REVISTA NAUTILUS / Proza / Lecție de viață – Mihai Perșinaru

Lecție de viață – Mihai Perșinaru

Mihai Perşinaru • 19:10 - 03.08.2015 • 

Veronica şi soţul ei Martin aveau vecini liniştiţi. Asta se datora şi cartierului elitist unde, acum un an, s-au hotărît să-şi cumpere casa, dar şi aerului mereu curat din jur. Dacă aerul e curat, atunci oamenii sunt mai curaţi. Asta spunea Martin. Veronica însă se închidea în sufragerie, în orele fierbinţi ale miezului de zi de iulie şi citea sau rasfoia albumul de familie, uneori vorbea singură sau îl striga pe Martin ca să-i arate cine ştie ce amanunt interesant.

Astfel au trecut şase ani liniştiţi.

Apoi au venit problemele. De obicei, orice căsnicie începe să scîrţîie din cauza banilor. Martin a avut o pauză de un an la muncă, Veronica a fost nevoită să întreţină familia (nu aveau copii), iar orele petrecute în sufragerie s-au transformat în zile şi apoi în luni pînă cînd, într-o dimineaţă de început de septembrie, Veronica şi-a adus la intrare două valize albastre şi o pereche de bocanci din piele întoarsă. Martin se pregătea s-o invite la micul dejun, ba chiar îi pregătise o surpriză: se angajase la un birou local de avocatură pe un salariu destul de bun dacă nu chiar mai mare ca al ei.

„Tocmai am pregătit clătite. Hai să vorbim. Ce faci cu alea? Nu fii prostuţă. ”

„Da. Nu sunt. Ce să vorbim? Plec.”

„Acum? Unde? ”

„Într-o excursie. Credeam că ştii. Alinde a organizat tot. Vine şi soţul ei, mai vin cîţiva colegi de munca, mă rog. O să fie obositor, cred, dar am nevoie de aşa ceva. Sper să înţelegi.”

În acel moment, Martin se gîndea la două lucruri: să-i spargă farfuria cu tot cu clătite în cap sau să o cuprindă în braţe şi s-o sărute aşa cum au făcut odată, în liceu, în timpul orei de matematică. Se mulţumi să-şi imagineze un deget imaginar care îi intră în ochi şi o lasă fără vedere pe toată perioada excursiei.

Se întoarse cu farfuria în bucătărie. Afară cîţiva nori ascundeau soarele preţ de cîteva secunde, vîntul adia plăcut. Se întrebă dacă o plimbare pînă în oraş ar fi necesară.

„Cred şi eu că trebuie să pleci. Înseamnă că mă părăseşti. Am înteles. ”

„N-ai înţeles. Totul are un rost, o logică. Tu nu ai. M-am săturat. Nu ştiu dacă te părăsesc, dar sigur nu mă voi întoarce curînd. E doar o pauză, să zicem. ”

„Să zicem. ”

După plecarea ei, Martin şi-a ocupat dimineaţa cu strînsul rufelor, curăţenia din camera de zi, gazonul din spatele casei. Şi-a găsit timp să răsfoiască ziarul (lucru pe care nu-l mai făcuse de ani buni) şi să soarbă limonadă sub umbrela galbenă din grădină. Spre prînz şi-a scos maşina din garaj şi a pornit spre oraş.

Zgomotul şoselei îl liniştea. S-a surprins după curba de la pădure gîndindu-se la o iubire din tinereţe, neîmplinită. Dani era roşcată cu pistrui, exact genul de fată pe care oricine ar fi putut s-o confunde cu un copil chiar şi în facultate. Două săptămîni au fost de ajuns pentru Martin s-o cucerească, să plece în vacanţă la mare, să fumeze iarbă şi să se îmbete. Dani îl plăcea dar ceva nelămurit din privirea ei inocentă îi spunea că nu e iubire. Făceau sex des, se îmbătau şi mai des, iar asta părea să-l facă pe Martin fericit pe moment.

Într-o zi, după examenele de dimineaţă, Martin i-a cumpărat un buchet mare de flori şi un inel ieftin de argint. Făcuse asta cu ultimii bani din bursă. A aşteptat-o lîngă fîntîna lor preferată – un cupidon cu un penis monstruos și care împroşca trei jeturi de apă din organ. Cineva îi şoptise care sunt florile ei preferate. Cineva îi şoptise să înceteze tot, e o relaţie nesănătoasă, părinţii ei sunt împotrivă, fumau prea mult, lipseau de la ore şi mai ales făceau sex neprotejat. Asta era grav. Oare? Ce e fericirea, Dani? Ce simţea Martin atunci nu putea fi rostit sau simţit de altcineva. Simţea suprem. Dani însă ieşi din clădire la braţul altcuiva. Martin roşi şi aruncă florile în fîntînă. Fugi spre campus neştiind dacă Dani îl văzuse. Mai tîrziu se felicită pentru gest, măcar Cupidon să se pişe pe nenorocitele ei de flori preferate.

