REVISTA NAUTILUS / Proza / Evanghelia după apus – Andra Spirescu & Mihai Persinaru

Evanghelia după apus – Andra Spirescu & Mihai Persinaru

Andra Spirescu, Mihai Perşinaru • 16:25 - 01.07.2012 • 

O poveste nu e doar o poveste. Cine îşi aminteşte asemenea rădăcini de istorii nu ar trebui sa le confunde cu realitatea; în unele poveşti sunt adevăruri, în altele minciuni. Dar asta nu este o condiţie ca să nu fie cîntate. Cititorul discerne propriul adevăr, propria minciună şi într-un final fericit, realitatea.
Meriel întîmpină după-amiaza privind jos în vale – după o zi de smuls buruieni era priveliştea ei favorită. Dealurile îmbrăţişau rîul, brazi şi pini se răsfirau de la apă în sus. Departe, oceanul azvîrlea talazuri cu spumă roşie.
Şi-a potrivit starea cu solitudinea locului; simţea bucuria şi încă ceva, necunoscut. Totul o chema.
– Ne descurcăm bine, nu crezi? Kellen era cel care vorbise, ca o provocare.Ar trebui să intri. Se întunecă.
– Nu ştiu, ajung undeva şi… orice detaliu se pierde într-un model uriaş. Cînd ajungi nu-ţi convine, apa e prea rece, vremea e rea, pamîntul… Apoi pleci cu regret, doar dacă te-ai obişnuit.
Vocea suna mult prea tare pentru trupul ei.
– Hai înăuntru.
Kellen zăbovi exact pînă să dispară şi ultimele raze de soare. Potrivi zăvorul şi deschise bucătăria.
Meriel încălzea carnea. Şorţul îî accentua curbele trupului. Imaginea procesată de Kellen în lumina slaba semăna cu două dealuri verzi şi un munte cu creastă neagră.
– Acea zi… îşi aminti Kellen.
A găsit-o plină de sînge în pădure. O crezuse moartă. Meriel ţipa şi intona o rugăciune. Invoca un zeu, spunea că ar fi un zeu necruţător de aici, o formă teribilă de înţelegere.
„O formă teribila de înţelegere…”
– Poarta din spate?
Vocea femeii s-a spart peste masă. Vorbea un pisc negru.
– Ferecată aşa cum ţi-am promis. Am găsit drugi în vale.
– I-ai tăiat?
– Nu… ciudat, erau tăiaţi.
Vroia s-o sperie. Se spetise toată dimineaţa cu drugii şi tufişurile şi sunetele. Sfîrşise plin de zgîrîieturi iar sîngele îşi făcuse drum peste bucata de brînză din traistă.
Zîmbetul ei purta zero toleranţă pentru părerile lui.
– Meriel, şii că…
– Nu!
De data asta se dezlănţuia muntele.
– Toată teoria ta este falsă. Suntem făcuţi din carne şi oase. Şi pămîntul are oase, tocmai le-ai folosit azi. Ce zici de asta?
Era prima oară cînd îl întreba ce părere are. De obicei discuţiile decurgeau fără vreun sens sau legătură.Ca atunci cînd a spus ca nu ştiu cum se face Meriel, dar tocana e cam sărată. Meriel a plîns o zi întreagă. Nu conta, locul e de vină. E ceva aici, Kellen simţise în pădure. Ostilitate, poate.
Veşnicul conflict între iubire şi nebunie. Cînd se opreşte? Niciodată.
Trînti furculiţa şi plecă.
Au adormit tîrziu. Meriel povestea ceva pentru sine.
În mijlocul nopţii, Kellen a dispărut. A doua zi grădina era curăţată de buruieni iar Meriel sorbea din cafea uimită de omul murdar din faţă.
– Îmi vei spune că pamîntul te ascultă.
– Nu chiar pentru că nu pot să-i vorbesc.
În sfîrşit, îşi jucase perfect defensiva. Ce era cu ea?
Apă rece într-adevăr. Stropii se aruncau haotic peste barbă şi gît, atît cît să-i provoace un tremurat ridicol.
Meriel strîngea iarba jumulită. Fusta i se ridicase pînă aproape de coapse. Nu era ceva obscen, doar o noutate, ca şi cum ai vedea un balon colorat pe cerul nopţii.
O îndoială se strecură în Kellen.
Minţea. De fapt nu avea încredere în ea. De cînd o găsise, de cînd şi-a vărsat lacrimile pentru femeia adorată.La nici două ore, Meriel îl întîmpinase fără expresie, fără mulţumire, fără răni. Ceva s-a schimbat atunci, acolo.
Plănui totul meticulos. Dacă ar afla că o lasă singură în casa… A legat un topor şi un cuţit de vînătoare, a îngrămădit o lopată şi o bucată de pînză într-un sac şi a plecat. Aleea ducea spre un cerc de stejari, apoi şerpuia odată cu rîul pînă ajungea în porţiunea mai lată a lui. Acolo se vedeau stelele perfect. Luna coborîse după dealuri, acoperită de fuioare de lapte.
Îşi imagina ca Meriel nu era de fapt Meriel. Mai departe, exista posibilitatea ca toată povestea lor să se termine din motive încă inexistente, sau şi mai rău, imposibil de înţeles. Nu-şi dorea asta, normal. Ceva se stîrnise aici, Meriel stîrnise un zeu, aşa îi spunea.
