Radar

Alexandru Ioan Despina • 15:56 - 01.12.2012 • 

O lună ceva mai săracă în proze speculative, neadunând din cele trei reviste (SRSFF, Gazeta SF şi Helion Online) decât zece texte. Astfel, după anumite restructurări în urma cărora, se pare, c-a avut de suferit, Revista Societăţii de Science Fiction şi Fantasy nu ne prezintă în intervalul aflat în studiu decât o singură proză, şi aceea de-o valoare incertă, Jocul Anişoarei Poca fiind unul destul de plictisitor şi lipsit de calităţi artistice. Gazeta SF duce-n această lună greul şi ne propune nu mai puţin opt povestiri de diferite dimensiuni, povestiri la care se mai adaugă şi alte două fragmente. Lăudând cantitatea, trebuie să criticăm puţin calitatea unora dintre proze, care, în opinia mea, cam lasă de dorit. Ceea ce nu înseamnă că nu întâlnim şi texte interesante, ba dimpotrivă. Eu sunt Gică este unul dintre acestea, text care, în pofida caracterului său succint, reuşeşte să ne spună o poveste atractivă. Am remarcat, de asemenea, şi proza semnată de Daniel Barbu. Autorul, chiar dacă prin proza de faţă debutează, pare a stăpâni arta narativă şi-a şti cum să-şi pună în valoare ideile. Celelalte proze au părţile lor bune, însă nu par a ieşi prea mult din cotidian şi-a lăsa o impresie puternică. În revista timişoreană nu întâlnim decât un singur text, o lucrare de atmosferă în care descrierile, reuşite de altfel, ocupă o parte importantă. Cu ideea prezentă-n text ne-am mai întâlnit luna aceasta, autorul punând-o, însă, într-o altă lumină. Una peste alta, o lună mai săracă decât de obicei. Atât din punct de vedere cantitativ cât, din păcate, şi din punct de vedere calitativ.

SRSFF

Prima şi singura proză apărută în intervalul aflat în studiu în cadrul revistei Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy se numeşte “Jocul“ şi poartă semnătura Anişoarei Poca. Povestirea este una succintă şi, în opinia mea, anostă, fără o acţiune bine susţinută ori un mesaj clar. Sau măcar o atmosferă bine creată. Prezentându-ne o societate viitoare în care profesorii sunt înlocuiţi cu roboţi, iar jocurile video devin deosebit de  reale, autoarea nu izbuteşte să impresioneze. Textul este tern, stilul sec, iar acţiunea fără prea mari implicaţii. Sfatul mea pentru autoare este să acorde mai multă atenţie construcţiei, precum şi a schimbărilor stilistice necesare pentru a sugera suspansul, pentru a ridica întrebări, pentru a menţine orizontul de aşteptare al cititorului deschis şi pentru a-l determina să citească în continuare. În felul în care este acum, proza de faţă pur şi simplu nu atrage. Sau cel puţin nu m-a atras pe mine.

Erată: înca; vîrstă.

Stil:  8,0

Temă: 7,9

Intrigă: 8,1

Originalitate: 8,0

Atmosferă: 7,9

 

Gazeta SF

Prima proză apărută în numărul 22 al Gazetei SF se numeşte “Eu sunt Gică“ şi poartă semnătura lui Sergiu Someşan. Prin intermediul textului de faţă, autorul ne face cunoştinţă cu Gică, Ghid Individual Complet Autonom, o creatură născocită de cei aflaţi la guvernare pentru a ne spiona. După cum cred că v-aţi putut da seama deja, Gică nu este altceva decât o parodie la adresa societăţii de astăzi, o parodie bine scrisă, autorul trecând subtil de la ironie la amuzament şi de la amuzament la sarcasm. Stilul este unul fluid, plăcut, iar acţiunea suficient de scurtă încât să nu plictisească. Dacă ar fi fost ceva mai lungă, cititorul ar fi putut fi deranjat de miza modestă. Un text bun şi la obiect.

