REVISTA NAUTILUS / Proza / La bere cu Profetul

La bere cu Profetul

emanuel_grigoras • 9:21 - 02.12.2011 • 

Cine spune că o glumă nu poate fi luată în serios? Faci ce vrei. Dacă vrei să o iei în serios, o iei. Dacă nu, nu.

Sistemul de canalizare al Bucureştiului ne este casă de peste şase luni. Stau pe vine cu un pahar de plastic plin de bere făcută acum câteva minute. În ultima vreme nu prea mai găsim hamei nici la Plafar. Orz, porumb, zahăr şi drojdie aduce Andrei de fiecare dată când vine de la Suceava.

Apă avem din cea mai bună. De când am intrat mai adânc sub oraş, am descoperit o reţea de tuneluri vechi şi am mers prin ele până am dat de o instalaţie de filtrare a apei nou-nouţă. O folosesc firmele care vând apă îmbuteliată drept apă de izvor. Au doar un paznic care stă într-o gheretă la suprafaţă. Cei de întreţinere coboară doar o dată pe săptămână să verifice filtrele.

Sub Bucureşti există mai multe lucruri decât îţi poţi imagina. De unele îţi este frică să şi vorbeşti. Am explorat temeinic în ultimele luni. Există o zonă unde sunt depozitate deşeuri chimice. Or fi naibii şi radioactive că am găsit nişte şopârle de vreo jumătate de metru. Nu sunt periculoase. Ba chiar le folosim pentru încălzire. Periodic le creşte temperatura la peste 100 de grade. La început ne-am cam fript. Apoi am învăţat să diferenţiem temperatura în funcţie de culoare.

Nu că nu ar fi cald în canale, dar sunt foarte bune la fiert ţuica. Le punem sub cazanul cu portocale fermentate pe care le aruncă în canal cei de la un depozit de fructe. Iese o minunăţie de licoare. Te lingi pe degete.

Mahmureala se drege cu bere.

Acum sunt morocănos şi îmi urăsc viaţa, dar după ce îmi reglez cantitatea de alcool din sânge voi fi o companie mult mai plăcută. Filosofăm pe tema existenţei efemere pe acest pământ şi lipsa de înţelegere de care dau dovadă semenii noştri. Încă nu am făcut toate conexiunile între fapte, ca să îmi dau seama cum am ajuns aici. Suntem in anul 2013 şi trăim ca şobolanii ascunşi în canale. Noi, cipriştii, suntem mişcarea de rezistenţă într-o ţară condusă de un dictator, Ileana Udrescu, care a legiferat prohibiţia la două luni după ce fusese aleasă democratic.

La primul discurs public ţinut in faţa Casei Poporului a chemat … poporul. A dat mici şi bere gratis la toată lumea. Noi nu fusesem la vot că eram la cârciumă, dar când am auzit că se dă bere gratis ne-am dus. Şi eram mulţi tare. Atunci când ne-am apucat de cântat, am acoperit zgomotul făcut de instalaţia lor de sunet.

I-am cântat: Fă, eşti frumoasă, da’ eşti proastă, proasta dracului.

Mahmureala se drege cu bere.

Cu doi ani în urmă eram pe Insulă cu nici o grijă în suflet şi nici un ban în buzunar. Dar eram băieţi simpatici şi întotdeauna se găsea cineva să ne dea o bere. Şi totul a început într-o frumoasă dimineaţă de vară în care eu, Ciprian, Andrei, Paul, Andra şi Nemo eram pe terasă. Cu frigul de peste noapte adânc pătruns în oase aşteptam să se trezească cineva, oricine, din cei pe care îi cunoaştem. În neţărmuita lui sau ei mărinimie, ar fi trebuit să ne cedeze ceva ţigări, o bere-două şi măcar jumătate din micul dejun.

Şi atunci Ciprian a vorbit.

– Băi, aseară mi-a apărut Dumnezeu şi mi-a spus: Ciprian, faci ce vrei.

Cum altceva nu aveam să ne încălzească decât fierberea creierelor din dotare, am început să plimbăm ideea până a ieşit de-o religie. I-am spus Ciprism. L-am declarat pe Ciprian Profet, pe restul apostoli. Eu am vrut trezorier pentru că întotdeauna mi-a plăcut să cheltui banii altora.

Sediul noii religii avea să fie barul cu cea mai ieftină bere pe care îl găseam în ţara asta şi urma să îi schimbăm numele în Catedrala Dezbinării Neamului. Pentru că toţi vedeam în ce se întâmpla în acea dimineaţă o distracţie pe termen lung, am luat-o în serios. Atunci nici nu ne trecea prin cap cât de în serios ne vor lua alţii.

