REVISTA NAUTILUS / Proza / Casa de vacanta

Casa de vacanta

Balin Feri • 13:29 - 03.11.2008 • 

Era sîmbătă dimineaţa, aşa că stăteam tolănit pe o terasă la marginea parcului şi îmi savuram cafeaua. Lumea dormea încă, rareori trecea cîte o maşină pe drum, puţinii trecători ce ieşiseră să dea ochii cu noua zi păreau încă adormiţi şi pînă şi vrăbiuţele din parc păreau să moţăie.
M-am uitat iarăşi la ceas, stăteam deja de un sfert de oră şi nici urmă de Daniel, deşi m-a trezit spunînd că vrea urgent să-mi vorbească. Pînă la urmă se pare că nu era chiar atît de urgent…
Ma bătea deja gîndul să mă întorc acasă şi să mai trag un pui de somn, cînd a oprit un taxi şi a coborît prietenul meu. Mi-a fost de ajuns să-i arunc o privire cît să-mi dau seama că nu închisese ochii de cel puţin două zile, avea trăsăturile obosite şi cu cele două cearcăne accentuate ar fi fost primit fără rezerve la orice zoo pe post de panda. Nici macar o privire nu mi-a aruncat pînă nu şi-a primit cafeaua comandată şi nu a sorbit o gură sănătoasă. Îi tremurau mîinile într-un asemenea hal încît reuşise să-şi scoată ţigara din pachet de-abia la a treia încercare. După cîteva fumuri inspirate pînă în fundul plămînilor păru în sfîrşit mai relaxat, s-a lăsat pe spate şi a început cu scuzele de rigoare:
 – Iartă-mă că te-am dat jos din pat la prima oră, dar trebuie neapărat să-ţi vorbesc. Fii atent, ţi s-a întîmplat vreodată să simţi că îţi pierzi minţile? Hei, nu rîde, serios că nu-i de rîs!
S-a oprit o clipă din vorbit aruncînd o privire împrejur căutînd parcă ceva, a rîs apoi nervos.
– Încă tot aştept să apară de undeva ăştia de la camera ascunsă. Fii atent. Ţii minte că ţi-am povestit acum vreo jumătate de an că am găsit un teren de cinci-şase hectare ?
Am dat din cap aprobator, doar mă  bătuse la cap cîteva zile sa-l cumpărăm împreună .
– Ei bine, am cumpărat pămîntul acela. O zonă superbă, pădurea acoperă cam două hectare, la marginea proprietaţii trece un pîrîu, localnicii spun că se pot prinde păstrăvi. Mă rog, nu despre asta vreau să-ţi vorbesc. Am fost pe acolo acum două luni, doar în trecere, atît cît să mă asigur că nu s-au apucat localnicii să-mi taie din pădure. Toate erau cît se poate de în regulă, mă gîndeam atunci la cît voi avea de umblat şi cîtă şpagă va trebui să dau pînă să obţin autorizaţiile necesare să-mi ridic acolo o cabană… Uite că pînă la urmă nu trebuie să umblu deloc. Acum trei zile, cînd am ajuns acasă seara, am găsit în poştă o amendă. Zdravănă. Am rîs fiind convins că e o greşeală, eu nu am construit niciodată nimic, cu atît mai puţin fără autorizaţie. Aşa că alaltăieri m-am dus la primarie şi m-am luat de ăia făcîndu-i în toate felurile într-un discurs în care termenul cel mai frecvent şi mai puţin jignitor a fost cel de incompetent. Cînd eram mai pornit, apare de undeva un funcţionar şi-mi pune în mînă o poză, uite asta.
M-am uitat la poză. O casă cu etaj, uşă de stejar sculptat la intrare, terasă, geamuri termopan cu rame din lemn sau o imitaţie foarte nimerită. În spatele casei, la cîţiva metri, se vedea pădurea.
 – Pentru casa asta am luat eu amenda. A fost construită pe terenul meu. Ieri m-am suit în maşină şi m-am dus pînă acolo. Localnicii susţin că ei nu au văzut pe nimeni şi că nici nu ţin minte să fi urcat încolo maşini cu materiale. Chiar mai mult, văcarul satului susţine sus şi tare că acum două săptămîni încă nu era nici o casă pe acolo, trecuse cu ciurda şi ar fi observat. Nea Vasile, dulgherul, tu nu-l cunoşti, zice că acum cîteva zile, să tot fie vreo zece, a văzut o lumină pe acolo. L-am luat la întrebări, aşa am aflat că de fapt văzuse ceva într-o noapte, o lumină care venea de undeva dinspre apus şi căzuse printre copaci. Am întrebat şi pe alţii, dar tot ce au făcut a fost să mă lamurească în privinţa lui nea Vasile. De cînd s-a pensionat bea cam mult, aşa i se întîmplase şi să se întîlnească într-o noapte în faţa casei cu părintele Ieremia, ăla de-a murit cu 20 de ani în urmă şi după cum susţine fostul dulgher, acest amănunt nu l-a împiedicat pe bunul părinte să stea întreaga noapte cu el la băut de ţuică de prună şi jucat filcău. Cert este că există casa. Cineva a construit-o, chiar dacă nu se ştie cine, cînd şi de ce. Am cerut un hîrleţ şi o lopată de la primarul satului, este un om de bună-credinţă deşi el a fost cel care informase autorităţile judeţene de apariţia unei case pe deal. M-am întors la casă şi am săpat o groapă de aproape un metru, chiar lîngă perete. Ce te uiţi aşa la mine? Voiam să găsesc urme de moloz, de mizerie, ceva rămas de pe urma şantierului