Stil:  8,8

Temă: 8,4

Intrigă: 8,4

Originalitate: 8,5

Atmosferă: 8,6

Următoarea povestire se numeşte “Scrisul din somn” şi poartă semnătura lui Victor Martin. Amplasată pe-o planetă îndepărtată, acţiunea are-n centrul ei un personaj care-a dobândit într-un mod neaşteptat un succes nesperat scriind în somn. Avem şi de această de-a face, se-nţelege, cu-n pamflet, îndreptat împotriva unei anumite categorii de scriitori. Stilul textului de faţă este unul plăcut, cursiv, bine condus din condei, însă acţiunea pare că lâncezeşte. Spre sfârşit o ia puţin de loc, dar proza se termină înainte de-a începe cu adevărat. În opinia mea, autorul ar fi trebuit să-şi şi implice personajul într-un conflict, nu doar să-l pună să povestească despre propria-i persoană.

Erată: să primeasc.

Stil: 8,7

Temă: 8,5

Intrigă: 8,4

Originalitate: 8,5

Atmosferă: 8,7

O nouă speranţă”, de Paul-Teodor Ivan, este o proză simplă, aproape minimalistă, şi prea adesea clişeică. Acţiunea în sine este lipsită de originalitate şi prezentată, pe alocuri, cu naivitate şi candoare, autorul vorbindu-ne despre două fiinţe umane salvate de la iminentul sfârşit al planetei de o specie de extratereştrii care doreşte să acorde astfel umanităţii o a doua şansă. Fără alte implicaţii ori explicaţii, proza de faţă pare copia multor altor texte care s-au scris deja, autorul nevenind cu nimic nou, nici măcar cu propria opinie vizavi de cele descrise. Vocea auctorială ar fi putut salva acest text, la fel ar fi putut-o face şi stilul, lucru care totuşi nu se întâmplă. În aceste condiţii, textul nu are cum să placă, părând mai degrabă un exerciţiu literar decât o proză science-fiction. Îi sugerez autorul să persevereze, punând mai mult accent pe originalitate. Spor!

Stil: 8,2

Temă: 8,5

Intrigă: 8,3

Originalitate: 7,9

Atmosferă: 8,1

Răpit de nori”, de Alexandra Niculae, este o proză bine scrisă care-i are ca personaje principale pe Alexandru, Liza şi Adrian, cei din urmă căsătoriţi, cel din urmă dispărut în condiţii mai mult sau mai puţin suspecte. Cu toate că se întinde pe mai bine de trei ani de zile, acţiunea pare destul de consistentă şi închegată (mai puţin consistentă cu situaţia-n care se află pare, însă, Liza). În privinţa personajelor cred că s-ar mai fi putut lucra, acestea, şi-n speţă Alexandru, părându-mi-se şterse, lipsite de personalitate. Nici motivul dispariţiei lui Adrian, element destul de important în cadrul prozei de faţă, nu este lămurit, cititorul rămânând cu impresia că lipsesc anumite elemente de legătură. Finalul nu pare să se ridice la nivelul poveştii, neavând impactul sperat de autoare şi aşteptat de cititor.  Un text de la care mă aşteptam la mai mult.

Stil: 8,6

Temă: 8,4

Intrigă: 8,4

Originalitate: 8,3

Atmosferă: 8,5

Haliotiss”, de Victor-Nicuşor Dragomir, este o proză prolixă, implicând mai multe rase extraterestre prinse într-o încleştare interplanetară. Acţiunea se desfăşoară cu rapiditate, autorul descriind cu minuţiozitate luptele care au loc, lucru care, nedublat de o tramă bine explicată şi susţinută, tinde să-l obosească pe cititor, textul de faţă părând a avea mai mult muşchi decât creier. Explozii, tactici de luptă, confruntări, eschive, abilităţi care l-ar face gelos până şi pe Van Damme, toate părând a fi lipsite de miză. În frenezia care l-a cuprins, autorul ne poartă într-un război necruţător, fără se ne spună şi de ce ori în ce mod ne-ar afecta. De asemenea, nici la capitolul originalitate textul de faţă nu stă prea bine, rasele prezente, precum şi nota autorului din final, interesantă dar futilă, ducându-ne cu gândul la jocurile video din zilele noastre. Transformată într-un film, proza de faţă s-ar pierde printre împuşcături şi efecte speciale, lăsându-l pe telespectator cu ochii în soare. Care Soare? Klobe, desigur, gigantul gazos aflat la 1104 ani lumină de Terra. La nivelul stilului, lucrurile par a sta ceva mai bine, deşi întâlnim miriade de virgule aiurea puse (inclusiv câteva între subiect şi predicat), precum şi mai multe descrieri greu digerabile. Îi recomand autorului să lase deoparte acţiunea de dragul acţiunii şi descrierile de dragul descrierii şi să vină şi cu idei. Căci, lecturând textul acestuia, observ că îi cam lipsesc.

