REVISTA NAUTILUS / Proza / Grădina Yasminei

Grădina Yasminei

Mircea Coman • 4:00 - 01.12.2010 • 

Dimineaţa aceea nu anunţa nimic. Iarba era plină de rouă rece, umezindu-mi tălpile goale. Soarele se ridica încet de după spinarea împădurită a dealului. Ţuff fîlfîia din coadă, înainte-mi. Apoi a trecut şerpuind de scîndura aia din gard, dată niţel către stînga, atîrnînd numai în cuiul ruginit de sus, cel cu capul strîmbat de o lovire nepricepută. Îl auzeam lătrînd undeva pe drumeag şi m-am grăbit să-l ajung, năvălind pe portiţă. Nu l-am zărit. Continuam doar să-l aud. Mă chema, şi-i desluşeam în glas nerăbdarea. Când a tăcut, am încremenit, scrutînd liziera.

L-am auzit iar, neaşteptat, în spatele meu. Lătra pe loc. O luasem greşit. Trebuia să mă-ntorc. L-am urmat în curte şi el iar a ţîşnit pe lîngă scîndura aceea. L-am auzit din nou dincolo de gard. M-am pus de-a buşilea, udîndu-mi de rouă genunchii şi palmele şi mi-am strecurat capul prin deschizătură. Am nimerit uimit în umbra unei mari scorburi. De undeva din faţă, abia răzbătea  o geană de lumină. Am scos capul. Dincolo de gard, niciun copac.

Din gura scorburii, mi-am strigat cîinele:

– Ţuff! Ţuuuuuff!

M-a-ncurajat, lătrîndu-mă de undeva, nu ştiam de unde. Mi-am luat inima-n dinţi şi am înaintat, înghiţit de umbră, căutînd lumina ce se-ntrezărea înainte.

Apoi a fost iarăşi zi. Privind peste umăr înapoi, fără să mă ridic, am văzut că ieşisem din trunchiul unui arbor pe jumătate uscat. Îmi părea uriaş. Înaintea mea se desfăşura o grădină. Imensă. Dar nu semăna deloc cu parcul acela de la oraş, unde mă plimbasem la-nceputul verii cu mama şi cu tata, înainte ca el să ia trenul de Bucureşti. Tufele nu erau îngrijite, nu erau tunse, îmi amintesc foarte bine asta… Nu semăna însă nici cu pădurea din spatele curţii noastre.

Atunci l-am zărit pe Ţuff. Se răsfăţa sub mîngîierea unei fetiţe bălaie. Ea purta o rochie ponosită, prea largă, umbra unei haine pline cîndva de strălucire. Ţuff o cunoştea… M-a zărit. I-am citit în ochi uimire şi puţină teamă. Apoi Ţuff a venit către mine, zbînţuind din coadă. Fetiţa mi-a zîmbit. I-am zîmbit şi eu, şi-n clipa următoare eram prieteni buni.

Am alergat prin grădină, ascunzîndu-ne unul de altul printre rugi de trandafiri sălbăticiţi, printre smocuri ciufulite de azalee. Ţuff ne ajuta de fiecare dată să ne regăsim. Grădina era plină de rîsete zglobii şi de lătrături vesele.

Obosisem. Ne-am aşezat pe ghizdul de piatră al unei fîntîni cucerite de ierburi.

– Cum te cheamă? am întrebat-o.

– Yasmina. Dar pe tine?

– Ionuţ.

– Nu te-am mai văzut pe-aici, i-am zis.

– Nici eu pe tine.

Apoi am zîmbit amândoi, iar Ţuff a lătrat vesel, crezînd că vrem iar să ne jucăm.

– Stai în oraş? am întrebat eu.

– Care oraş? făcu ea uimită. Aici nu-i niciun oraş. Doar grădina asta. Şi castelul…

– Castelul? fu rîndul meu să rămîn uimit.

– Da, castelul. Unde locuiesc eu şi bunica mea.

– Bunica ta? De ce stai la bunica ta? Tatăl tău e plecat pe front?

– Pe front?

– Ştii tu, la luptă…

Peste faţa ei a trecut un nor.

