Radar

Alexandru Ioan Despina • 21:47 - 04.07.2015 • 

Dacă în două dintre articolele apărute anul acesta m-am abătut de la regula nescrisă, dar împământenită între timp, a comentării fiecărei povestiri apărute în cele șapte reviste science-fiction și fantasy pe care obișnuiam să le urmăresc – și spun obișnuiam nu pentru că aș fi renunțat la parcurgerea lor, ci pentru că numărul lor s-a redus între timp la cinci, Suspans ne mai publicând de ceva vreme nimic, iar Revista de Suspans încetându-și, odată cu apariția în luna mai a numărului 21, activitatea – oprindu-mă doar asupra celor apărute în revistele Argos (în articolul din luna aprilie), respectiv Nautilus (în cel din luna mai), de data aceasta am să mă abat și mai mult și am să comentez doar povestirile unui singur autor. Și este vorba de nimeni altul decât Miloș Dumbraci, revelația acestei prime jumătăți a anului. După ce a debutat în luna februarie în paginile virtuale ale Gazetei SF cu Tristețe, un text despre care spuneam la vremea respectivă că, din pricina abstractizărilor, nu prezintă prea mare interes, autorul vâlcean a înregistrat o ascensiune fulminantă și după doar trei luni și tot atâtea povestiri publicate (este vorba de Suflet de arțar și ZMB, apărute în martie și mai în Gazeta SF și Jack și moartea ankylozaurului, apărută în aprilie în Nautilus) iată-l ieșind la rampă în luna care tocmai s-a încheiat cu nu mai puțin de patru povestiri. Remarcabil este nu (doar) numărul lor, ci (și) faptul că toate sunt inedite și că au apărut în reviste diferite: Triții de pe Jawdah (în numărul 52 al Helion-ului Online), Șamanul și Kurganul (în numărul 51 al Gazetei SF), Cal mecanic la rege, șah (în numărul 89 al revistei Nautilus) și Minți de diamant (în cel de-al 14-lea număr al Fantasticii). Pentru cei care nu le-au citit, am să încerc să le rezum în câteva cuvinte:

În Triții de pe Jawdah, Thaquib Ruwaid, „explorator, xenolog și bio-alterator atestat”, intră în contact cu populația locală, triții, împărțită în două caste (hilmii și jaliții, sau neîntregii și drepții) și încearcă să o convertească la islam. Eșecul este unul total, iar războiul apare pentru prima dată în rândul unei populații eminamente pașnice. Pentru stoparea acestuia este nevoie în ultimă instanță de un subterfugiu și un sacrificiu.

În Șamanul și kurganul, Miloș Dumbraci continuă povestea șamanului din Suflet de arțar. După ce se salvează trecând Volga, șamanul, alături de alți soldați „care nu aveau față de ruși” sunt trimiși să investigheze de ce o casă dintr-o zonă puternic și intens bombardată a rămas intactă, în pofida nenumăratelor tentative de a o distruge ori lua cu asalt, atât de trupele sovietice, cât și de cele naziste. Secretul este mai întunecat decât s-ar fi așteptat, iar singurul care supraviețuiește experienței este chiar șamanul.

Cal mecanic la rege, șah este o povestire destul de complicată, dată fiind cantitatea de informații care necesită să fie asimilate pentru a putea fi înțeleasă. Marc Cercetaș IV-32 este racolat de o facțiune subversivă pentru a-l asasina pe regele respectivei planete, făcând totul să pară un simplu accident.

Minți de diamant este cea mai complexă din cele patru, ideile amestecându-se într-o proză aproape inextricabilă la o primă lectură. Jan Beert, personajul principal, se află în centrul unei conspirații aflate în centrul altei conspirații aflate în centrul altei conspirații. Într-o lume împărțită în primari (care au o conștiință comună, aproape universală) și secunzi (inteligențe artificiale create de primari), Jan Beert (care se credea primar până să descopere adevărul – unul dintre ele) este trimis sub acoperire pe Sweldamtpentru a investiga un atentat pus la cale de Mișcarea de Eliberare a Secunzilor. Aici nu doar că ajunge să știe că este el însuși un secund, dar află și că satelitul de diamant pe care secunzii fuseseră trimiși să-l exploateze era locuit, iar misiunea de exploatare era de fapt una de cercetare, Sweldamt fiind locul de întâlnire a două ființe aproape supreme, aflate în universuri diferite.