Am început cu reguli simple dar, fără bere pe masă, am obosit repede. Primele două reguli au fost să râvneşti la femeia altuia şi să râvneşti la bunurile altuia. Apoi am rămas la dacă vrei reguli îţi faci, dacă nu, nu.

Câteva feţe somnoroase au apărut pe terasă. Am răsuflat uşuraţi colectiv. Erau cunoscuţi. Cum nu se cade să îi iei omului tot din buzunar, i-am întâmpinat cu un zâmbet, i-am lăsat să îşi cumpere mâncare şi i-am invitat la masa noastră. Am început discret să ne căutăm de cei 50 de bani care ne mai trebuiau pentru bere şi am acceptat restul pe care îl pusese unul dintre ei pe masă ca donaţie pentru noua religie.

După ce am plimbat cele două pahare de bere repede între noi, cu ochii pe cei care erau mai sugativă ca nu cumva să uite că berea era la comun, am zis că să le povestim şi lor ce şi cum.

– Aseară i-a apărut lui Ciprian Dumnezeu şi i-a spus: Ciprian, faci ce vrei.

– Hă hă hă! Da’ cât aţi băut aseară!?

– Serios. Religia se numeşte ciprism, iar principiul este următorul: faci ce vrei.

– Aşa, şi în ce credeţi?

– Dacă vrei să crezi în ceva, crezi. Dacă nu, nu.

– Păi stai că eu nu sunt de-al vostru.

– Dacă vrei să fii ciprist, eşti. Dacă nu, nu. Faci ce vrei.

– Adică oricine poate să fie ciprist?

– În principiu da, dar tu, Skwba, nu eşti oricine, aşa că dă şi tu jumătate din micul dejun şi te numim Epsicopul Dunării pe Jos.

Zis şi făcut.

Cum deja venise multă lume, ne-am împărţit pe la celelalte mese cu plan să ne adunăm la aceeaşi masă într-un sfert de oră cu tot ce reuşeam să strângem.

Ciprian a strâns cel mai mult pentru copii din Somalia, dar a dat peste unul care i-a spus că unchiul lui a fost răpit de piraţii somalezi şi a naibii samaritean Ciprian i-a lăsat lui ăla tot mărunţişul.

Am strâns ţigări şi mâncare. Bere mai puţină, dar bani de bere destui. Şi adepţi. Multişori. Paul si Nemo au vrăjit toate fetele pe care le-au găsit. Noi, restul, ce-a mai rămas, iar Andra le-a adunat numele şi adresa de email.

– Aţi auzit de noua religie? Ciprism?

– Nu.

– E religie foarte simplă. Faci ce vrei.

– Ce fel de religie e asta?

– Cea mai religie dintre religii. Dacă vrei să fie o religie, este. Dacă nu, nu. Faci ce vrei.

– Păi şi eu ce câştig din asta?

– În religia noastră nu există păcat. Faci ce vrei.

Ciprian, intervenea mucalit:

– Decât dacă vrei. Dacă vrei să existe păcat, există. Dacă nu, nu. Dar ar fi păcat să nu stai în seara asta cu Paul, doar pentru că prietenul tău există. El este acasă, iar Paul este aici. Aşa că, dacă vrei să te bucuri de viaţă, te bucuri. Dacă nu, nu.

Şi uite aşa, Ciprismul se mai alegea cu un adept, Paul nu dormea singur că poate îi era frică de întuneric, iar pachetul de ţigări al domnişoarei era mai uşor cu 3-4 cuie la sicriul ştim noi cui.

În timp ne-am îmbunătăţit metoda de recrutare. După ce răspundeam de patru ori cu formula dacă vrei, vrei, dacă nu, nu, indiferent de ce spunea celălalt, se întâmpla ceva. Devenea ciprist. Iar totul se întâmpla şi mai repede când Ciprian era acolo.

Nu era Profet degeaba. Avea charismă.

În trei zile aveam vreo 180 de adepţi. Ni s-a părut normal.

Doar că peste vreo patru luni, lucrurile arătau cu totul altfel.  Pagina noastră de Facebook avea peste 10000 de like-uri. Oameni pe care nu îi cunoşteam ne abordau pe stradă să ne vorbească despre o religie nouă. Ghici ciupercă ce e? Despre ciprism.

