Radar

Alexandru Ioan Despina • 12:40 - 01.02.2012 • 

Prima proză apărută pe site-ul celor de la SRSFF în perioada aflată în studiu se numeşte “Clasorul cu timbre” şi este semnată de Rene Tinescu. Povestirea este una captivantă şi, cu toate că se desfăşoară pe o perioadă destul de îndelungată de timp, lasă impresia de unitate şi asta datorită evenimentelor ce se înlănţuie în mod natural: pasiunea nesănătoasă a copilului îi determină pe părinţii acestuia să îi găsească un alt hobby, hobby-ul acesta îl acaparează ş.a.m.d. O dată pătrunşi în poveste, e imposibil să ne mai desprindem de ea. Însă, dacă în ceea ce priveşte construcţia textului nu se poate găsi mai nimic de reproşat, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre stil. Uzitând de o serie de repetiţii redundante (atât ale unor sintagme, cât şi ale unor idei), care nu îşi aveau locul, grupate în fraze scurte, cu o structură rigidă, stilul este unul perfectibil, autorul lăsând impresia că foloseşte în mod deliberat două propoziţii pentru a spune acelaşi lucru. Cu puţine finisaje stilistice şi o notă sporită de fluiditate, textul ar fi unul excelent. N-ar strica nici o dezvoltare mai mare a anumitor pasaje (cum ar fi, de pildă, cel în care copilul pătrunde pentru prima dată în misterioasa lume dinăuntrul timbrelor).

Erată: remmy; Bătrânul domnul

Stil:  8,4

Temă: 8,9

Intrigă: 9,0

Originalitate: 8,8

Atmosferă: 8,8

Textul “Sateliştii”, de Victor Drăghicescu, este o proză consistentă, alcătuită din mici fragmente legate cu abilitate între ele, dar care lasă uneori senzaţia de incoerenţă, senzaţie ce ar dispărea uşor dacă s-ar mai adăuga un pic de balast textului. Ordinea în care aceste fragmente sunt prezentate poate părea aleatorie, însă prin intermediul lor autorul ştie să-şi prezinte ideile şi după părerea mea o face foarte bine. Dialogurile, în marea lor majoritate, mi s-au părut reuşite, mustind de idei (din sfera socialului, politicului, economiei ş.a.m.d.) care mai de care mai interesante (de notat aici acurateţea din spatele psihologiei maselor), cu toate că nu am rezonat cu unele expresii argotice care fac notă discordantă cu restul lexicului folosit (cu excepţia intervenţiilor lui Paul unde aceste expresii îmi par justificate). Povestea în sine, cea a tranziţiei omenirii de la tipul întâi de civilizaţie la cel de-al doilea (de pe scara Kardashev) este una interesantă şi totodată frumos prezentată, autorul lăsând să se vadă faptul că s-a documentat temeinic înainte de a scrie această proză (cu toate că sunt şi câteva mici incongruenţe: Terra nu s-ar prăbuşi atât de repede în soare,  luna şi-ar pierde orbita înainte ca Terra să ajungă să se prăbuşească; nu se iau în vedere implicaţiile unei astfel de apropieri: catastrofe naturale îngrozitoare – mult mai devastatoare decât radiaţia soarelui – cutremure, erupţii vulcanice, fenomene meteorologice extreme etc). Una peste alta, o proză foarte bună, care merită cu prisosinţă citită şi, de ce nu, transformată de autor într-un roman, păstrând acest text ca schelet, ideea şi trama meritând o dezvoltare mai amplă, iar personajele secundare (mai ales cele din final, prea puţin legate de restul prozei, precum şi elevii de la început – şi nu doar Maria Şerparu – ale căror gesturi ori caracteristici definitorii sunt atent surprinse după fiecare replică de-a lor) o implicare mai mare.

