REVISTA NAUTILUS / Multi-vers / Se deschide o umbră (I)

Se deschide o umbră (I)

Andra Spirescu, Mihai Perşinaru • 15:36 - 01.03.2013 • 

„Aşadar, întrucât copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, El a devenit asemănător cu ei, pentru ca, prin moarte, să-l distrugă pe cel ce are puterea morţii…”

Evrei, 2:14

Poate din pricină că în acea după-amiază se simţea slăbit, totul i se părea strident.Strada era sufocată de praf, restaurantele băteau piatra cubică cu lumină murdară.Departe, departe, rîul străpungea oraşul sub nori.

„Ce ciudat, cînd plouă apa pătrunde pînă la creier” işi zise deschizînd un plic.Era invitaţia unui faimos doctor, descendent al unei familii cu tradiţii oculte.Ma rog, un şarlatan al iluziei, căci nici iluziile nu separau realitatea pe deplin.O conferinţă urma să se desfăşoare în amfiteatrul bibleotecii, ceva despre simţiri şi trecerile în lumea de dincolo.

Kubin împături hîrtia şi tresări.O siluetă întunecată îl privea insistent.Nu-i înţelegea ambiţia, nici scopul.O urmărire presupune consecinţe infinite şi cele care de obicei nu le bănui sunt fatale.

Era singur.Tunetele se spărgeau de ziduri.Îşi potrivi gulerul şi porni prin perdeaua de ploaie.A auzit paşi lîngă felinar apoi un mormăit nedesluşit.Silueta se făcuse nevăzută, profitînd de ploaie şi de vîrsta detectivului.

 

Era o persoană simpatică cu un mesaj clar: viaţa trebuie celebrată.Austriacul şi-a expus sistemul de idei, audienţa a rămas şocată, sala s-a umplut de linişte, aplauze, cade cortina.

− Acea linişte de mormînt, inevitabilă, zîmbi doctorul după cortină.

Cabinetul improvizat mirosea a lumînări şi mentă.Kubin reţinu cîteva titluri: „Vigiliae Mortuorum secendum Chorum Ecclesiae Maguntinae”, o fabulă a lui Tycho despre lumea de dincolo, volume din „Chiromantia” lui Flud, o biblie vulgata şi multe pagini albe.Pesemne cărţile cu pagini albe serveau drept jurnale ale viitoarelor descoperiri.

− Ce tîrziu s-a făcut!Mă tem că va trebui să fiu expeditiv.

Austriacul a întins mîna pentru prezentări.

− Francis LeMaro, biolog, naturalist, terapeut.

− Şi ocultist, presupun.

− Mă temeam de percepţia dumitale, dar într-un fel am nevoie de ea.

Detectivul inspiră adînc.

− Silueta în negru?O necesitate?

− Ah, o mică precauţie.Am auzit de gaşca roşie şi de preţul pus pe…

− Da, dacă-mi permiteţi, roşii sau acei roşii nu mai există în oraş.Cineva mai priceput ca mine le-a arătat semnificaţia cerului, după cum spune un poet.

LeMaro schiţă un zîmbet.

− Aş putea să vă contrazic.În schimb vă adresez o întrebare.Ce fel de bărbat se înstrăinează în aşa hal de o femeie încît nici cînd o întîlneşte în Paradis n-o salută?

− Vă pasionează poezia?

− Aproximativ adevărat.Am scris partea mea de elegii în tinereţe.Şi totuşi există în lume noţiuni interesante, înfricoşătoare, altele imposibile.Voi contribui cu un nume şi o istorie.

Kubin cîntări cuvintele doctorului.Afara, aceleaşi seri îşi desfăceau negurile violete peste bibleotecă şi bulevard.

− Nu-i nimic, rosti el.Mi-am plănuit o retragere tîrzie.Vă ascult.