Erată: stăduindu-se; ultimile;

Stil: 8,4

Temă: 8,2

Intrigă: 8,5

Originalitate: 8,0

Atmosferă: 8,0

Prima proză prezentă la secţiunea Concurs se numeşte “Traversarea”, este semnată de Daniel Barbu şi este o proză de idei, o proză în care acţiunea trece-n plan secund, discuţiile şi explicaţiile fiind cele care importă-n cazul de faţă. Însă acţiunea nu dispare cu totul, ea fiind într-un mod plăcut înnădită cu ideea de bază a textului, susţinând-o şi explicitând-o, înfiripată fiind în discuţii şi-ntregită-n final prin neaşteptata călătorie în timp a personajului principal. Deşi nu ne spune cum anume a fost posibilă această călătorie, autorul ne dovedeşte că are idei şi, mai important, că ştie cum să şi le pună în valoare. O proză de calitate, bine gândită şi bine aşternută pe hârtie, cu fire epice care se întrepătrund, nedându-i ocazia cititorului să se plictisească. Singura remarcă pe care-o am de făcut se referă la virgule: uzitarea lor este, pe alocuri, deficitară, vocativul fiind în speţă văduvit de virgulele ce ar fi trebuit să-l însoţească. Nimic grav, nimic cu adevărat îngrijorător, având în vedere faptul că Daniel Barbu se află la început de drum. Nu pot spune că textul m-a făcut să cred în ideea călătoriei în timp şi-a amintirilor ce se pierd, însă acest lucru are, în cazul de faţă, o prea mică importanţă: autorul şi-a descris în mod plastic concepţiile şi şi le-a susţinut şi explicitat într-un mod demn de admirat. Îl aştept cu proze cel puţin la fel de interesante şi de bine construite.

Erată:multe virgule aiurea puse

Stil:  8,7

Temă: 9,0

Intrigă: 8,9

Originalitate: 8,9

Atmosferă: 8,8

Inevitabil”, textul semnat de Bogdan Frigioiu şi încadrat la secţiunea Concurs, este o povestire interesantă, autorul prezentându-ne o societate umană condusă de un calculator central responsabil cu toate deciziile la nivel înalt, precum şi de menţinerea unui echilibru între naţiuni. Deşi aceasta-i tema principală a prozei, putem întâlni cel puţin două altele secundare: ingineria genetică şi lumea virtuală. O combinaţie care poate părea periculoasă la prima vedere, încă nu-i cazul în textul de faţă. Din punctul meu de vedere, cred că autorul putea zăbovi mai mult asupra profilului psihologic al personajelor, familiarizându-ne mai mult cu ele. Altfel cititorul nu se simte implicat în poveste, nu se simte ataşat de niciun personaj şi interesat de niciun ipotetic destin al omenirii. Dar, având în vedere că acest textul este şi cel prin care autorul debutează, consider că este destul de bun. Rămâne de văzut în ce măsură Bogdan Frigoiu o să ne surprindă în continuare. Mult succes şi inspiraţie!

Erată: o eră mai medievala; il; sa creez.

Stil: 8,4

Temă: 8,5

Intrigă: 8,4

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,3

La rubrica Mainstream, Elisabeta Maruseac semnează textul “Manfred cel Bezmetic”, un text destul de bizar dacă avem în vedere faptul că autoarea nu ne prezintă o poveste cu cap şi coadă, ci mai degrabă nişte digresiuni care-l au în centru pe Manfred, un student la rândul său straniu. Lipsa acţiunii deranjează, la fel o fac o expresiile nu tocmai reuşite. Stilul este pe alocuri greu de digerat, lucru datorat în principal îmbinării lui cu o acţiune lipsită de valoare, precum şi a derapajelor lingvistice. Miza este una destul de modestă, deşi atmosfera-mi pare izbutită. S-ar fi pretat unui altfel de text, unul în care stranietatea şi-ar fi găsit o explicaţie mai bună. În modul în care se prezintă acest text nu pare a ne spune nimic, intenţiile autoarei reprezentând pentru mine un mister neelucidat. N-am priceput sensul acestei povestiri. Poate-i un exerciţiu literar. Însă cu exerciţiile nu cred că-i o idee bună să se iasă în lume. Aştept şi alte texte din partea autoarei, texte ceva mai reuşite dacă se poate. Succes în continuare!

