Radar

Alexandru Ioan Despina • 20:02 - 01.12.2014 • 

Iată că a trecut și luna noiembrie, s-a dus și Gaudeamusul cu toate recordurile sale legate de numărul vizitatorilor, al evenimentelor care au avut loc, inclusiv simultan, și probabil și al numărului de cărți vândute, iar mie nu știu de ce mi se pare că cifrele încep să reflecte tot mai puțin realitatea. Dar probabil că am și aveți dreptate, mi se pare, în fond cifrele fiind cele care reflectă mai bine realitatea, nu propriile noastre interpretări. Dar să trecem peste acest subiect despre care persoane mai îndreptățite să scrie or s-o facă (aș fi fost și eu îndreptățit dacă n-aș fi stat toată ziua cu telefonul în mână, nu m-aș fi certat cu persoane de vârsta a treia și n-aș fi ratat mai toate lansările la care mi-aș fi dorit să fiu prezent) și să revenim la scopul prezentului articol. Și anume povestirile (unsprezece la număr și echitabil împărțite între cele trei reviste pe care am apucat să le citesc înainte să-mi cadă internetul) apărute în luna care tocmai s-a încheiat. Astfel, patru dintre ele au fost publicate în Nautilus, patru în Gazeta SF și trei în Argos. Temele abordate sunt și de această dată destul de diverse, oscilând de la lumi paralele la războaiele perpetue și de la vampiri și călătorii în timp la contactul cu civilizații extraterestre, însă nu temele mi-au atras în mod deosebit atenția, ci modul în care ele sunt prezentate. Iar din acest punct de vedere cu ușurință aș putea împărți cele unsprezece povestiri în trei categorii diferite: comice, romantice și indecise. În prima dintre categorii aș include Moartă de plictiseală, Delicatul sunet al foamei, Tratament nediscriminatoriu (în care umorul se amestecă cu ironia fină) și Pe lama de ras, în cea de-a doua Nu mă păcălești, Roza nopții – Euforia, Vis etern și Întâlnirea, iar în ultima Mara, Liniștea (care are câteva tușe de romantism, însă acesta nu se situează în prim-plan) și Protorăzboinicii (în care umorul se transformă în absurd).

Am să încep, ca de obicei, cu povestirile publicate în revista Nautilus. Prima dintre ele poartă semnătura lui Laurențiu Mihai Badea și se numește Nu mă păcălești. Textul prezintă o dihotomie evidentă între cele două jumătăți ale sale, prima fiind o scenă de război anostă, anost spusă, discordantă și ruptă parcă dintr-un joc video, iar a doua, mult mai interesantă, marcată printr-un romantism evident, o sensibilitate neașteptată și o miză care părea până în acel moment să lipsească. Povestirea nu este una lipsită de calități, însă lipsa exercițiului își spune cuvântul, Laurențiu Mihai Badea nereușind să stabilească un echilibru între cele două teme principale pe care le abordează. Sfatul meu este să renunțe pe viitor la scenele care nu spun nimic, și asta în pofida dinamismului lor aparent, și să se concentreze pe firul narativ, așa cum face în cea de-a doua parte a povestirii de față. De asemenea, nu ar strica să revadă și corecteze de câteva ori scrierile sale, cea de față remarcându-se printr-un număr relativ mare de greșeli de ortografie și de dezacorduri (ca de exemplu: din care el n-a mai putut să iese).

Roza nopții – Euforia, de Bogdan Balostin, este o altă povestire romantică, sensibilă, care are în centrul ei două personaje care fac parte din două lumi diferite. Felul în care sunt descrise sentimentele celor doi și le sunt surprinse gesturile relevă o reală înclinație a autorului către astfel de subiecte, chiar dacă povestirea este scrisă la persoana a doua, un procedeu nu tocmai recomandat și asta din cauza iritării care poate să apară la un moment dat din partea cititorului. Nu pot decât să-i urez autorului succes pe mai departe și să-l aștept cu povești cel puțin la fel de frumoase și interesante.

Următoarea proză este scrisă de Gabriela Beatrice-Moisescu și are ca titlu Moartă de plictiseală. În stilul său caracteristic, Gabriela ne prezintă de această dată răzbunarea unei adolescente care-și dă viața pentru a-și salva tatăl. Însă nu pe tatăl ei dorește să se răzbune, deși pe acesta îl învinovățește pentru starea perpetuă de plictiseală în care se află, ci pe prietenul care, prea repede, o înlocuiește cu altcineva. Miza este una destul de firavă și nu poate fi susținută decât de un umor care să mustească din fiecare frază și la fiecare ocazia, însă tocmai acest umor lipsește, locul său fiind luat de vagi urme de sarcasm și ironie.

Ultima povestire publicată în luna noiembrie în Nautilus se numește Delicatul sunet al foamei și este semnată de Daniel Timariu. Ne întâlnim cu tema contactului, un contact care se termină destul de rău pentru neașteptatul vizitator, acesta sfârșind pe masa celor doi pământeni cărora le-a oferit ospitalitatea sa. Cred că v-ați dat deja seama că este vorba de o proză umoristică, iar dacă nu vă deranjează mizele firave, s-ar putea chiar să vă placă textul.