Cu fiecare nou text scris și publicat, Miloș Dumbraci a mai acumulat ceva experiență, devenind din ce în ce mai îndrăzneț, atât prin prisma ideilor și subiectelor abordate, după cum se poate vedea și din rezumatele de mai sus, cât și a modalității lor de transpunere în texte literare, în stare să te atragă și să te captiveze. Astfel, dacă în Tristețe acțiunea ocupa un rol secund, accentul fiind pus în special pe stilul liric al întregii scriituri și pe caracterul contemplativ în care-i învăluia personajului principal gândurile și trăirile, în următoarele sale scrieri aceasta iese tot mai mult în evidență, uneori în detrimentul personajelor care ajung să fie slab conturate, având adeseori o consistență aproape impalpabilă (așa cum se întâmplă mai ales în textele publicate luna trecută –nenumăratele metamorfoze din Cal mecanic la rege, șah făcându-le să-și piardă din identitate și personalitate, Jan Beert – personajul principal din Minți de diamant – fiind o marionetă a întâmplărilor prin care, fără voia sa, trece, iar în Triții de pe Jawdah, deși par mai personificate, rămân sumare și transpar în spatele acțiunii. Singura excepție o constituie șamanul din textul publicat în Gazeta SF, a cărui personalitate fusese deja schițată câteva luni mai devreme, în Suflet de arțar). Predomină, așa cum am menționat deja, acțiunea, o acțiune dublată și întregită de fiecare dată de ideile insolite ale autorului (caracterul lor inedit survenind, mai ales, ca urmare a modului în care mai multe astfel de idei se combină în cadrul unui singur text– în Triții de pe Jawdah, de exemplu, tema contactului îmbinându-se cu motivele religioase, iar cele religioase cu segregarea, rezultând în final o proză destul de complexă la nivel ideatic), uneori într-un mod atât de prolix încât devine suprasaturată și confuză (așa cum se prezintă lucrurile în Minți de diamant, unde șirul de revelații și multiplele schimbări de perspectivă, demne de un roman și nicidecum nepretându-se unei proze scurte, tind să-l piardă pe cititor pe drum). Un alt neajuns, și încă unul destul de mare, constă în excesul de informații și explicații cu care Miloș Dumbraci găsește de cuviință să-și pună în valoare unele dintre ideile sale. Exemple edificatoare în această privință stau povestirile Cal mecanic la rege, șah și Minți de diamant, care par pe alocuri ilizibile la o primă lectură, necesitând din partea cititorului nu doar o atenție sporită (care de multe ori nici nu este suficientă), dar și reveniri constante sau chiar notițe prin intermediul cărora să asimileze cantitatea copleșitoare de termeni și informații și să descâlcească încurcatele ițe ale intrigii(Acest obicei explicativ se regăsește, într-o formă de această dată redundantă, și în Șamanul și Kurkanul). Din acest punct de vedere, multe dintre textele lui Miloș Dumbrași necesită fie o simplificare vizibilă, fie un spațiu mult mai amplu (iar dintre acest texte amintesc: Jack și moartea ankylozaurului, Cal mecanic la rege, șah și Minți de diamant, toate trei meritând să fie transformate în nuvele ori romane). Tot la capitolul neajunsuri se numără și un lucru peste care am trecut la început: lipsa suspansului și a intensității ori accelerării acțiunii, povestirile păstrând același ritm (care, deși rămâne în mare egal de la o povestire la alta, ajunge să varieze, atunci când îl punem în legătură cu intriga, de la potrivit – în cazul unor povestiri precum Tristețe ori ZMB – la molcom – așa cum pare să fie vorba în Șamanul și kurganul ori Triții de pe Jawdah). Și prin prisma acestui lucru pot spune că scriitura lui Miloș Dumbraci este una în esență romanească, motiv pentru care îl și sfătuiesc să-și păstreze unele idei pentru proiecte mai ambițioase și să încerce să-și disciplineze acest care este scrisul (și dacă tot am ajuns la acest capitol, nu pot să trec peste câteva dintre greșelile pe care autorul le comite constant: folosirea repetată a pronumelui „ce” în locul lui „care” („comunități ce au preferat”, „supraviețuitorul ce îl șocase”, „mortul ce îl ținuse” etc) și recurgea la anumite expresii nu tocmai fericite: „fac atentate”, „motiv din care”, „creatura se târșâi” etc). Multe dintre povestirile sale par scrise dintr-o suflare, fără să se fi revenit ulterior asupra lor, iar multe idei, neșlefuite. Cu puțin exercițiu și mai multă disciplină, sunt sigur că Miloș Dumbraci va ajunge să se impună în peisajul sf autohton, având toate atributele necesare reușitei: talentul, dorința de-a se perfecta și remarcabila sa capacitate de muncă. Mă aștept de la el la lucruri mari!

 

1478 vizualizari

6 Comentarii

  1. Mulțumesc, atât pentru atenția acordată și așteptări, cât și pentru observații, de care voi ține cont.
    Într-adevăr, impetuozitatea în scris are două fețe ale monedei: efervescența de idei, dar și insuficienta șlefuire, astfel că voi căuta să mă disciplinez ”din mers”. În această fază am mult mai multe idei decât răbdare și timp, dar treptat se vor echilibra.

  2. […] (mai multe mai jos) și acum consider că am evoluat suficient ca formă, îndrăzneală în idei (cum zicea Despina) și mai ales răbdarea de a scrie pe un termen mai lung astfel încât să pot porni un astfel de […]

  3. […] Părerea Nautilus (Alexandru Despina) […]

  4. […] Părerea Nautilus (Alexandru Despina) […]

  5. […] Părerea Nautilus (Alexandru Despina) […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.