− Oare nu toţi suntem tributari vieţii?Şi dacă cineva moare…ei bine, mă şochează faptul că în ultima clipă totul amuţeşte în jur, deşi toată natura plînge, mortul aude doar linişte, probabil îşi aminteşte iubirea şi clipele de singurătate, somnul, verile, nu ştiu…Am iubit-o pe Romena de Tremaine, apoi, după cîţiva ani chipul ei mi-a devenit străin.Nu spun că orice despărţire este tragică, atît de tragică, dar…veşti mi-au ajuns aici…

− LeMaro?

− Ah, mă copleşesc emoţiile.Sunt sigur că e aici, mă aşteaptă undeva.Vroiam s-o zăresc în amfiteatru.Mi s-au părut stranii colţurile sălii, întunecate, apoi mîinile îmi ardeau aşa cum îmi ardeau odată, cînd îi mîngîiam părul.Vedeţi domnule Kubin, am făcut ceva ce este imposibil.Vă rog s-o găsiţi!

− Nu înţeleg ce legătură are cu moartea.Presupun că este inutil să găsiţi un mormînt in locul ei.

− Multe întîlniri nu s-au întîmplat dar îmi amintesc una precis.Plecasem într-o vacanţă cu Romena.Erau căsuţele de pe plajă, rochiile ei răcoroase şi masuţa ticsită de cărţi.Nu exista obiceiul iubirii consumate lîngă apă, deşi acum îmi dau seama că mulţi dintre cei mai tineri se regăsesc lîngă ocean.După trei zile Romena s-a îmbolnăvit, o gripă puternică.Descurajat de situaţie şi neîmpăcat cu gîndul că va trebui să veghez asupra ei, am plecat într-o plimbare.Mă gîndeam că briza şi tutunul mă vor calma.Cînd m-am întors, cu un dor nemaipomenit de ea, de fapt ea mă privea cu ochii injectaţi, roşii.Mi-a strîns mîna cu putere şi mi-a interzis să mai părăsesc, indiferent de motiv.Apoi a închis ochii brusc şi a adormit.Am pus totul pe seama furiei şi într-un fel posesivitatea ei mă încuraja să cred că mă iubeşte.Dar mă înşelam.A doua noapte şi a treia am vazut-o cu aceeaşi privire cum striga ceva lîngă apă, apoi adormea din nou epuizată.Mi-a mărturisit că se simte mai bine şi că ar fi o idee bună să-i vizităm părinţii.Am încuviinţat cu inimă îndoită, căci nu ştiam ce se petrece cu doamna mea.Săruturile i-au devenit agresive, mă atingea ca şi cum ar fi vrut să-mi smulgă carnea de pe oase şi nu îi trebuia decît un strop de venin pe vîrful limbii să mă adoarmă.Ei bine, comportamentul ei în această manieră a durat, micile excepţii erau discuţiile cu mama ei.Îi povestea despre îngeri şi despre cum a văzut ea un înger într-o noapte, apoi au făcut dragoste (îi era ruşine de această întîmplare încît să-mi spună), apoi a fost binecuvîntată şi acum este altă persoană, mult mai puternică, foarte îndrăgostită de mine.Ce-i drept, vroiam să folosesc pretextul întîlnirii nocturne pentru despărţire.Vroiam să joc rolul iubitului gelos, rănit şi furios.Curiozitatea m-a oprit, şi bine am făcut.Într-o seară, chiar ultima a şederii noastre in vila părinţilor, am auzit zgomote ciudate din grădină, mai mult cîntece sau tînguiri.M-am furişat lîngă un harvuz de piatră şi m-am chircit în întuneric.Poziţia nu era foarte bună, vedeam decît jumătate dintr-un rondo de băncuţe şi tufişuri ornamentale.

