REVISTA NAUTILUS

Floundering in this self made hell,

Warmth increasing as I dwell,

Within the confines I create,

Screaming as myself berate,

Giving to this, my fate.

Quevedo

Moartea lui Joseph Korzen a avut o dedublare perfectă în mintea anchetatorilor: o ranchiună pusă pe seama unei secte obscure şi o tragedie pentru mediile nobiliare din Praga. O teamă sinistră a pus stăpânire pe oraş, un efect al dispariţiei negustorului…Văduva lui Korzen a răspuns poliţiei, justificând descoperirea soţului muribund printr-o simplă coincidenţă, un zvon sau o legătură indestructibila a destinului. La câteva zile şi-a schimbat declaraţia, întemeindu-şi faptele pe seama unui lung şir de nopţi în care a visat cimitirul, o floare uscată, câteva nume şi pe Joseph Korzen înjunghiat între două cruci. Intenţionase o astfel de şaradă cu dublă semnificaţie: ancheta trebuia îndepărtată de ea lăsându-i libertatea de a continua firul destinului până la capăt. Bănuia că Joseph nu a murit şi o va ucide.Tot ce avea de făcut era să descopere argumentul monstruos, astfel curiozitatea i-a fost curmată în mod fatal spre propria persoană, într-o noapte de iunie a anului 1890. După două luni fără Joseph, Evelin era neschimbată; o putere inexplicabilă o făcea să nu-şi arate durerea, deşi floarea suferinţei îi pictase pe inimă setea de răzbunare. Punctul în care trebuia să ajungă era o casă de la periferie, dincolo de Podul Săracilor. Acolo, un anume Vladimir (un nume fals) îi putea furniza informaţii. Dedublarea anchetei şi încă o dată dublul motiv îi ofereau şansa de a demasca destinul antic. O adiere nepermisă a vântului îi roti buclele negre până în dreptul casei, un stabiliment murdar, o prelungire a angoasei omului din interior. Acesta vorbi fără ezitare.

- Nu-i nevoie să cauţi cauza la orele nopţii. O moarte este arbitrară, însemnată, dacă vă puteţi închipui, de destin.Ce părere aveţi?

- Este arbitrară, deşi timpul o va face lipsită de interes; ori timpul este duşmanul meu, întotdeauna a fost. Îmi veţi răspunde că realitatea nu are obligaţia de a fi interesantă. Şi totuşi realitatea nu poate face abstracţie de o ipoteză. Explicaţia dumitale este falsă, o moarte este o cauză, fie chiar şi a timpului.

Vladimir răspunse grav:

- Timpul nu este explicaţia, nu în măsura în care îl judecaţi. Secta Crucii este finalul, ei pot să vă îndrume; este o cale pe care trebuie să păşiţi atentă.

Lumina lămpii se micşorase, întunericul abia născut îşi întindea braţele lacome către ea.

- În vila lui Treviranus va trebui să dezlegaţi secretul. Veţi avea de făcut o alegere la orele după-amiezii, printre umbre. Oricum, dumitale pari o femeie cu capul pe umeri, sunt sigur că tribulaţiile mele merită arginţii promişi, nicidecum o defăimare.

Punga cu monede suna slinos, metalul se lipise parcă, topindu-se în mâna bărbatului.

- Exact tribulaţiile dumitale mă interesează, adaugă Evelin.

- Un ultim sfat: nu căutaţi amiaza la orele paisprezece, casa lui Treviranus stă sub semnul îndoielii.

În acea noapte, Evelin se întoarse acasă spre orele trei. Oraşul se descompunea treptat sub cercul lunii. Pe măsură ce se apropia de conac, cerul se mărea, câte un plop sau horn se profilau în depărtarea din spate. Ascunsă într-o salcie, o bufniţă o urmarea absentă. În camera de lucru, o scrisoare sosită în urmă cu puţin timp o aştepta. Rândurile scrise în grabă păreau opera unei persoane în care s-au întâlnit vânzătorul de biblii şi borfaşul:

“O sumă incorectă a spiritului mă face să mă adresez ţie şi nimănui altcuiva. Altceva vă aşteaptă în casă, somnul de veci”.  Departe de a-i provoca o sperietură, Evelin devenise bibliofilă pe neaşteptate. Descoperi în cartea lui Robert Fludd, “O cercetare a filozofiei”, pe un anume Baal Shem, fondator al unei secte care îşi desfăşura activitatea în cartierul evreiesc al oraşului. În alt capitol găsi menţiuni scrise pe margine despre ritualurile de defăimare a crucii, tradiţia orgiastică de a scanda numele diavolului în speranţa că mania lui Dumnezeu va stârni pronunţarea ultimului său nume. Ereziile din Asia Mică pomeneau de sfera de cristal a lui Alexandru Macedon. Îşi aminti de corespondenţa lui Joseph şi cerceta amănuntele legate de cutia ciudată. A doua zi, servitoarea o informa despre moartea suspectă a lui Vladimir.Trupul acestuia fusese împrăştiat pe treptele bisericii; mâinile erau singurele care se agăţau de drugii uşilor, probabil într-un gest respingător de mântuire. Cuvântul “Iuda” scris cu cretă oferea indiciul asupra autorilor.  Rememora detaliile: moartea arbitrară, nesupusă destinului, numele lui Dumnezeu, secta, trădarea presupusă, suma incorectă a spiritului. Conform numerelor cabalice, elimina primul şi al treilea detaliu, dar ultimul o conduse spre “Summa theologica” şi evrei. Realiza că magazinul anticarului este acelaşi loc cu casa lui Treviranus. Secta era deci o abatere, un impediment. Înainte de sfârşit, vizita cimitirul şi mormântul celui care nu era Joseph Korzen. Cerul umed forma o oglindă plumburie deasupra femeii. Doi îngeri de piatră primeau tăcuţi picăturile de ploaie. Rosti, prefăcându-se a-l căuta dincolo de mormânt:

-Şi dacă tot ce am aflat este un simulacru? Asta e tot ce poţi să-mi laşi?

Ploaia răpăia peste lespedea dreptunghiulară. Nici un vers nu amintea de Joseph şi asta într-adevăr era ironic, gândi Evelin.Porni în direcţia oraşului, între un pas şi celalalt îşi destăinuia urmele contradictorii ale victimei. Îşi ridică chipul palid şi primi ploaia peste spiritu-i frânt. Se văzu în oglinda înlănţuită şi biciuită fără milă de un călău al cărui chip nu-l vedea. Spaima premoniţiei dincolo de dubiu o forţă să alerge afară din cimitir. În aceeaşi noapte, în timp ce forţa grilajul anticariatului, se gândi ca doar zorile şi asfinţitul (o licărire slabă la apus şi alta la răsărit, amândouă absente conform unei duble negaţii), o despărţeau de cei care încercau să rostească numele Domnului. Scârţâitul fierului o împresură. Pătrunsă în incintă, mirosul de mucegai şi praful nu au fost surprize. Înainta prin întuneric, supusă. Examina totul; sub două scaune găsi o trapă şi o scară în spirală. Parcurse treptele cu lumânarea în mână. Ajunsă la capăt, fu ţintuită de o amintire: două tuneluri şi o lespede de piatră crăpată. Două mâini puternice au înşfăcat-o fără avertisment.

- Graţie dumitale, numele va fi rostit în această noapte.

Vocea bărbatului era indiferentă. O conduse spre tunelul din stânga, aproape de sfârşit îşi slăbi strânsoarea. Păşiră pe o platformă, alte trepte şi un spaţiu circular, imens.Vocile altor bărbaţi formau un ecou fragil. Cel din spate îi legă o pânză neagră în jurul ochilor, apoi o anunţă grav:

- Sper să nu vă temeţi acum, la final.

O dezbrăcară, simţi atingerea rece a pietrei. Pipăi cu mâinile linii şi puncte, litere. O altă voce, de data asta cunoscută, continua să i se spargă în urechi.

- Ai temperatura draga mea, spuse Joseph rupându-i veşmintele.

- Sunt fericita să te întâlnesc aici, la capătul lucrurilor. Spune-mi, am avut dreptate?

- Într-o lume a aparenţelor, da…ai avut dreptate.

Râdea zgomotos. Auzi mai multi paşi în jur. Mâini reci o atingeau.

- Ultimul termen al seriei mi-a venit la întâmplare. Ţi-am expediat scrisoarea fără să stiu ce va urma. Am riscat. Asta e tot. Ca să îţi completez ipoteza, tot ce te interesează aici e alegerea.

Începu să râdă violent în timp ce ruşinile trădătorilor îi erau împinse în pântec întru spălare. Un timp indefinit a zăcut întinsă pe lespede. Când îşi reveni, mâinile îi erau libere. Apucă să-şi înlăture eşarfa de pe chip. Alte mâini, aceleaşi, o purtară spre o platformă din lemn cu o gaura în mijloc. Simţi bărbaţii mângâindu-i sexul, pe Joseph îl văzu cu o cruce aprinsă, înaltă cât un stat de om. Înainte ca flăcările să atingă carnea, o întrebă:

- Ţi-ai făcut alegerea?

- Te iubesc dar nu mă pot decide. Simt că voi muri.

Crucea perfora pântecul Evelinei Niowski, atingând purpurie podeaua sălii. Afară, ploaia şi mirosul jilav al morţii anunţate cutremurară îngerii de piatră.

Vizualizari: 391