Pirații cosmici

Aurel Cărăşel • 19:01 - 04.11.2015 • 

Prima cursă solitară în jurul Sistemului Sol s-a desfăşurat între anii 99-101 EC şi a fost realizată de pilotul Andrea Silvermood-Hata, unul dintre sutele de militari rămaşi infirmi, în urma Războiului de 87 Minute din anul 56 EC.

Recuperat în sanatoriul din La Plata şi apoi bioprotezat în spitalul de campanie de pe Phobos, Silvermood-Hata a refuzat postul de birocrat de sistem, oferit de Administraţie, şi s-a înscris în Societatea Civilă Noi Frontiere Cosmice, sperând să-și reobţină, cu ajutorul ei, licenţa de zbor. Dar licenţa nu însemna, în mod automat, şi asigurarea unui scaun de pilot, nici măcar pe un nenorocit de cargou de linie, nava cea mai primitivă d.p.d.v. tehnic şi mai uşor de condus din tot ceea ce plutea la acea vreme între astroporturile theriene şi cele marţiene.

Aşa că, în anul 91 EC, bărbatul fără picioare şi fără mâini naturale a părăsit organizaţia și și-a investit toți banii din fondul special de pensie în achiziționarea unui modul sublunar, părăsit de către fostul proprietar în Depozitul de Nave Nereciclabile, aflat în custodia guvernului de pe Niobe. În 93 EC, datorită statutului de fost combatant solarian, primea una dintre foarte rarele licențe de prospector minier independent, precum și dreptul aferent de a prospecta în toate zonele nedeclarate de interes economic și militar de către Administrația Spațială. Câteva luni mai târziu, Silvermood-Hata identifica pe asteroidul Ceres o vână uriașă de beriliu și deschidea prima mină privată în spațiu. Câștigurile din primii trei ani au fost atât de mari, încât proaspătul patron și-a permis cumpărarea întregului asteroid și înființarea unei linii de transport privat. În următorii doi ani, populația de pe Ceres trecuse de o mie de locuitori, iar cererea de emigrare către zonă se menținea constant ridicată.

În anul 98 EC, propriul sistem birocratic ajunsese atât de mare și de complicat, încât Silvermood-Hata a trebuit să renunțe la modul de conducere directă, pe care-l practicase până atunci și să transfere puterea executivă unui comitet administrativ. Rămas din nou cu o mulțime de timp liber la dispoziție, și-a adus aminte de străvechiul modul, ținut într-un doc special amenajat, pe partea umbrită a planetoidului. Primul său mare succes trebuia să se transforme dintr-o amintire într-o modalitate de evadare. Reparațiile la scuturile antimeteoritice, înlocuirea sistemului motric și de navigație, întărirea scheletului tensor au fost executate într-unul din atelierele de pe Deimos, în numai câteva luni, iar către sfârșitul anului cosmic, primul pilot infirm din istoria cosmonauticii moderne a pornit în cea dintâi cursă, în jurul Sistemului Sol.

Casele de pariuri de pe Therra au menținut interesul publicului la o cotă extrem de ridicată, împrăștiind permanent zvonuri despre labilitatea psihică a pilotului, dar și despre monstruoasele primejdii care urmau să întrerupă încă de la start această tentativă fără obiect. Cotele au ajuns la înălțimi de-a dreptul amețitoare și câteva zeci de persoane s-au îmbogățit în urma diferitelor incidente minore care i-au însoțit tentativa. Cel mai important lucru însă, pe care Silvermood-Hata a mizat încă dinainte de a se lansa în această cursă nebunească, a fost acela că a deschis calea pentru o nouă modă – navigarea prin vastul, pustiul și ucigașul ocean planetar doar ca plăcere personală și nu dintr-o necesitate stringentă. După primele opt luni și jumătate petrecute în spațiu, când traseul său ajunsese să străbată inelele neptuniene, în spațiul selenar se găseau deja peste 80 de piloți înregistrați, care executau zboruri de plăcere. Iar când cursa Hata atinsese punctul critic, respectiv inelul Galle, cel mai slab conturat din rândul celor trei inele principale ale uriașului Neptun, unde trebuia să execute o înclinație de 67° în planul elipticii pentru a se așeza pe traiectoria ce urma să o transforme într-o tangentă la atracția sistemului Charon-Pluto, ideea de cursă solitară se transformase în competiție.