– Tatăl meu a murit…

– Cum? La război?

– Nu ştiu. Eram prea mică atunci.

– Şi mama ta?

Chipul Yasminei s-a-ntunecat de tot.

– Bunica a alungat-o, după moartea tatei…

– A alungat-o?

Yasmina şi-a plecat în pămînt privirea.

– Mama e vrăjitoare…

– Vrăjitoare?

– Dar nu e vrăjitoare rea!… Îmi vorbeşte în vis, în fiecare noapte.

Apoi, cu mîndrie, adăugă:

– Ea mi-a dat asta!… Şi-mi arătă o nuieluşă de alun.

– A…, făcui dezamăgit. Nuieluşa…

– Nuieluşă? Nici vorbă! E o baghetă. O baghetă fermecată, făcu ea misterios. Să-ţi arăt!

Se gîndi o clipă, încruntîndu-şi fruntea sub zulufii auraţi. Apoi se lumină:

– Am să-ţi dăruiesc un măr! Vrei?

– Vreau, i-am zis.

– Din cel roşu e bun? mă chestionă ea.

– Bun.

Apoi se încruntă iar, murmurînd concentrată ceva ne-nţeles şi făcu un semn viguros cu nuieluşa. Adică bagheta… Într-o clipă am simţit uimit ceva rotund în buzunarul larg al pantalonilor mei scurţi, cu bretele. Abia am scos mărul. Era cel mai frumos pe care l-am văzut. L-am muşcat nerăbdător. Doamne, ce gust! Mi-l amintesc şi acum, după atîţia ani…

În vreme ce muşcam pe rînd din fruct, mi-a povestit că bunica ei era tare rea, şi o punea să facă tot felul de treburi istovitoare.

– Yasmina, tu eşti Cenuşăreasa…, am încercat eu, amintindu-mi de una din poveştile bunicului.

– Cenuşăreasa? Cine-i Cenuşăreasa…

I-am spus povestea. Cum m-am priceput.

– Ce frumos!  mi-a zis la sfîrşit.

Iar eu am fost atît de bucuros încît am îndrăznit:

– Hai la mine, să ne dea mama dulceaţă de zmeură!

– Dulceaţă? făcu ea, sărind în picioare. N-am mîncat niciodată dulceaţă!

Ţuff ne-a condus la copacul scorburos. Singuri nu l-am fi găsit. Atunci s-a petrecut totul. Pe neaşteptate…

Ţuff s-a pornit să latre alarmat, repezindu-se-n întunericul trunchiului. M-am luat după el. Pentru cîteva clipe, cerul s-a umplut de un şuierat ascuţit, apoi de o vibraţie şi-un vuiet care făceau pămîntul să tremure. Yasmina a rămas afară, speriată. Cînd s-a auzit trăsnetul, eram încă în scorbură.

Ieşit la lumină, am aflat curtea răvăşită, casa o ruină fumegînd. Ţuff sîngera, scoţînd ultimele scîncete. Pe deal, înfiptă-n carnea pădurii, ardea cu vîlvătăi coada unui bombardier.

Ani mai tîrziu, aveam să-nţeleg. Lovit, avionul în flăcări deşertase cala de bombe chiar peste casa  noastră, ucigînd pe mama. Apoi se prăbuşise-n pădure…

Tata nu s-a mai întors de pe front… Pînă la majorat, am locuit la bunica.

…Tot mai rar, mergeam uneori la noi, în secret. Căutam, scrutând curtea cucerită de bălării. Dar n-am mai găsit calea. Ţuff sigur ar fi putut s-o găsească. Numai că el lătra acum prin rai, aşteptându-mă. Să pornim iar în căutarea Yasminei. Şi a grădinii sale…

1684 vizualizari

2 Comentarii

  1. […] găsi de cuviinţă să-şi cheltuie timpul pe rândurile mele. Şi dorinţa mi-a fost împlinită. „Grădina Yasminei”, foarte scurta mea povestioară, a apărut în rubrica de proză pe decembrie a prea bunei reviste. […]

  2. Dua spune:

    E frumoasa si trista, simpla, dar nu simplista. O mica bijuterie.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.