Romena stătea tolănită pe bancă şi vorbea singură.Nu i-am înţeles cuvintele, în schimb am observat cu poalele rochiei se unduiau nefiresc.Şi-a depărtat bretelele şi a rămas goală, o stafie de fildeş în noapte.A făcut cîţiva paşi, brusc a căzut în genunchi, apoi pe spate pradă unui tremur fioros.După cîteva secunde în care eram foarte aproape de a mă desconspira, totul a încetat, Romena s-a îmbrăcat calmă şi s-a întors în vilă.Am aşteptat să se depărteze suficient şi de cum am auzit uşa trîntită am alergat spre băncuţă curios de forţa nevăzută care se juca cu rochia doamnei mele.Zadarnic căutam un răspuns, eram eu şi vîntul de miazănoapte.

De atunci aceste episoade s-au repetat, pînă cînd am fugit, descumpănit, rănit.M-am retras în muncă şi într-o bibleotecă pe care am construit-o pe vremea cînd eram student.Mă temeam pentru viaţa mea, şi pentru a ei mai mult.

− Şi de ce nu aţi întrebat-o?Pînă la urmă aveţi jurăminte de căsătorie.

− Am încercat s-o ademenesc odată la o plimbare după apus dar mi-a răspuns sec că se simte rău şi nu crede că ar fi o companie plăcută.Dar de cîte ori era chemată de acea forţă…

− Îmi dau seama că o iubişi şi acum.Dar o să vă placă ce veţi găsi?

− Consider că e o datorie a inimii în primul rînd.Şi-apoi mă apasă singurătatea.

− Nu e indicat să interveniţi în alegere.Spuneţi-mi cum de sunteţi sigur de prezenţa ei aici.

− Un bilet, suspină doctorul.

Kubin citi cu voce tare:

„Iubitule, primeşti ce dai.Iar timpul se încleştează să mă gîndesc la tine.În sfîrşit te-am găsit.Potoleşte-mi setea şi dorul.

R.”

O umbră ce mai devreme adăsta lîngă zid se depărta foşnit, atît de încet încît nici paznicii de la bibleotecă n-au auzit-o.

Înăuntru, scepticul suspina aşteptînd un detaliu minor, adesea decisiv.

− Ştiţi, arta dumneavoastră se asociază cu trăiri sau senzaţii alternative realităţii.Dar biletul pare autentic.Ce n-am înţeles: de ce eu?Nu-mi plac poveştile de dragoste oricît de supranaturale ar fi, nici bravura.Aş găsi un argument, dar oamenii se ascund departe de percepţie dacă vor.

− Dragă Kubin, doar cuvintele tale îmi dau speranţă, lucru care mi-a lipsit mulţi ani.Ştii ce înseamnă sa-ţi aştepţi doamna fără încetare?

Detectivul inspiră adînc.Descumpănit, se ridică şi strînse mîna gazdei.

− Mesajul ei mi-a amintit de altceva.Browne spunea despre noapte că nu conferă nici un avantaj descrierii ordinii.Deci amîndoi căutăm o fiică a Haosului.Ştiţi ce e Haosul?

− O alterare a realităţii.

− Mai mult, doctore, o abominaţie.Astfel de lucruri apar din cînd în cînd doar ca să ne demonstreze slăbiciunile.O astfel de forţă ştie toate secretele lumii, mă mir cum de aţi stat ascuns atît timp.Mai bine spus aţi fost lăsat să vă ascundeţi.Pun rămăşag că aţi fost urmărit.

Îl trecu un fior rece: silueta din ploaie.

− Oricum, toţi găsim ce căutăm, zise Kubin deschizînd uşa care dădea în holul bibleotecii.Vă caut mîine.Ah, şi ca o precauţie, nu v-aş sfătui să ieşiţi.

LeMaro a ramas singur, cu pantalonii de scenă şi pantofii negri, vechi, cîteva cărţi şi pagini albe, imense, fără sens.După cinci minute se ruga strîngînd în palme un crucifix de lemn.În spatele lui lumînările pîlpîiau fragede in faţa ceasurilor ce încă nu sosiseră.

– va urma –

2130 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.