REVISTA NAUTILUS / Popcorn S.F. / Maşinile timpului

Maşinile timpului

Felix Tzele • 22:02 - 02.10.2011 • 

Îţi găseşti o civilizaţie de extratereştrii care să populeze o planetă dintr-un sistem solar îndepărtat, îţi imaginezi cohorte întregi de androizi care să se simtă nefericiţi sau meştereşti câţiva cyborgi marginali care să se cupleze şi să se decupleze constant la o matrice…stereotipurile par că explică totul, nu? Amesteci bine, bine, bine toate elementele menţionate mai sus, apoi le arunci departe în viitor…şi gata, universul s.f abia plăsmuit ar trebui să se deruleze deja în mintea cititorului.

Toate bune şi frumoase până aici dar…ce ne facem când tocmai viitorul (sau trecutul) este ideea-cheie pe care autorul s.f se strofocă să o materializeze şi să o transforme într-un obiect al universului său? Practic, între ciocan şi nicovală trebuie să apară o unealtă  care să poată manevra chiar conceptul de timp. În cazul acesta, îşi spuse  vizionarul  H.G. Wells printre rotocoalele de fum de pipă, ce-ar fi dacă….

Şi astfel a apărut pe hârtie în anul 1895 maşina timpului-primul dispozitiv care a făcut posibile călătoriile imaginare prin trecut şi viitor.  Obiectul creat de Wells şi manevrat în povestire de  un inventator britanic din Richmond denumit sugestiv Călătorul este construit pe baza unei descoperiri matematice populare în secolul XIX: timpul este a  patra dimensiune a spaţiului. Acest concept abstract derivă din generalizarea legii tridimensionalităţii spaţiale (lungime, lăţime şi înălţime) şi este exprimat geometric prin tesseract, un hipercub ingenios la care te poţi holba ore în şir fără să te plictiseşti de forma sa.

Plecând de la această premisă materială a naturii timpului, Călătorul nostru curios s-a gândit că  singurul mod de a glisa prin noua dimensiune este, logic, prin realizarea unui tesseract din….metal, lemn, ivoriu-un fel de plastic la modă în secolul XIX cu diferenţa că se obţinea din ţesuturi osoase ale animalelor şi…quartz. În jurul anilor 1880 cunoştinţele ştiinţifice despre proprietăţile acestui cristal erau încă limitate (abia se descoperiseră capacităţile piezoelectrice ale acestei roci), primele aplicaţii ale quartzului în domeniul industriei ceasurilor fiind implementate abia la sfârşitul anilor ’20 ai secolului trecut….jos pălăria maestre Wells!

Obiectul rezultat a fost unul tipic pentru o epocă victoriană caracterizată prin industrializare şi grandoare mecanică. O carlingă metalică înzorzonată cu motive florare din fier forjat, decorată cu becuri pe gaz ce par făcute de însuşi Edinson, o tabelă rotativă cu cifre acţionate de o manetă şi un fotoliu confortabil din nuc cioplit formează o adevărată capodoperă britanică ce ar produce senzaţie în orice an ai trimite-o, indiferent că vorbim de societăţile antagonice de androgini şi morloci din anul   802,701 imaginate de Wells sau de publicul cinefil amator de călătorii temporale al anilor 1960 şi 2000.

La 48 de ani după peripeţiile inventatorului imaginat de Wells, un alt Călător apare în universul s.f, bineînţeles, cu ajutorul unor descoperiri făcute de Albert Einstein (timpul nu e o constantă ci o variabilă) şi Werner Heisenberg ( a introdus în 1927 ceea ce se cheamă principiul incertitudinii: imposibilitatea de a determina simultan poziţia şi momentul unui electron sau a oricărei alte particule cu un grad mare de certitudine sau acurateţe) . Astfel, în romanul Le voyageur imprudent (1943) scris de francezul Rene Berjavel avem de-a face cu un pasager temporal a cărui maşină  devine însuşi timpul şi multitudinea de lumi posibile pe care acesta le-ar putea genera. E un “tessaract” dedus logic şi este exprimat prin ceea ce Berjavel a denumit paradoxul bunicului. “Stereograma narativă” suna în felul următor, atenţie la ce este şi nu este în acelaşi timp:

“Să presupunem că un individ a călătorit înapoi în timp şi şi-a omorât bunicul înainte ca acesta să o cunoască pe soţia sa. Ca rezultat, unul dintre părinţii călătorului (şi prin extensie călătorul însuşi) nu ar fi putut fi conceput. Acest lucru ar implica imposibilitatea călătoriei în timp, ceea ce ar însemna că bunicul călătorului ar fi încă în viaţă, iar călătorul ar fi putut fi conceput permiţându-i să călătorească înapoi în timp şi să îşi omoare bunicul.” Şi astfel, schema de mai sus a generat un întreg curent de romane şi povestiri. Pe unele dintre ele le-am putut întâlni  într-un eseu de-al lui Stanislaw Lem în care critică repetabilitatea şablonului lui Berjavel în literatura s.f. N-ar strica să aruncăm un ochi în cutia Pandorei:  Cyril M. Kornbluth-The Marching Morons, Fritz Leiber-The Sixty-Four Square Madhouse, Robert Heinlein-All You Zombies, Mack Reynolds-“Compounded Interest”, Ward Moore-Bring the Jubilee, Frederic Brown-The Yehudi Principle, Thomas Wilson’s “The Entrepreneur.

Odată ce a încăput pe mâna Hollywood-ului, device-ul gândit de Wells s-a “deformat” pentru a se putea adapta gusturilor “acidulate” a exponenţilor culturii de masă americane a anilor 80. Austeritatea britanică şi eleganţa franceză au pălit în faţa consumerismului de peste Atlantic, maşina timpului metamorfozându-se (în trilogia cinematografică Back to the Future) într-un bolid sport marca Delorean  care transformă prin fuziune nucleară plutoniul în energie electrică tocmai bună de alimentat un agitator de lumină numit flux capacitor care…ei bine scenariştii filmului nu explică raţional principiul de funcţionare a lui Delorean dar se pare că automobilul e capabil să îi plimbe pe protagonişti prin tot felul de peripeţii care fac deliciul publicului amator de popcorn şi cola. Cum spunea Ben Bova, filmele sci-fi au legătură cu literatura science-fiction la fel de mult cum desenele animate cu Popeye Marinarul au legătură cu istoria navală.

Cu toate acestea, fie că vorbim de literatură sau filme, mecanismul de bază al maşinăriei a rămas practic neschimbat: un obiect capabil să transporte în timp un individ din punctul T1 în T2. Variaţiile artistice ale device-ului gândit iniţial de Wells sunt date de  speculaţiile ştiinţifice (mai mult sau mai puţin riguroase şi dependente într-o mare măsură de diverse descoperiri tehnice) ale autorilor de literatură speculativă şi de mode/obsesii politice/teme mondene care au  influenţat cultural în diferite contexte istorice terenul simbolic al vastului univers science-fiction.

În rest e vorba de fascinaţia ancestrală faţă de zeul Cronos şi gândul că  noi, oamenii, am putea să îi întoarcem clepsidra după bunul plac. Ce ar fi dacă…

3461 vizualizari

Un comentariu

  1. killroy spune:

    savuros 🙂
    felicitari pentru articol

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.