REVISTA NAUTILUS / Outsider / Strategii editoriale: despre prezentarea grafica (1)

Strategii editoriale: despre prezentarea grafica (1)

Horia Nicola Ursu • 11:07 - 01.10.2008 • 

M-am framintat destul de mult daca este sau nu demn de atentia cititorilor rubricii mele acest subiect care, recunosc, ma pasioneaza, mai mult chiar, ma obsedeaza de-a dreptul de-o vreme incoace: felul in care arata cartile pe care le citim.
E lucru stiut, prezentarea grafica vinde, in proportie de 50% sau chiar mai mult, o carte. La fel de bine se stie ca numarul cititorilor de nisa, al cititorilor specializati (pe SF, fantasy, politiste etc.) e limitat. In cazul F&SF, se poate vorbi in Romania de un nucleu de fani, care sint informati, care cumpara in cunostinta de cauza, care citesc bloguri, reviste, tin legatura cu editurile etc. Si ar cumpara aproape orice poarta eticheta genului preferat. Acest nucleu e insa finit, iar a produce exclusiv pentru acesta nu poate asigura un tiraj decit pentru asa-numitii small press publishers. In consecinta, pentru a asigura vinzarea unui tiraj decent (adica intre 1500-3000 de exemplare), o editura generalista care publica literatura de nisa trebuie sa seduca, sa ademeneasca, sa cucereasca un numar egal sau chiar mai mare de cititori ocazionali. Aici intervine promovarea, dar nu la aceasta ma voi referi azi. Si tot aici intra in actiune cel mai important factor de seductie al unei carti, prezentarea grafica. Coperta, dimensiunea, hirtia folosita, tot ce tine de paginare, chiar si felul in care sint dozate textele pe coperta IV. Articolul de fata se va referi cu deosebire la coperte.
Exista niste reguli care trebuie respectate atunci cind vrei sa produci o coperta care sa vinda cartea. Designerii cu scoala (care-s tare putini la noi, sau daca sint au uitat se pare ce-au invatat) le cunosc si le aplica (sau nu). Sint reguli legate de tipul de caractere folosite, de genul de culori utilizate, de "ce merge si ce nu merge" (iar aici intervin vesnicele bubuieli cu atotstiutorul departament de marketing), de dimensiunile cartii si amplasarea si dimensionarea titlului si autorului in economia copertei I. N-are rost sa le discutam, exista mai multe conceptii in aceasta privinta. Si, chiar si cu respectarea lor stricta, o coperta poate foarte bine sa nu fie pe placul cititorului, cadina fitoasa si plina de capricii. Si-atunci s-a dus tot jocul seductiei…
Am sa trec in revista in cele ce urmeaza cele citeva directii adoptate de editorii care conteaza cu adevarat in peisajul F&SF autohton. Sigur, am parcurs un drum enorm de la acel Bug Jack Barron verde cu o masina de tocat carne pe coperta I, care inca mai detine locul intii in topul personal al celor mai urite carti. Am depasit, sper, era desenelor de tip CPSF care impodobeau colectia de la Pygmalion, odioseniile acelea ultra-perimate ale lui Walter Riess. Chiar si desenele cu amazoane titoase ale lui Tudor Popa, care impodobeau in a doua jumatate a anilor nouazeci delicioasele volume ale seriei vechi a colectiei Nautilus, imi par acum un simptom al unei copilarii a sistemului editorial romanesc, cu aplicare directa la cartile F&SF.
Nemira a adoptat de la bun inceput o conceptie grafica unitara de colectie, bazindu-se pe reteta verificata a vechii serii Nautilus. Ilustratii tipic SF, achizitionate in mare parte de la artisti consacrati "de afara", si o delimitare coloristica a seriilor de autor. Philip K. Dick e roz, Orson Scott Card e mov, George R. R. Martin si Kim Stanley Robinson sint rosii, Ursula K. Le Guin e portocaliu-palid, Philip José Farmer e un verde cvasi-fluorescent. Sint coperte decente, coperte excelent tiparite, dar parca prea stereotipe. Mi-e greu sa-mi imaginez un cititor de ocazie, angajat corporatist in cautare de relaxare pentru un sfirsit de saptamina, mergind glont la raftul de sefeuri si luind un brat de "nautilusuri". Cartile acestei colectii se adreseaza, tintit, publicului de nisa. Cartile Nemira pot dormi cu anii pe rafturile librariilor, pina cind isi vor gasi cititorul potrivit. O strategie stabila de inspiratie franceza, fara risc, cu bataie lunga… dar neaducatoare de public nou. Iar publicul se schimba.