Erată: noţiunie; da[r] asta; lotto; Tailanda; urmărit [d]e o; a [lui] Prometheus; Boxele astea era; voiam să[-i]  omor pe vecini (+ foarte multe virgule lipsă)

Stil: 8,8 (devine, când se trece de la un personaj la altul, stereotipic, aproape impersonal)

Temă: 9,5

Intrigă: 9,8

Originalitate: 9,4

Atmosferă: 8,9

Proza “Lacrimile civilizaţiei Zetta”, de Rene Tinescu, este o povestire destul de simplă, dar cu un mesaj cât se poate de clar: acela că nu ne putem numi o specie inteligentă atâta timp cât continuăm să ne facem rău unii altora, ori ecosistemului în mijlocul căruia trăim. Tema delfinilor ca specie inteligentă, precum şi cea a trecerii unei alte civilizaţii (fără ca totuşi prezenţa ei să afecteze prea mult specia umană) am mai întâlnit-o şi la Arthur C. Clarke, în Insula delfinilor, respectiv Fântânile Paradisului, dacă nu mă înşel. Din punctul meu de vedere, cred că s-ar mai fi putut lucra în ceea ce priveşte intriga, textul de faţă semănând mai mult cu un rezumat decât cu o poveste propriu-zisă (personajele nu sunt mai deloc creionate, conflictul dintre oameni şi delfini este menţionat în grabă, fără să se creeze vreun pic de tensiune ori revoltă/nemulţumire în jurul său, trecerea civilizaţiei Zeta este descrisă fugitiv). De asemenea, cred că şi-n ceea ce priveşte limbajul s-ar mai fi putut aduce unele îmbunătăţiri în sensul creării unei anumite încordări iscate de un astfel de conflict. În caz contrar, textul ar putea trece drept unul plat, fără trăiri intense şi fără aşteptări prea mari de la el.

Erată: –

Stil: 8,4

Temă: 8,5

Intrigă: 8,4

Originalitate: 8,2

Atmosferă: 8,3

Dilema”, proza semnată de Cătălin Cofaru şi publicată pe site-ul Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy pe data de 5 ianuarie este, în opinia mea, o proză uşor dezechilibrată şi puţin anodină şi lucrul acesta din pricina modului în care este alcătuită, dialogul şi micile intruziuni venite dintr-o realitate posibilă nu prea se îmbină, elementele de legătură fiind disparate. Dialogul nu poate ţine locul acţiunii, cel puţin nu în cazul de faţă, iar textul pare că nu duce nicăieri. Ca lucru pozitiv remarc istoria din spatele povestirii, precum şi preocupările plăcute şi gândirea lucidă a autorului. Cred că ar ieşi un text destul de bun pornind de la acesta.

Erată: înaintă pe o traiectorie nesigură datorită  (din cauza); unul dintre le (ele); aeroporului;  [pe] Unele dintre ele; ceva vrem[e]; Apoi, mânat de ceva inexplicabil, tastă apoi;   pierdul.

Stil: 8,4

Temă: 8,5

Intrigă: 8,0

Originalitate: 8,3

Atmosferă: 8,2

Din legendele lui Rhoor”, de Dragomir Victor-Nicuşor, este o proză care nu prea m-a încântat. În afara multiplelor greşeli de punctuaţie, nici modul în care a fost construită nu mi s-a părut unul reuşit. Cu o primă jumătate în care ne sunt descrise faptele de vitejie ale lui Rhoor (acestea întinzându-se din epoca bronzului şi până la cel de-al doilea război mondial, cu mici inadvertenţe, cum ar fi utilizarea de către Leonida a monedelor de aur, când în Sparta era folosit, încă de pe vremea lui Licurg, talantul, iar utilizarea monedelor altor cetăţi erau un gest privit cu ochi răi de către lacedemonieni, ori că-n timpul luptei de la Termopile spartanii ar fi fost doborâţi de sabie, când se ştie că au fost de suliţe şi săgeţi) şi cu o a doua jumătate care se roteşte în jurul unui prim contact cu o civilizaţie extraterestră, textul pare unul frânt, împărţit în prea multe povestioare secundare care ar fi putut fi lesne comprimate. Dar chiar şi aşa, încărcat cu multe informaţii redundante, textul continuă să îmi pară unul sumar, aproape scheletic, din pricina construcţiei de care am vorbit. Cred că s-ar fi cuvenit o tratare separată a episoadelor din prima jumătate (acestea putând fi reduse la dimensiunea unui singur paragraf), punându-se accent pe povestirea din final. Căci, în modul în care este prezentată acum, proza de faţă îmi pare una dezlânată, iar numeroasele greşeli prezente-n text nu crează nici ele o impresie prea bună.