Organizată sub patronajul conducerii tehnocratice de pe Phobos, întrecerea a reunit la start 29 de lupi ai spațiului, de regulă foști piloți de pe traseele regulate și câțiva amatori, care aveau la activ deplasări în sistemul intern Therra-Sol. Noile nave de competiție, mult mai performante decât monocelula Hata, au ajuns-o din urmă și au depășit-o în apropiere de orbita venusiană, iar lui Silvermood-Hata i-a revenit onoarea de a decerna premiul pentru învingătorul în cea dintâi cursă în interiorul Sistemului Sol, la câteva săptămâni bune, după ce aceasta se încheiase.

Între 105-114 EC, s-au derulat 35 de curse, la care au participat, în total, 4896 de concurenți și s-au înregistrat 74 de recorduri de Sistem. Este perioada de pionierat în care au fost testate cele dintâi prototipuri de vele solare, însă dominante au fost motoarele protonice care, în ciuda consumului mare de combustibil, permiteau atingerea unor viteze cu adevărat colosale, în raport cu cele obținute până numai în urmă cu 25 de ani. Mai mult, numărul mare de nave participante a condus la descoperirea unor noi trasee cosmice, care au devenit ulterior permanente, și chiar a unor noi corpuri cerești de tip planetoid, necunoscute până atunci, utilizate 223 de ani mai târziu de către Administrația Spațială drept baze-suport pentru operațiuni militare strategice, efectuate în exteriorul Sistemului Sol.

În anul 115 EC, a dispărut de pe traiectoria de recuperare primul transport de minereu de sodiu înghețat – un tren format din 558 de containere, fiecare cu o lungime de 1200 m, un adevărat colos, pus în mișcare de remorcherul de mare putere „Polaris”. Valoarea sa la bursă era estimată la 15 miliarde de soli, o sumă pentru care Administrația ar fi cedat bucuroasă drepturile de exploatare pe Europa sau Ganimede pentru următorii 20 de ani. În urma cercetărilor, s-a stabilit că a fost vorba despre o operațiune realizată în parametri militari, planificată cu câțiva ani mai înainte. Metoda utilizată s-a dovedit atât de performantă, încât echipajul (extrem de redus numeric – trei membri și căpitanul) nu a apucat să lanseze nici măcar un semnal SOS, iar giganticul lanț transportor, al cărui fiecare element component era înzestrat cu un emițător de identificare, funcționabil pe întreaga perioadă a străbaterii traseului, s-a făcut nevăzut, fără să lase nici măcar un ecou de rezonanță.

Iar acesta a fost numai începutul.

În 118 EC, s-a volatilizat cursa cu heliu metastabil, importat de pe Callisto, cea cu sodiu extrapur, provenit din aceeași locație, precum și barja cu componente de schimb, trimisă de pe Therra către bazele de reparații de pe Deimos și Amalthea. Modul de lucru a fost identic, atacurile fiind, în mod vizibil, opera aceleiași minți. În 120 EC, Administrația Spațială impune două noi trasee cosmice pe harta deplasărilor în Sistemul Sol, ambele ocolind la mare distanță planetoidul Ceres, și pornește cea dintâi și cea mai mare vânătoare de pirați din istoria sa.

Operațiunea durează doi ani și pune în mișcare 117 nave, de diferite categorii, din care amiralul Anankhe Oliveria da Gomorra, realizează țesătura unei plase captive, propunându-și să treacă printre ochiurile ei întreg traseul de până atunci al convoaielor. Din punct devedere practic, rezultatul s-a dovedit o catastrofă – a fost capturată o singură navă, în apropiere de asteroidul Juno, însă toți cei patru membri ai echipajului erau morți prin asfixiere.