Noi eram obişnuiţi cu Ciprian, dar restul lumii nu era pregătită pentru puterea de convingere pe care o avea Profetul nostru. Începea să vorbească la o terasă cu prietenii şi în 10 minute toată zona era blocată de oameni care se adunau să îl asculte.

Eu eram cel mai fericit. Donaţiile curgeau. Adunasem bani mai mulţi decît aveam nevoie în contul de PayPal. Încă nu cheltuisem nimic din ei, că aşteptam vara ca să vedem ce vom face cu ei. Plănuiam să cheltuim o parte stând o lună pe la mare, apoi un turneu prin bisericuţele-baruri de prin ţară, iar restul să îl donăm unei organizaţii caritabile.

Am făcut bine însă că i-am ţinut acolo, pentru că acum ne sunt tare de folos. Pierdem 20% la transfer şi ne mai ia 30% janghina aia de avocată, dar avem bani pentru conexiune internet şi materii prime. Dacă nu am fi aşa nişte sugative, am putea să facem bani frumoşi vânzând o parte din producţie. Tot mă gândesc cum, dar încă nu am găsit un moment în care să propun asta fără riscul de a fi tăiat de la porţie.

Încă nu am făcut toate conexiunile între fapte, ca să îmi dau seama cum am ajuns aici. Suntem in anul 2013 şi trăim ca şobolanii ascunşi în canale. Cred totuşi că lucrurile au luat-o razna atunci când ne-am exprimat public opinia despre corelaţia dintre ce se vedea la exterior şi ce avea în cap Ileana Udrescu. Nu-ş de ce s-o fi supărat aşa tare!? Că doar am recunoscut că e frumoasă!

Despre câtă minte are, tare mi-ar fi plăcut să nu avem dreptate. Ce foloses cu proverbul acela cu prostul care aruncă o piatră în fântână şi 12 deştepţi nu pot să o scoată, dacă ţi-l aduci aminte de abia după ce ai scăpat porumbelul din gură?

Ceva, ceva minte avea ea. A numit repede o comisie senatorială care a ajuns la concluzia că alcoolul nu este bun pentru sănătate. Nu ştiu cum s-a întâmplat de s-a nimerit şi doamna senator Aburica pe acolo. Intervenţia ei s-a finalizat cu apariţia unui nou minister.

Deşi nu avea nici una din calităţile pe care le are Ileana, adică nu era nici frumoasă şi nici proastă, Aburica a propus apariţia Ministerului Utilizării Sănătoase şi Creştine a Alcoolului. MUSCA.

Care muscă? Că s-a dovedit mai diabolică decât orice fiinţă reală sau imaginară. Aici mă gândesc la Necuratul, care săracul va da bir cu fugiţii când o să moară asta şi o să ajungă la el la cazane.

Trag cu sete o gură de bere. E buuună tare. Dar nu la fel de bună ca următoarea parte din povestea noastră.

Şi uite aşa Ileana şi cu Aburica au pus-o de o Inchiziţie. În Romania anului 2013 a devenit oficială interdicţia de a consuma băuturi alcoolice. Prima oară când am auzit năzdrăvănia asta eram beat turtă şi m-am bucurat îngrozitor. Prohibiţie. Tot felul de imagini cu maşini de epocă, gangsteri şi gagici cu fuste până sub genunchi şi cururi mişto îmi treceau prin faţa ochilor.

Apoi m-am trezit şi am aflat că Ileana folosea noul Minister ca să facă puţină curăţenie în partid. A început de la vârf. Probabil pe principiul că peştele de la cap se împute. Primul internat la ospiciu pentru dezalcoolizare a fost chiar fostul preşedinte Thor Băsea. Apoi alţii şi alţii.

Să o spun pe cea dreaptă noi ne-am distrat nespus urmărind transmisiile în direct. Aveam rezerve de băutura pentru cel puţin două luni. Bere şi circ.

Nu a mai fost atât de vesel, când a ajuns la concluzia că am cântat fals la primul ei discurs şi cipriştii au devenit următorii pe listă. Dacă berea mi-ar fi permis să văd viitorul, aş fi şters pagina de Facebook. Aşa, ne-au luat ca din oală. Cei care am reuşit să fugim, ne-am ascuns pe la rude la ţară sau direct in canalizare. Alţii nu au fost atât de norocoşi.

