REVISTA NAUTILUS / Multi-vers / Orasul sentimental

Orasul sentimental

Andra Spirescu, Mihai Perşinaru • 15:53 - 01.12.2012 • 

pentru Razvan T.

„Adevărul e mai straniu decît ficţiunea”
Mark Twain

Puţini sunt cei care au refuzat sa creadă în supranatural, în coincidenţele care ţin de un miraculos indefinit, coincidenţe care înţelese ca simple evenimente fără explicaţie nu ştirbesc intelectul, ci îl întregesc de fapt. A încerca să aplici reguli stricte, specifice dacă vreţi unei minţi calculate, este ca şi cum ai păşi peste umbrele spiritului înarmat cu un calculator. Preocuparea pentru disecarea faptelor şi comparaţia lor cu probabilităţi în istorii personale este eşafodul sentimentelor, al senzaţiilor. Cum spunea cineva, nu pot să fiu fericit, aproape mulţumit, niciodată satisfăcut. Novalis credea în serii de evenimente ideale care au loc în paralel cu cele reale; Sullivan del Ray a paşit într-un eveniment ideal, smuls de real.
Omul care a păşit în praful străzilor din Consepcion în vara anului 1873 era anticar şi nimic din înfăţişarea lui nu îi trăda ocupaţia: ochii mari căutau veşnic, spatele încovoiat şi înalţimea îl plasau în categoria oamenilor cu o prestanţă impusă de aparenţe. O zi şi două nopţi a contemplat umbra diligenţei peste singurătatea cîmpiei. Sullivan era singur ( a fost nevoie de aproape cincizeci de ani ca să ştie), sau era împreuna cu colecţiile; era tipul de negustor care se despărţea greu de marfă, întotdeauna inventînd pretexte stranii. Toţi oamenii singuri retrăiesc în prezenţa alcoolului tare din sud.
Cine a fost femeia care i-a spus că noaptea este infinită numai dacă sufletul se înalţă chiar şi pentru o secundă puţin mai departe de pămînt?
-Am retrăit momentele plimbărilor noastre apoi am extins senzaţiile.
-Eu n-aş putea să strîng toate secundele cu tine într-un loc, într-o formă.
Sullivan i-a atins umărul.
-Ştiu…de aceea durează atît să pictez şi de aceea stărui la el.Stărui în tine.
Un cîine i-a tăiat drumul.Lumina felinarelor s-a estompat sub apăsarea momentului.N-a aflat ce urma să picteze-ceva din tenacitatea vînătorului de glorie îl mîna spre Consepcion.
Balconul camerei mirosea sub mîinile bărbatului, îl strîngea în jur, îl chema şi îi poruncea să-i stăruie aici. S-a întors spre pereţii galben-pai.În bagaje, reproducerea după fresca lui fra Vincenzo împreună cu hîrtia de ziar galbenă alcătuiau un alt obiect, o încercare grăbită de a proteja profanul, întunericul deciziei-cum îşi închipuia Sullivan.
Ridică scena aproape de lumină. O fecioară goală şi un prunc, amîndoi sprijiniţi de un smochin. Indignarea pruncului care arăta cu degetul pervers spre pîntecul femeii era o momeală pentru admiratorii de perversiuni, barroques, cum le numea Poe. Sullivan cerceta peisajul din spatele fecioarei: o cîmpie împînzită de flăcări de diferite culori, şi în mijloc un cîine negru fără dinţi.
-Ce e disperarea?
-Cîteodată aş vrea să nu mai fiu Sullivan del Ray. Altcineva mi-a furat ce preţuiam.
-Preţuiai zilele şi praful din biblioteci.
Tonul ei autoritar îi ascundea lacrimile. Se grăbea să i se destăinuie.
-Am îmbătrînit şi timpul este nemilos cu noi.
Se opri ca şi cînd ar fi primit o inspiraţie neaşteptată.O privi senin.
-Îmi pare rău pentru acele momente.
-Regretul este cea mai puternică forţă din univers.
S-au despărţit pentru un număr impar de zile. 26 octombrie.
Sullivan s-a ridicat, a respirat cu poftă efluviile din stradă şi parfumul din genţi. Hotelul primise o doză zdravănă de turişti şi gură-cască. Beţivii provocau un vacarm întrecut numai de alţi beţivi care strigau imnuri propagandiste la ferestre.
A reuşit să adoarmă. Spre dimineaţă s-a trezit lac de sudoare, cu gustul atroce al fecioarei pe cerul gurii, cu pruncul care îi gîdila tălpile şi îîi zîmbea complice. Fresca creştea în el, deşi orice amintire legată de cîmpie sau un cîine negru era nefondată. Peisajul din spatele personajelor se schimbase: o livadă de meri sub un soare portocaliu.Pesemne fecioara îi trunchia realitatea.
Sus, în Blanco Sur, atmosfera era dominată de cafenele şi vorbe tăioase. Fumul de ţigară împreunat cu ploaia, parfumuri apropiate de sălbăticie şi mîncarea gătită pe sobe erau oasele cartierului.
Ceru un coniac şi o cafea scurta. Patroana îi mulţumi sec pentru bacşiş. În stradă, tramvaiul trecea prin ploaie ca o nălucă mecanizată şi poate inventată de cuplurile cu umbrele (Sullivan a observat cum săruturile erau întrerupte de trecerea tramvaiului).
-Oare ce se întimplă cu tinerii şi tramvaiul…?
Se pomeni gîndind cu voce tare şi roşi de teamă să nu fie auzit.