„O formă teribilă de înţelegere…”
Intră pe o altă potecă ascunsa de rădăcini întunecate.In spate, ceaţa cobora peste rîu.
Cum erau zilele? Fără noimă. Cineva se trezeşte lîngă tine, pur şi simplu nu poţi s-o atingi, nu poţi să faci dragoste cu ea, nu poţi să guşti micul dejun pentru că patul miroase urît şi nu ştii de ce verşi, şi nu ştii de ce Meriel miroase la fel, uneori are ochii spălăciţi cînd tu te aştepţi ca privirea ei să-ţi amintească de alte zile, mai fericite. Te-ai îndrăgostit de ochii ei, apoi de păr, apoi de ce avea în piept sau în sînge. Şi acum totul se sfărîmă. O lepădare conştientă – apostolul Paul ştia, acum şi Kellen. Iubire evanghelică, aşa auzise într-o seară. Doar şoapte.
Totul te cheamă.
Urcuşul devenise greu. Kellen se opri să-şi tragă sufletul. Mai avea încă pe atît de mers.
Poate Meriel nu s-a trezit. De fapt, casa era goală. O adiere dinspre ocean purta peste întindere un sunet ciudat, prelung însoţit de o formă de blestem înaltă: întuneric desăvârşit.
Îi tremurau mîinile. Întuneric şi frig, gîndi Kellen; ceva ce văzuse demult se înfăţişă în spatele unui pinten de stîncă.
– Sincer? Pur şi simplu nu înţeleg.
Meriel trase aer în piept şi întinse mîna.
– Dacă asta e reală, atunci de ce te îndoieşti? Te-am lăsat pradă neliniştii sau nu ţi-am fost alături?
Dacă ea este reală, mai bine te-ai căra, băiete. Tot vîntul asta şi întunericul pe care le-ai văzut în vale sunt Meriel. Ea e locul şi tot pămîntul trosneşte sub paşii ei.
Aproape că fugi de lîngă femeie şi în scurt timp obosi. Îşi controla respiraţia. Nu e indicat sa şuieri aici, mai ales ca fumezi mult şi plămînii tăi sunt bureţi cu otravă verde sau maronie, sau cine ştie ce culoare.
În faţa ochilor vedea lumini şi culori. Şi sincer, respira şuierat.
Probabil că se aştepta să o vadă după copaci sau să simtă o mînă rece pe umăr.
Deodată şi-a amintit altceva. Într-o după-masă, nu diferită de a mea sau a ta, a văzut întinsă în pat o femeie. Mirosul era insuportabil. Ce-i drept, presupunea ca sub pătură tot corpul era acoperit cu băşici sau răni. Ochii adînci, părul întins peste perna albă. Meriel purta o brăţară subţire, din argint la mîna stîngă.
În minte i-au apărut trei imagini, o compoziţie proprie, oceanul şi cimitirul unde se pierduse demult.
Dar Meriel se înzdrăvenise a doua zi, alături de buruieni şi blestemata aia de casă. Daca eşti atît de singur îţi transpui o dorinţă într-o compoziţie. Asta a văzut.
Piciorul drept era amorţit. Dealul îşi schimba forma după cîţiva metri de pădure. Se ridică precaut. Ceva se insinua înaintea sau înapoia sa.La capătul paşilor Kellen a auzit un tremur şi foşnetul frunzelor.
În faţa avea un mormînt, locul zeiţei. Fără să recunoaştem, toţi avem un motiv. Kellen era un om care a ales minciuna, apoi minciuna s-a lepădat de el. Meriel era bolnavă, trebuia să moară. Plus de asta, nici nu te înţelegeai cu ea, băiete. Toanele şi nervii, indiferenţa, reacţii necontrolate, suspine false. Da, avem nevoi. Eu mor. Îţi pasă?
Kellen se aşeză.
– Îndeajuns de mult ca să te ucid.
Un cuţit înfipt adînc în piept, între două izvoraşe de puroi. A vomat, şi-a îndreptat spatele şi a tîrît-o pînă la cea mai apropiată rază de lună. Acolo şi-a privit compoziţia.
Şi mă urmăreşte.
Dar poate acum nu e un timp, mai ales dacă admiţi faptul că pamîntul răscolit de lîngă piatra funerara a început brusc sa vibreze şi tu ţi-ai compus existenţa dintr-o minciună.
Nu-i nimic, gîndi Kellen. Sunt doar obosit. Şi în acel ceas îl cuprinse întunericul.

2440 vizualizari

2 Comentarii

  1. […] deja, semnează aceiaşi Mihai Perşinaru şi Andra Spirescu. Proza de faţă se numeşte “Evanghelia după apus” şi este scrisă în stilul celor de dinaintei ei, conţinând un număr cam la fel de mare de […]

  2. […] Praga), Floarea lui Kubin, Cimitirul din Praga, Istoria nopţii, Camera întunecată (Thora), Evanghelia după apus, Motivul, Închipuirea, Dublura, Memoriile lui Odamar, Oraşul sentimental). Nu vă speriaţi, […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.