel ori Ben Ami. Secretul acesta pare a fi: perseverența. Perseverența și un dram de curaj, să-ți iei soarta îi mâini și, dacă nu se ivește oportunitatea, să ți-o creezi atunci de unul singur.

Există, de asemenea, și un număr de autori care, deși au publicat mai mult sau mai puțin constant de-a lungul acestor patru ani, nu au reușit încă să apară în volum, așa cum ar: Aurelia Chircu, Teodora Matei, Dadal Cristinel ori Alexandru Lamba, însă momentul debutului, în cazul lor, nu este deloc departe. Căci acesta ar trebui să fie țelul autorilor, să debuteze. Critica, și cu precădere cea de întâmpinare, nedublată de un ajutor real oferit autorului (și mă refer aici la posibilitatea unei colaborări între critici și editori) are un rol minimal, reușind să ofere doar un feed-back care le-ar fi lipsit în alte situații. Ea nu trebuie nici hulită, nici omagiată, ci luată ca o părere din exterior, care capătă consistență doar atunci când este dublată și de alte asemenea păreri.

În ceea ce privește revistele de gen, de-a lungul acestor patru ani am asistat la apariția și dispariția mai multor publicații. Unele, precum Suspans ori Revista de Suspans, și-au încetat activitatea, altele de abia au apărut (Ficțiuni, Argos) ori și-au schimbat de-a lungul vremii conținutul și forma (Fantastica). În privința aceasta aș putea spune că lucrurile stau chiar bine, existând chiar și reviste care-și răsplătesc contribuitorii prin cărți (Nautilus) ori sume de bani (Argos).Și dacă mai punem la socoteală că au luat naștere și proiecte prin care autorii sunt încurajați nu doar să scrie, dar, prin intermediul unor ateliere de creație, așa cum este Secția 14, sunt ajutați să și publice, putem conchide că lucrurile încep să se îndrepte încet, încet, pe calea cea bună. O colaborare mai strânsă între reviste, eventual și o agendă comună, și totul ar fi minunat.

892 vizualizari

Un comentariu

  1. Felicitări pt. aniversare! Nu numai la scriitori să publici constant este o performanță pe care puțini o pot menține ani de zile, dar și la critici. Cât despre debutul în volum, dacă este sub forma de roman chiar prezintă o alegere win-lose: un roman necesită atenție și timp care împiedică menținerea unui ritm bun de povestiri. De ce win-lose? Fiindcă la noi toți scriitorii trăiesc de fapt din altceva, și atunci puținul timp de scris nu poate fi distribuit, ci făcută o alegere dureroasă. Iar o vreme în care piața editorială să susțină scriitori profesioniști în România nu se întrevede nici la mainstream, cu atât mai puțin la SFFH.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.