Profetul a primit tratament special. Proces televizat. Au transmis în direct vreo 30 de minute până a început el să vorbească. După primele trei propoziţii îşi rupeau femeile din sală cămăşile. A naibii charismă. Când a spus ”lăsaţi-vă ţâţele libere şi veniţi la mine” au înnebunit alea. Au tăiat transmisia tocmai când Aburica se ridicase de pe scaun roşie la faţă. Noi credem că o fi fost de bine şi o fi arătat şi ea ceva piele la camere.

Şi am ajuns şi la ziua de azi. Oficial e una din ultimele zile pe care le petrecem în canal. Că doar nu era să cedăm fără luptă. Mai bea omul ce mai bea, dar şi vinde sticle.

Oana a fost salvarea noastră. Iubita mea din liceu. Chiar şi după ce s-a măritat noi am păstrat legătura, dacă înţelegi ce vreau să spun. Fată ambiţioasă. Întotdeauna a vrut cât mai sus că îi plăcea să stea deasupra. A lucrat la cancelaria Primului Ministru, apoi s-a lipit de Ileana şi a ajuns consilierul ei personal.

Lui Oana mea îi plăceau broşele, aşa că i-am făcut cadou una cu o cameră video în ea. Nu a trebuit să aşteptăm mult până când a intrat pe neaşteptate în biroul Ilenuţei noastre. Asta tocmai râdea cu SPP-istul ei. Amândoi băuţi, cu sticla de whisky pe masă. Ea explicându-i că dacă vrea să îi lingă savarina, poate să o facă, dacă nu, nu, iar el neavând nimic împotrivă.

Aburica, căreia aburii puterii i se cam urcaseră la cap, a dat ordin să fie arestată Ileana dupa ce a văzut videoclipul pe YouTube. A fost începutul sfârşitului. Au început să se aresteze unii pe alţii până s-au găsit patru miniştri care au preluat controlul asupra forţelor armate şi nenumăratelor servicii secrete. Cică vor organiza alegeri şi azi-mâine anulează prostia aia de pachet de legi legate de prohibiţie.

Nu e departe ziua în care vom ieşi la lumină, vom merge să îl luăm pe Ciprian de la ospiciu unde l-au internat şi ne vom opri la prima cârciumă. Vom sta la o bere cu Profetul. Apoi două, trei sau mai multe. Depinde de câte îl convingem pe barman să ne dea pe datorie.

2938 vizualizari

7 Comentarii

  1. Calin Samarghitan spune:

    E drăguţică şi haioasă. dar numai atât.

  2. max spune:

    dragutica pentru un text suna mai degraba a insulta 😉
    eu cred ca textul e mai mult decat dragut si haios.

  3. Călin Sămărghițan spune:

    Acum, nu neapărat, ci un text mai ușurel, de relaxare și amuzament. Stil Băieșu, de râdeai de unul singur. Dar el era mai mucalit în expresie, ceea ce nu i-ar strica nici textului de față. Iar că e trasparent, e și mai bine, măcar cu atât să ne fi ales, nu?

  4. […] povestire propusă luna aceasta de revista Nautilus se numeşte “La o bere cu profetul”, poartă semnătura lui Emanuel Grigoraş şi are ca temă generală apariţa unei religii şi […]

  5. Ovidiu Petcu spune:

    „Religie” scornită pe Atlantykron, „ciprismul” poate fi pretextul unei compoziţii… de tot hazul. El poate fi, de asemenea, „popularizat” în asociere cu o idee SF – mai ales „asezonat” cu mici aluzii acide („proasta dracului”) care dau bine la public (asta în chip de angajare politică, desigur, în buna tradiţie a genului SF).
    Problema e că în literatură nu „faci ce vrei”, nu orice înjurătură e pamflet şi nu orice compui devine povestire. Nu pentru toţi cititorii. Unii, de exemplu, pot remarca modul în care autorul se tot întreabă, febril, de la un rând la altul: „Acum ce să mai scriu?, ce să mai scriu?”
    Oare, înţelegând că scrisul nu e joacă şi abandonând teribilismele, Emanuel Grigoraş ar putea deveni un autor… teribil? Nu ştiu. Dar îi tot zic să încerce.

  6. […] o satiră socială drapată între faldurile unei distopii de evidentă ironie. Textul se numeşte „La bere cu profetul” şi aparţine lui Emanuel Grigoras. Prin simbolurile străvezii, piesa este totodată şi un […]

  7. […] mai curând pe gustul autorului lor decât pe nişte criterii cât de cât obiective. Povestirea „La o bere cu profetul”, de Emanuel Grigoras, ar fi trebuit să fie „mai lungă şi cu implicaţii mai revelatoare”, ne […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.