Erată:  delegaţia de ofiţeri superiori care intrase;  panoramă al ecranului; vis –a- vis; nici un pericol; Pornire, de urgenţă, al motoarelor; extratereştri avuseră; energia de alimentare al laserului; Strigătele ascuţite ale extratereştrilor îl făcu;  investigaţiile anatomice îl zăpăcise;  (plus îngrozitor de multe virgule lipsă, ex: Eu domnule a; nu putea face, nimic; a vea ca efect, şocul, ori puse aiurea: Eşti sigur că, este)

Stil: 7,9 (o punctuaţie deficitară şi un mare număr de dezacorduri)

Temă: 8,4

Intrigă: 8,3

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,1

Prin intermediul povestirii “Fluturele de contact”, semnată de Camelia Pantazi Tudor, ne lăsăm purtaţi într-o minunată călătorie pe satelitul natural al Pământului, legănaţi de stilul cadenţat şi aproape poetic al autoarei, asemenea personajului principal, o fată în căutarea păcii interioare, ce se leagănă la bordul unui vas de croazieră ce străbate Marea Liniştii. Un text care se citeşte cu plăcere, dar care nu are totuşi o miză prea mare, printre aducerile aminte şi introspecţiile personajului principal, acţiunea fiind redusă la un rol secundar. Mi-a plăcut felul în care este descrisă iubirea, dar cred că povestirea ar fi mers dezvoltată, îmbogăţită cu o intrigă şi înzestrată cu un moment culminant, altfel riscând să semene cu o introducere în ceva mai amplu şi nu cu o proză scurtă. O mică inconsistenţă: autoarea vorbeşte de atmosfera lunii, ori ştim cu toţii că luna nici nu are una şi nici nu poate avea (din pricina atracţiei gravitaţionale reduse, substanţele uşoare, urcând la mari altitudini, ar părăsi-o, iar din cauza lipsei magnetosferei [din punct de vedere geologic, luna este moartă, iar nucleul ei solidificat], atmosfera i-ar fi spulberată treptat de vântul solar).

Erată: mega[-]oraşe; nici un strop; ceiluilalt; amândorura.

Stil:  8,9

Temă: 8,4

Intrigă: 8,2

Originalitate: 8,3

Atmosferă: 8,6

Cel mai vesel bărbat de pe pământ”, de Antuza Genescu, este, dincolo de toate celelalte elemente inserate-n ea, povestea unei regăsiri. O bătrână internată într-un azil şi supusă unor experimente ciudate prin intermediul cărora călătoreşte în timp şi-n spaţiu, în minunata lume a poveştilor, reuşeşte în cele din urmă să evadeze şi să-şi reîntâlnească iubitul. Chiar dacă tema poate părea banală la prima vedere, datorită talentului scriitoricesc al autoarei, precum şi a modului în care alege să ne prezinte această povestire (sub forma unei povestiri în ramă ale cărei consecinţe se propagă şi dincolo de această ‘ramă’, ţinând cont de momentele subiectului) proza de faţă este, în opinia mea, una reuşită şi merită cu prisosinţă să fie citită. Pe mine, unul, m-a captivat, cu toate că am început să intuiesc finalul cu ceva vreme înainte ca el să vină. De asemenea, mai trebuie menţionat şi stilul cursiv şi lexicul bogat.