Încetini şi coborî geamul sa simtă răcoarea pădurii. Camioneta glisa pe drum purtînd un Martin surprinzător de fericit. Dani era undeva în urmă, V a plecat, şi nu există şosea în trecut, băiete.

*

Drumul cobora costa dealului preţ de o oră, apoi se avînta paralel cu rîul pînă ajungea spre periferia oraşului. De aici se transforma într-un bulevard cu patru sensuri. Martin străbătea ultimii metri din pădure cînd vederea periferică surprinse un obiect galben în dreapta. Încetini şi desluşi strigăte de undeva. Opri camioneta şi verifică telefonul. Nu avea semnal. Îşi frecă ochii. Părea că strigă ceva. Cineva striga pe altcineva. Probabil s-au rătăcit.

„Hei!”

Avea o voce groasă, puternică. Aşa îi plăcea lui V.

„Hei”.

Mai strigă odată apoi inspectă terenul. Pămîntul era uscat, cîteva frunze deja erau căzute. Fiind o pădure de stejari şi conifere pitice, probabil canicula din ultimele zile. . .

Din nou strigătul. Parcă era o chemare din străfundurile pădurii, adică de undeva din spate, spre deal, acolo unde copacii se îndeseau. Apucă pe un drum bătătorit în timp ce apela serviciile de salvare din zonă. La capătul celălalt, o voce plictisită îi ceru numele şi adresa, plus ora şi zona unde se afla acum. Probabil erau copiii care se jucau. Atunci de ce strigau? Descumpănit, Martin închise imediat după ce femeia dorea să-i spună că echipajul va ajunge cel mai probabil într-o oră.

Cărarea se termina brusc lîngă un stejar bătrîn. În faţă se înfăţişa porţiunea de pădure deasă, neatinsă parcă de soare sau om. Covorul de frunze dispărea făcînd loc unui pămînt moale,răcăros, închis. Martin mai verifică telefonul şi strigă spre semiîntuneric. Nici un răspuns. După doi paşi auzi din nou chemarea. Înaintă încercînd să se îmbărbăteze singur. Îşi imagina că o femeie foarte frumoasă îl vede, un fel de observator de pe margine a curajului său, o femeie tînără cu sîni mari şi decolteu, cu pantofi fără toc, într-o rochie uşoară de vară. De cîteva ori se gîndi că de fapt era soţa lui care îl chema acasă. Este îngrijorată. Ce minune!După ce că mă părăseşte, îmi aruncă în faţă vina pentru un an de greutăţi, în condiţiile în care alţii sunt săraci, alţii nu au avut şi nici nu vor avea ce are ea, sau ma rog, a avut. Divorţul era iminent, dar de ce să sufere numai el, de ce să nu sufere şi ea? Cînd se va întoarce trebuie să-şi care şi restul de lucruri şi să mă lase în pace!Da, asta vreu. Asta e de făcut, băiete. La fel cum ai făcut atunci, cu Dani. Fugi. Fugi cît mai departe.

Gonea printre rădăcini. Uitase de chemare. Aproape că uitase de ce era acolo. De jur împrejur pădurea se strîngea, îl sufoca. Se opri doar că să asculte. Strigă din nou, de data asta cu vocea mai stinsă. Încă odată, şi încă odată. Striga ca şi cum ar fi şoptit cuiva vorbe de dragoste. Aerul să fie problema? E destul de răcoare aici, ba chiar aş putea spune că fără bluză mi-ar fi frig.

Femeia cu sînii mari se ascundea după un zid de cărămidă măncat de vreme. Sigur era acolo. O mirosea. Îşi închipuia că-l poate surprinde nepregătit. Martin era un luptător, sau mai bine zis un răzbunător. Dacă V ar fi aici cu siguranţă ar înghiţi în sec cînd Martin i-ar pipăi fundul ăla mare, sau cînd Martin i-ar prinde buzele in ale lui. De data asta e meciul meu, punctul meu. După un colţ de zid, foşnetul rochiei deveni evident. Martin întinse o mînă iar cu cealaltă începu să-şi descheie pantalonii. După nici un metru se pomeni cu o durere surdă în creştetul capului şi se prăbuşi. Înainte să-şi piardă conştiinţa se gîndi cît de penibil ar fi ca echipa de salvare să-l găsească descheiat la pantaloni în pădure.