Din punct de vedere tactic, Amiralul Da Gomorra a susținut că este vorba de un succes. Primul dintr-o serie care avea să readucă, în mai puțin de un deceniu, siguranța deplasării pe rutele interne ale Sistemului Sol. Iahtul de mare viteză „Torreador” certifica, atât prin locația în care a fost depistat, cât și prin hărțile și planurile cifrate, descoperite în sistemele auxiliare de rezervă ale compului central, faptul că pirateria ca activitate spațială specifică celui de-al doilea secol în spațiu nu era deloc întâmplătoare. Numele lui Andrea Silvermood-Hata apare frecvent în însemnări, note și ordine tactice, astfel încât nu este surprinzător faptul că, în anul 125 EC este declarat „inamicul public numărul 1” al Administrației, iar pe capul său se pune un premiu enorm – 100 de milioane de soli.

De-abia în 312 EC, arhivele mai vechi de 150 de ani ale Administrației au fost desecretizate și o parte din informațiile referitoare la Silvermood-Hata au ieșit la iveală. Niciodată nu existase ideea vreunui concurs spațial, el fusese permanent numai masca sub care acesta, supărat pe aceia care-i răpiseră brațele și picioarele, se hotărâse să se răzbune și crease o celulă de rebeliune economică – pirateria cosmică. Vreme de 112 ani, pirații lui Hata s-au plimbat aproape nestingheriți pe culoarele spațiului, jefuind tot ceea ce le cădea în mână. Ca tehnică, se aflau permanent cu un pas în fața forțelor militare, deoarece dispuneau de puterea financiară de a cumpăra orice invenție din domeniul armamentului și al sistemelor de propulsie. Foarte rarele nave care cădeau în mâinile autorităților, se autodistrugeau, mai înainte să poată fi abordate, iar echipajele lor dispăreau în mod aproape magic. În istoria dramatică a Imperiului Hispano-German Therrian au fost consemnate crâncenele bătălii de la Makemake (182 EC), Quaoar (189 EC), Orcus (197 EC) și Salacia (202 EC), încheiate fără victoria vreuneia dintre părți. Singura reușită pentru Administrație a fost distrugerea, în 199 EC, a planetoidului Ceres, primul sediu al organizației de pirați, transformată însă de multă vreme într-o platformă uriașă de reparații pentru navele cu probleme tehnice.

Apoi, brusc, în 234 EC, Andrea Silvermood-Hata a trimis un mesaj scurt pe toate canalele libere ale sistemului de informații therrian, anunțând că planurile sale au fost îndeplinite și că nu mai vede necesitatea continuării acțiunilor de rebeliune economică, împotriva Administrației. Din acel moment, toate operațiunile piraterești au încetat, în mod definitiv, iar patrulele militare care străbătuseră Centura timp de peste un secol au fost retrase la bazele de pe Marte, Ganymede, Amalthea, și Pasiphae, cele mai importante luni ale lui Jupiter.

Despre Silvermood-Hata nu s-a mai consemnat nimic, în niciuna dintre istoriile oficiale și se presupune că ar fi decedat pe o navă cu superaccelerație, aflată în drum către Centura Kuiper. Folclorul oral care a înflorit oriunde s-a consmenat existența unui bar și a câtorva marinari plini de imaginație, a continuat să-i proslăvească acțiunile și chiar să insinueze că Hata a devenit nemuritor, cu ajutorul bioingineriei genetice și a multiplelor protezări la care s-a supus în laboratoare secrete de pe Marte. Mai mult, ar fi ajuns la stadiul în care a reușit cuplarea cu o Inteligență Artificială, transferându-și către structurile ei nanonice orto-personalitatea și uriașa avere, acumulată într-o viață umană de jaf.

Dar folclorul nu a reușit să convingă, niciodată, niciun istoric adevărat că merită să fie luat în considerare și supus unei verificări atente și obiective.

Niciodată, până acum…

891 vizualizari

Un comentariu

  1. Dinu Rares spune:

    De mult așteptam să văd ceva chiar despre pirați spațiali! Aș fi prea îndrăzneț să mă întreb dacă am găsit din întâmplare încă un fan al serialului Firefly?

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.