Erată: –

Stil: 8,9

Temă: 8,8

Intrigă: 9,0

Originalitate: 8,8

Atmosferă: 8,9

Însângerată, luna”, prima proză din numărul 14 al Gazetei SF, poartă semnătura lui Oliviu Crâznic şi este o poveste stranie în care se îmbină atât elemente din mitologia autohtonă (ielele), cât şi din mitologia altor popoare (sirenele). Doar că, atât spre deosebire de cele dintâi, cât şi spre deosebire de cele din urmă, Fiica Lunii, căci despre ia este vorba în acest text, după ce le răpeşte inima oamenilor îşi ucide victimele ce-i cad în mreje. Plasată într-o perioadă istorică încărcată de mister (mister bine redat şi de stilul cursiv şi plăcut care-l încântă pe cititor în acelaşi fel în care Fiica Lunii îl vrăjeşte pe privitor) şi într-un peisaj de basm, povestea urmăreşte întâlnirea unui afacerist austriac (sper să nu mă înşel deducând acest lucru), venit în Transilvania cu treburi, cu această fiinţă sumbră şi frumoasă care nu apare decât în nopţile cu lună plină. Va reuşi el să scape frumuseţii ei, sau îi va cădea pradă în acelaşi în care au făcut-o atâţia alţii înaintea sa? Răspunsul la această întrebare îl puteţi afla citind povestirea. Un text bun, cu o atmosferă pe măsură, care merită citit. Vi-l recomand călduros.

Erată: să ne despresureze (să ne despresoare)

Stil: 9,2

Temă: 9,0

Intrigă: 9,1

Originalitate: 8,9

Atmosferă: 9,3

Şarpele din grădină”, de Simona Şerbănescu, este un fragment din nuvela “Casa Ceaiului”, apărută pentru întâia oară în antologia Balaurul şi mioriţa (ed. Eagle Publishing House, 2011). Cu toate că nu am citit decât acest fragment şi nu pot să mă pronunţ în privinţa povestirii ca întreg, nu pot să nu remarc stilul plăcut al autoarei, precum şi intensitatea trăirilor personajelor (şi-n deosebi ale celui principal) şi minuţiozitate şi luciditate din spatele descrierilor acestor trăiri. Pătrunderea în complexa societate japoneză, şi-n special familiarizarea cu frumoasele gheişe, mi se pare naturală şi bine documentată, cu un lexic adaptat situaţiei, iar modul de prezentare a lumii percepute de personaje nu face decât să dubleze şi să completeze lumea exterioară, conferindu-i veracitate şi profunzime. Am să aştept cu interes continuarea.

Erată: rosii; să ma; mi-a placut; dupa ce; geishă; asezat; rand pe rand; pîmânt; ma surprindea; destul de înalt fata de; în afara de; nu tin.

Stil: 8,4

Temă: 8,6

Intrigă: 8,5

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,3

Întrucât se pare că am comentat, în numărul precedent al Radarului, povestirea “Jertfă pentru marea liniştită”, de Cătălina Fometici, înainte ca aceasta să apară în paginile Gazetei SF, am să-mi reiau aici spusele: Nici în “Jertfă pentru marea liniştită”, de Cătălina Fometici, nu se întâmplă mare lucru, dar asta nu din pricina vreunui cusur al poveştii, ci din cauza temei alese. Chiar dacă nu prea există acţiune, textul este unul interesant şi demonstrează că autoarea are potenţialul şi puterea de-a se transpune în pielea unor personaje din vremuri îndepărtare, purtându-l pe cititor în epoci care-i sunt străine. Am remarcat, de asemenea, şi stilul care se potriveşte pe deplin subiectului ales. O intrare reuşită pentru Iliada lui Homer, dacă acesta s-ar fi hotărât să descrie întâmplările eroilor încă de la plecarea acestora din Elada. Mi-a amintit, de asemenea, şi de piesa de teatru Război cu Troia nu se face, de Jean Giraudoux.

Stil: 9,0

Temă: 8,9

Intrigă: 8,6

Originalitate: 9,0

Atmosferă: 8,9

Tetragrammatom”, de Florentin-Ionuţ Haidamac, seamănă într-o anume privinţă cu prima dintre odiseele spaţiale ale lui Arthur C. Clark, mai exact cu secvenţa din final, când Bowman, apropiindu-se de monolitul ce orbitează în jurul lui Jupiter, este tras într-un tunel, loc în care personajului i se relevă câteva dintre misterele ce-l înconjoară. De asemenea, o legătură între lumi (chiar dacă diferită de cea prezentată de autor) putem întâlni şi în episodul pilot din serialul australian Farscape. Aşadar, nu putem spune că proza de faţă este una foarte originală din punct de vedere al temei alese, însă devine astfel prin perspectiva proprie autorului. Pentru că, spre deosebire de cartea şi filmul menţionate, personajul dlui Haidamac nu se găseşte neputincios în faţa unei lumi străini, ci dimpotrivă, acesta tocmai ce află că este un demiurg. Întrebarea acum este ce va face el în aceste condiţii? Un text cursiv, interesant şi cu o temă sensibilă ce relevă dorinţa autorului de a evada din această lume nu tocmai la locul ei.