După un timp deschise ochii încet. Era dezbrăcat. Picioarele îi transmiteau o durere surdă. Era bine. Era în viaţă. Nu-şi aminti nimic în afară de silueta femeii în rochia de vară galbenă. Parcă o zărise pe marginea drumului. Ce făcea el acolo? Se ducea să se îmbete într-un bar. V l-a părăsit. Trist, dar nu chiar aşa de trist pe cît se prezenta situaţia lui de acum. Gol, rătăcit în pădure alergînd după o femeie. Nu ştia dacă să strige sau să stea nemişcat. Se ridică. Aerul era mai cald şi parcă pădurea se rărise, mai multă lumină pătrundea între copaci şi deasupra lor. Ceva totuşi îl ţinea legat de pămînt. Nu reuşea să se ridice complet sau să meargă. Sau să se tîrască. Sau să strige. Stătea întins şi transpira. Gemea şi deschidea gura fără să scoată nici cel mai mic sunet.

Apoi ceva îl chemă pe nume. Mintea i se goli şi începu să tremure.

Admiterea la cursul acela plictisitor. A trişat atunci doar că să fie aproape de Dani. Spre sfîrşit cînd îşi îndesa nevrotic copiuţele în buzunar a atins-o din greşală şi i-a mărturisit că are o pasiune pentru ea. O pasiune de trei săptămîni stropită cu alcool şi iarbă.

V îi spunea de multe ori să accepte orice ofertă de muncă, măcar una decentă pînă găsea ceva mai bun. Îl chema uneori în sufragerie să-l mîngîie pe cap şi să-l alinte. El era ursuz şi pus tot timpul pe ceartă. Cineva era de vină, dar nu era el.

Nu era atent la nevoile ei. Ce nevoi? Îl dorea dar mai presus de orice trebuia să devină sclavul ei, să facă exact ce porunceşte. Asta nu era bine. Era un bărbat.

Îşi cumpăra reviste deocheate frecvent şi le ascundea in sertarul cu rufe alese pentru gunoi. V le găsea şi le arunca fără să-i spună. Odată chiar a citit una-bărbaţii pot fi fericiţi numai cu poziţii noi. O soţie minunată este acea soţie care îndeplineşte fanteziile soţului. De ce tot timpul cînd auzim de fanteziile soţului sau soţiei ne gîndim la chestii deocheate?

Îşi cumpăra subscribţii pe site-uri pentru adulţi. Într-o lună intrase în vorbă cu cineva de acolo, un alt caz trist. Era din oraş. Şi îi spunea cum a uitat de site-uri pentru adulţi, ce bine că a intrat pe chat, trebuie să-ţi spun că am citit o chestie grozavă. Uite. Era o carte cu coperte roase de şoareci sau de copii. Nu era o chestie neapărat plictisitoare. A doua zi Martin se înfăţişa la librarie şi o cumpăra. Erau legendele locului povestite într-o variantă amuzantă, chiar sadică. Una din ele, culeasă de autor chiar din zona asta, povestea despre demonul sau demonii din pădurile de la marginea oraşelor. Noaptea sau chiar şi ziua, aceşti demoni umblau invizibili pe drumurile construite de oameni. Alegeau prada. Vînau mai ales pe cei păcătoşi, cei care au căzut pradă lenei sau lăcomiei, preacurviei sau desfrîului, cei care nu iubeau şi nu erau iubiţi. Adesea îi ademeneau în păduri sau se furişau în case şi apartamente şi le măncau carnea. Dimineaţa nu mai erau. Dormeau cîteva ore, apoi în jurul prînzului porneau din nou la vînătoare. Nu era o descriere tocmai plăcută, dar după cîteva pagini povestea se încheia cu un avertisment pentru copii, ca o lecţie de viaţă.

V citise şi ea cartea şi o abandonase în locul unde Martin obişnuia să-şi ascundă revistele.

Simţi o suflare rece peste el. Deschise ochii şi aşteptă să surpindă din nou cu coada ochiului silueta femeii cu sîni mari şi rochie galbenă. Reuşi să ramînă treaz destul de mult ca să privească cum colţii îi retezau carnea de pe picioare în timp ce o mînă cu pielea înnegrită căuta să-i străpungă pieptul.

1353 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.