Radar

Alexandru Ioan Despina • 19:37 - 04.05.2014 • 

Luna aprilie a fost o lună destul de slabă în ceea ce privește producția autohtonă de proze scurte sf&f apărute în revistele de gen online din România. Pe lângă numărul lor scăzut (doar 11 în 4 reviste, dintre care aproape jumătate publicate în Gazeta SF), calitatea este una cel puțin îndoielnică. Pe două dintre ele nici nu am reușit să le citesc până la final, același obstacol stându-mi în ambele cazuri în cale: explozia bombastică de englezisme inutile, terminologii emfatice, intrigi încâlcite, stivuite în doar câteva pagini, și acțiuni fulminante dar futile, al căror sens mă tem că-mi scapă. În această situație mă tem că numărul redus al prozelor devine un avantaj. Căci, decât multe și slabe, mai bine, totuși, puține și slabe.

Am să încep cu revista Suspans. Continuând tendința schițată lunile trecute, aceasta publică în aprilie două povestiri scurte, ambele aparținându-i Olgăi Câmpeanu. După cum ne-a obișnuit autoarea, prozele sunt succinte, de câteva sute de cuvinte, la marginea dintre literatură și taclale. În Gravida, prima dintre ele, autoarea mizează pe oralitate și, cel puțin în prima jumătate, abordează un stil zeflemitor pentru ca-n final să renunțe subit la el și să lunece pe panta neverosimilă a realismului. Dacă lucrurile ar fi stat invers, realistic la început, amuzant la final (sau doar amuzant de la un capăt la celălalt, pentru că în întregime realist nu cred că s-ar fi putut având în vedere intriga extrem de firavă și rezumativ prezentată), nu cred că ar fi fost vreo problemă, însă în felul acesta mă tem că povestirea este în totalitatea ratată, devenind o simplă bagatelizarea fără finalitate a unor evenimente, de altfel, importante. Acestea fiind spuse, nu pot să nu fiu întru-totul de acord cu prezentarea făcută de Cristi Vicol povestirii în articolul semnat de acesta în revista timișoreană Helion Online. Cea de-a doua povestire publicată de Olga Câmpeanu în revista Suspans luna trecută se numește Matilda și este mai degrabă un rezumat decât o povestire scurtă. Având mai puțin de 500 de cuvinte, textul nu reușește să convingă, fiind, la fel ca și cel menționat înainte, pe cale să iasă din sfera literaturii și inclusiv a articolului de față.

Revista Nautilus publică și ea în aprilie două povestiri scurte semnate de scriitori români. Prima dintre ele îi aparține Gabrielei-Beatrice Moisescu și se numește Printre umbre. Autoarea nu se dezminte și, cu aceeași naivitate adolescentină cu care ne-a obișnuit, tratează aceleași subiecte întunecate. Puterea de lucru a Gabrielei-Beatrice Moisescu este de admirat, însă aceasta ar trebui dublată și de dorința de a-ți îmbunătăți scriitura, dorință fără de care povestirile riscă să devină, de la un moment dat, repetitive ca temă și monotone ca realizare. A doua povestire apărută luna trecută în Nautilus și prima pe care, din nefericire, nu am reușit să o citesc în întregime îi aparține Luminiței și Andradei Dobrea și are ca titlu În ziua aceea am devenit Slayer. Că este vorba de formația cu același nume ori vreun soi de criminal, nu sunt în măsură să vă spun, pentru că, „după ce am bypassat câteva gateway-uri aruncându-le taguri de vizitare, am buclat un firewall de doi bani şi am ajuns la adresa dată de Varujan”, am abandonat oripilat lectura, fără să-mi dau seama ce ori de ce citesc. Dacă sunt în stare să apreciez prolixitatea unui text, ba pot spune chiar că stilul Hoțului cuantic m-a fermecat, nu pot înțelege nici în ruptul capului care-a fost intenția celor două autoare. Nu, așa nu.

Și tot pas a trebui să spun și primului text apărut în numărul dublu al revistei Helion Online, text ce are ca titlu Când Shiva a cântat peste pământ. Dacă am reușit să trec peste neglijența cu care Adrian Chifu și-a scris povestirea (diacriticele lipsesc cu desăvârșire), m-am împotmolit totuși în acțiunea care nu ducea nicăieri și înglodat m-am lăsat de stilul din ce în ce mai încâlcit și presărat de englezisme „aranjate random”, fără vreun motiv „Xtrem de serioas”. Metatextualitate, metatextualitate, dar în ce limbă!? Nici ultima povestire pe care-o voi trece cu această ocazie în revistă, apărută și ea în Helion Online și având ca titlu Visul dragonului, nu este prea reușită, deși, spre deosebire de precedentele, prezintă mai multe aspecte pozitive, dintre care aș dori să amintesc simplitatea și naturalețea limbajului. Este mai bună decât celelalte, dar nu bună, aventurile dragonului cu cioc și alea candidei sale îmblânzitoare, povestite de Steliana Cristina Voicu cu o naivitate pe alocuri încântătoare, fiind lipsite de relevanță. Probabil Steliana se află la început de drum și îi lipsește, încă, exercițiul. Rămâne de văzut.

Acestea fiind spuse, mă tem că luna aceasta nu am să vă fac nicio recomandare, pentru proze de calitate rămânând să vă îndreptați spre alte reviste ori tărâmuri. Să sperăm că luna mai va fi mai darnică și cu proze ceva mai izbutite.

998 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.