Stil: 8,6

Temă: 8,4

Intrigă: 8,4

Originalitate: 8,3

Atmosferă: 8,5

 

Helion SF

Prima şi singura proză apărută în numărul 26 al revistei Helion Online se numeşte ”Retroland” şi poartă semnătura lui Lucian-Vasile Szabo. Elementul science-fiction din acest text îl reprezintă pozele făcute de unul (de fapt doi) dintre drumeţi, poze decalate cu aproximativ 40 de ani spre viitor. Aceeaşi idee am întâlnit-o luna aceasta şi-n proza Flash a Dianei Alzner, proză publicată între paginile virtuale ale Revistei de Suspans. Însă nu cred că autorul s-a inspirat din acel text ori că ar fi lipsit de originalitate, cele două proze fiind cât se poate de diferite. În povestirea lui Lucian-Vasile Szabo, stilul este unul mai puţin jucăuş, pe alocuri chiar sobru, încărcat cu o multitudine de descrieri, toate reuşite. Scriitura este cât se poate de bună, cu-n limbaj variat ţi cu fraze care par a curge. Puţin cam monoton este faptul că la fiecare două paragrafe personajul principal mai face o poză, poză ce-l arată pe subiect cu 40 de ani în viitor, de la treia deja plictisindu-mă. Deranjante sunt şi zecile de greşeli gramaticale cu care este împovărat textul, de la virgule aiurea puse, cuvinte greşit ortografiate şi până la neconcordanţe ale timpurilor verbale. Din punctul de vedere al construcţie, textul mi se pare dezechilibrat, autorul punând prea mult accent pe drumeţia în sine, drumeţie lipsită la final de orice fel de relevanţă. Cred că textul mergea fie dezvoltat, fie redus la jumătate. Şi neapărat revizuit şi corectat!

Erată: adoloescenţi; nedumeridu-i; mă lasa; căutăra; imi dădeam; deşălată; ce pareau; îi facea; încearca; m-au prin din urmă; necuvinţă; însufleţiţ; înantea; împietate; bâzîit; trepindant; semama; îmi vinea; se înţeţise; intalat; împigând;  fără să se uite la Tudor, parcă nici l-a bolnav; năpraznic; răstâgnită; îndeamna; încapea; ameniţare; ameniţare; şusoteli; tehgheaua; şi a m-am opătat; bătu-ă; aerină; mi-a îndreptat paşii spe; vâjîind; înregistare; evindent; săl văd; strînşi; colag de salvare; nicioată; înstantanee; mîinile; căr; S-au poate că nu sunt eu; altă varinată; tîrziu; primăvare; cămasa; cozorc; începării.

Stil: 8,7

Temă: 8,5

Intrigă: 8,2

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,6

 

Cea mai interesantă povestire: “Traversarea” (de Daniel Barbu)

Cea mai bine scrisă povestire: “Eu sunt Gică” (de Sergiu Someşan), urmată de ”Retroland”.

În final vreau să vă reamintesc faptul că nu ofer o critică în adevăratul sens al cuvântului, ci îmi expun părerea vizavi de anumite texte. Cine doreşte să nu-l mai comentez, sau să mă axez în cazul povestirii sale doar pe anumite lucruri, este rugat să-mi spună.

2177 vizualizari

3 Comentarii

  1. aurelia chircu spune:

    Am terminat foiletonul „Aceleasi vremuri tainice” , din Gazeta Sf. Poate va uitati si peste el cand aveti timp. Multumesc.

  2. Anişoara Peţa spune:

    Domnule Despina, ştiu că proza mea a fost seacă. Mi-a fost teamă că se va lua în calcul şi numărul de vizualizări (eu, una, aşa înţelesesem) şi am trimis textul în varianta de schiţă, considerând că nu am timp suficient să-l „îmbrac” stilistic. De altfel, mi-am recunoscut culpa impulsivităţii la momentul respectiv. Vă asigur că mi-am învăţat lecţia.
    Dar, dacă tot vorbim de greşeli, am… o problemă cu primul paragraf al acestui articol: textul meu nu a fost singurul în intervalul vizat (decât dacă ceilalţi doi autori v-au solicitat acest lucru), aţi indicat greşit debutul şi nu mă numesc Poca.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.