Radar

Alexandru Ioan Despina • 23:20 - 02.03.2014 • 

În pofida faptului că nici revista Argos și nici Societatea Română de Science Fiction și Fantasy nu au scos pâna la data finalizării acestui articol vreun număr nou, februarie a fost destul de bogat în proze, peste 30 dacă ar fi să punem la socoteală și fragmentele răspândite printre cele 5 reviste supuse analizei. Tot în februarie, Revista de Suspans a anunțat că apariția sa va deveni trimestrială, un lucru care consider că va duce și la un conținut mai bogat și mai atractiv, iar Suspans a reluat, după o pauză de câteva luni bune, publicarea. Deocamdată destul de timid, însă sperăm că nu o să se oprească aici.

Revenind la prozele noastre, observ cu precădere în rândul debutanților același aspect menționat deja de prea multe ori: nerespectarea (ori necunoașterea importanței) momentelor subiectului. Iar acest fapt decurge neîndoielnic din lipsa unor lecturi serioase în domeniu. Chiar dacă stilul folosit atrage, chiar dacă se poate observă că există potențial, acesta nu va putea fi niciodată valorificat așa cum se cuvine dacă autorul nu este dispus să se perfecționeze. Iar această perfecționare se traduce în primul rând prin numărul și calitatea lecturilor. Iar când vine vorba de proza scurtă, Cehov, Tolstoi, Doyle, Bierce, Kipling, Maupassant, London sunt nume de căpătâi. În lipsa lor, eforturile scriitoricești ale multora se transformă în tardive și timide încercări de-a reinventa roata.

Dar să o iau pe rând, spunând câteva cuvinte (din păcate nu prea multe, timpul înverșunându-se să se piardă împărțit la zeci de lucruri mărunte) despre fiecare în parte. Și am să încep cu cele publicate în revista Nautilus:

Prima dintre ele se numește Rater – gândurile unui muribund și poartă semnătura Gabrielei-Beatrice Moisescu, nume cu care ne-am tot întâlnit în ultima vreme. Povestirea este una succintă și naivă, aducând mai degrabă a rezumat decât a proză scurtă. Din pricina dimensiunii sale reduse, atmosfera se încheagă cu greu, iar cititorul, nepătrunzând în poveste, nu rezonează nici cu personajele prezente în aceasta. Stilul mult prea direct și concentrat, cu o mulțime de informații aruncate într-un spațiu relativ restrâns, vine să întărească părerea inițială. Ideea pe care a fost construită este una firavă, iar narațiunea se transformă în final într-un simplu clișeu. Aș sfătui-o pe autoare să încerce să schimbe registrul, să scrie povestiri și la persoane întâi, să dezvolte intriga și nu în ultimul rând să-i citească pe autorii menționați la începutul acestui articol.

Cea de-a doua povestire are ca titlu Fenomenul Rășinari și este semnată de Mihai Nedelcu. Ca și cea amintită anterior și aceasta este succintă și se transformă degrabă într-un clișeu care, nefiind prezentat dintr-o perspectivă nouă, nu izbutește să stârnească zâmbetul pe care mizase autorul. Umorul este și el slăbuț, deși pe alocuri prezintă câteva tușe atractive.

Iezuitul, de Vlad Stark, reprezintă forma finală și revizuită a povestirii David, publicată sub formă de serial în revista Suspans. Cum am comentat-o la momentul respectiv (sau cel puțin așa-mi aduc aminte), nu am să mă mai opresc de  această dată asupra ei.

Din În avans, textul semnat de Ciprian Mitoceanu, mărturisesc că nu am înțeles prea mare lucru, stilul și limbajul folosit de autor făcând extrem de dificilă urmărirea acțiunii. Sau poate oi avea eu ceva probleme cu puterea și capacitatea de concentrare.

Trecem mai departe la textele apărute în Revista de Suspans.

Primul dintre ele poartă semnătura Dianei Alzner și se numește Un strop de bunătate.  Autoarea dă, pentru cine știe a câta oară, dovadă de versatilitate, demonstrând o dată-n plus că poate să abordeze cu egală ușurință orice subiect. Proza este una destul de interesantă, însă vocea auctorială mi s-a părut cumva lipsită de profunzime și pe alocuri indecisă. Având în vedere subiectul abordat (tematic, povestirea se apropie destul de mult de Colecționarul lui John Fowles), cred că o voce auctorială mai apropiată de cea adoptată de Francois Mauriac în Cuibul de vipere ori, și mai bine, de J.M. Coetzee în romanul În inima țării, ar fi fost mai indicată. Cea folosită de autoare reduce, parcă, din importanța gestului comis de protagonistă și din relevanța textului. De asemenea, cred că se putea foarte bine renunța la prolog, intrându-se direct în media res.