Ajungem astfel și la Gazeta SF. Prima dintre povestirile apărute în numărul din luna noiembrie și totodată prima asupra căreia aș dori să mă opresc este Vis etern, povestire care îi aparține Biancăi Alexandra Horbovanu și care ar fi avut toate șansele să fie cea mai reușită a lunii care tocmai s-a încheiat dacă nu ar fi fost vorba de atât de multe personaje principale, cel puțin șase după sumara mea numărătoare. Cehov ne sfătuiește să ne limităm la două, alți critici ne îndeamnă să nu avem mai mult de trei, maxim patru, iar motivele acestor limitări sunt cât se poate de clare. Între două personaje pot exista două relații ori, mai plastic spus, reflexii (al doilea personaj văzut prin ochii primului, și primul văzut prin ochii celui de-al doilea), între trei vor fi patru, între patru, nouă, iar între șase nu mai puțin de douăzeci și cinci, un număr cu care este aproape imposibil să jonglezi într-o nuvelă, darămite într-o povestire scurtă. Bineînțeles, că nu este nevoie ca toate aceste reflexii să apară, însă în lipsa lor personaje rămân incomplete și văduvite de caracteristica lor esențială, aceea de-a fi principale. Apoi, toate sunt introduse cam în același timp în povestirea de față, ceea ce-o face destul de greu de urmărit, iar unele dintre acele personaje (mai precis unul dintre cupluri) sunt absolut inutile, ele nefăcând decât să reflecte povestea celuilalt cuplu (un procedeu recomandat în cazul romanelor, dar doar când vorbim de personaje secundare care să reflecte, distorsionat sau nu, relația dintre cele principale). Trecând peste aceste aspecte, nu pot să nu remarc și calitățile textului, pornind de la stilul destul de izbutit și terminând cu povestea în sine (puțin cam grăbită, cel puțin spre final). Aștept cu nerăbdare și alte povestiri din partea Biancăi, curios fiind de parcursul ei de acum încolo.

Despre Mara Corneliei Murariu nu prea știu ce să zic. Textul este succint, neclar, clișeic.

Povestirea semnată de Cătălin Lupu, în schimb, și premiată în cadrul concursului Helion este una cât se poate de reușită, chiar dacă pare a fi una cu o acțiune pasivă și un stil destul de molcom. Liniștea este exact ceea ce putem deduce din titlu, perioada din urma momentelor tensionate, o perioadă care riscă, iar în cazul povestirii de față chiar asta și face, să se întindă la nesfârșit. Cu epilogul nu pot spune că m-am împăcat, acesta fiind prea clișeic și expeditiv, însă în rest nimic de reproșat.

Întâlnirea, de Alexandru Dan, este, asemenea textului lui Bogdan Balostin, scrisă la persoana a doua, numai că nu mai putem vorbim în cazul de față despre o povestire, ci mai degrabă despre o schiță. Succintă și cu digresiuni benefice în economia textului, Întâlnirea rămâne tonică asemeni unei brize de vară.

Revista Argos, în varianta ei gratuită, ne dă întâlnire cu trei povestiri destul de interesante din punct de vedere ideatic. Prima dintre ele și totodată și cea cu care am rezonat cel mai mult îi aparține lui George Lazăr și se numește Protorăzboinicii. Sub auspiciile Mașinii, a cărei misiune este să fabrice constant armament, indiferent de necesitatea ori inutilitatea acestuia, și a unui cod de legi despre care nu aflăm prea multe, două tabere poartă un război perpetuu și absurd, care nu poate fi nici câștigat și nici pierdut. Din acest punct de vedere, povestirea, deși plasată în viitor, pare a fi o rememorare a Primului Război Mondial și mai exact a frontului dintre trupele germane și cele franceze, un front care, deși a oscilat foarte puțin de-a lungul războiului, a cunoscut unele dintre cele mai sângeroase și devastatoare bătălii din istoria omenirii. Despre el au scris, printre alții, și Jorge Louis Borges, Henry Barbusse, William Faulkner, Roger Martin du Gard, Ferdinand Celine etc, cu toții subliniind absurditatea lui și inutilitatea tuturor acelor milioane de victime. Nu știu dacă George Lazăr și-a dorit sau nu să-l oglindească, însă același absurd și aceeași inutilitate sunt prezente și în proza sa. Un text plăcut și din care avem multe de învățat dacă dorim să nu ajungem în situația descrisă în el.

Următoarea proză, care are ca titlul Tratament nediscriminatoriu și care este semnată de Lucian-Dragoș Bogdan, este o utopie transformată, din pricina hipercorectitudinii politice, în distopie. Nu pot decât să-i dau dreptate autorului, între hipercorectitudine și autocenzură neexistând decât o fragilă și subiectivă linie de demarcație. Mi-am permis să includ și această proză în rândul celor umoristice, deși este vorba de un umor mult mai fin și mai subtil, care se îmbină perfect cu ironia, Lucian-Dragoș Bogdan izbutind să redea perfect într-un mod atrăgător ideea avută-n minte.

Și iată că am ajuns și la ultima din acest număr al revistei Argos și totodată ultima despre care voi vorbi în prezentul articol, și anume Pe lamă de ras, de Alexandru Lamba. Plasată într-un cadru familiar (cine a fost cel puțin o dată la Brașov, sunt sigur că va fi în stare să recunoască orașul) și construită în jurul călătoriei în timp, povestea are în centru un personaj care încearcă să repare una dintre greșelile comise în tinerețe. Și cum altfel să o facă dacă nu înfăptuind o alta?

Și iată că în felul acesta se încheie și anul 2014, un an ceva mai sărac în povestiri, mai bogat în reviste, dar nu și în numere. Un an al prefacerilor, sper eu, dacă nu pe calea cea bună, atunci măcar spre calea cea bună.

Până la următorul număr din Radar, vă doresc Sărbători Fericite și multă liniște în casă și-n suflet. La mulți ani!

998 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.