REVISTA NAUTILUS / Popcorn S.F. / John Brunner faţă cu reacţiunea

John Brunner faţă cu reacţiunea

Felix Tzele • 10:05 - 05.02.2012 • 

Mergând pe logica fantastică a lui Eliade, aşa a început totul, ca într-un protest… apoi a văzut o ţară întreagă ce s-a întâmplat. O Românie îngheţată bocnă a stat cu ochii lipiţi de ecranele televizoarelor şi calculatoarelor să adulmece mirosul poveştii acesteia naţionale care, ca orice mâncare „neaoşă”, a împrăştiat în atmosfera deja  încărcată aromatic un puternic iz de shaorma senzaţionalistă şi miros de dezinformare.

Ce s-a rezolvat cu indignările acestea publice?

Aproape nimic, se aude, cu ecou, din adâncurile prăpastiei sociale/politice/spirituale, dar cu siguranţă că pe lângă experţii în fotbal şi mondenităţi au mai apărut şi câteva milioane de scuipători de seminţe specialişti  în proteste spontane. Fiecare român are o teorie „proprie” cu privire la evenimentele din ianuarie 2012. Doar am văzut cu toţii imaginile, ştim despre ce a fost vorba!

Unele scenarii sunt conspiraţioniste, altele abracadabrante, multe pe lângă subiect… de ce să nu adăugăm la această zacuscă românească şi câteva linguri de interpretări din zona ştiinţifico-fantasticului?

Să ne oprim la un concept dintr-o poveste clasică a genului.

„Lumea evenimenţială” apare în romanul  câştigător de Hugo al lui John Brunner, Stand on Zanzibar. Coincidenţă sau nu, trebuie să menţionez că povestea a fost publicată prima oară în 1968, anul Primăverii de la Praga şi cu un an înaintea unor revoluţii pe tot globul… şi de tot felul.

Nebunia sefe a lui Brunner se desfăşoară foarte aproape de timpurile noastre, în 2010. Lumea portretizată în roman de scriitorul britanic are o culoare cenuşie ca scrumul: guvernele lumii civilizate încearcă să controleze devierile genetice ale umanităţii şi ajung la un soi de dictatură biologică, crimele în masă şi fanaticii sunt chestiuni la ordinea zilei, iar drogurile sunt la fel de legale şi de acceptate social ca pâinea. Deasemenea, corporaţiile mănâncă ficaţii indivizilor la micul dejun, televiziunile sunt păpuşari-şefi în jocul unei manipulări fără un scop clar definit, iar „dezvoltarea economică” dă lumii bogate ce este al ei şi ia lumii sărace şi ce nu are.  Sună banal, chiar passé pentru anul 2012, nu?

Dacă ar fi să comparăm structura narativă a romanului cu o clădire, am putea spune că Zanzibar este ca o casă în care bucătăria este pe balcon, dormitorul în baie şi sufrageria pe hol. Lucrurile se întâmplă cu totul pe dos în Zanzibar, aşa cum îi şade bine unei utopii… gri. Brunner a preluat de la John Dos Passos (cunoscut pentru trilogia U.S.A) stilul colajului, îndesând în cărămida lui narativă tot felul de materiale „de rezistenţă”, de la reclame care spală pe creier individul şi ştiri „bombastice” până la teorii sociologice cinice enunţate de oameni de ştiinţă certaţi cu Sistemul şi cu igiena.

Capitolele clasate în categoria „lumea evenimenţială” sunt un fel de bucle media în care Brunner înglobează ştiri aparent aleatorii despre universul său fictiv până la suprasolicitarea informaţională a receptorului. Citeşti şi priveşti până nu mai înţelegi absolut nimic. Cam aşa credea Brunner că o să funcţioneze mass-media viitorului.

Şi nu a greşit foarte mult. Săptămânile acestea am fost de-a dreptul bombardaţi cu transmisiuni în direct din piaţă, reporterii relatau din mijlocul „huliganilor”, fotografii luau cadre de la înălţimea bastoanelor jandarmilor, iar analiştii învârteau hora părerilor în toate direcţiile până la ameţirea totală a audienţei. Acolo era happening-ul, evenimentul momentului, miezul realităţii, autenticul. Sau cel puţin aşa ne-au făcut să credem reţelele informaţionale la care suntem conectaţi zi şi noapte.

Aşadar, după două săptămâni de ştiri obsesive… ce vă mai amintiţi, de fapt, despre protestele din ianuarie 2012?  A, da, nu aveţi timp să mestecaţi calupul evenimenţial, tocmai a început sezonul ninsorilor apocaliptice…

Deci, cine este de vină pentru „marea manipulare media”?

Îl las pe Chad C. Mulligan (sociologul nebun din Zanzibar) să răspundă cu o maximă celebră (parafrazată pe ici, pe colo) din lucrarea lui de căpătâi, Lexiconul Hipcrime:

„Aţi şi comis o crimă când aţi deschis televizorul. Tineti-o aşa, este singura voastră şansă.”

1504 vizualizari

Un comentariu

  1. Mircea Coman spune:

    Chiar mi-am făcut nişte însemnări retrospective despre „evenimentele din ianuarie” (ţin un fel de jurnal personal) şi am fost surprins să constat că mi-au rămas suficiente amintiri ca să pot trage unele concluzii. Una dintre ele este că nu analizele sunt importante, ci faptele. Şi, dacă le mai şi pui cap la cap, începi să înţelegi măcar o parte din adevăr. Iar gustul e unul cât se poate de amar.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.