La Tritonic s-a adoptat o strategie "anti-colectie", paradoxal, sub sigla unei colectii. Titlurile din "fiction.ro" (colectia rebotezata cam sec SFFH dupa plecarea lui Michael Haulica de la cirma editoriala a grupului) au unitate grafica doar in cadrul seriilor de autor (sau nici macar acolo – a se vedea exemplele Neil Gaiman sau M. John Harrison). In marea majoritate a cazurilor, se merge pe grafica autohtona (colaje mai ales), Alexandra Bardan fiind cea care semneaza mare parte a ilustratiilor de coperta. Uneori ii iese de minune (excelenta sobrietatea si unitatea seriei Amber a lui Zelazny), alteori nu (aici m-as referi la felul in care aratau cartile unor Ken MacLeod sau Jeff VanderMeer, ori la seria Anita Blake a lui Laurell K. Hamilton). Dar, la urma urmei, toti avem zile bune si zile proaste. Pacat ca optiunea pentru varietate e dusa, adesea, pina la extrem. Poate ca un plus de cumintenie n-ar fi stricat. Adoptind un model american, Tritonic a ales calea riscului, a potentialelor lovituri editoriale.  O carte publicata aici fie se vinde ca piinea calda, fie stringe praful in depozitele de la Diverta. O atitudine curajoasa, care a adus clar satisfactii editorului, dar a reusit si sa ingroape (in opinia mea) citeva carti altminteri valoroase.
La RAO nu (mai) exista o colectie specializata si nici o strategie directionata spre un public anume. S-a incercat acest lucru in 1997-2000 cu imprintul Fahrenheit, dar experimentul n-a dat roadele asteptate. Acum, titlurile F&SF apar la RAO strict conform criteriului rentabilitatii, in cadrul seriei de paperback (cindva se numea "Succese internationale") sau de hardcover (actuala RAO Class). Se prefera de cele mai multe ori achizitionarea copertelor originale (Garth Nix, Stephenie Meyer, Susanna Clarke) sau, daca e vorba de ilustratii autohtone, acestea nu deosebesc cu nimic volumele pe care le impodobesc de thrillere sau de romanele cu conspiratii si societati secrete care par a fi devenit, in buna masura, port-drapelul productiei RAO. RAO este insa un caz aparte. Datorita anvergurii planului sau editorial si fortei financiare, RAO isi poate permite tiraje peste medie, isi poate permite sa tina cartile pe rafturile librariilor cu anii pina la epuizarea tirajelor, isi poate permite sa ignore nisa, imbratisind mainstream-ul pina la capat. Avem de-a face cu o strategie perfect opusa celei de la Nemira, desi, paradoxal, motivele sint identice: forta si raspindirea.
Grupul Corint a incercat ambele cai: cea a uniformitatii care e marca Nautilus-ului (cu aparent defuncta serie de oldies de la Leda) si cea a diversitatii extreme (cu seria de young adult books). Se pare ca a adoptat-o pe cea din urma, cu un succes palpabil, cu coperte colorate pina la extrem, cu texturi diferite, cu formate aparte pentru fiecare ciclu de volume. Adjudecindu-si o nisa confortabila si vasta, cea a publicului adolescent al carui interes pentru lectura a fost trezit de cartile cu Harry Potter, Corint (si indeosebi imprintul Corint Junior) e una dintre povestile de succes ale publishing-ului romanesc.
Acestea sint, pe scurt, tendintele majore observate pe piata de carte de la noi. Am omis in mod deliberat sa vorbesc despre editura in a carei activitate sint implicat direct si unde detin controlul creativ si editorial total, Millennium Press (care, cu 18 titluri de gen publicate in ultimii trei ani, este unul dintre actorii constanti si nu intotdeauna secundari din nisa F&SF). Nu am avut de gind sa-mi impun in fata voastra, a cititorilor, propriile idei (care difera destul de radical de fiecare dintre tendintele prezentate si, totusi, preiau elemente din ambele extreme). O voi face poate cu alta ocazie.
Un lucru e cert: piata romaneasca a evoluat si, odata cu ea, au evoluat si conditiile grafice in care ne place sa vedem cartile in librarii. E bine, dar e loc de si mai bine, e loc de joaca pentru imaginatie, e loc, in primul rind, pentru un dialog permanent cu cititorii.

