Radar

Alexandru Ioan Despina • 17:54 - 02.02.2014 • 

În mai bine de doi ani de când întrețin rubrica de față a trebuit de nenumărate ori să citesc povestiri care nu-mi stârneau niciun interes sau care se lungeau la nesfârșit prin flamboiante și futile dialoguri, cu toate că de ceva vreme climaxul își dăduse obștescul sfârșit, iar deznodământul devenise clar încă din primele paragrafe. Dar am dus fiecare astfel de lectură la bun sfârșit, abandonând reacția de revoltă din tinerețe, manifestată prin refuzul de-a mai parcurge ultimele 10 paginii ale unei cărți care până-n acel moment se dovedise a fi un fiasco total, nu doar pentru a le putea comenta mai apoi în cunoștință de cauză, dar și sperând că undeva, prin ultimele paragrafe, se află sclipirea de geniu pe care, din pricina ochelarilor mei de cal, nu o văzusem până atunci ori pe care pur și simplu o ignorasem. Inutil să spun, nu-mi amintesc ca acest lucru să se fi petrecut vreodată. Să scrii despre astfel de proze nu prezintă, dincolo de tentativele de-a evidenția părțile bune și a-l încuraja pe autor, crezând că va putea evolua (iar unii, din fericire, chiar evoluează!), prea mare satisfacție.

Și, trebuie mărturisesc, există o anumită insatisfacție și atunci când trebuie să scrii despre texte cu adevărat valoroase. Fiind semnate de persoane care-și cunosc deja locul, rolul îți este, cumva, diminuat. Scrii despre lucruri deja cunoscute. Îndrugi truisme.

Așa că vă puteți imagina în urma acestui preambul, bucuria care m-a cuprins parcurgând Anii-lumină, proza semnată de George Mocanu și apărută în numărul de ianuarie al Gazetei SF. O adevărată epopee științifico-fantastică, care nu se încadrează în niciuna dintre cele două categorii menționate anterior. Autorul este un debutant, deși, dacă i-ați citi povestirea, ați putea lesne crede că se află pe la al zecelea roman. Reunind elemente de teologie și de literatură științifico-fantastică, Anii-lumină izbutește să închege nu un univers, ci o realitate aproape palpabilă. Deși întâmplările se produc într-un viitor îndepărtat, acțiunea nu este deloc una străină, găsindu-și matricea arhetipală în anii de sclavie ai evreilor în anticul Egipt. După toate aparențele, avem de-a face cu o nuvelă biblică (mult superioară din punctul meu de vedere celor scrise de Orson Scott Card, atât în ceea ce privește îndrăzneala ideii, cât și modul în care aceasta este așternută pe hârtie), însă în esență autorul reușește să spună povestea noastră, a tuturor, a umanității privite în ansamblul ei, cu toate incongruențele, paradoxurile și zbaterile sale. Mii de fațete sunt surprinse în această nuvelă în care războiul de eliberare de sub stăpânirea propriilor noastre creații nu este decât un pretext și o metaforă la adresa demonilor pe care noi înșine îi creăm și împotriva cărora mai târziu luptăm. Iar lupta aceasta, în fond una cu noi înșine (noi, cei de acum, luptând împotriva noastră, a celor din trecut, a celor care au creat respectivii demoni) nu face decât să scoată la iveală profunda noastră metamorfozare. Aș îndrăzni să o asemăn unui drum inițiatic, deși este mult mai mult decât atât, este dobândirea înțelepciunii, roboții reprezentând în această nuvelă pasiunea, de multe ori oarbă, trufașă și crudă, a tinereții, iar oamenii sapiența bătrâneții, o sapiență care vine mult prea târziu, după ce toate grozăviile tinereții au fost deja comise. Iar ipostazele surprinse de autor nu se opresc aici, ele acoperind, într-un fel sau altul, întreaga istorie a omenirii.

Ireproșabilă din punct de vedere stilistic, povestea se apropie foarte mult, atât prin scriitură cât și prin acțiune, de realismul magic al lui Antonio Lobos Antunes (de citit Întoarcerea Caravelelor) și Gabriel Garcia Marquez (cu precădere din punct de vedere tematic – de citit Toamna Patriarhului).

