REVISTA NAUTILUS / Proza / Flori de plastic

Flori de plastic

Roxana Brinceanu • 11:19 - 10.04.2008 • 

La capătul aleii, chiar înainte de intersecţia cu strada care ducea spre cimitir, se afla o casă la intrarea căreia, prinşi pe un grilaj de lemn lăcuit, erau nişte trandafiri de plastic. Zig ura trandafirii aceia. Nu pentru că ar fi avut cine ştie ce principii estetice, pur şi simplu artificialitatea lor, materialul acela sintetic agăţat la uşa casei îi provoca un sentiment de repulsie pe cît de lipsit de sens, pe atît de greu de reprimat. Şi de parcă n-ar fi fost de ajuns că era nevoit să-i vadă în fiecare dimineaţă, de cîteva zile i se părea că cineva îl pîndeşte dinăuntru, de după perdea.
Lăsă capul în jos şi grăbi pasul. Era devreme, foarte devreme – nimeni altcineva nu privea din spatele storurilor lăsate… Zig înjură în gînd. Ar fi trebuit să-şi ia o vacanţă, dar nu-şi permitea.

De Vries era ca de obicei la punctul de control. Din uşă Zig nu putea să vadă dacă urmărea pe ecranul computerului funcţionarea uzinei, aşa cum ar fi trebuit să facă, sau era din nou cufundat în vreuna dintre bizarele lui căutări pe internet. Stătea nemişcat, cu coatele sprijinite de marginea mesei şi degetele împletite sub bărbie, privind fix înainte. Avea cearcăne grele sub ochi şi era nebărbierit.

— Te-ai uitat la ştiri în ultimele zile? zise, ca răspuns la salutul lui Zig.
— Aceleaşi prostii.
— Exact! N-ai început să ai un déjà-vu?

Ochii îi sticleau periculos, aşa că Zig se făcu că nu aude şi se duse să-şi pună echipamentul. Apoi plecă să verifice panourile solare.
Se luminase aproape complet şi începuse să fie cald. Picioarele i se afundau pe alocuri în nisipul roşcat, fin ca o făină. Se strecura peste tot, prin mecanismele de precizie şi prin hainele lui, îi intra în ochi şi în gură chiar şi cînd nu bătea vîntul. Se întrebă dacă deşertul era cel care se extindea, sau comunităţile umane se încăpăţînau să existe acolo unde nu le era locul.

Déjà-vu. Lui de Vries întotdeauna i se păruse că e ceva în neregulă cu ştirile. Însă el nu prea se uita la televizor, nu fusese obişnuit să aibă unul, iar acum, cînd îl avea, prefera filmele şi emisiunile sportive. Dar da, ştirile erau mereu aceleaşi: un politician îl acuza pe altul, o ţară o ataca pe alta, o vedetă divorţa de o altă vedetă. Ei, şi?

— Vor să construiască un nou supermarket.
Zig tresări puternic, abia reuşind să nu scape sculele din mînă. De Vries era la cîţiva paşi în spatele său.
— Ce?!
— Un supermarket, repetă de Vries. Populaţia oraşului scade, iar ei construiesc un magazin nou. Unul mare.
— Poate primarul are nişte bani de spălat.
— Exact!
Lui Zig nu-i plăcea deloc cînd de Vries începea să spună „exact!”. I se părea că-i răstălmăceşte cuvintele, ba chiar şi gîndurile, făcîndu-l să creadă că de fapt voise să spună cu totul altceva decît spusese.

Pages: 1 2 3 4 5 6 7 8 9

5879 vizualizari

Un comentariu

  1. […] ”Flori de plastic” de Roxana Brînceanu […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.