şi acoperit cu pămînt înainte de a fi plantată iarba înapoi. Nici o urmă. Chiar mai mult, casa nu are fundaţie. Sub casă este pămîntul intact şi chiar şi iarba e acolo încă, atîta tot că s-a îngălbenit de cînd stă fără lumină. E ca şi cum ar fi aşezat cineva casa de-a gata. Înauntru este chiar şi mobilă, aranjată cu gust. Casa este legată la apă, am făcut şi pipi şi, din reflex, am tras apa. Curge. Apă curată, limpede, deşi nu iese nicăieri nici o ţeavă afară, dacă nu cumva au săpat o fîntînă sub casă şi au băgat un hidrofor. Funcţionează şi canalizarea deşi nici conducta de scurgere nu iese pe nicăieri şi nici nu am văzut să se fi săpat undeva un puţ colector. Îţi mai zic? Arde lumina. Casa e legată la curent, firma de electricitate nu ştie nimic, nu au nici o reţea în apropiere, înăuntru în casă nici pomeneală de generator. Aşa că m-am întors aseară chiar mai nelămurit decît am fost dimineaţă. De asta mă şi gîndisem că o fi o glumă făcută de cine ştie cine. Pînă una alta, trebuie să mă duc să plătesc amenda, ori să-i las pe cei de la primărie să demoleze construcţia. Oricum voiam să fac acolo o cabană, ceva în genul ăsteia, aşa că o voi păstra, rămîne să mă înţeleg cumva cu firma care s-a ocupat de construcţie, asta pe cînd s-o arăta cineva la faţă.
 Păi da, ăsta-i bunul meu prieten Daniel Cercel. Are noroc ca nimeni altul. Cumpăra un teren şi cineva din greşeală îi construieşte o casă. Doamne, de ce nu mă pacaleste şi pe mine lumea aşa?
– Am fost atent, Daniel, impresionantă poveste. Ce nu înţeleg eu este motivul pentru care a trebuit să fiu dat jos din pat la prima oră. Ce voiai? Să te consolez că te-ai ales cu o casă de vacanţă? Să te felicit?
– Hai măi, de ce eşti aşa? Eu am vrut să-ţi povestesc pentru că sincer mă nelinişteşte ceva. Ştii bine că nu-mi plac surprizele şi dacă e să am noroc, atunci prefer să cîştig bani la loterie şi să-mi construiesc o casă aşa cum vreau eu. Treaba asta îmi pare dubioasă şi nu vreau să am de-a face cu ea.
– Vinde-o. După ce plăteşti amenda, dacă obţii şi autorizaţiile necesare cît să fii cu actele în regulă, o pui în vînzare, doritori se găsesc.
– Să ştii că aşa am să fac. Este ceva în neregulă cu toată treaba asta. Nu sînt eu nici bisericos, nici nu cred în fantome, nici măcar în cele de preoşi, nu am nici o treabă cu ştiinţele, cu atît mai puţin cu cele care încep cu para… şi nu am citit o carte sf niciodată, dar treaba asta nu-mi place. Tu simţi cînd cineva te priveşte? Eu senzaţia asta am avut-o cînd am intrat în casa aia şi…
Am aşteptat să continue, dar se pierduse în gînduri. După cîteva minute şi-a ridicat iarăşi privirea spre mine şi am fost surprins să văd în ochii prietenului meu că se simte hăituit.
 – Şi ce?
A tăcut o bună bucată de vreme, apoi s-a întins şi şi-a pus mîna peste mîna mea.
– Mă cunoşti de o viaţă, am copilărit împreună, am făcut toate trăznăile din tinereţe împreună. Am fost la nunta ta şi am fost de faţă şi cînd ai divorţat. Tu mi-ai fost naş şi mi-ai botezat copilul. Îmi eşti mai apropiat decît fratele, aşa că te întreb pe tine, spune-mi, crezi că e posibil să fiu nebun? Să sufăr de halucinaţii? Există vreo boală care să se manifeste prin a vedea lucruri imposibile?
– Din cîte ştiu eu, nu eşti nebun, altfel nu ai fi prietenul meu. În privinţa bolilor, ce-aş putea să spun? Există de toate felurile, de le-ar lua ăla cu corniţe. De ce mă întrebi?
– Fii atent, îţi spun ceva, dar dacă vei rîde de mine, îţi promit că nu mai vorbesc cu tine toată viaţa.
– Măi să fie, e chiar aşa de gravă treaba?
– Da, este. Pentru mine este. Dacă ai fi fost tu în locul meu ai considera şi tu la fel.
– Bine, bine, promit că nu rîd.
– Mda, văd că deja rîzi şi încă nici nu am spus nimic. Treaba ta, eu te-am avertizat. Îţi spun pentru că numai în tine mă pot încrede. Casa aia trăieşte.
 Sincer, nu mi-a venit să rîd. Îl vedeam mult prea tulburat pe Daniel, aşa că, în loc să zîmbesc, am simţit cum mi se ridică părul pe ceafă.
– Cum adică trăieşte?
– Ţi-am zis că am săpat lîngă perete? Chiar lîngă perete, ajunsesem la aproape un metru în adîncime. Poate aş mai fi săpat, dar m-am oprit din cauză că… din cauză că…
A tras adînc aer în plămîni, dar cuvîntul tot nu voia să iasă. Nu l-am văzut aşa agitat niciodată. Parcă era alt om, nu cel pe care îl cunoşteam de atîta vreme. Pînă la urmă s-a adunat şi chiar dacă se bîlbîia îngrozitor, ceea ce nu mai observasem la el în nici o altă ocazie, a continuat:
 – Di-din ca-ca-cau cauză că sss-a s-a miş-miş-miş …mişcat.
 – Cine s-a mişcat?
 – Ca-ca-casa.
 – Mai să fie! Cum s-a mişcat? Ca la cutremur?