Prin intermediul prozei O poveste de succes, Radu Găvan ne prezintă trei ipostaze ale aceleiași persoane. Deosebit de simplistă, povestirea, dacă o putem numi astfel, are mai degrabă aerul unui rezumat. Din acest motiv, cititorul nu se atașează de protagonist, protagonist care nu izbutește să se metamorfozeze nicio clipă într-o persoană, rămânând în tot acest timp ceea ce și este de fapt: un simplu personaj.

Exact aceleași lucruri (cu excepția ipostazelor diferite) le putem spune și despre povestirea Magnetism a lui Celestin Cheran.

Față de precedentele, Anchetă cu final trist, de Grigore Toloacă, este mai bine scrisă, deși aduce mai degrabă a schiță (sentiment izvorât în principal din dialogul în exces și amplitudinea temporală restrânsă a acțiunii – totul se petrece în doar câteva ceasuri). Nu lipsesc nici întorsăturile de situație și coloratura locală. Sfârșitul, deși are caracter moralizator, întregește bine întreaga situație.

Într-o vineri din decembrie, Radu Găvan atacă pentru a doua oară, însă nici de data aceasta nu-i prea iese pasiența. Vocea auctorială este agasantă, imaginile par inspirate din știrile de la ora 5, limbajul este de-a dreptul prozaic. Ca să vă scutesc de lectură, pot rezuma povestirea:

Organe anatomice.

Trupuri sfârtecate.

Ceva moarte.

Ole, de Valentina Mușat, este un text scurt, minimalist, aproape lipsit de valoare literară, cu un prolog urmat de-o umbră de acțiune.

Grigore Toloacă, prin intermediul povestirii Senatorul și prostituata, ne demonstrează nu doar că știe ce sunt acelea momentele subiectului, dar și că se pricepe să se servească de ele pentru a crește incremental acțiunea și a complica exponențial situația. Suntem familiarizați cu miza încă de la primele paragrafe, cam tot de pe acolo începând să se închege și intriga. Deși în ceea ce privește stilul consider că se mai putea lucra, față de cele comentate anterior, proza de față este cu siguranță mai bună.

Zadar, de ROSLIN, este lipsită de intrigă, și seamănă mai degrabă cu o scenetă decât cu o povestire. Din nefericire, ne întâlnim și aici cu același doctor Mendele, părintele literaturii horror românești contemporane. Rețeta sa era simplă: se iau ceva organe și se amestecă.

După cum am menționat la început, revista Suspans își reia, după o perioadă destul de însemnată, activitatea. În februarie publică nu mai puțin de 3 povestiri, toate purtând semnătura aceleiași persoane: Olga Câmpeanu. Prin intermediul celor trei texte, Fluturele, Lassie și Un vis comun, putem observa o autoare sensibilă și cu har, care se pricepe de minune să povestească. Deși cele trei texte lasă de dorit în privința subiectului și a structurării, stilul este fluid și plăcut, în stare să te introducă în universul fantastic al poveștii. O încurajez pe autoare să scrie în continuare! Cu puțin efort, poate ajunge departe.

Helion publică două povestiri, ambele semnate de Florin Purlucă. Iman a fost publicată sub o formă ușor diferită acum câteva luni în Gazeta SF, fiind comentată de mine la momentul respectiv, motiv pentru care nu am să mă mai opresc asupra ei. Alb, cea de-a doua, este o proză inedită, prezentând două fire narative separate într-un mod destul de tranșant. Vagă pe alocuri și prolixă în anumite privințe, povestirea ar fi mers dezvoltată. În forma în care este acum, pare prea închistată în ea însăși.

Nu am să mai zăbovesc asupra textelor publicate în Gazeta SF, autorii primind, ca parte a procesului de publicare, o părere cu privire la textele lor. Am să vă fac, în schimb, o recomandare: Hypocrația, de Adrian Buzdugan.

Închei prin a-mi cere scuze pentru graba cu care am trecut peste povestirile publicate în luna februarie și sper ca în luna care de abia a început timpul să țină cu noi. Sau noi cu el. Spor la scris și mai ales la citit!

1443 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.