 

4644 vizualizari

20 Comentarii

  1. […] vă invit să citiţi articolul şi mi-ar face mare plăcere să discutăm, aici sau acolo, despre acest subiect. As an appetizer, iată primele […]

  2. hnu spune:

    O precizare necesară: copertele la Jeff VanderMeer şi Ken MacLeod NU îi aparţin Alexandrei Bardan ci Marei Iosif. Mea maxima culpa.

  3. Ygg spune:

    Ai zis cam tot ce era de zis …

    Nemira (Nautilus): coperti de colectie, cod de culori pentru autori (carcoteala marunta: as fi preferat ca banda colorata sa nu fie difuza ci sa aiba margini clar trasate) dar ilustratiile sunt fie slabute, fie abstracte, fie bune dar fara prea mare legatura cu continutul cartii. Exceptii de la regula ar fi copertile pe care le cumpara de afara.

    Tritonic: nu ma incanta ideea unei colectii fara coperti de colectie, raftul meu cu carti Tritonic prea arata a ghiveci de culori. Copertile lor sunt „hit and miss”, cand sunt bune cand sunt jenante, mai ales cele pentru care se apeleaza la colaje. Au si colaje reusite, mi-a placut ce au facut pentru seria lui Bakker.

    Rao: Nu prea am cumparat de la ei dar par sa stea cel mai bine, nu se risca si achizitioneaza coperti de afara. Imi place ce au facut cu Tolkien (ultima editie), Jordan si Susanna Clarke. Dar o dau si ei in bara cand e sa aleaga fonturile si culorile pentru titluri si nume de autori pentru unele carti care nu tin totusi de SF&F (cartile lui Wilbur Smith, Frederick Forsyth, Colin Forbes, etc).

    Problemele colectiilor cu coperti de colectie prea de nisa si a celor fara coperti de colectie se poate rezolva inlocuind elementele care denota apartenenta la colectie cu unele mai neutre, mai sterse. Cam asa au facut cei de la Orion cu colectia „SF Masterworks” si a rezultat ceva elegant, subtil, care nu striga „HARDCORE SF!!!” si nu ii pune pe fuga pe cititorii mainstream.

    Iar cotoarele noastre sunt minimaliste, titlu, autor, sigla/nume editura si atat. Unde sunt brizbrizurile, modelele filigranate, simbolurile, portretele de autori/personaje in medalion? Exceptii sunt dar nu prea multe.

  4. Ygg spune:

    Problemele … se pot rezolva …

  5. hnu spune:

    @ygg: unde-ai vazut exceptiile alea referitoare la cotor? 🙂

  6. Ygg spune:

    Eu il stiu pe King (Apocalipsa) la Nemira, Tolkien (editia din 2002) si Jordan la Rao, Bujold la Tritonic … si raspunsul pe care il asteptai Herbert Jr. si Bova la Millennium 🙂 Zorzoanele de pe cotoare nu sunt absolut necesare dar mai incanta ochiul, mai intrerup monotonia titlu-autor-nume editura.

  7. hnu spune:

    …si doctorow, si jack dann, tot la MP 🙂

  8. Florin Pîtea spune:

    „Chiar si desenele cu amazoane titoase ale lui Tudor Popa, care impodobeau in a doua jumatate a anilor nouazeci delicioasele volume ale seriei vechi a colectiei Nautilus, imi par acum un simptom al unei copilarii a sistemului editorial romanesc, cu aplicare directa la cartile F&SF.” (Horia Nicola Ursu)

    Bănuiesc că şi ilustraţiile lui Frank Frazetta, Boris Vallejo, Simon Bisley şi Luis Royo tot un simptom al copilăriei sistemului editorial îţi par, dragă Horia. (Desigur, cu aplicare directă la cărţile F&SF.)

    În ceea ce priveşte ilustraţiile create de Tudor Popa, te invit să cauţi „amazoane titoase” şi în imaginea asta:
    http://4.bp.blogspot.com/_D1gktg9z8OQ/SMeLqYi1meI/AAAAAAAAAmk/aZDy0mfveyE/s1600-h/Gangland_nou_web.jpg .
    Succes şi numai bine.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.