Stil: 8,8

Temă: 9,0

Intrigă: 8,8

Originalitate: 8,6

Atmosferă: 8,7

În cea de-a patra parte din “Vremuri tainice”, nuvela, sau poate romanul Aureliei Chircu, ne reîntâlnim cu acelaşi Jed, doar că de data aceasta mai schimbat şi mai determinat ca nicicând să supravieţuiască apocalipsului. Cu toate că am întâlnit şi capitole mai slabe şi mai statice, în cel de faţă acţiunea se încheagă şi evoluează destul de bine, iar personajele încep şi ele să se dezvolte. Există, de asemenea, şi tensiunea şi încrâncenarea după care tânjeam încă de la început. Să vedem acum cum anume alege autoarea să-şi continue lucrarea şi încotro are de gând să-o îndrepte. Singura nemulţumire, momentan, este legată de numărul scăzut de personaje secundare episodice, însă este lesne de înţeles că-n asemenea condiţii acestea cu greu şi doar întâmplător mai pot reveni în acţiune.

Stil: 8,4

Temă: 8,6

Intrigă: 8,6

Originalitate: 8,5

Atmosferă: 8,4

Teroarea din ceaţă”, de Teo Tucan, este o altă scriere stranie, a cărei acţiune se petrece la graniţa dintre fantastic şi realitate. Cu toate că-n această povestire tema principală este cea a contactului, din pricina crizelor de care suferă personajul principal, cel care intră-n legătură cu mai multe fiinţe misterioase, nu putem cunoaşte cu siguranţă dacă acel contact despre care este vorba s-a realizat cu adevărat sau nu a fost decât o nălucire a personajului. Doar jocul de lumini şi umbre al autorului ne determină să înclinăm spre unul dintre cele două puncte de vedere. Una peste alta, povestea este plăcută, dezinvolt dezvoltată şi cu puţine lucruri de reproşat, însă în ceea priveşte stilul, cred că ar mai fi puţin de lucrat (sunt mai multe elemente incorect folosite. De pildă în construcţia acestei fraze: Sufeream deseori de pierderi de memorie în urma cărora aflam că în toată perioada pe care nu mi-o aminteam umblam exact precum un om normal, logic ar fi trebuit să se spună la capătul cărora şi nu în urma cărora, pentru că s-ar deduce că din aceste pierderi de memorie aţi fi aflat ce aţi făcut în timpul în care v-aţi pierdut memoria, ceea ce este, desigur, un nonsens).

Erată: îmcercat; troznind; subconştinenul; aproi; moment-dat;

Stil: 8,4

Temă: 8,6

Intrigă: 8,5

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,3

Copiii negurilor”, de Alin Dărângă, este ultima proză din numărul 14 al Gazetei SF şi, în opinia mea, pare o povestire fragmentată şi cu un final uşor artificial, ce cade prea devreme, asemenea unei cortine ce împiedică actorii să-şi spună ultimele replici. Poate că mi s-a părut mie, dar, spre sfârşit, nu prea se leagă, faptele anterior prezentate nelăsând impresia că ar duce spre ceva. Nici începutul nu prea m-a încântat, spaţiul larg dedicat unor evenimente (telefonul, aşteptarea etc) ce nu au nimic revelator ori constructiv în evoluţia poveştii. Ce mi-a plăcut, în schimb, a fost stilul. Dacă autorul ar mai depune puţină muncă în construcţia poveştii, citind lucrări asemănătoare de E. A. Poe, de pildă, cred că totul ar ieşi aşa cum ar trebui. Textul de fapt e un început, nici mai presus şi nici mai prejos decât alte începuturi.

Erată:

Stil: 8,7

Temă: 8,3

Intrigă: 8,1

Originalitate: 8,3

Atmosferă: 8,4

Cea mai interesantă povestire: “Sateliştii” (de Victor Drăghinescu), urmată de “Tetragrammatom”.

