REVISTA NAUTILUS / Istoria Viitorului / Porţile Soarelui

Porţile Soarelui

Aurel Cărăşel • 7:47 - 06.05.2015 • 

portile stelare

Porţile Soarelui au fost lansate pe orbită circumterestră, în anul 612 EC, după o aprigă dezbatere în Parlamentul Terestru, care a ţinut trează atenţia majorităţii electorilor timp de aproape patru ani. Era vorba despre două platforme uriaşe, un fel de colivii metalice peste care creştea, în sistem reţea, un polip modificat genetic, insensibil la radiaţiile cosmice şi la frigul dintre stele. Fiecare separeu al coliviilor era, în fapt, o celulă de închisoare, pe care viitorul deţinut o putea modifica după cum dorea, inserând solicitări chimice de creştere în matricea polipului.

Iniţial, cele 338.000 de locuri de pe fiecare poartă au fost dedicate adamiştilor, adică acelor persoane care nu acceptau evoluţia inteligenţei artificiale, precum şi colonizarea spaţiului de către om, susţinând că El, Dumnezeu-Iahve-Creatorul, l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea sa, cu condiţia ca acesta să nu părăsească niciodată Terra. Şi, pentru că nu reuşiseră să convingă marea masă a populaţiei prin vorbe, deoarece textele sacre nu conţineau “stricto sensu” astfel de precizări, trecuseră la acţiuni de vandalizare şi de încercări de intimidare prin violenţă, fapt a determinat Înalta Curte Multinaţională de Justiţie să îi scoată în afara legii şi să îi condamne la eliminarea din cadrul societăţii pe care nu şi-o doriseră.

Secta adamiştilor şi-a pierdut însă repede puterea şi influenţa, iar majoritatea celor aflaţi după gratii, în spaţiu, s-a lăsat reconvertită şi a acceptat să presteze munci sociale la sol, pentru scurtarea pedepselor. Celulele, astfel eliberate, au fost utilizate pentru a întemniţa condamnaţii de drept comun, în special criminalii şi violatorii, care fuseseră ţinuţi, până atunci, pe atoli artificiali, în largul Oceanului Atlantic, dar şi în apropierea Marii Bariere de Corali.

Până în 856 EC, porţile Soarelui ajunseseră la dimensiunea de aproape trei milioane de celule, în afară de încăperile ocupate de Administraţie şi de Aprovizionare. Întrucât ritmul deportărilor în spaţiu atinsese o constantă – 550 de condamnaţi definitiv zilnic – şi o întreagă secvenţă a activităţilor spaţiale îi fusese dedicată, porţile ajunseseră o afacere cu un grad înalt de atractivitate pentru o mulţime de firme multinaţionale, dar şi pentru guvernele locale, care patronau sistemele de aprovizionare cu alimente şi pe cele ale transporturilor cosmice. Şi, pentru că rata condamnărilor definitive risca să ajungă una exponenţială (ritmul de creştere al criminalităţii atingând cea mai înaltă cotă din întreaga istorie a umanităţii), Administraţia Spaţială a hotărât ca deţinuţii care îşi ispăşiseră minim o treime din pedeapsă să primească acceptul pentru a deveni colonişti pe nou înfiinţatele oraşe-cupolă de pe Marte, Venus şi Europa.

Măsura nu a reuşit însă să decongestioneze prea mult platformele-polip şi, din cauza greutăţii suplimentare, Administraţia s-a văzut nevoită să le tracteze cu remorcherele pe orbite superioare, aflate dincolo de satelitul natural al Pământului. De aici şi până la transformarea lor în platforme solare adevărate, colonii spaţiale orbitând în jurul Soarelui, asemenea unor corpuri cereşti naturale, nu a mai fost decât un pas. Care s-a făcut în anul 927 EC, când un decret al Guvernului Federal terestru a interzis aprovizionarea cu energie şi hrană a porţilor. Devenite brusc independente şi continuând să se extindă, coloniile penitenicare s-au văzut nevoite să adopte sistemul trocului primitiv pentru a reuşi să supravieţuiască: pentru orice deţinut de care dorea să scape, Guvernul Federal trebuia să asigure hrană, oxigen şi energie pentru încă alţi patru.

Situaţia provizorie a durat aproape trei decenii, până în clipa în care una dintre porţi a descoperit în Centura de Asteroizi un uriaş bloc de gheaţă, cu lungimea de 22 de kilometri. Exloatarea sa industrială a durat aproape un deceniu şi a asigurat completa independenţă faţă de Terra. Independenţă care s-a tradus prin refuzul acceptării de a primi noi deţinuţi şi prin achiziţionarea unui uriaş deflector scos din uz, cu ajutorul căruia porţile au căpătat autonomie de mişcare în spaţiu.

În 982 EC, locuitorii lor au terminat de desfăşurat cea mai mare velă solară fabricată vreodată, având un diametru de 10.000 km². Ancorată de una dintre porţi şi având la peste 1000 km în spate sora geamănă pe care era fixat deflectorul, vela s-a umflat sub presiunea razelor solare concentrate asupra ei şi a urnit coloniile penitenciare într-o direcţie pe care, doi ani mai târziu, astronomii de pe Therra au identificat-o a fi Norul lui Oort.

În Sistemul lui Oort existau deja patru miniColonii-observator care, datorită distanţei faţă de Therra, deveniseră de multă vreme autonome. Problema ralierii la noua putere cosmică din vecinătate nu a fost decât una de redactare a contractului de asociere. În clipa semnării acestuia, Norul lui Oort devenea o regiune independentă, în raport cu umanitatea, singurele contacte rămânând exclusiv acelea la nivel de ambasadă.

În anul 1014 EC, umanii Oortieni rupeau orice legătură cu Sistemul Solar şi interziceau navelor therestre să navigheze în apropierea sectorului lor cosmic. Dispariţia cuirasatelor de frontieră „Adonau XII” şi „Ballomar AV”, trimise în misiune de spionaj, a făcut ca interdicţia oortinaă să fie luată în serios. De-abia descoperirea deplasării prin subspaţiu, 170 de ani mai târziu, a permis Administraţiei Spaţiale să afle primele informaţii cu privire la porţi şi să vadă, în timp real, ceea ce deveniseră ele în acest interval.

Doi lobi! exclamaseră cercetătorii xenoci ai Administraţiei. Într-adevăr, porţile continuaseră să crească şi să-şi modifice forma, ajungând să semene perfect cu cele două emisfere cerebrale. Un creier de dimensiunile a trei planete uriaşe, de tip Jupiter, adunând în jurul său întreaga materie nebulară oortiană, într-un inel extrem de dens şi de strălucitor, care se învârtea în jurul său cu o viteză ameţitoare.

Fusese, de fapt, prima şi ultima imagine receptată. După care, brusc, cărările subspaţiului se închiseseră, iar navele surprinse în ele sau în imediata lor apropiere transformate în particule subatomice.

Iar Sistemul Solar se trezise, faţă în faţă, cu un pericol pe care nu ştia cum să îl înţeleagă. Un pericol, care gândea ca un om, dar care dispreţuia umanitatea, până la anihilare.

837 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.