Pages: 1 2 3 4

10228 vizualizari

38 Comentarii

  1. dariopecarov spune:

    Felicitari domnule, am citit-o intr-o suflare! Mi-a placut tare mult atmosfera romaneasca pe care ai surprins-o cu multa indemanare! Numai de bine!

  2. gaby spune:

    o idee interesanta ,mi-a placut povestirea si am urmarit dramele fiecaruia din povestire…..

  3. Dana Musat spune:

    Un text bun, l-am citit integral fara nici cea mai mica urma de plictiseala si nu de dragul de a termina ceea ce am inceput, ci pentru ca subiectul m-a prins. Ce-i drept, am ridicat o spranceana cand am vazut cum „a aparut” casa(ca o cometa, sau un meteorit, exact cum se intamplau lucrurile bizare prin filmele SF ale anilor ’80) pentru ca nu a fost prea inspirata ideea.
    Este drept, subiectul nu e nou, dar povestea te tine legat de ea pana la sfarsit. Intinderea textului este, de asemenea, bine aleasa. Povestea nu se intinde nici pe prea multe pagini(pentru ca nu ar avea ce sa spuna in mai mult de 4 pagini), dar nu este nici prea scurta, lasand personajele sa se contureze atat cat trebuie.
    „Romanismul” este si el bine evidentiat, textul nu sufera de greseli de necunoastere(am mai citit undeva un text care se vroia clasic, avand insertii din tot ceea ce inseamna lumea de la sat, dar era evident faptul ca fusese scris de un orasean fara experienta).

    Sper sa te mai citesc!
    Dana Musat

  4. Balin Feri spune:

    Mulţumesc Dana, sper şi eu să mă mai poata citi lumea, depinde de Michael Haulica. I-am fost trimis înca o povestire, sper să-i placă îndeajuns cât s-o publice.
    http://oameni-ganduri-vorbe.blogspot.com/
    (blog-ul meu la care mai am mult de lucru)

  5. bebe spune:

    Inca de la inceput, te plesnesc sintagme de tipul ‘trasaturi obosite’ sau ‘cearcane accentuate’. Tanti Dana tocmai ti-a laudat stilul si pistilul, observand ca ideea e fumata. Debutul e cel mai greu, prin simplul fapt ca iti trebuie o idee originala. Michael, ca tot omul de la noi, cauta sa faca prozeliti, dar, intr-o prima faza, ar trebui sa nu va minta.

  6. bebe spune:

    ‘Fumuri inspirate’? E hilar. Cand fumezi, folosesti si inspiratia, si expiratia.

  7. bebe spune:

    Cand spui ca ai cumparat ‘cinci-sase hectare’ e ca si cum ai spune ca Romania si-a redus armamentul cu 2,32% si, la un tanc, a mai ramas o turela neredusa.

  8. bebe spune:

    Asta nu e SF. E realism magic. Ar trebui sa citesti romanul ‘Casa’ de Mujica LAINEZ, publicata la editura grupului ‘Casa de las Americas’ un fel de ‘Humanitas’ de pe la ei.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.