Cea mai bine scrisă povestire: “Însângerată, luna” (de Oliviu Crâznic), urmată de “Jertfă pentru marea liniştită” şi de fragmentul din “Şarpele din grădină”.

În final vreau să reiterez faptul că nu ofer o critică în adevăratul sens al cuvântului, ci îmi expun părerea vizavi de anumite texte. Cine doreşte să nu-l mai comentez, sau să mă axez în cazul povestirii sale doar pe anumite lucruri, este rugat să-mi spună.

4295 vizualizari

11 Comentarii

  1. Multumesc pentru comentariu!

  2. Haidamac Florin spune:

    Va multumesc pentru recenzie.
    Conteaza foarte mult pentru mine parerea Dvs, deci pot afirma cu tarie ca mi-ati adus o mare bucurie prin cuvintele scrise.

  3. Cronicile… spune:

    […] Ioan Despina face o recenzie a textelor apărute prin această lume neînteleasă în rubrica Radar… Sincer, e bine să fi prins de radarul Nautilusului […]

  4. Mihail Gramescu spune:

    Comentariul la textul „Fluturele de contact” al Cameliei Pantazi Tudor imi dovedeste inca o data ca majoritatea criticilor tineri de SF si-au facut un obicei din a critica fara sa citeasca atenti textele despre care isi dau cu parerea – facand parada de informatii tehnico-stiintifice adesea depasite istoric. Alexandru Ioan Despina, autorul comentariilor, nu a sesizat ca e vorba de o ipotetica luna teraformata, pe care e o colonie lunara (chineza! NB!). Atmosfera, tocmai pentru a se evita dispersarea ei, este de COLOIZI, hidrocarburi aromatice grele. Este meritul autoarei de a fi imaginat efectele stranii dintr-o astfel de lume artificiala…
    Cat despre imposibilitatea de a avea atmosfera Luna (cu L mare, mestere critic – e vorba de numele satelitului natural al Pamantului, nu de unitatea de timp – cand faci critica altora e bine sa respecti tu regulile gramaticale pe care li le imputi celorlalti), iti recomand se vizitezi adresa de net de pe Youtube: Nazi on Moon base and top secret space program. Poate le explici si celor de la NASA ca nu poate avea Luna atmosfera si ca baza aia lunara e o aiureala imposibila, chiar daca a fost semnalata inca de pe vremea cand Armstrong era primul om care punea piciorul pe ea.
    Atmosfera aia a Lunii e o problema grea…
    In rest, felicitari pentru sensibilitatea si intuitia in ce priveste talentul autoarei si faptul ca povestirea face parte dintr-un ciclu mai amplu de povestiri referindu-se la acelasi spatiu SF.
    Mihail Gramescu

  5. […] ecouri pe site-urile româneşti de profil, Alexandru Ioan Despina comentând-o în rubrica „Radar” din nr. 49 al Nautilus Online. Printre altele, am reţinut că remarcă istoria din spatele […]

