REVISTA NAUTILUS

În noaptea de 18 iunie 1890, Joseph Korzen împreună cu alţii a comis crima care a zguduit oraşul, atrocitatea simbolică menită să aducă în lume un cântec sau un cuvânt ipotetic. Ceea ce odată s-a numit Secta Crucii a dispărut odată cu cadavrele, casa şi subteranele. Din nou, ancheta a pus totul pe seama fanatismului evreiesc şi a altor influenţe nesănătoase din timpul lui Luther. O trecere violentă de la fantastic la grotesc i-au atras atenţia lui Jacob Kubin, detectiv cu influenţă în aristocraţie. Avea în el ceva din severitatea renascentiştilor sau preamărirea împăraţilor din nord, mereu vigilenţi. Ochii albaştri îi scoteau în evidenţă trăsătura înaltă a umerilor, cine îl vedea putea să exclame voios aprecierea unui ins inteligent prin redundanţă, atent din instinct. Podul lui Judith a fost punctul în care Kubin a realizat importanţa descoperirii lui Evelin Niowski: într-un univers subiectiv ea a găsit numele dorit, sau cum spuneau apropiaţii, cercul iubirii s-ar întregi prin moartea lui Korzen. O dramă ar deveni circulară, un eveniment fericit în mintea lui Kubin. Observa apa liniştita, paloarea mâinilor pe piatră, răsufla uşurat. Nu-l va căuta pe Korzen ca să-l ucidă; se gândi la o ipoteza, o metoda de a-l scoate din ascunzătoare. Ca o fabulaţie perfectă, figura lui Ibrahim ibn Ya’qub îi ieşi în cale. O alee întunecată, vaporii absintului şi figura evreului aprinsă de apus. Kalib jura deconspirarea criminalului, ceva ascuns, aproape ipocrit din vorbele negustorului îl făcu să fie prevăzător.

− Cauţi o întrebare, când răspunsul a fost găsit deja, de două ori.

− Câteva legături sunt instabile, fondate pe erori. Nu caut răspunsuri sentimentale sau mistice.

Urmă o tăcere preţ de o numărătoare înceată, până la şapte.

− Există asta, spuse evreul dezvelind o carte roasă, învelită în piele. Cartea celor optzeci; poruncile sectei cu unele adnotări. Sper că va folosi.

Kubin încerca o grimasă, dar renunţă pentru un zâmbet.

− Ne vom întâlni la final, îţi promit.

Evreul se ridică fără cuvinte. Îl bătu pe Kubin pe umăr şi dispăru în întunericul aleii.

Era tot timpul acolo, în latura sa nostalgică. Ultima călătorie la vila din Zollenstrasse. Un secundar atroce se apropia de vârful ceasului; un corb se grăbea să intre în gura Morţii pentru o oră. Timpul şi memoria erau furate de Evelin, întreaga construcţie era prelungirea suferinţei. Kubin cerceta studioul de pictură, găsi câteva reproduceri, un simbol îl ghida spre intrarea din spatele păgânilor; sub bibliotecă, presate, interzise, file din jurnalul proprietarei aşteptau martorii. Schimba studiul cărţii pe jurnal parcurgând locurile arbitrar: cartierul evreiesc, biserica, cimitirul, podul, magazinul anticarului. Se opri asupra altuia, negândit: cripta. Ieşi din bibliotecă, alergă pe scări şi închise cu putere uşa de la intrare. Ziua de 20 iunie îl găsi neliniştit. Primi o scrisoare cu un plan amănunţit al cimitirului care-i confirma bănuielile. Originea era cripta, deoarece cele două lespezi împreuna cu ea formau un triunghi echilateral, mistic, iar vârful său reprezenta geneza. Sub hârtie, evreul semnase câteva litere care formau cuvântul „emeth” (adevăr), provocându-l pe Kubin să atribuie o literă cel puţin unui vârf al triunghiului. Studie atent enigma şi avertismentul,expedie o scrisoare către comisar înştiinţându-l de finalul anchetei şi o alta către negustor, mulţumindu-i şi invitându-l în vârful triunghiului la miezul nopţii. Îşi potrivi ceasul de buzunar adăugând o oră timpului pe care-l avea. Restul zilei îl petrecu alături de un pachet de ţigări ungureşti, jurnalul lui Evelin şi mai multe ceşti de cafea. Înainte să părăsească apartamentul, luă cu el un carneţel şi o floare presată găsită printre pagini.

Aleea întortocheată care ducea spre cimitir oferea similaritatea regalităţii apuse; Kubin se gândi la alta similaritate: 20 martie − moartea falsă a lui Korzen, 20 iunie. Acelaşi timp, acelaşi spaţiu… Deschise poarta şi se opri un moment. Sub arcadă, aerul era rece, neverosimil pentru luna iunie. Înainta până la baza triunghiului, aşteptând glasul evreului. Nu se întâmpla nimic. Întră în criptă exact când orologiul bătu ora doisprezece. Ceea ce urma nu l-a înspăimântat, prevăzuse totul. Afară îl auzi pe Ya’qub fornăind, Korzen se postă triumfător  în faţa sicrielor.

− Mi-aţi dat multa bătaie de cap, domnule Kubin.

− Chiar fondată, dacă îmi permiteţi. Jupânul evreu şi-a jucat rolul perfect. Originea sau vârful triunghiului suporta valoare nulă sau cifra unu. De fapt, vă aşteptam acum, în timpul meu înaintat. Kubin înainta precaut şi continuă:

− Secta a comis o eroare. Labirintul urzit de dumneavoastră este matematic, al simbolurilor asociate cu fapte. În mintea femeilor, labirintul emoţional mi-am găsit răspunsul. Evelin avea o intuiţie formidabilă.

− Absurd!

Korzen întinse mâna spre beregata lui Kubin. Suflarea rece de afară dezveli luna plina. Kubin îşi arcui spatele, se trase într-o parte, găsi stiletul ascuns în cupa de porţelan şi îl înjunghie pe criminal în inimă. Lăsă trupul să se prăbuşească, scoase floarea presată din buzunar şi o aşeză în cupă.

− 20 iunie, 20 martie, o floare a pierit…

Paginile jurnalului ascundeau mai multe flori presate; Evelin îşi lăsase testamentul într-o formă nescrisă, cum adesea se prezintă setea de răzbunare. Afară, Kubin scoase planul cimitirului, nota în vârf litera „e”, apoi cu cerneala roşie în interior cuvântul „meth”(moarte). Îi azvârli  negustorului foaia şi plecă aprinzându-şi o ţigară.

Vizualizari: 486