O doamnă cu pălărie neagră s-a aşezat la masă. Cînd cobora capul i se zărea doar nasul acvilin şi barbia dreaptă. A început să povestească despre cîteva femei care au născut şi au predat pruncii autorităţilor ca să-şi poată continua meseria. Făceau pălării.
-Dacă vrei, iei trenul două staţii şi ajungi exact unde trebuie să ajungă un domn.Atelierul de pălării, o curiozitate locală.Scrie mare: „Pălării din sud”.E un frontispiciu din lemn, n-ai cum să-l pierzi.
I-a oferit o oră sau două singuri într-o cameră de la etaj. Aici atracţia pentru mister creşte odată cu vîrsta, constată Sullivan. A părăsit-o elegant, duios ca bucla ceşcuţei de cafea. Plăti consumaţia şi porni spre hotel.
A împachetat tot în valize, minus o pereche de pantofi rupţi. Se avîntă în stradă şi după un ceas se afla pe canapeaua tare din tren.
De cîteva ori a adormit şi a visat mişcarea trenului şi zgomotul metalului contorsionat de vară. Controlorul îi zîmbea amabil de fiecare dată cînd îi composta biletul, iar sunetele de trompetî se atribuiau cînd unui individ gras din colţul vagonului, cînd unui fermier care tocmai îşi vizitase rudele din oraş.
Trenul s-a oprit aproape în mijlocul cîmpiei. Sullivan a văzut un cîine negru alergînd printre ciulini. Putea să bănuiască că trenul nu călătorea doar spre o rută bine stabilită, ci spre ceva incert, poate trecutul. Singurătatea locului era ostilă. Sullivan se aştepta să zărească fecioara şi pruncul, apoi ei să-i rostească ceva indefinit şi să moară.
Controlorul îl anunţă că staţia s-a schimbat şi dacă dorea să viziteze atelierul de pălării trebuia să coboare. Sullivan a păşit ascultător pe peron, cu trenul urnindu-se greu în spate.
Gara propriu-zisă avea o arhitectură care amintea de sminteala indeciziei decît de aerul unui orăşel pierdut în nuanţele nopţii. Păşea încet, ca pentru a prelungi mirosul de trifoi scuturat de vînt.
Magazinul de pe peron era înghesuit între toneta de bilete şi toaleta publica. O coală de caiet şcolar atîrna pe geam-scrisul s-a şters cu mult timp în urmă. Sullivan a  prins curaj şi a ciocănit. I-a răspuns şeful de gară, intimidat de purtarea agresivă a acestui străin din nord.
Îl îndrumă spre strada principala unde va găsi provizii şi companie. Atelierul de pălării era închis azi, dar se anunţa o petrecere de seară acolo-conducerea împlinise un număr venerabil de ani în activitate şi era ocazia perfectă pentru a se mîndri cu un număr şi mai venerabil de pălării vîndute. Cei mai mulţi erau de părere că atelierul se va închide, dar cine ştie, poate o să aiba noroc sa nu dea faliment.
Cu aceste amănunte Sullivan a ajuns la birtul din zonă. Privirile clienţilor se îndreptau spre valiza din piele maronie şi pantofii uşor prafuiţi. Într-un colţ, doi muşterii glumeau pe seama timpului aspru şi a oamenilor cu nevoi exagerate.
Roşcatul de la bar le zîmbea complice.
-Nu luaţi în seamă pe aceşti oameni pe jumatate veseli. Haide, primul e din partea casei, în chip de bun-venit.
Un indian s-a apropiat agitînd o pălărie. Sullivan observa că pălăriile celor din tavernă erau roşii. O mînă fermă i-a îndesat pălăria pe cap. Indianul a strigat un mesaj de bun-venit în limba lui apoi i-a arătat o uşă şi un hol.
Sullivan se aştepta la neprevăzut. Un alt individ i-a scuipat alte cuvinte îndemnîndu-l spre uşă-un fel de duel de curaj nebun. Roşcatul s-a împotrivit din priviri. Sullivan păşea pe hol, cu imensa pălărie roşie pe cap. Din spatele uşii se auzeau gemete înfundate.
Sullivan forţa intrarea. A ieşit într-un spaţiu familiar. Din nou, străzile din Consepcion se înfăţişau sufocate de aceleaşi chipuri de ieri. Tramvaiul trecea pe lîngă două cupluri de îndrăgostiţi. O casă viu colorată în stînga, magazinele cu dulcegării, luminile şi fumul de ţigari strivit de geamurile cafenelelor… un bărbat cu pălărie roşie privind spectacolul.
Sullivan se întreba dacă nu cumva fecioara îi dăruise ceva ce nu înţelegea (şi dacă nu înţelegea putea să-i mulţumească?). Apoi a observat două lucruri. Îşi uitase geanta şi reproducerea în tavernă iar cuplurile încă îşi opreau săruturile la trecerea tramvaiului.
Printre ei, Sullivan mergea spre altă gară, în acelaşi oraş (oraşul lui).

2185 vizualizari

2 Comentarii

  1. […] din numărul acesta al revistei Nautilus se încheie cu ”Oraşul sentimental”, proza de la rubrica Multi-vers semnată de Andra Spirescu şi Mihai Perşinaru. După ce luna […]

  2. […] (Thora), Evanghelia după apus, Motivul, Închipuirea, Dublura, Memoriile lui Odamar, Oraşul sentimental). Nu vă speriaţi, nu-s doi pe acelaşi loc, deşi aparent cam asta-i situaţia. Povestirile […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.