  6. Domnule Grămescu, trecând peste clasicul incipit în care se fac anumite aprecieri nu tocmai laudative la adresa interlocutorului (procedeu pe care observ că-l folosiţi şi dvs.), am să intru direct în miezul problemei:
    1. Spuneţi că “nu a[m] sesizat că e vorba de o ipotetică lună teraformată”, afirmaţie pe care nu pot decât să ve-o susţin. Nu, nu am sezizat că este vorba de o ipotetică lună terraformată şi nici nu cred că este vorba de-o astfel de lună ipotetică, ipotetică fiind, în cazul de faţă, doar terraformarea. Iar în sprijinul spuselor mele vine Marea Liniştii (precum şi celelalte caracteristici ale satelitului nostru natural menţionate de dânsa). Faptul că dumneai vorbeşte de o bază chineză (plasată în viitor faţă de momentul nostru de referinţă – prezentul), ea însăşi ipotetica, nu face din Lună un element ipotetic. Luna este cât se poate de reală. Dacă, în schimb, ar fi spus că pe acest satelit ar fi aselenizat pentru prima oară chinezii, atunci ar fi devenit şi el ipotetic (cu toate că şi aici se poate discuta, existând unele convingeri potrivit cărora americanii nu ar fi pus niciodată piciorul pe Lună şi cu toate că ‘ipoteticul’ n-ar abroga a priori legile fizicii). Astfel stând treaba, nu mai puten spune că Luna prezentă în povestirea autoarei este una ipotetică decât dacă am începe să reducem lucrurile la absurd, ceea ce-ar face ca această conversaţie să fie una futilă.
    2. Spuneţi că “Atmosfera, tocmai pentru a se evita dispersarea ei, este de COLOIZI”,pe când autoarea precizează cât se poate de clar că aerul este “impregnat de hidrocarburi aromatice coloidale”, două afirmaţii care nu au nici pe departe acelaşi sens. Şi-n acelaşi timp îmi mai şi reproşaţi că nu am citit cu atenţie textul (?!). Bineînţeles că se prea poate ca aceste substanţe să asigure, împreună, o anumită coeziune, însă pentru a atinge un grad atât de ridicat încât să împiedice dispersarea ei, cred că ar atinge, involuntar, o altă problemă: pierderile radiative. Cu alte cuvinte, dacă ar fi prea lichidă, atmosfera Lunii ar îngheţa. În fine, se poate să aveţi dreptate, nu neg acest lucru, doar că în lipsa altor explicaţii, soluţia propusă de autoare nu mi s-a părut (şi nici nu mi se pare) una fezabilă.
    3. Îmi cereţi să le explic “si celor de la NASA ca nu poate avea Luna atmosfera si ca baza aia lunara e o aiureala imposibila chiar daca a fost semnalata inca de pe vremea cand Armstrong era primul om care punea piciorul pe ea.”. Da, există o oarecare atmosferă, însă nu se poate vorbi de una în adevăratul sens al cuvântului şi cu atât mai puţin de una precum cea imaginată de autoare. Altfel, pornind de la aceste premize, am ajunge la concluzia că orice obiect aflat în spaţiu, indiferent de cât de mare ori de mic este, are atmosferă, pentru că orice obiect are o gravitaţie a lui care, în lipsa unor factori exteriori, ar atrage şi-ar antrena în jurul său câteva particule. Ori nu cred că despre acest lucru este vorba aici. Iar celor de la NASA nu trebuie să le explic, ei ştiu prea bine despre ce vorbesc: http://settlement.arc.nasa.gov/75SummerStudy/5appendJ.html Citiţi articolul şi spuneţi-mi, vă rog, dacă Luna poate sau nu susţine o atmosferă. Finalul articolului mi se pare cât se poate de explicativ în această privinţă.
    4. Nu mă uit, din principiu, la filme cu nazişti ori cu programe de-ale lor. De oripilat, pot găsi şi singur modalităţi.
    5. “Luna (cu L mare, mestere critic – e vorba de numele satelitului natural al Pamantului, nu de unitatea de timp – cand faci critica altora e bine sa respecti tu regulile gramaticale pe care li le imputi celorlalti) ”. Din cunoştinţele mele, cuv. lună se poate ortografia cu literă mică şi în cazul în care este folosit cu sensul de satelit al unei planete (iar în cazul de faţă al Pământului). Dacă nu mă credeţi puteţi consulta şi ‘Gramatica uzuală a limbii române’, pag. 34 mai exact. Însă aveţi perfectă dreptate, în situaţia dată trebuia să folosesc majuscula. Cât despre a doua parte a afirmaţiei dvs., şi anume “cand faci critica altora e bine sa respecti tu regulile gramaticale pe care li le imputi celorlalti”, v-aş putea reproşa că nici dvs. nu aţi făcut lucrul acesta, folosind termenul de ‘teraformare’ (de la ‘tera’?!) în locul celui de ‘terraformare’ (de la Terra!). Dar n-am s-o fac. (Al naibii paradox)
    În încheiere doresc să menţionez că v-am răspuns pentru că îmi plac discuţiile productive şi imaginative (chiar dacă sunt purtate în contradictoriu), dar vă avertizez că pe viitor am să vă ignor dacă o să mai faceţi astfel de ’aprecieri’- precum cele din partea de început a mesajului dvs. – la adresa mea.

  7. Mihai-Dan Pavelescu spune:

    Felicitari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.