Plină de semnificații, mustind de înțelesuri ascunse și învăluită într-o scriitură absolut superbă, Anii-lumină tinde să devină cea mai bună povestire științifico-fantastică publicată în vreo revistă românească în 2014. Eu, dacă aș avea editură, i-aș propune deja autorului un contract și l-am traduce grabnic în cât mai multe limbi de circulație internațională.

Vă invit așadar să o citiți!

1545 vizualizari

3 Comentarii

  1. Dan spune:

    Domnului care redacteaza rubrica Radar: daca sunteti atat de talentat si aveti autoritatea profesionala in a judeca calitatea unor texte, cum se face ca nu ati debutat ca si scriitor? Premiile in spatele carora va ascundeti pentru a va justifica rubrica Radar, cum se face ca nu v-au oferit imboldul necesar pentru a fi publicat? Sau sunteti victimizat de mercantilismul marilor edituri care nu vad autenticele valori din care dumneavoastra, specialistul de la Radar, faceti parte? Ar trebui sa reflectati asupra acestui fapt si pana cand existati ca si scriitor sa lasati pe altcineva care e scriitor sa judece calitatea textelor. Intrebarea la care trebuie sa va raspundeti este: sunt indreptatit sa opinez asupra valorii unor texte? Incercati sa publicati, nu prostii pe internet unde poate scrie oricine, ci o carte in sensul strict al cuvantului. Nu va ascundeti dupa o diploma de licenta amarata pe care o poate avea oricine in zilele de azi si predat prin nu stiu ce coclauri din lume. Sper ca domnul Radar sa nu se simta jignit, dar amatorismul trebuie sanctionat cel putin printr-un comentariu. Si poate va constitui un subiect pentru rubrica Radar, sa isi verse profesionalismul si sa ne demonstreze lumii cat de indreptatit este sa fie domnul Radar.

  2. Radar spune:

    Domnule Dan, mărturisesc că am fost pentru o clipă tentat să dezbat spusele dvs., însă după modul în care deformați lucrurile (o diplomă la una dintre cele mai mari și prestigioase facultăți din țară fiind în ochii dvs. ‘amărâtă’, Bogota, unul dintre cele mai mari orașe din lume, trecând drept ‘coclau’, iar premiile obținute de mine devenind un paravan), tind să cred că intențiile dvs. sunt cu totul altele. Iar dacă publicatul unei cărți (în defavoarea celor amintite anterior) este tot de ce aveți nevoie pentru a dobândi competențele necesare pentru a critica, nu aveți decât s-o faceți. Să criticați, pentru că de publicat, bănuiesc că ați publicat deja. Tot la fel cum bănuiesc că nu aveți studii în domeniu, că nu ați predat niciodată la un liceu (și cu atât mai puțin în străinătate) și că nu ați câștigat vreodată vreun concurs literar. Cel puțin nu pe merit.

  3. George Mocanu spune:

    Alexandru Ioan Despina,
    Am gasit astazi aceste randuri ale tale despre textul meu & tremur de emotie & recunostinta. Gandurile tale despre „Anii lumina” ma incurajeaza foarte mult intr-un moment in care, lucrand la un roman, nu simteam prea multa incredere in posibilitatile mintii mele de a plasmui frumusete pe lume. Nu te cunosc personal, dar iti urmaresc de ceva vreme blogul (unul dintre cele mai interesante din cate exista; o spun fara intentia de a te maguli, ci pt ca asa cred, eu insumi avand un blog pe care postez poezii, proze, traduceri etc.). „Anii lumina” e, de fapt, un fragment dintr-un roman (intitulat „Ultimul racnet al rasaritului barbar”) pe care mi l-au refuzat 2 edituri (n-am primit, insa, explicatii) & pe care il voi relua candva. Sunt bucuros ca ai o parere asa de buna despre povestea mea. Vad ca citesti foarte mult & scrii foarte bine. Si eu sunt un impatimit al lecturii & imi doresc sa devin scriitor. Cu stima, George M.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.